Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Vom avea un buget de austeritate!»

Dragoș Soare, primarul Sloboziei

«Vom avea un buget de austeritate!»

Administrația Soare se pregătește pentru un buget de austeritate. Primarul Sloboziei declară că va reduce toate cheltuielile administrative inutile. «Nu putem avea investiții spectaculoase atâtat timp cât nu există mecanisme de generare a unor venituri suplimentare. Anul acesta ne vom concentra asupra investițiilor urgente și vom reduce cheltuielile de funcționare a instituției!» declară Dragoș Soare. Prioritățile acestui an sunt infrastructura rutieră, sistemul de alimentare cu apă, rețeaua electrică a orașului și Educația.

Buget comparativ cu anii precedenți În pragul lunii aprilie 2021, bugetul anului 2021 pentru Slobozia nu a fost încă finalizat. Administrația Soare susține însă că acesta va fi comparabil cu cel al anilor precendenți. Reamintim că în anul 2020, Slobozia s-a bazat pe un buget de aproximativ 85 milioane de lei, la care s-au adăugat finanțările pentru investițiile derulate cu fonduri naționale sau europene. Dragoș Soare, primarul orașului Slobo­zia, susține că bugetul anului 2021 va fi unul de austeritate, orientat exclusiv către prioritățile investiționale ale orașului. «Nu putem avea investiții spectaculoase atâtat timp cât nu există mecanisme de generare a unor venituri suplimentare. Anul acesta ne vom concentra asupra investițiilor urgente și vom reduce cheltuielile de funcționare a instituției. Estimăm că economiile vor reprezenta 10% din bugetul orașului. Iar banii vor fi orientați către investiții!» a declarat Dragoș Soare.

Slobozia are priorități investiționale Investițiile prioritare ale acestui an, susțin autoritățile locale, sunt infrastructura rutieră, sistemul de alimentare cu apă, rețeaua electrică a orașului și Educația. «Vrem ca până în toamna acestui an pe drumurile publice din Slobozia să nu mai existe gropi... Aceasta este promisiunea mea la acest moment! De asemenea, vom investi în sistemul de alimentare cu apă existent și în rețeaua electrică a orașului. Știam că există pro­bleme, dar nu credeam că sunt atât de grave. Ei, bine, sunt! Iar anul acesta le vom rezolva...». O prioritate investițio­nală a orașului o reprezintă rea­bilitarea școlilor și a campusurilor școlare. În urma consultărilor cu directorii școli­lor din oraș, administrația Soare a decis să sprijine eforturile unităților școlare de a accesa fonduri europene pentru reabili­tarea clădirilor existente. «Am avut consultări cu directorii instituțiilor școlare, care doresc să acceseze fonduri euro­pene... Ei au propus să accesăm fonduri europene pentru reabilitarea școlilor! Există linii de finanțare, există programe care pot fi accesate... În luna mai se des­chid sesiunile de finanțare. Vom sprijini aceste eforturi pentru a degreva bugetul local!» a mai declarat Dragoș Soare.

Proiectele europene rămân în picioare
O altă prioritate admi­nistrativă a anului 2021 o reprezintă continuarea unora dintre proiectele investiționale finanțate din fonduri europene la nivelul Sloboziei. La acest moment, Dragoș Soare refuză să precizeze care dintre aceste proiecte pot fi continuate, însă a dat asigurări că «se lucrează». Reamintim că toate cele 11 proiecte de investiții din fonduri europene ale Sloboziei înre­gistrează întârzieri semnificative și că, în unele cazuri, riscul pierderii finanțărilor este inevitabil. Printre cele mai importante investiții se numără reabilitarea Ansamblului PECO (2,3 milioane de euro), achiziția de autobuze electrice (4,1 milioane de euro), moder­nizarea transportului public (7,9 milioane de euro), stațiile automate de închiriere a bicicletelor (1,7 milioane de euro), reabilitarea căilor de rulare ale transportului public (6,1 mi­lioane de euro), creșterea mobilității pietonale în zona Casei Armatei (1,7 milioane de euro), sistemul inteligent de trafic (2,9 milioane de euro), terminalul inter-modal de transport (1 milion de euro), precum și regenerarea spațiului urban din Orășelul Copiilor (0,9 milioane de euro).

