Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Războiul garajelor ilegale din Slobozia continuă

Până în 2024

Războiul garajelor ilegale din Slobozia continuă

bonus: Presiuni publice pentru Regulamentul care vizează activitatea în Cimitir

Administrația din Slobozia nu renunță la intenția de a ridica garajele amplasate ilegal pe spațiile publice din oraș. Procesul de identificare a acestor garaje a fost finalizat, iar în această primăvară vor fi ridicate garajele care nu au avut niciodată contract de concesiune. «Toți ne dorim o țară ca afară... (...) Dacă o vrem, nu putem sta fără să facem nimic!» a declarat primarul Dragoș Soare în cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia din 24 februarie 2022.

Ne-mping banii din urmă Administrația locală din Slobozia a anunțat public că bulevardele Matei Basarab și Chimiei vor intra într-un amplu proces de reabilitare grație unei finanțări de 28,1 milioane de lei din fonduri europene. Demararea lucrărilor este condiționată de identificarea unor terenuri pentru parcări. Conform estimărilor, peste 1000 de autoturisme care sunt la acest moment parcate de-a lungul acestor bulevarde trebuie relocate. La începutul acestui an, oficialii administrației au anunțat că vor realiza două noi parcări cu o capacitate de aproximativ 400 de locuri. Spațiul care urmează să fie amenajat este însă insuficient. În aceste condiții, administrația locală își intensifică eforturile de ridicare a garajelor tip Călărași amplasate ilegal sau al căror contract de concesiune a expirat. Reamintim că inițiativa a fost lansată în spațiul public în vara anului trecut, când administrația locală a anunțat că respectivele garaje vor putea fi mutate la Slobozia Nouă, pe un teren amenajat special în acest scop, în suprafață de 1,5 ha. În cele 9 luni scurse de la lansarea inițiativei, admi­nistrația locală a identificat sute de proprietari ai căror garaje fie sunt amplasate ilegal, fie au contractul de concesiune expirat.

Soare nu renunță În cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia din 24 februarie 2022, consilierii locali au votat un Regulament pentru inventarierea, ridicarea sau desființarea garajelor amplasate pe domeniul public. Prezent la ședință, primarul Dragoș Soare a reiterat această inițiativă administrativă, susținând că este singura soluție pentru a avea «o țară ca afară». Edilul a declarat că la acest moment Municipalitatea urmărește doar ridicarea garajelor care nu au sau nu au avut niciodată contract de concesiune. «Toți ne dorim o țară ca afară, un oraș ca în altă parte... Ca la Cluj, ca la Londra, ca mai știu eu unde... Dacă îl vrem, nu putem sta fără să facem nimic! La jumătatea lunii martie va începe reabilitarea celor două bulevarde. Și cetățenii nu vor mai be­neficia de parcări paralele cu bordura... Astfel trebuie să găsim soluții de relocare a cel puțin 1000 de mașini. Am identificat sute de garaje de tip Călărași care au contractul de concesiune expirat sau al căror contract expiră cel mai târziu în anul 2024. Acestea vor fi vizate de către noi, despre aceste garaje discutăm și aceste garaje urmează a fi ridicate de pe raza municipiului Slobozia!» a declarat Dragoș Soare în plenul ședinței, printre altele.

Ce spune Regulamentul?
Regulamentul pentru inventarierea, ridicarea sau desființarea garajelor amplasate pe domeniul public are 10 pagini și poate fi consultat pe site-ul Primăriei Slobozia. Potrivit acestuia, proprietarii garajelor vizate de Munici­palitate pentru desființare au la dispoziție 30 de zile de la momentul primirii somației pentru a ridica garajele și a le reamplasa pe terenul amenajat la Slobozia Nouă. Refuzul de a ridica garajul constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 1000 și 2000 de lei. În cazul în care proprietarii nu sunt interesați de păstrarea garajului, acesta intră în proprietatea privată a municipiului Slobozia. În cazul în care proprietarul se răz­gândește, acesta are la dispoziție 10 zile pentru a plăti cheltuielile generate de ridicarea garajului și pentru a reintra în posesia lui. Garajele nerevendicate pot fi valorificate prin vânzare de către Municipalitate prin licitație, vânzare directă sau alte modalități prevăzute de lege.

