Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Funcții publice deținute ilegal, la Primăria Fetești

Funcții publice deținute ilegal, la Primăria Fetești

bonus: Cazul «Gina Palantin» de la Primăria Slobozia

Anchetați de procurorii din Slobozia și trimiși în judecată pentru fapte de corupție, 4 funcționari publici ai Primăriei Fetești vin în continuare la serviciu deși ar fi trebuit ca raporturile lor de muncă să fie suspendate. Întreaga responsabilitate aparține administrației locale care nu a pus în aplicare prevederile Codului Administrativ. Legea precizează faptul că funcționarilor trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție li se suspendă de drept contractele de muncă. Reprezentanții Primăriei Fetești susțin că nu au primit nicio notificare oficială în acest sens și că au luat toate măsurile legale în acest caz.

Filmul unei anchete Cei 4 funcționari publici ai Primăriei Fetești își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor și Biroului Registrului Agricol. Ancheta în cazul acestora a debutat în vara anului trecut. Potrivit actelor de urmărire penală, funcționarii au fost acuzați de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița de faptul că primeau șpagă pentru a elibera cărți de identitate fără ca beneficiarii să se prezinte la ghișeu. Aceștia primeau fotografiile celor care aveau nevoie de documente prin intermediul serviciilor Facebook, Messenger sau Whastapp, apoi le introduceau în bazele de date. «Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că, în perioada iunie-octombrie 2019, cei patru funcționari publici au pretins, primit sau au acceptat promisiunea primirii unor sume de bani în lei și valută ori alte foloase, în mod direct, sau prin intermediari, din partea unor persoane fizice interesate de obținerea cărților de identitate a căror valabilitate a expirat ori ca urmare a schimbării domiciliului, stabilirea reședinței, pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate» se arată într-un comunicat de presă dat publicității de către Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, instituție ai cărei ofițeri au adunat probe în acest dosar. După ce s-au aflat în arest la domiciliu sau control judiciar, funcționarii au fost cercetați în stare de libertate și trimiși în judecată la finalul lunii martie a acestui an.

Și-au păstrat locurile de muncă Procedura de trimitere în judecată a funcționarilor ar fi trebuit să-i lase pe aceștia șomeri până la obținerea unei sentințe definitive. Codul Administrativ prevede la art. 513, lit. l și art. 465, lit. h situațiile și tipul de infracțiuni care pot genera suspendarea de drept a raportu­rilor de serviciu ale funcționarilor publici: «în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 465 lit. h)»; «(...) infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei». Deși prevederile textului de lege sunt clare, administrația locală din Fetești refuză să le pună în aplicare. Astfel, cei 4 funcționari publici sunt în continuare la serviciu, deși ar fi trebuit să stea acasă. Mai mult, reprezentanții Primăriei Fetești nu au reușit să ofere o explicație clară cu privire la încălcarea Codului Administrativ. Prin reprezen­tanții Biroului de Presă al Primăriei Fetești aceștia au precizat faptul că nu au primit nicio notificare oficială referitoare la situația celor 4 angajați și că «au fost luate toate măsurile legale privind protejarea intereselor instituției și ale persoa­nelor care sunt cercetate, în limitele legii».

Cazul «Gina Palantin» de la Primăria Slobozia
Un caz similar celui de la Primăria Fetești se petrece și la Primăria Slobozia. Anchetată într-un dosar al DIICOT-Structura Centrală, Gina Palantin, șefa Serviciului Administrativ al Primăriei Slobozia, vine în continuare la serviciu deși, potrivit Codului Muncii, raporturile sale de muncă ar putea fi suspendate. Demersurile ar trebui efectuate de angajator, suspendarea personalului contractual neintervenind de drept așa cum se întâmplă în cazul funcționarilor publici. Ancheta DIICOT a debutat în decembrie 2019, dată la care Gina Palantin a fost ridicată de mascați și condusă la audieri la sediul din București al DIICOT. Surse judiciare au confirmat faptul că aceasta are calitatea de inculpată în cauza procurorilor antimafia și este cercetată de faptul că ar fi oferit mită profesorilor de la Universitatea «Spiru Haret» în schimbul obținerii de diplome de absolvire sau master. Reamintim că, în urmă cu mai bine de 4 ani, ziarul nostru a relatat despre faptul că aceasta a fost implicată într-un scandal public care viza modul în care a fost numită în funcția de șef al Ser­viciului Adminis­trativ din cadrul Pri­măriei Slobozia. Gina Palantin ar fi folosit «diploma» Universității «Spiru Haret» pentru a promova «concursul» în cauză...