5 Aprilie 2021, 10:55 (7116 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
Slobozia mizează pe 180 milioane de lei în 2022
Slobozia plătește credite de 5 milioane de lei anual
Slobozia, între realitate și fantezii investiționale
Consiliul Local Slobozia sprijină administrația Soare

Comentariile cititorilor:


@Gigel:
(9 Aprilie 2021, 14:16)
Continuare:
Altfel ar sta lucrurile daca s-ar trezi cu un sfert din oras in fata primariei ca sa le dam termen 3 luni sa potabilizeze apa de exemplu!
Rog frumos redactia sa mareasca putin spatiul pentru comentarii. Multumesc anticipat!
@Gigel:
(9 Aprilie 2021, 14:12)
Cred ca adevarul este pe undeva pe la mijloc; este posibil ca boc cel mic sa fi avut o oarecare influenta deoarece a fost prim-ministru...desi...mai mult yesmen-ul lui base marinaru. Insa ceilalti primari care au dezvoltat frumos orasele lor, Oradea, Sibiu, Timisoara, Iasi, astia nu au fost nr 2 in stat astfel incat sa pompeze bani cu nemiluita in ograda lor. In centrul si vestul tarii este alta mentalitate, in primul rand datorita interactiunii cu occidentul. Oameni umblati pe afara, care au vazut ca la straini se poate si au devenit si ei putin mai vocali, mai radicali in ceea ce priveste drepturile lor de cetatean. Se duc la primarie si in loc sa stea in pozitia ghiocelului cu caciula in mana, ii spun lui boc: avem nevoie de internet gratuit in pietele publice / reabiliteaza zona x / vrem transport local decent / vrem locuri de munca, deci atrage investitori, etc. Executarea! Si ala intelege ca lumea s-a desteptat (nu ca la noi) si are pretentii firesti; si face tot posibilul ca sa dezvolte orasul cu precadere pe fonduri europene. Iar lucrarile sunt de o calitate "nemteasca". Haideti sa "comparam" o piata publica din Oradea reabilitata numai in granit/marmura, unde totul este asezat si nivelat la milimetru - cu pavelele din Piata Revolutiei Slobozia (o mizerie si o rusine, reabilitata prost, cu pavele ieftine si strambe pe f multi bani imprumutati). La Oradea "gunoierii" au masini electrice ca sa nu polueze atmosfera, iar la slobozia (cu "s" mic) au maturoaie de nuiele, starnind nori de praf ca in ultimul catun! De ce? pentru ca stam in pozitia ghiocelului in fata "conducatorilor" si nu stim sa fim verticali, demni si sa ne cerem drepturile.
Boc face referendum ca sa vada ce investitii isi doresc clujenii, noua ne impun politicienii investitii scumpe inutile si paguboase! Daca vom continua sa dormim in papuci niciun primar nu va face nimic pentru noi. Altfel ar sta lucrurile daca s-ar trezi cu un sfert din oras in fata primariei ca sa le dam termen 3 luni sa
Gigel:
(9 Aprilie 2021, 11:34)
@Jon - ca sa poti urma exemplul Clujului, trebuie sa te cheme Boc si sa ajungi prim ministru. Dupa aceea aloci o gramada de bani de la Guvern catre Cluj, te intorci primar si faci tot ceea ce iti doresti. Clujul (la fel ca si Bucurestiul) a fost facut pe banii nostri, ai tuturor, nu mai visati la cai verzi pe pereti! Or fi facut si cateva proiectele de fonduri europene, dar majoritatea sunt bani de la bugetul de stat!
Jon:
(7 Aprilie 2021, 16:25)
Aveti dreptate @Jon,toata lumea se cumpara cu bani,problema este pe viitor.Daca nu se schimba mentalitatile nimic nu o se schimbe.Trebuie urmat exemplul Clujului,atunci vom vedea rezultatele.
@Țuțu:
(7 Aprilie 2021, 11:08)
