Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Latifundiarul Ștefan Poienaru a fost condamnat la 4 ani și 7 luni de închisoare cu executare

Sentință definitivă a Curții de Apel București

Latifundiarul Ștefan Poienaru a fost condamnat la 4 ani și 7 luni de închisoare cu executare

Curtea de Apel București a dat o sentință definitivă în ampla anchetă a Direcției Naționale Anticorupție ce-l viza pe latifundiarul ialomițean Ștefan Poienaru-Agrofam. După aproape 7 ani de la debutul cercetărilor, magistrații din Capitală au decis ca Poienaru să ajungă la închisoare. El a fost condamnat la 4 ani și 7 luni de închisoare cu exectuare.

Cercetat împreună cu fiica sa
Dosarul penal deschis de Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală pe numele lui Ștefan Poienaru și a fiicei acestuia, Ecaterina Maria Traicu, vizează fapte de «înșelăciune», «complicitate la înșelăciune», «fals în declarații» și «prezentarea de documente nereale ce au avut ca efect obținerea pe nedrept de fonduri europene». Procurorii DNA au stabilit faptul faptul că prin infracțiunile comise, Ștefan Poienaru a creat un prejudiciu de peste 3,8 milioane de lei. Cazul a fost trimis în instanță la Tribunalul Călărași, în anul 2015, sentințele date de magistrații călărășeni fiind atacate cu apel la Curtea de Apel București. Joi, 18 martie a.c., magistrații din Capitală au decis să-l condamne pe Ștefan Poienaru la 4 ani și 7 luni închisoare cu executare. În aceeași anchetă, în vizorul DNA a intrat și fiica acestuia Maria Ecaterina Văleanu Traicu. Aceasta a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, fiind pusă sub surpavegherea autorităților judiciare pe o perioadă de 3 ani.

19 Martie 2021, 15:10 (16060 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Datoriile «latifundiarului» Ștefan Poienaru depășesc 156 milioane de lei
Latifundiarul Ștefan Poienaru a primit 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare
Afacerea Agrofam Holding a fost protejată de Consiliul Județean Ialomița
Latifundiarul Ștefan Poienaru și fiica sa au fost puși sub control judiciar

Comentariile cititorilor:


Coloana Vertebrala:
(4 Aprilie 2021, 17:47)
Multi care l-au lins in c.r, acum il critica. Rusine baaa!
Bordusan:
(25 Martie 2021, 11:11)
Mare om, mare caracter!
Cum a cumparat el micutzul toate fermele de pe vremea lui ceausescu si ... si le-a lasat in paragina, sau le-a taiat la fier vechi. La Bordusani, chiar la sosea are  ditamai lotul de zeci de hectare paraginite. A cumparat pe nimic toate fermele de la IASuri si nu a investit un leu. Da subventiile sunt bune, dai cu pixul (ii pui pe altii sa semneze) si iei milioane de euro. Apoi hulim investitorii straini si-i laudam p-ai nostri ca vin cu capital autohton. Aiurea, investitorul roman e pus doar pe capatuiala si imbogatit usor si nemeritat.
Fetestean:
(22 Martie 2021, 14:59)
Daca ati lucrat la AGROFAM sa va fie rusine de comentariile facute. V-a dat o paine sa mancati si acum il vorbiti de rau.
Mihail:
(20 Martie 2021, 21:33)
Lui Taista goala:Ori nu il cunoasteti,ori,odata cu traista,v-a golit si cutia craniana. Agricultura pe care o practica,domnul sus mentionat,era numai de parada.De pe urama dansului nimeni,cu exceptia sa,nu avea de castigat.Iar el castiga,cum s-a vazut,numai cu matrapaslacuri
Mitica:
(20 Martie 2021, 20:55)
Poienaru un hot notoriu care a furat fostul IAS PIETROIU JUD CALARASI.O mizerie de om ,un afemeiat care își platea angajați cu carne de capra și oaie ,un țepar jegos.LA PUSCARIE GOLANULE!
Jilava:
(20 Martie 2021, 18:00)
Numa'hoti în țara asta doamne!!!Le merge bibilica,stă 3 ani,la mititica...confiscatile băi nene,averileee...ilicite!!!
Angajat ferma BaraganuY:
(20 Martie 2021, 15:24)
1. Se vorbește ca de fapt se vrea preluarea forțată a afacerilor a lui Ștefan Poienaru. 2. Stefan Poienaru "încurcă" mulți afaceriști din zona. 3. Viorel Nica latifundiar și baron PSD de ce nu are aceiași soarta ca Poienaru? Doar și el a fraudat bani europeni cu asa zisele culturi bio?
Traista goala:
(19 Martie 2021, 20:46)
Asa patesc oamenii care muncesc ajung la un nivel mare si daca nu sunt aliniati cum trebuie .....si mai deranjeaza pe cel care este aliniat si cotizeaza acolo unde trebuie stiti dvs pe unde ajungi la inceput martor inculpat si dupa condamnat asa e regula....!!
Angajat AGROFAM COM:
(19 Martie 2021, 18:33)
Poate se verifica si AGRICULTURA ECOLOGICA a puscariasului Poienaru Stefan pe numele lui ,,ASTALOȘ " Stefan conform hotărârii judecătorești de schimbare a numelui pe care cică o face la societatea AGROFAM! Alo MADR aude cineva!
Angajat AGROFAM COM:
(19 Martie 2021, 18:26)
Stimata redactie poate comunicarti si emisiunii ,,Viata Satului" ca stimabilul este puscarias de drept comun,ca foarte multe emisiuni se făceau cu D ul Doctor Docent in ale agriculturii care ne informa că este agasat de institutiile statului: APIA , DAJ, FINANTE PUBLICE etc.si care il sancționau pe nedrept.Poate domnii Popescu si Dinescu de la emisiunea antementionata recunosc ca îsi umpleau portbagajul mașinii TVR1 cu produse de la ferma stimabilului (RATOIU pe numele ei) pentru a scrie de BINE!Pentru pușcăriaș numai de BINE! Si la mai mulți!
Fetestean:
(19 Martie 2021, 16:16)
Cand vor merge politistii de la Fetesti sa il incarcereze sa vina si presa asa cum a fost la Nicolae de la Astra

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(363 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(222 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(187 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(221 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(308 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(193 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(239 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(227 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(304 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(499 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(629 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(631 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(497 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(1042 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(481 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(771 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2271 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(962 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1443 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(610 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1344 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1832 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1926 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1816 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1347 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...