Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăriile din Ialomița administrează «neconform» pajiștile județului

Control al Prefecturii Ialomița

Primăriile din Ialomița administrează «neconform» pajiștile județului

La finalul lunii iulie 2021, Prefectura Ialomița a încheiat cea de-a doua fază a controlului privind modul de admi­nistrare a pajiștilor de către primăriile din județ. Inițial, verificarea a vizat doar 16 administrații locale, fiind extinsă ulterior și la nivelul celorlalte 50. Ca și în prima etapă, și de această dată au fost descoperite «neconformități» în privința exploatării pășunilor. Problemele majore sunt reprezentate de transformarea pajiștilor în terenuri arabile sau utilizarea acestora pentru depo­zitarea ilegală de deșeuri. Scopul pentru care acestor suprafețe le-a fost schimbată categoria de folosință a fost acela de a încasa subvențiile oferite de APIA. Concluziile primului control s-au concretizat într-o plângere penală, aflată în lucru la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. În pri­vința celei de-a doua verificări, oficialii Prefecturii Ialomița au precizat că «analizează situația», urmând a dispune măsurile legale care se impun.

Se așteaptă o decizie Alcătuită din experți ai Prefecturii Ialomița, Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură Ialomița, Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița și Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița, o comisie specială a extins verificările cu privire la situația pajiștilor din județ la nivelul tuturor pri­măriilor ialomițene. Controalele s-au desfășurat în perioada mai-iulie 2021 și au fost coordonate de către cei doi subprefecți ai județului, Gheorghe Babagianu și Tonița Manea. Astfel, județul a fost îm­părțit în două zone, specialiștii verificând toate cele 50 de administrații locale ce nu au fost prinse în controlul inițial, realizat la începutul anului. În jumătate din admi­nistrațiile locale pe care comisia specială le-a verificat au fost descoperite «neconfor­mități». Cele mai grave dintre acestea au vizat transformarea pajiștilor în terenuri arabile, fără să existe un demers legal în acest sens. Principalul scop pentru care unii edili din Ialomița au apelat la această metodă îl reprezintă obținerea subven­țiilor APIA. Ajutoarele financiare au fost încasate de către fermierii care, cu sprijinul primăriilor, au reușit să exploateze aceste suprafețe. Suprafața islazului din comuna Maia, de exemplu, este de 120 ha, fiind împărțită în 6 parcele. Controlul celor 4 instituții a scos la iveală «neconformități» de acest fel în 5 dintre ele. La Gârbovi, 8 din cele 20 de parcele în care este împărțit islazul localității au prezentat «neconformități». Pe lângă transformarea pajiștei în teren arabil, verificarea a scos la iveală faptul că administrația locală a construit pe islazul localității o stație de epurare și a amenajat o lizieră de pădure. De asemenea, pe o suprafață de 39,42 ha, care în documente apare ca fiind pășune naturală, a fost identificată o groapă de gunoi neconformă. Mai mult, în comuna Ion Roată, specialiștii au descoperit că 30 ha de pășune au fost cultivate cu lucernă, porumb sau floarea soarelui. Pe același islaz din Ion Roată au fost identificate și «grămezi de gunoi de grajd» după cum se arată în documentul oficial. Iar exemplele pot continua... Concluziile acestui control vor fi anali­zate la nivelul tuturor celor 4 instituții implicate, urmând a se lua o decizie cu eventualele măsuri care trebuie aplicate. «Deocamdată toate aceste documente de control trebuie analizate și în funcție de rezultatele acestor analize se vor dispune și măsurile. Aceste măsuri trebuie să fie în concordanță cu legislația. Cu siguranță, dacă va fi cazul, vor fi sesi­zate alte instituții abilitate!» a precizat Mihai Tănăsescu, prefectul județului Ialomița.