Cred ca mai ai de asteptat stimabile inca vreo 3 ani si ceva pana vei vedea asfalt o alta promisiune elect orala. Domnul primar este ocupat cu lucruri importante nu cu nimicuri. Ii continua proiectele costisitoare si inutile ale lui mocio. Face sali polivalente, nu strazi si trotuare. Intreb si eu carcotas fiind: daca vin cu noroi din cartier, (ca nu am trotuar si strada) imi da voie sa intru asa murdar in sala polivalenta, sau trebe sa-mi las cizmele la intrare? Ca m-as sterge de noroi pe iarba, in spatiul verde, dar ce sa vezi? nici d`ala nu mai avem in oras: doar pavele puse stramb si prost.
2. Domnule liberal - alegator al domnului primar. Va rog sa retineti un lucru: in politica nu sunt oameni providentiali; cum politica se face pe centura moralitatii, este normal sa fie populata cu specimene corespunzatoare. Ce-l recomanda pe deflorabil ca sa fie rasplatit cu functii de conducare? probabil sponsorizarea, nu competenta si profesionalismul.
Altfel ar fi stat lucrurile daca am fi ales un primar independent, neafiliat politic. Acela nu ar fi avut datorii la nimeni, doar datoria fata de alegatori!
Țuțu. :
(7 Aprilie 2021, 02:25)
Domn Primar veniți pe Str.Penes Curcanu,ați promis în campanie ca se asfaltează, totul de mântuială.
@ Jon:
(6 Aprilie 2021, 23:28)
Sunt liberal , l-am votat pe d-nul Soare si am fost entuziast cind a ciștigat acest mandat ! Îi doresc realizări importante si  multe mandate ! Sunt dezămagit însă de susținerea politică pe care o acordă unor demnitari , viceprimar d-nul Gigi Manea , subprefect d-nul Babageanu , subprefect d-na Tonița Manea ( soția d-lui Gigi Manea ) , d-nul Chioveanu presedinte ANSVSA , d-nul Mihăița Gaină - presedinte Agentia nucleară ...  Cred că se irosesc șanse importante de a promova tineri capabili , cu potențial ... Păcat ! 
@Jon:
(6 Aprilie 2021, 17:14)
Adevarat, nici noi alegatorii nu suntem corecti; ne plecam capul in pozitia ghiocelului si intindem mana la mita electorala, insemnand un pui de crevedia, 1 sticla de ulei si o punga de faina, ori stergea datoriei de pe caiet de la magazinul satesc ce apartine unui politician. Nu realizam ca astfel de cadouri otravite le vom plati cu varf si indesat! Primarul astfel ales, pe baza mitei electorale, isi va recupera de 1000 de ori banii "investiti", facand tot felul de proiecte inutile dar costisitoare, gen "parcarea subterana". Nemaifiind bani de investitii normale (ex repararea strazilor si a trotuarelor) tot noi suferim cheltuind din buzunar cu repararea masinilor sau a pingelelor. Sau, platind apa industriala la pret de potabila, iar in paralel...cumparand apa ca niste sclavi pe plantatie! Daca te referi la primarul nou-ales, inca e prematur sa-l critice cineva, poate doar sub aspectul ca nu trebuia sa continuie unele proiecte inutile demarate de catastrofele de dinaintea lui. Daca insa te referi la ceilalti, noi, cei care nu i-am ales niciodata avem dreptul sa le criticam prestatia paguboasa. Cine a votat mereu rosu, de 30 de ani incoa` sa-i aplaude in continuare, ba chiar sa-i ia acasa!
Maria:
(6 Aprilie 2021, 17:13)
Mă bucur că a uitat de promisiunea făcută de a face un Muzeu  al Satului in fata Muzeului Agriculturii ,pe spatiul verde. Sgur, era intr-o euforie postelectorala, dar ...
Jon:
(6 Aprilie 2021, 14:44)
Toata lumea il critica pe primar? De ce?Dar oare noi  cetateni aceestui oras suntem corecti?Pana acum am avut PSD de 30 ani .Muncesc din 2012 in Germania,dar democratie ca asta e greu de gasit.
micki :
(6 Aprilie 2021, 12:58)
dom primar vezi bre pe cine sustii in functii la deconcentrate, corupti si compromisi, ca lumea vede si judeca. pacat ca am avut incredere.
privitor:
(6 Aprilie 2021, 12:26)
