Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia are în plan cartografierea cimitirelor

Primăria Slobozia are în plan cartografierea cimitirelor

Administrația locală din Slobozia are în plan încheierea unui contract cu o firmă specializată în efectuarea de lucrări cartografice. Oficialii Primăriei Slobozia, prin societatea Servicii Publice Slobozia SRL, intenționează să realizeze o cartografiere completă a celor două cimitire din oraș. Ideea unei astfel de inițiative a apărut după ce au fost descoperite mai multe sincope în modul de administrare a locurilor de veci.

Haosul din cimitire În municipiul Slobozia există două cimitire și peste 9500 de contracte de concesiune a locurilor de veci încheiate. Aceasta este doar partea pe care administrația publică și socie­tatea Servicii Publice Slobozia SRL, care are în grijă cimitirele orașului, o cunosc. În realitate, modul de administrare a locuri­lor de veci a fost deficitar, iar pro­blemele rămase nerezolvate din trecut se perpetuează în pre­zent și dau naștere altor probleme. Așa se face că în cele două ci­mitire din Slobozia există locuri de veci date în concesiune către mai multe persoane sau mor­minte despre care nu se mai știe nimic. «Am analizat foarte bine situația și am descoperit că la Slobozia există peste 9000 de contracte, însă tot în urma acestei analize am descoperit și situații în care un singur loc de veci a fost dat în concesiune mai multor persoane... Tocmai de aceea am decis să facem ordine în tot acest haos și să avem o evidență clară a locurilor de veci din cimitire și a contractelor de concesiune care au fost încheiate!» a precizat Dorina Milea, directorul executiv al Servicii Publice Slobozia SRL. Pentru a putea realiza acest demers, societatea are în plan să încheie un contract cu o firmă specializată în servicii de cartografiere. Astfel, va fi realizată o evidență mult mai clară a mormintelor din cimitire. «O procedură de cartografiere ne va ajuta mult în demersul nostru... Cei care se ocupă de astfel de servicii au explicat că se vor atribui numere de identificare pentru fiecare loc de veci. Va exista chiar și o hartă a lor în funcție de locurile de veci care va fi amplasată la intrare astfel încât concesionarii să le identifice mai repede!» a adăugat Dorina Milea, directorul Servicii Publice Slobozia SRL. Potrivit Legii Cimitirelor, locurile de veci din cele două cimitire ale orașului se concesionează pe o perioadă cuprinsă între 7 și 25 de ani, cu posibilitatea de a fi prelungită până la 49 de ani. Taxa de concesiune se plătește în avans, urmând ca cei care au încheiat contractele de concesiune să plătească anual o taxă de 78 de lei, pentru întreținerea cimitirelor. Cei care nu plătesc această taxă conform contractului riscă să piardă concesiunea asupra locului de veci.

28 Iunie 2021, 14:40 (13374 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
Războiul garajelor ilegale din Slobozia continuă

Comentariile cititorilor:


Un om si-atat :
(6 Iulie 2021, 10:24)
Mesaj pentru  "CETATEAN si ALT CETATEAN  "....urmariti observ ,prin toate mijloacele media sa denigrati un OM care nu v-a gresit cu nimic,sa aruncati cu noroi pentru ai pata imaginea,dar din start va spun ca nu aveti nicio sansa !!Imaginea patata o aveti dvs.d-le Cetatean,pentru ca de ceva ani buni asta stiti sa faceti,sa atacati la modul josnic si ipocrit cum de altfel sunteti dvs si o parte buna a familiei dvs domnule (...).Credeam ca o data cu decesul sotiei dvs.aceste frustrari v-au disparut dar se pare ca din ce in ce se accentueaza,fara sa realizati ca apeland la acest mod grotesc de a denigra nu rezolvati efectiv nimic.Va inteleg frustrarea,ati imbatranit,va simtiti in inferioritate,afacerea nu mai da roade ca in anii precedenti,iar daca acel OM prospera pe zi ce trece este datorita unui singur fapt...nu a facut rau nimanui vreodata,daca a realizat ceva a fost pe propriile forte si nu s-a indepartat de Dumnezeu asa cum vizibil o faceti dvs !!!Potoliti-va domnule (...) ca....o data si o data chiar daca nu doriti si nimeni de altfel nu doreste....tot acolo ajungeti in locul unde se doreste....cartografierea..Lasati frustrarile deoparte nu rezolvati nimic !!
alt cetatean:
(4 Iulie 2021, 22:00)
Cum (...) si a vindut oile si s a apucat de administrarea cimitirelor din oras .bravo (...) ai gasit un bun meneger .
cetatean:
(4 Iulie 2021, 21:37)
Primaria Slobozia a angajat sa rezolve problema cimitirelot un mare specialist in persoana lui (...),care s a nascut linga cimitirul de la Bora cunoaste toate problemele locatarilor .In urmatori 20 ani va fi ordine .
Gogu de la borduri:
(4 Iulie 2021, 20:52)
Nu va inpacientati, vine cioclu (...) de la Urziceni cu numere de inmatriculare care va transporta in RAY. Are oferta variata, florarie RAY, restaurant de pomeni RAY, mama care conduce masini RAY,  el ultimul racnet de mercedes AG RAY. Pai asa se poate, in fiecare saptamana decartam la Danut manasianu, avem monopol la decesuri si avorturi si mai nou facem si desfacem in capela proprie care sunt morti de covid si care sunt morti prin deces.Nu ascultam ce hotaraste PREASFINTITUL, noi facem ce stim, avem casa de construit la Oltenita, finul nasu si toti lucreaza pentru a pune acoperisul, vine toamna. Dupa aia mergem sa ne iertam pacatele, facem figuratie la biserica cu ifose de catedrala, facem prezenta si dam sacose de hartie la toti lingai , soferi de dric motorizat imbracati in ie (este la moda si un brau comandat la Brasov sau luat de la Dorali) militieni ajunsi peste noapte gradinari, traseiste care azi taie lumanarile ca sa faca planul la retur de ceara. Toti suntem curati, suntem simpli executanti. Da , adevaratul patron si beneficiar al serviciilor lor este cioclu care in fiecare zi decarteaza si inumara bani intrati in buzunar. Pandemia asta a fost mana ceresca, a fost nevoit sa ia oameni cu ziua la sapat gropi, la carat sicrie. Il batea gandul sa cumpere iapa lui M....u, sa faca dric retro, dar se vindea la pachet cu amanta. A renuntat, are lupta lui cu P...s slobozeanu. Totdeauna a fost lupta intre ciocli, dar cand un limbric tine parte altui limbric si limbricul si cioclu vor muri striviti de un scuipat coclit dat de un libidinos mai mare ca ei. Asa ca mai bine va ingropati in comunele invecinate, in Ilfov sau va ardeti.Este o vorba- arzoaica ai vost o viata, ar fi pacat ca acum la apusul carierei sa te ofilesti. Dedicatie pentru mama RAY.
Slobozean:
(1 Iulie 2021, 17:12)
Cimitirul are o aplicatie in care sunt inregistrate locurile de veci si concesionarii acestora. Conform regulamentului cimitirului, directorul societatii trebuie sa desemneze o comisie care sa verifice si sa actualizeze anul situatia locurilor de veci. Se vrea doar o nou sifonare a banilor, in detrimentul cheltuielilior cu paza si intretinerea aleilor din cimitir.
Stelu:
(30 Iunie 2021, 17:10)
Baaa, chiar va stranserati toți agramații p acilea?
Mai @cetatean:
(30 Iunie 2021, 08:13)
Ești din tagma bagabontilor corupti și hoți, sunt convins. Pai de ce ma, firma lui frnarul de la Ocpi sa facă cartografiere când în județ avem o groaza de cadastristi, cartografie. Asa ca vreți voi sa faceți bani pe din hoție. Huoo coruptilor, Huo hoților. Pai tu ști ce este la ocpi, da mama lor câtă lume-i blesteamă în seculare și la culcare. Câți le da mâncare și le aprinde lumânări cu susul în jos, ălora de sunt de 30 ani relicvele coruptiei. Huuooo
Oana:
(30 Iunie 2021, 02:00)
În primul rand faceți curățenie în cimitir la slobozia noua este jale de bălării, dați locuri de veci câte 2 doar la cunoștințe. Mia decedat tatăl în decembrie 2020 și misa dat un singur loc de veci sa fac cavou, la puțin timp sa vad ca se poate da 2 locuri de veci. Pai nu meritați voi dați în judecata la uni dați 1 singur loc și la alți 2 locuri. Și plătim taxe pt cimitir unde sunt atâția bani din contractele care spuneți ca le aveți canu se vede nimic
Benoit:
(29 Iunie 2021, 21:33)
