Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Ole, ole, ole/Unirea rămâne-n B!»

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Fotbal Comuna Recea 3-0

«Ole, ole, ole/Unirea rămâne-n B!»

Meciul dintre Unirea Slobozia și Fotbal Comuna Recea a fost primul din România jucat cu spectatori, după îmblânzirea restricțiilor. Iar sutele de spectatori au văzut unul dintre cele mai palpitante jocuri care s-au desfășurat în orașul nostru. Ialomițenii porneau cu handicapul de două goluri pe care-l înregistraseră la Recea, unul greu de remontat în condițiile forței ofensive a maramureșenilor care marcaseră de fiecare dată în ultimele 7 meciuri jucate. Mihalcea i-a trimis pe teren, din primul minut, pe următorii jucători: Gurău-Ibrian, Lazăr, Ozkara, Toma-Trașcu, Vasile-Năstase, Adăscăliței, Radu-Moldovan. Prima repriză a fost una mediocră, oaspeții jucând la conservarea rezultatului din meciul tur, în vreme ce tracul a pus vizibil stăpânire pe jucătorii noștri. Cea mai mare ocazie a reprizei s-a derulat la poarta noastră, în minutul 33, când experimentatul Batin i-a depășit pe stoperii Unirii și, singur cu Gurău, la 11 metri și perpendicular pe poartă, a tras pe lângă. În rest, multe greșeli neforțate, execuții aiurea la fazele fixe și niciun șut pe poartă.

4 schimbări pentru 3 goluri
Mihalcea caută să schimbe ceva în atitudinea echipei și, prima dată, umblă la distribuție. După pauză, ies Vasile, Radu și Năstase și intră Suciu, Ciobanu și Afalna. Startul reprizei secunde aparține oaspeților care amorțesc jocul prin pase la centrul terenului și pătrunderi mai ales pe stânga, unde activează tehnicul Rareș Ispas. La prima urcare în terenul oaspeților, Afalna preia o minge la 20 de metri de poarta adversă și o trimite direct în vinclu, lăsându-l spectator pe portarul Răilean. Ialomițenii prind curaj, Afalna reia cu capul peste poartă, iar de pe bancă Mihalcea forțează decisiv atacul, trimițându-l în teren pe Răduca în locul lui Trașcu. Urmează 20 de minute din care, efectiv, se joacă doar vreo 8, oaspeții trăgând copios de timp. Nebunia se declanșează în minutul 82, când Răduca centrează în careu iar Lazăr plasează lovitura-i de cap caracteristică pentru 2-0. Continuă apoi presiunea la poarta lui Răilean, iar totul pare să ducă la prelungiri. Însă, în minutul 90+3, când nimeni nu se mai aștepta, Ciobanu scapă singur cu Răilean căruia îi dă, cu sânge rece, decisiva. La 3-0, se dezlănțuie bucuria, descătușarea unora și frustrarea altora făcându-l pe arbitrul Iulian Dima să împartă cu larghețe cartonașe roșii. Sunt eliminați Ciobanu și Adăscăliței de la Unirea și Mendoza de la Recea. Nimic nu mai poate umbri bucuria menținerii în Liga Secundă, iar semnalul îl dă Gurău, care culege fără probleme ultima minge aruncată, în disperare, de oaspeți, în careul Unirii. După fluierul final, nebunia se generalizează atât pe teren cât și în tribune. Mihalcea este purtat pe brațe de jucători, care trăiesc din plin momentul ce le garantează un nou sezon în Liga a II-a. A fost cea mai frumoasă răsturnare de situație văzută la Slobozia, încheind fericit munca de un sezon a jucătorilor, antrenorilor și a conducerii administrative. Cu bune și rele, Unirea a rămas în «B»,spre bucuria tuturor ialomițenilor.