Presiuni publice pentru Regulamentul care vizează activitatea în Cimitir
Un alt document aprobat în cadrul ședinței Consiliului Local Slobozia de joi, 24 februarie 2022, a vizat Regulamentul de organizare și funcționare a cimitirelor umane din Municipiul Slobozia. Primarul Dragoș Soare a susținut public că la nivelul instituției au existat presiuni pentru modificarea Regulamentului potrivit intereselor unor persoane fizice și juridice. Soare nu a precizat însă numele celor incriminați. «Vă asigur că Regulamentul este în conformitate cu legea, cu regulile și cu interesele comunității noastre, nu ale unor persoane fizice sau juridice care au interes să facă doar profit!» a declarat Dragoș Soare referitor la acest subiect.
Șantaj împotriva primarului Aparent marginal, Regulamentul de organizare și funcționare a cimiti­relor umane din Municipiul Slobozia generează convulsii administrative notabile. După aprobarea acestui Regulament, primarul Dragoș Soare a ținut să declare public că au existat presiuni permanente legate de modificarea lui. «Mi s-a cerut să renunț la acest Regulament ca să am liniște. (...) Nu negociez și nu negociem chestiuni care țin de Primărie pentru personaje care au interese oculte și vor să țină pe loc dezvoltarea unei comunități! (...) Vă asigur că Regulamentul este în conformitate cu legea, cu re­gulile și cu interesele comunității noastre, nu ale unor persoane fizice sau juridice care au interes să facă doar profit!» a declarat Dragoș Soare ulterior votului în plen.
Cimitirul va fi extins Intrarea în vigoare a Regulamentului pune capăt unei lungi perioade de criză. Este de notorietate faptul că în ultimii ani pentru locurile de veci în Cimitirul de la Bora era nevoie fie de bani, fie de intervenția autorităților. Pentru anul în curs, administrația locală urmărește extinderea cimitirului și cadastrarea locurilor de veci existente pentru a permite atribuirea de locuri de veci celor care doresc să le amenajeze. Intrarea în vigoare a Regulamentului permite reglementarea administrativă serviciilor funerare prestate în cimitir și stabilește nivelul de tarifare pentru toate aceste servicii. Încălcarea dispozițiilor Regulamentului constituie contravenție și se sancționează cu avertisment sau amendă.

