REPORTAJ
Portocaliu 313
Un adolescent din Slobozia recondiționează autoturisme care au marcat viețile românilor de-a lungul istoriei. A început cu o Dacie 1310 Break, continuă cu o Dacie 1300 Break 1978 și visează la un Daewoo Espero din primul lui salariu. Iar între timp, speră să găsească un Tico ieftin, pentru că «mașinuța asta are importanța ei în societatea românească...». A ochit unul în oraș, dar are alte griji. Ca de exemplu rezultatul la examenul de Bacalaureat...
O altfel de adolescență Într-o lume în care adolescenții devin vedete fie în clinicile de dezintoxicare, fie ca proprietari de bolizi ucigași, Vlad Sebastian Anghelache face notă discordantă. E proprietarul a două Dacii pe care le recondiționează de aproape un an, visând la ziua când va participa cu ele la concursurile de regularitate de la Adâncata. Are permis de conducere de un an și, până acum 3 ani, nu s-a gândit niciodată să colecționeze mașini. «Am cumpărat prima Dacie cu 2000 de lei... Îmi doream o mașină veche. Iar Dacia era cea mai ieftină mașină pe care și-o poate permite cineva... Apoi, în 2019, am fost la parada Dacia Clasic... Și așa mi-a încolțit ideea de a colecționa mașini care au marcat viețile românilor...». Numai că de la gând la fapte drumul e lung, iar Sebastian Anghelache este doar un elev de liceu. Așa că a apelat la părinți și a primit 1000 de euro pentru următoarea mașină. Se consideră norocos, fiindcă pentru mia de euro de care a dispus a reușit să achiziționeze de la un colecționar din Craiova o Dacie 1300 Break din 1978, echipată cu o caroserie de Renault 12 Break, pe care nu toată lumea și-o putea permite la vremea ei. «Pentru caroseria asta se plătea valută, că era adusă de la francezi... Nu toată lumea își putea permite mașina asta! Așa că sunt mai rare. Iar a mea este, din câte știu eu, singura din Ialomița...» se laudă el ingenuu.
Lungul drum către restaurare Sebastian repară la Dacia lui cu caroserie importată din Franța de când a luat-o. O ține în curtea bunicilor, la Fundata, și când are vreme se repede și meșterește la ea. Așa a descoperit că mașina are peste 300000 de kilometri la bord, că motorul a fost reparat de două ori și că toate piesele pentru ea costă o mică avere. Dar nu s-a descurajat... A intrat pe OLX, a achiziționat piese after market, a dezmembrat prima Dacie pentru a o echipa pe a doua. Ne arată mândru motorul pe care l-a dezasamblat singur, fără ajutorul nimănui. Cotrobăie prin mormanul de piese dezmembrate și ne arată bujiile cu care a reușit să facă motorul să pornească în 3 cilindri. Apoi servo frâna pe care a descoperit-o singur în timp ce dezasambla motorul: «Uitați, micuțul ăsta de-aici... Asta e servo-frâna. Și au pus-o apoi și pe următoarea Dacie!». Ne povestește într-o limbă străină pentru noi despre problemele pe care le face condensatorul de la delco, despre axul cu came care numai Dumnezeu și nea Ion știu ce face... Nea Ion este șofer de Dacie de când se știe, iar de la el Sebastian a învățat tot ce trebuie să știe despre repararea acestei antichități auto românești. «Nu sunt expert, dar am început să învăț... Și n-am să uit niciodată primul sfat pe care l-am primit de la nea Ion! Mi-a spus că, dacă vreau să nu mă lase niciodată Dacia în drum, trebuie să car în portbagaj jumătate din motor. Și asta o să fac, că am portbagajul mare!» ne spune Sebastian râzând.
Un vis de colecționar Când nu vorbește despre reparația mașinii sale, Sebastian trece în revistă mașinile pe care și le dorește. Încă o Dacie, un Daewoo Espero care a costat 24000 de euro când a apărut în România: «Adică de 8 ori cât o Dacie. Și Românii au cumpărat-o, că a fost prima mașină străină la care au avut acces! Apoi am pus ochii pe un Tico... Cred că e mai importantă decât Espero, mașinuța asta are importanța ei în societatea românească... Și, pentru că altfel nu se poate, și un Logan!». Ca să le aibă pe toate, Sebastian e conștient că trebuie să muncească. Când l-am cunoscut, aștepta rezultatul unei contestații la Bacalaureat. Între timp, a aflat că media lui finală este 9,13. Va urma cursurile Facultății de Chimie și, dacă termină de reparat până în toamnă mașina, o să o ia după el la facultate. «Va fi o mașină unică... Am comandat deja culoarea. Portocaliu 313! Una dintre puținele culori originale care s-au păstrat pentru mașina asta!» spune, parcă mai mult pentru el. Altfel, Sebastian e un adolescent ca oricare altul. Pierde timpul cu prietenii, fuge de oraș pentru că «aici toată lumea cunoaște pe toată lumea», se gândește la fete, surfează până la plictis pe rețelele de socializare. Și își planifică cât poate de serios viitorul. «În 2069, Renault va organiza întâlnirea de 100 de ani pentru modelul asta pe care îl am eu... Intenționez să fiu acolo. Adică să conduc până la Paris prima mea mașină de colecționar, vopsită în portocaliu 313. Atunci voi avea 67 de ani!» ne spune. Și nu știm dacă glumește sau e serios!