ce este asa greu de inteles ca o aruncare de privire din afara, indiferent ca este pe pozitia de candidat care arunca cu promisiuni sau angajamente, de cetatea platitor de taxe ( sau de amenzi...hi, hi, hi.... ), de multe ori umbrit de frustrari,  nu are nicio legatura cu realitatea dura din interiorul sistemului administrativ ?
melanjul de interese , de la cele mai marunte, personale, la cele mai mari, de grup sau de partid, pana la hatisul legislativ greoi si alambicat, dublat de o lipsa de pregatire si de corectitudine a tuturor, de la primar la ultimul debutant, creaza  pentru cetatean aceasta premiza de munca de sisif in a-si gasi rezolvarile la problemele curente : infrastructura, avize si autorizatii, acces modern  informatic/on line  in abordarea si rezolvarea  tuturor aspectelor de interes comun, dar si decenta si respectul  din partea angajatilor.
asa ca inarmati-va cu rabdare si puterea de a mai inghiti multe, foarte multe alte galuste, fanfaronade, parade sau gogosi de genul celor cunoscute in ultimii 30 de ani.
omul sfinteste locul ?
poate, daca am fi aveut marele noroc sa  il avem  pe acesta.
cum nu,....nu
AURsteru`:
(6 Aprilie 2021, 11:44)
Cand incepi zeci de proiecte nu termini niciunul! S-a facut vreo prioritizare a celor mai importante? A intrebat printr-un soi de referendum populatia cam ce considera util/urgent/important?
"creșterea mobilității pietonale în zona Casei Armatei (1,7 milioane de euro)"
Serios? Muream si nu realizam ca reprezinta o prioritate, o investitie care eventual va aduce si bani la buget!
Aia cu potabilizarea apei, mai este in calcul? nu calcul renal, ci real; se mai gandeste actuala administratie sa repare prostiile grave facute de cei trei primati anteriori? APA si GROAPA?
Strazi cu gropi si denivelari inseamna masini defecte si marfuri deteriorate si intarziate. Ce te va atrage sa ramai in slobozia? "creșterea mobilității pietonale în zona Casei Armatei"? Pariu ca mare parte dintre aceste proiecte vor deveni neeligibile pentru a fi finantate din bani europeni, iar apoi primaria va imprumuta bani fara numar pentru a le finaliza? Iar marii constructori vor fi selectati dintre firmele de partid(e) in mod egal: deflorabil-pene leu si bruzli-pe se deu.
P.S. vrei bani mai multi la buget d-le primar nou? actiune in instanta cu recuperarea prejudiciului facut de catre fostii primati: mustaciosu-scoica-mocio. Cum a returnat scoica banii de garantie de buna lucrare constructorului gropii, in conditiile in care ne-ai aratat ca structura parcarii subterane este neconforma, fiind subdimensionata? Totusi vad ca "tine" deasupra ei masinile noii conduceri a prefecturii; aia lui jiji muschi era prea grea?
@Un pesedist:
(5 Aprilie 2021, 21:42)
4 ani de zile o sa fie vaide oras plin de saracie, in loc sa vina cu planuri constructive vine doar cu cele distructive, vrea sa lase oamenii de la paza fara servici, multi dintre ei cu familii datorii. Cica sa mai ramai in orasu asta. Dar pe primar nu-l intereseaza atata timp cat are salariu lunar cat are un paznic anual...
@Marian:
(5 Aprilie 2021, 20:45)
Da, Marian, ai dreptate. Una ne-a promis primarul atunci când era candidat și cam alta ne zice că face acum.
A vorbit despre eficiență, despre profesionalism, despre reducerea drastică a imensului aparat birocratic din primărie, despre eliminarea pilelor și pițipoancelor.
Și acum ne ia cu povești, că stai să vezi că nu-i ce crezi, că de fapt e bine cum era.
Dragule primărel, dacă mergi pe varianta aceasta nu prea te văd bine la următoarele alegeri.
Nici pe tine, nici partideaua pe care o conduci momentan