Madam de unde ști tu ce salarii sunt acolo?,, Plătiți oameni buni'', nu înțelegi nimic(sau nu vrei) nu sunt bugetari, nu primesc bani de la BUGET se AUTOFINANTEAZA, de curățenie se ocupa DADP ul (sau asa ar trebui) societatea nu are voie sa facă investiții, ea doar ADMINISTREAZĂ. CITEȘTE.... e public.
Cetățean:
(29 Iunie 2021, 20:32)
@Benoid - Păi ok, se autofinanțează si nu sunt bani ptr curatenia din cimitir, dar ptr salariul doamnei director sunt???? Mai exact, firma asta cu ce se ocupa? Ca nu se vede nimic. Salarii babane, abuz de putere si cam atat!!!! Plătiți oameni buni ca sa trăiască altii bine!
Cetățean :
(29 Iunie 2021, 19:53)
@Ionel În Excel faci tabele. Introduci date. Nu se desenează! Cum identifici în teren pe nea X de la prima alee pe dreapta poziția 13?!dacă nu știi unde e capătul aleii?! De la nord sau de la sud?!
Cetățean :
(29 Iunie 2021, 19:46)
@ "A" și @ "B" A cartografia,prin definiție, nu este același lucru cu a întocmi cadastru.Chiar dacă sunt definiții aplicabile în același domeniu de activitate. În articol se vorbește despre cartografiere nu despre cadastrare a cimitirului. Nu am pus în discuție de nici un fel,faptul că primăria ar plăti ceva pentru cimitir.
Benoit:
(29 Iunie 2021, 18:08)
Pt cetățean,nu se aloca niciun ban de la primărie pt cimitir, societatea se autofinanteaza... ești pe lângă... sau vrei sa fii pe langa
Ionel:
(29 Iunie 2021, 14:30)
@Cetatean - confunzi realizarea unei lucrari necesare, cu crearea unei lucrari pentru o firma de casa. Problema este ca pentru 9 mp cat are un loc de veci, nu e nevoie de cadastru, poti sa faci o lista simpla in Excel si sa atribui numere. Adica nu este nevoie de planuri cadastrale si incadrare... aici este problema. Mie mi se pare ca este doar un pretext pentru ca niste baieti destepti, prieteni cu cine or fi, sa ia niste bani. De aceea avem firma specializata, Servicii Publice SRL, sa tina evidenta locurilor de veci. Acum hai sa facem cadastru la bancile de odihna din oras, la pomi, la rampele de gunoi, sa facem cadastru aiurea la tot... Apoi vor trebui permanent alte cheltuieli, pentru ca cine va sti sa lucreze cu noile date? Totul cu firme private, ca doar nu o putea vreun angajat de la primarie sa ia statia de masurat si sa ia niste puncte, e prea complicat!
Cetățean :
(29 Iunie 2021, 11:50)
@Mămăliga! Și cine să facă cartografiere dacă nu persoanele specializate în domeniu?! Prea multe critici pentru orice. În orice domeniu dacă se vrea a se face ceva, neapărat este un dedesubt. Un interes privat. Păi hai înapoi cu 30 de ani când totul era statul și statul eram toți. Dar tot unii erau mai cu moț decât alții. Nu știu dacă este de primă urgență starea cimitirului dar cu siguranță trebuie făcut ceva pentru că sunt extrem de multe locuri de veci care au rămas ale nimănui. Pentru câte din locurile de veci se plătește taxa?! Taxă pentru care se spune că acoperă îngrijirea acestora. Cu siguranță nu pentru multe. Nici măcar pentru locurile aflate pe aleea principală nu se asigură curățenia, ce să mai zic de cele aflate în planuri secundare. Abia se asigură o pază și ceva curățenie a aleilor. Ar trebui să existe un osuar pentru transferarea rămășițelor pământești ale celor fără de urmași, și eliberarea locurilor neîngrijite. Nu este o treabă ușoară și cere și timp.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
04 Oct 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(569 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(899 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(346 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(344 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(934 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(397 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(337 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(372 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(577 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(505 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(537 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1457 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(993 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(944 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1029 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1574 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1398 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1591 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1631 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1832 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1994 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2120 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2574 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2059 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1865 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1735 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1818 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4310 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2838 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...