24 Iulie 2021, 12:25 (4032 vizualizări - 7 comentarii)











Comentariile cititorilor:
(31 Iulie 2021, 18:52)
Pentru tine procurorule care te ascunzi dupa BOBU. Bobu, l-am cunoscut a fost un om fara GPS, cum numiti voi rezisti de azi. A intrat ca si tine intr-o camasa mai mare decat trupul lui. Tu vrei acum sa acoperi prin zeflemea o REALITATE DE FAPT. In IALOMITA SUNT POLITISTI CORUPTI, PROCURORI CORUPTI SI MAFIA TIGANEASCA CONDUCE JUDETUL. Sunt cativa PROCURORI de onoare catine care nu au batut palma cu STAPANII. Trebuie sa ai oute, sa fi corect, demn si intreprinzator, SA FI UN PROCUROR LEGAL SI ONORABIL, pentru ca noi sa te invitam la o discutie. Cand noi, vom vedea ca esti acelasi om curat, cinstit si loial statului ROMAN, vom veni la matale sa ne spovedim.
(31 Iulie 2021, 18:42)
Draga Monica lu C..u si iubitule Bobu, ala care-ti vine rondu, ma pricep ca nu am fost baba comunista ca Monica de la Zvonul si nici nu am facut scoala de pupindorsales di la stefan gheorghiu slavit fie numele sau in veci. Asa ca daca Bobu, bulangiul ala care vindea tigari urcarainiene la RONDU, daca impecabila Monica, aia care vindea veri si pisica la secu, AZI AU DREPT DE VORBIRE, NNNNNNNNNNNNNNOI TRECEM IN NEMURIRE.(Citat CVTudor, sedinta de redactie 18.08.2004)
(26 Iulie 2021, 20:13)
Am vazut ca nenea Gogu, stand la Paris, se pricepe la toate.
(25 Iulie 2021, 15:42)
Gogule fumează și tu legale. Că ești păjit rău
(25 Iulie 2021, 13:17)
Gogutuleeee, du-te tata la Videanu si lasa-ne cu comentariile de CACAO !!!!
(25 Iulie 2021, 01:46)
AM langa mine un pluton de destrabalati, care vor sa re ajute sa ajungi la PARIS. Eu locuiesc in Alfortille, pe malul Senei, baiatul meu are casa vis a vis. Dimineata ma trezesc si ma intreb, cum dracului nu s-a schimbat nimic in slobozia. Baiatul se uita pe net si vede ca au fost arestate doua babe care vaindeau marar. pentru 24 de ore. Intru pe serviciul meu si vad ca in IALOMITA SUNT 274 DE RETELE DE PROSTITUTIE. STIUTE SI DOCUMENTATE CU PROBE. Din pacate, procuroarea a plecat la structurile superioare, asa ca dosarul a ramas la NOI. Da, la NOI, aia de belim pielea dupa boi, aia care facem ziua neagra si ziua alba. Ce credeati ca a-ti scapat de noi, nu fratilor, mergm in mormant impreuna.
(24 Iulie 2021, 16:33)
DACA VEI DUCE ACEST RENAUL PE ROTI( ma indoiesc, avand trei prezoane pe roata, nu poate circula in ungaria, austria , germani si franta, traseul tau rutier. Exista optiunea pe remorca atasa de un tractor. Dar cred ca tu nu ai bani de transport asa ca-ti dau un pont: Intri cu masina la severin in serbia, italia, tai franta si esti la JURIZARE. Drumul hotilor numit, drum fara risc, sarbii iubesc romani adevarati, au celeritatea de a deosebi un sarpe raios de un om sanatos. Asa ca daca ai probleme pe traseu, poti sa ma suni, 10 ani de zile am patrulat fiecare coltisor din aceasta tara, sunt oameni deosebiti, nu te lasa la greu.