22 Mai 2021, 18:40 (4758 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


:-):
(23 Mai 2021, 01:36)
Am inteles ca antrenorul oaspetilor ne-a facut tigani.
Suporter unirea slobozia:
(22 Mai 2021, 23:28)
Afalna si raduca ce mai buni jos palaria bravo adrian mihalcea schimbari bune

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Din 8 aprilie 2011, se închide Combinatul Chimic Slobozia

Grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, a anuntat marți, 29 martie a.c., că «de la 1 aprilie 2011, va opri de la funcționare și combinatul chimic din Turnu Măgurele (aparținînd societății ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 17:15
(11398 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Au dispărut doi minori

Ialomița: Au dispărut doi minori

Miercuri, 30 martie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minorii Nedelcu Adriana, de 15 ani, din comuna Perieți și Radu Marius, de 15 ani, din comuna Ograda au plecat de la domiciliile ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:48
(11218 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: A distrus un gard cu tractorul

Un bărbat de 36 ani, administratorul unei firme de pe raza comunei Bordușani, a sesizat Poliția despre faptul în perioada 26-30 martie, persoane necunoscute au distrus gardul împrejmuitor al atelierului ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:27
(11838 vizualizări - 2 comentarii)


Andrășești: Lemne confiscate de polițiști

Miercuri, 30 martie a.c., polițiștii au identificat în trafic un tînăr, de 22 ani, din comuna Mera, județul Vrancea, care transporta material lemnos. La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:26
(12546 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în Țăndărei și Slobozia: Două permise reținute și aproape 5500 lei amenzi

Pe raza municipiului Slobozia și a orașului Țăndărei au fost derulate acțiuni privind creșterea gradului de siguranță rutieră și legalitatea transporturilor de animale. Polițiștii au acționat pe linia prevenirii ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:26
(11018 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți de fier vechi, identificați

Pe numele a doi bărbați din comuna Bordușani s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. În fapt, în ziua de 30 martie a.c., cei în cauză au dezgropat și secționat o ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:25
(9062 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Francofolies 2011»

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea», a Asociației Profesorilor de Limba Franceză «Les Franthousiastes», a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița precum ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 12:09
(4940 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 130 locuri de muncă vacante

Din totalul celor 130 locuri de muncă vacante anunțate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, 10 posturi sînt pentru absolvenții de studii superioare. De asemenea, 39 locuri de muncă ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 11:58
(8252 vizualizări - 0 comentarii)


Antreprenori noi pentru Ialomița

Timp de o săptămînă, 32 de tineri ialomițeni au fost cursați pentru a deveni antreprenorii de mîine. Programul s-a desfășurat în cadrul unui proiect european, ce a urmărit promovarea culturii antreprenoriale ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2011, 17:09
(10781 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri cercetați pentru furt calificat

În dimineața zilei de miercuri, 30 martie, polițiștii feteșteni au prins în flagrant un grup de tineri ce încercau să fure mai mulți conductori electrici destinați alimentării unor semnalizări luminoase ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2011, 17:08
(9339 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Slobozia: Scenariu cu explozie la Combinatul Chimic

Joi, 30 martie 2011, la sediul Chemgas Holding s-a produs o explozie la o instalație tehnologică, urmată de un incendiu de proporții ce degaja fum dens și gaze toxice. Ca urmare a incidentului, planșeul ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2011, 17:07
(10454 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Patru tone de fier vechi, confiscate

Slobozia: Patru tone de fier vechi, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat, marți, 2 martie, patru tone de fier vechi. Deșeurile feroase erau transportate pe șoseaua Amara de un bărbat de 40 ani, ce conducea un tractor cu semiremorcă. Oprit de ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2011, 17:04
(8922 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, zonă de sărăcie europeană

Recent, organismul internațional de statistică aparținînd Comisiei Europene, instituție ce analizează toate țările aparținătoare, a publicat un studiu al sărăciei. Potrivit documentului, Eurostat a plasat ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2011, 09:32
(10229 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2011, 18:29
(6862 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Mișcarea Națională de Împădurire», peste 10000 puieți de salcâm plantați

Ialomița: «Mișcarea Națională de Împădurire», peste 10000 puieți de salcîm plantați

Sîmbătă, 26 martie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat etapa-pilot a Mișcării Naționale de Împădurire, inițiată de Asociația EcoAssist. La această acțiune au participat aproximativ 228 de voluntari ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2011, 17:37
(9816 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat preventiv pentru tîlhărie

Un tînăr de 19 ani, reținut în urmă cu două zile pentru tîlhărie, a fost prezentat de polițiști instanței de judecată și a primit mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2011, 17:26
(10957 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Elevi transportați la «bou-vagon»