Controale în primăriile din județ Reprezentanții Prefecturii Ialomița au declarat război deschis administra­țiilor locale care mențin în funcții angajații cu probleme penale și pe care, potrivit legilor, ar trebui să-i suspende până la finalizarea anchetelor și proceselor. Astfel, instituția a trimis notificări tuturor celor 66 de primării din județ pentru a identifica astfel de situații. Oficialii ad­ministrațiilor locale au la dispoziție cel mult 30 de zile pentru a oferi un răspuns la această notificare. În cazul în care vor fi descoperite situații precum cea de la Primăria Fetești, se vor lua toate măsurile legale în acest sens.

DREPT LA REPLICĂ
LA ARTICOLUL «Funcții publice deținute ilegal la Primăria Fetești» din data de 16.04.2021 SOLICITAT DE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FETEȘTI PUBLICAȚIEI «INDEPENDENT»
Marți, 20 aprilie 2021
Pentru o informare corectă a publicului, referitor la articolul apărut în edițiile print și online ale  ziarului Independent din data de 16 aprilie 2021, intitulat “Funcții publice deținute ilegal, la Primăria Fetești”, ținând cont de prevederile legale, Primăria Municipiului Fetești solicită publicarea următorului Drept la replică:
La data publicării articolului cei patru funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Fetești, care au fost urmăriți penal în cursul anului 2020, aveau raporturile de serviciu suspendate de drept, măsura fiind luată din data de 6 aprilie a.c.
Menționăm că în cursul urmăririi penale a celor patru funcționari publici, au fost dispuse, în conformitate cu măsurile luate de organele judiciare, măsuri de suspendare și modificare a raporturilor de serviciu, în acest sens fiind dispuse următoarele dispoziții:
Dispoziția nr. 1086/25.06.2020, Dispoziția nr.1087/25.06.2020, Dispoziția nr. 1088/25.06.2020, Dispoziția nr.1089/25.06.2020, Dispoziția nr. 1158/24.07.2020, Dispoziția nr.1159/24.07.2020, Dispoziția nr. 1268/21.08.2020, Dispoziția nr.1269/21.08.2020, Dispoziția nr. 1270/21.08.2020, Dispoziția nr. 1271/21.08.2020, Dispoziția 1487/ 21.10.2020, Dispoziția 1488/ 21.10.2020 și Dispoziția 1489/21.10.2020.
Prin Dispozițiile 1086 respectiv 1087 din data de 25 iunie a anului trecut, doi funcționari publici care se aflau sub măsura controlului judiciar, au fost mutați temporar din cadrul Serviciului Public de Evidența Persoanelor pe funcții publice vacante din aceeași categorie, clasă, grad profesional și aceleași drepturi salariale în Cadrul Direcției Tehnice - Departamentul IT respectiv în cadrul Direcției Economice - Serviciul Impozite și Taxe.
Deciziile au fost luate având în vedere: Ordonanța nr. 146/P/2018 emisă în data de 24.06.2020 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița Penal, prevederile art. 501, alin (3), art.502, alin.(1), lit. e) și ale art. 507, alin. (8) și alin.(9) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ și în temeiul art. 155, alin (5), lit.(e) și a art. 196, alin.(1), lit.(b) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ și au fost prelungite în concordanță cu deciziile Parchetului.
În baza încheierii din data de 26.08.2020 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul 853/98/2020, înregistrat sub nr. 9343/27.10.2020 la UAT Municipiul Fetești, prin care a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de unul dintre cei doi funcționari publici, acesta și-a reluat activitatea în cadrul Serviciului Public de Evidența Persoanelor, începând cu data de 28.10.2020 .
În cazul celuilalt, măsura controlului judiciar a expirat la data 21 decembrie 2020, iar trei zile mai târziu el și-a reluat activitatea din cadrul Serviciului Public de Evidență a Persoanelor.
Prin Dispozițiile nr.1088 și 1089 din 25.06.2020 au fost suspendate pentru o perioadă de 30 de zile raporturile de serviciu pentru ceilalți doi funcționari publici asupra cărora a fost luată măsura preventivă a arestului la domiciliu.
După publicarea pe portalul instanței de judecată a încheierii pronunțată pe data de 20.07.2020, în camera de consiliu în dosarul nr. 707/98/2020 privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu a celor doi funcționari publici, Primăria Municipiului Fetești, ținând cont de prevederile legale, a emis Dispozițiile nr.1158 respectiv 1159 din data de 24.07.2020, prin care a fost prelungită suspendarea raporturilor de serviciu pentru încă 30 de zile.
În data de 21 august 2020 măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar, măsură care a expirat în data de 19.12. 2020. Cei doi funcționari publici și-au reluat, începând cu data de 24 decembrie 2020, activitățile deținute anterior începerii urmăririi penale.
Menționăm că după finalizarea urmăririi penale a celor patru funcționari prin trimiterea în judecată la instanța competentă, procedură penală despre care nu am fost înștiințați în mod oficial de instanță sau Parchet, a fost consultat din oficiu portalul instanțelor de judecată: www.portaljust.ro și s-a luat cunoștință  în acest mod despre procesul penal, fiind emise, în temeiul art.513, alin. (1), lit.l din OUG 57/2019, următoarele dispoziții de suspendare de drept a raporturilor de serviciu: Dispoziția nr. 925/06.04.2021, Dispoziția nr.926/06.04.2021, Dispoziția nr.927/06.04.2021.
Începând cu data de 1.04.2021 al patrulea funcționar a intrat în concediu de risc maternal, conform documentelor justificative emise de organele competente.
Vă comunicăm că toate actele administrative menționate anterior au fost comunicate în termen de 10 zile de la emitere Instituției Prefectului-județul Ialomița pentru exercitarea controlului de legalitate conform art. 197, alin (1) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ.
PRIMAR,
SONCHERECHE LAURENȚIU