2 Martie 2022, 11:40 (39573 vizualizări - 37 comentarii)

Citiți și:
Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei!
Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal
Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Mimi:
(24 Martie 2022, 11:17)
În acest moment, la Primăria Slobozia este un haos în ce privește alocarea locurilor de parcare deja adjudecate.
Au o întârziere de aproximativ 60 de zile și se pare că decalajul se mărește pe zi ce trece.
Asta da administrație eficientă.
Duducel:
(23 Martie 2022, 16:11)
Cu 10 vecini cu care am discutat în ultimele zile, toți deținători de auto din care majoritatea cu parcare aprobată de bulivard, niciunul nu avea habar de ce se va întâmpla.
De-asta vă zic, va mișto tare de tot
Duducel:
(23 Martie 2022, 16:09)
Corect coane Basarab! Va fi un scandal monstru, vor fi înjurături cu Luna și Soarele, mame, sfinți, moștenitori. Poliția Locală va sucomba sau va da drumul la ținută de vară cu brăcinari sumecați.
O să fie fain! Lacrimi și sfinți, în varianta locală!
De-abia aștept, că n-am mașină, dar ofer consultanță.
@ Matei Basarab:
(23 Martie 2022, 11:51)
Indiferent de soluția propusă de stimabilii funcționari ai Primăriei Slobozia, este imposibil să transferi numărul foarte mare de autoturisme parcate pe bulevardul Matei Basarab pe alte străzi, străduțe și alei.
Matematic nu ai cum să faci un astfel de transfer, pentru că pur și simplu nu există spațiu suficient.
Din nou, ne confruntăm cu aceeași problemă, a incompetenței unor aleși locali, a funcționarilor care îi înconjoară și care sunt incapabili să gândească în folosul urbei.
Matei Basarab:
(22 Martie 2022, 12:24)
Conform programului de modenizare, bd.Matei Basarab si bd. Chimiei vor avea prima banda (de 3,5 m) rezervata exclusiv transportului in comun si va fi delimitata cu bolarzi din beton, urmand sa ramana pentru celelalte autovehicule doar o singura banda pe sens. La acesta data circulam pe doua benzi ingustate si tot este f aglomerat. Dar cand va ramane o singura banda?
Pentru descongestionarea parcarilor si a strazilor este necesara interzicerea parcarilor autovehiculelor utilitare pe domeniul public (parcari, artere de circulatie, spatii verzi, etc.), acestea fiind obligate sa parcheze in incinta societatilor de care apartin. Vezi autobuze, microbuze, masini de tractare care parcheaza in fata Prefecturii, auto de transport marfa, autospeciale, etc.
Agora:
(9 Martie 2022, 17:34)
AUR e de vina!
Darius C:
(9 Martie 2022, 15:41)
Cred că este vorba de indolența angajaților și nu de indiferența primarului. Încă mai avem funcționari care tratează cetăețanul slobozean cu superioritate și cu aroganță.
@ Adelin:
(8 Martie 2022, 21:06)
Extrem de corecte precizările. Sunt exact în aceeași situație.
@ Lulu:
(8 Martie 2022, 19:12)
Alo, Primăria? Aude cineva? E cineva acasă?
Lulu:
(8 Martie 2022, 17:57)
încerc de săptămâna trecută să vorbesc cu vreun funcționar de la Parcări. Cred că am sunat de cel puțin 10 ori. Centralista îți zice că îți face legătura și apoi se întrerupe conexiunea.
Am intrat pe acea celebră platformă de semnalare a problemelor din municipiu. 3 semnalări. Nu a răspuns nimeni, nu m-a sunat nimeni.
Despre ce vorbim? Administrație modernă, orientată spre cetățean???
Teodora:
(8 Martie 2022, 11:57)
Sincer, întreb și eu așa, poate cunoaște cineva vreo soluție.
Avem șanse să scăpăm vreodată de incompetența funcționarilor plătiți din bugetul local, de pile, relații, amate și pițipoance care au sufocat efectiv Primăria Slobozia.
Există varianta prin care să ne mândrim cu polițiștii locali, să-i admirăm pentru comportament, pentru modul în care-și exercită atribuțiile?
Avem oare vreun viitor din această perspectivă?
@ Dinu:
(7 Martie 2022, 21:30)
Trăiască Poliția Locală Slobozia
Dinu:
(7 Martie 2022, 19:29)
Interesant este faptul că, după interzicerea opririi/staționării pe bulevardul Matei Basarab, toate situațiile legate de gestionarea conlictelor pentru locurile de parcare vor trebui rezolvate de "eroii"  de la Poliția Locală.
Va ieși circotecă. Atunci să te ții.
@ Cezara:
(7 Martie 2022, 17:33)
Am întâmpinat aceeași problemă cu Poliția locală. Au venit, s-au uitat, au dat din umeri și au plecat.
Pentru ce încasează salariile, nu știu.
Cezara:
(7 Martie 2022, 16:45)
Eu am apelat la stimabilii polițiști locali. Și cu toate că în aplicația electronică figurez ca deținătoare a locului de parcare câștigat și le-am arătat și confirmările electronice primite de la Primăria Slobozia precum că am câștigat locul respectiv, mi-au solicitat contractul de parcare.
Culmea e că cel care parchează cu nerușinare pe respectivul loc, nu deține acest drept și nici nu l-a deținut vreodată. Omul nu prea are treabă cu taxele la bugetul statului.
Cam asta e cu celebrii polițiști locali!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
291 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(906 vizualizări - 7 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(511 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(502 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(562 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1094 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1062 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1227 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1164 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1377 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1539 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1671 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1754 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1487 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1418 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1503 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3959 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2515 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1725 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1782 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1639 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1635 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4216 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1820 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1767 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1714 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2520 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3850 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...