Poliția Țăndărei a desfășurat luni, 28 martie a.c., o acțiune privind legalitatea transportului rutier de persoane. Cu această ocazie a fost depistată în trafic o autoutilitară care transporta elevi în ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2011, 17:23
(10345 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Înapoi la pușcărie

Un tînăr de 38 ani, domiciliat în comuna Platonești, care poseda mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Fetești, a fost depistat de polițiști. Luni, 28 martie a.c., lucrătorii Formațiunii Ordine ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2011, 17:20
(7912 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 15 aprilie 2011-Bursa generală a locurilor de muncă

În data de 15 aprilie 2011, Agentia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează la nivel național «Bursa generală a locurilor de muncă». Evenimentul se va desfășura la nivelul fiecărui județ prin ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 16:30
(10873 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Incendii la Fetești și Ciocârlia

Ialomița: Incendii la Fetești și Ciocîrlia

Incendiu la o fermă de animale din Fetești. Ajutorul pompierilor a fost solicitat sîmbătă, 26 martie, în jurul orei 13.00, cînd flăcările cuprinseseră un saivan de animale și rezerva de ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 16:09
(10568 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmeria Română, la 161 de ani de existență

Ialomița: Jandarmeria Română, la 161 de ani de existență

La 12 martie 1850, Divanul Obștesc votează «Legiuirea pentru reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi». La 30 martie, domnitorul Grigore Alexandru Ghica aprobă printr-un Ofis încheierea lucrărilor, ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 15:55
(11725 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Doi minori au furat o jantă de camion

Polițiștii din Amara au fost sesizați de un slobozean despre faptul că, din curtea unui teren situat în orașul Amara, i-a fost sustrasă o jantă de camion, care cîntărea aproximativ 40 kg. În scurt timp ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 15:36
(7845 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara furt


Ialomița: Amenzi de aproape 60000 lei aplicate de Poliția Rutieră

În perioada 25-27 martie 2011, efectivele de poliție rutieră și-au intensificat activitățile specifice. La aceste acțiuni au participat 40 polițiști, fiind aplicate un număr de 329 sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 15:36
(9665 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: I-a furat bicicleta

Sîmbătă, 26 martie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată asupra furtului unei biclete. Furtul a fost sesizat de un tînăr de 23 ani, din localitate, bicicleta fiindu-i subtilizată chiar de pe strada București ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 15:35
(8766 vizualizări - 1 comentariu)


Gîrbovi: A dat peste un om și a fugit de la locul accidentului

Sîmbătă, 26 martie a.c., Poliția Urziceni a fost sesizată prin 112 de către un cetățean din comuna Gîrbovi despre faptul că fratele său a fost accidentat de un autoturism al cărui conducător a părăsit locul ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 14:49
(10847 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


La Bărbulești se fură casetofoane auto

Lucrătorii Postului de Poliție Bărbulești au fost sesizați prin 112 de un bărbat din comună despre faptul că, în noaptea de 25/26 martie a.c., în curtea locuinței au pătruns persoane necunoscute, care au ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 13:20
(10689 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bărbulești furt


Urziceni: Amenzi de peste 11500 lei în două zile

În perioada 25-27 martie a.c., polițiști din Urziceni și de la posturile comunelor arondate au organizat și executat acțiuni pe raza municipiului și a localităților limitrofe pe linia menținerii ordinii ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 13:17
(12563 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: I-a furat geanta de pe umăr unei femei!

În noaptea de 27/28 martie a.c, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către o femeie, de 49 ani, din localitate, despre faptul că un tînăr i-a smuls geanta personală și a fugit printre blocuri. Din ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 12:50
(9002 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Masă rotundă la Școala Nr. 4 pe teme de mediu

Fetești: Masă rotundă la Școala Nr. 4 pe teme de mediu

Miercuri, 30 martie, Școala cu clasele I-VIII Nr. 4 Fetești, invită autoritățile la o masă rotundă. Tema evenimentului va fi importanța protejării mediului natural și sensibilizarea populației feteștene ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 12:44
(7197 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 56 locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a publicat o nouă listă a locurilor de muncă vacante. Potrivit datelor instituției, la nivelul județului Ialomița, luni, 28 martie, sînt libere ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2011, 10:39
(11527 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...