16 Aprilie 2021, 11:10 (5687 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


viti:
(17 Aprilie 2021, 23:23)
daca ar vorbi valeanu ar ingropa pe multi.
Fane:
(16 Aprilie 2021, 21:02)
In sfarsit o veste buna ! dar totusi cum spune si Dn-ul de mai devreme intrati si putin pe la urbanizm, verificati acolo vile p+1 si in realitate  este P+1 +m si asa mai departe,  autorizatii de constructii care nu exista  etc mai ales pentru Dn Valeanu ca am inteles ca-i este frica de baietii tucurii si le face pe plac....
Woooow:
(16 Aprilie 2021, 18:51)
Chiar am fost luati prin surprindere de asa stire! Pai daca la nivelul asta, eliberare acte de identitate, s au pretat la a primi spaga, va dati seama ce este in primaria aia??? Cautati la urbanism si verificati modul cum si au construit "valorile" vilele alea imense! Dar verificati tot, de la demolare pana la racordare utilitati!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
356 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(3420 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1976 vizualizări - 0 comentarii)


Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Micutzu la Slobozia: «RO ALERT-Atenție vin urșii»

Vineri, 6 martie 2026, Micutzu vine la Slobozia, pentru un show de Stand-Up Comedy. Evenimentul «RO ALERT-Atenție vin urșii» va fi la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 14:20
(1474 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 31 decembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 13:25
(2540 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie electrică vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor electrice joi, 12 februarie 2026, în intervalul orar 09,00-17,00, lucrări ce vor afecta, prin lipsa ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 09:40
(922 vizualizări - 0 comentarii)


Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(617 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(892 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2392 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1683 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(4019 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2457 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1331 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2215 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3212 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4498 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3640 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2798 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2697 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1587 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3327 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(809 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3811 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3835 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4846 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7262 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10318 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3804 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2044 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3007 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9156 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...