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 08 Oct 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Intervenție SMURD la accidentul de la Movilița

Echipajul SMURD de la Detașamentul Urziceni a intervenit în ultimele două zile la două urgențe medicale. Sîmbătă, 21 mai, în jurul orei 11.00, paramedicii au acordat primul ajutor medical unui bărbat, în ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 13:39
(9125 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 87 locuri de muncă vacante

Potrivit AJOFM Ialomița, la nivelul județului sînt vacante 87 locuri de muncă. Astfel, 10 dintre acestea sînt pentru absolvenți de studii superioare, 18 pentru cei cu studii medii, 56 pentru muncitori calificați ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 13:36
(8988 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Jandarmii i-au sancționat pe cei care au apelat la «doamnele» de pe Centură

Peste 1900 lei au însumat sancțiunile aplicate de jandarmi celor care, la sfîrșit de săptămînă, au consumat băuturi alcoolice în locuri publice sau au apelat la serviciile unor «doamne» de pe șoseaua de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 13:19
(8821 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Tîrgurile din Maia și Grindu funcționau fără autorizație sanitară-veterinară!

Vineri, 20 mai a.c., Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița și Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița au demarat o serie de controale în tîrgurile din localitățile ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 13:15
(21324 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Normele de venit din activități agricole pentru 2011, aprobate

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din activități agricole că a fost emisă Decizia nr. 134 din 19.05.2011, pentru aprobarea Normelor anuale de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 12:52
(9437 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Fiul concubinei i-a furat bicicleta din curte

Agenții Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați de un bărbat, de 48 ani, din comuna Gura Ialomiței despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuinței o bicicletă. ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 12:44
(8648 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: I-au furat cazanul din cupru și au vrut să-l vîndă la fier vechi

Pe raza comunei Alexeni, polițiștii au depistat în flagrant doi tineri de 19 și 26 ani, ambii din comuna Borănești, care încercau să predea la un centru de colectare deșeuri feroase un cazan de cupru, de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 12:41
(8242 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt


Ialomița: Acțiuni preventive ale Poliției

Pentru creșterea gradului de siguranță publică, efective din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenate sîmbătă, 21 mai a.c., în executarea unor acțiuni ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 12:40
(7753 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Un șofer băut a intrat cu mașina în gard

Joi, 19 mai, la Fetești, un șofer a intrat cu mașina în gardul unui imobil din localitate, avariindu-și serios autoturismul. Conducătorul auto, un bărbat de 37 ani, din Fetești, a pierdut controlul direcției ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2011, 18:07
(8692 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 intervenții SMURD într-o singură zi

Într-o singură zi, paramedicii SMURD din formațiunile Fetești și Urziceni au intervenit pentru salvarea a 4 vieți. Astfel, ieri, 19 mai, un bătrîn de 73 ani, din Moldoveni, a solicitat ajutorul pentru că ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2011, 18:03
(9552 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au dat foc la 50 de cauciucuri

50 de cauciucuri de dimensiuni mari au fost incendiate, joi, 19 mai, pe un teren viran din Cartierul Vlașca al municipiului Fetești. Speriați de fumul dens, cetățenii au solicitat sprijinul pompierilor ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2011, 18:02
(11307 vizualizări - 1 comentariu)


Giurgeni: Accident de la o depășire neregulamentară

Depășirea neregulamentară a fost principala cauză a producerii unui accident rutier în apropierea localității Giurgeni. Incidentul s-a produs joi, 19 mai, în timp ce un bărbat, de 29 ani, din Hîrșova, deplasîndu ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2011, 18:02
(6839 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Stelnica: Braconaj piscicol

Doi bărbați din Fetești sînt cercetați penal pentru braconaj piscicol. Cei doi au fost prinși joi, 19 mai, de polițiștii din Stelnica pescuind cu unelte de tip halău cu plasă monofilament, deși nu aveau ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2011, 17:59
(9199 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Stelnica braconaj


Amara: Prins cu fier vechi fără documente

Un slobozean de 19 ani a fost prins joi, 19 mai, la Amara, în timp ce transporta, cu o căruță, 140 kg de fier vechi. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că individul nu deținea documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2011, 17:57
(8532 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara fier vechi


Slobozia: Ploaia a inundat casa unui cetățean

Pompierii slobozeni au fost nevoiți joi, 19 mai, în jurul orelor 21.30, să intervină pentru o inundație în gospodăria unui cetățean din cartierul Bora. Din cauza precipitațiilor abundente, apa a intrat ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2011, 17:55
(8196 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Adolescentă dispărută din Centrul de Plasament

Slobozia: Adolescentă dispărută din Centrul de Plasament

Miercuri, 18 mai, polițiștii din Slobozia au fost sesizați asupra dispariției unei minore dintr-un Centru în care era instituționalizată. Nicoleta Constantin, de 16 ani, minora dispărută, a plecat și nu ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2011, 12:35
(9405 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Șoferi penali, cercetați de polițiști

Patru șoferi s-au ales miercuri, 18 mai, cu dosare penale, după ce au încălcat regulile de circulație rutieră. Astfel, doi bărbați, de 21 și 30 ani, din Galați, respectiv București, au fost prinși conducînd ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2011, 12:29
(6176 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au furat produse fitosanitare de 40000 lei

Slobozia: Au furat produse fitosanitare de 40000 lei

Doi tineri de 26 și 29 ani din Slobozia au fost reținuți de polițiștii ialomițeni după ce s-a stabilit că sînt autorii unui furt calificat. Pe scurt, cei doi au intrat în incinta unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2011, 12:09
(7748 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Fetești: Infractor prins și încarcerat

Miercuri, 18 mai, un infractor din localitatea Făcăeni a fost prins și încarcerat. Bărbatul, de 25 ani, se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate. Pe numele acestuia, Judecătoria Fetești ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2011, 12:02
(11494 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La furat de lucernă

Miercuri, 18 mai, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune pentru prevenirea furturilor. În timpul activităților a fost prins un tînăr, de 23 ani, care furase 300 kg de lucernă verde de pe terenul ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2011, 11:56
(7613 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat grav pe varianta Sloboziei

O persoană necunoscută a fost grav accidentată, miercuri, 18 mai, pe varianta ocolitoare a municipiului Slobozia. Accidentul s-a produs din cauza unei traversări neregulamentare.
Miercuri, în jurul prînzului ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2011, 16:50
(8103 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Anunț angajare

SC INTERCEREAL SA angajează
tractoriști (combainieri)
Selecția va avea loc în data de 27.05.2011, orele 10.00, la sediul din comuna Bordușani (fostul IAS), județul Ialomița.
Solicitanții ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2011, 14:59
(9889 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil de 12 ani, bătut cu bestialitate de doi huligani

Teroare pentru un minor de 12 ani din Fetești. Copilul a fost luat de pe stradă, legat și bătut pentru o acuzație închipuită. Agresorii, doi tineri de 17 și 25 ani, din localitate, au fost arestați.
...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2011, 11:03
(8164 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Minoră dispărută

Marți, 17 mai, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra dispariției de la domiciliu a unei minore. Similia Cosmina Toma, de 13 ani, a plecat în aceeași zi în jurul prînzului de acasă și nu s-a mai ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2011, 10:55
(12852 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Un șofer beat a intrat cu mașina în gard

Un șofer băut a reușit performanța de a distruge aproximativ 6 m din gardul unei locuințe. S-a întîmplat la Fetești, marți, 17 mai, cînd un bărbat de 52 ani a pierdut controlul volanului într-o intersecție ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2011, 10:50
(7967 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2011, 19:07
(4944 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: S-au ciocnit cu scuterul de un copil pe bicicletă!

Polițiștii din Țăndărei au fost sesizați luni, 16 mai a.c. în jurul orei 16.30, despre producerea unui accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane. Din cercetările efectuate s-a stabilit că în timp ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2011, 11:16
(8204 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Bucureștean depistat conducînd fără permis

În cursul zilei de luni, 16 mai a.c. în jurul orei 11.30, agenții Postului de Poliție Armășești au depistat pe raza localității un autoturism ce se deplasa în direcția Armășești către Malu Roșu. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2011, 11:14
(8373 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției Urziceni pe raza comunelor Jilavele, Adîncata și Manasia

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au acționat luni, 16 mai a.c., pe raza a trei comune arondate municipiului. Polițiștii au acționat pe raza comunelor Jilavele, Adîncata și Manasia, verificînd ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2011, 11:14
(7869 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori după gratii

Polițiștii din Țăndărei au acționat luni, 16 mai a.c. pe raza localității, pentru punerea în executare a mandatelor. Astfel, a fost identificat un bărbat în vîrstă de 41 ani, din orașul Țăndărei, pe numele ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2011, 11:13
(8619 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...