O anchetă în curs
Startul verificărilor privind modul de administrare a pajiștilor de către primăriile din județ a fost dat în urma anchetei Direcției Naționale Anticorupție desfășurată la Primăria Axintele. În baza unor sesizări, procurorii DNA au deschis un dosar penal și au constatat că edilul localității a schimbat categoria de folosință a islazului localității în teren arabil. Principalul beneficiar al acestei suprafețe a fost fiul edilului care, în baza documentelor depuse la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Ialomița, a beneficiat de ajutoarele financiare acordate de Uniunea Europeană. Având în vedere rezultatul anchetei Direcției Naționale Anticorupție, la începutul anului 2021, Prefectura Ialomița a dispus realizarea unor verificări privind exploatarea pajiștilor de către primăriile din județ. Inițial, verificarea a vizat doar 16 primării. Cu foarte mici excepții, toate administrațiile locale au încălcat legislația privind administrarea suprafețelor de pajiști permanente. Astfel, cea mai comună «neconformitate» identificată de comisia de control a fost transformarea pajiștilor în teren arabil. Cei care au exploatat aceste suprafețe le-au declarat ulterior la APIA pentru a beneficia de subvenții agricole. În aprilie 2021, când rezultatele acestei verificări au fost date publicității, oficialii Prefecturii Ialomița au dispus imediat măsuri. Astfel, conclu­ziile raportului au fost înaintate Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, sub forma unei plângeri penale. Ancheta se află încă în lucru la IPJ Ialomița, reprezen­tanții instituției neputând face publice date cu privire la concluziile preliminarii la care au ajuns. Cel mai probabil, în funcție de rezultatele analizei ce urmează a fi realizată, și concluziile celui de-al doilea control se vor concretiza tot într-o plângere penală înaintată organelor judiciare.

9 August 2021, 14:40 (5141 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Primăriile din Ialomița, sancționate din cauza puțurilor forate ilegal
Anchetă penală în cazul pajiștilor transformate în terenuri arabile
Prefectura Ialomița controlează legalitatea administrării pajiștilor județului
Sportivi angajați ilegal la CSM Unirea Slobozia

Comentariile cititorilor:


Informare:
(14 August 2021, 14:32)
Primarul, LSD = PSIHIATRIE
Ina:
(12 August 2021, 01:37)
La Valea Ciorii inca face verificariDNA?Cati ani?
precizari:
(11 August 2021, 12:14)
Citez: "Domnul ala, V. si cum il mai cheama, ala de zicea pe la TV,  ca era sa dea coltul din cauza covid ului, mai lucreaza la Directia Agricola? mai este prieten cu LSD din Cocora? intreb pentru un prieten !"  - potrivit articolului anterior din aceasta publicatie, domnul ala parca lucra pe la APIA, nu directia agricola, adica acolo de unde se dau subventiile grase. Normal ca primarii au facut presiuni pe la imparatia judetului ca sa li se dea pasunile cu docomente, la primarii. Au existat si tarani care desi au cerut si trebuiau sa primeasca islaz nu li s-a dat. Pai primarii cum sa mai faca inca un venit ilegal? Simplu si eficient: din pasuni: ori le lucreaza ei insisi (prin interpusi) obtinand atat profit cat si subventiile acordate cu generozitate de agentia asta de VIPuri, ori chipurile le concesioneaza unor "oameni de afaceri", adica ciobanii aia de bat si omoara oameni la propriu. Vezi cazurile de la suditi si marculesti, despre care ne-a scris acest ziar. Oricum am da-o numai smecherii castiga, nu taranii amarati. A patit ceva primarul de la axintele ca i-a dat lui fisu pe nimic pasunea localitatii? NU! este doar cercetat...pana se va prescrie fapta. Probabil ca edil(iul) stie bine tabla impartirii, deci stie cui sa-i imparta din castig. Asa se fac banii murdari, bani care ajung in buzunarele primarilor si mai sus pe suveica, pe la partid, sau mai-marii zilei, ca sa nu-i deranjeze nimeni de la furat! Este celebru episodul din Las Fierbinti in care prefectul ii spunea primarului vasile, cum sa fure si sa lea dea si lor! ca daia l-au pus in fonctie.
Tonita:
(11 August 2021, 00:33)
A fost control si la Cocora? Am inteles, nu ne bagam doamna MT aici? Primarul este prieten cu sotu' dumitale, MG? faceti parte tot din PNL? Peste 3 ani, LSD, va lasa  cu ochii in SOARE,  nu Dragos, nu SD la PSD.
Stii doamna MT, ca LSD,  a concesionat pasune numai fiicei, viceprimarului  si consilierilor locali PNL?
Stii ca este in mare incompatibilitate? apropo, cat de curand il urmeaza pe Traian, stai, nu intelege gresit, nu Basescu, Traian al nostru de la Cazanesti. Hai cu incompatibilitatea!!!!!
Domnul ala, Valentin si cum il mai cheama, ala de zicea pe la TV,  ca era sa dea coltul din cauza covidului, mai lucreaza la Directia Agricola? mai este prieten cu LSD din Cocora? intreb pentru un prieten !
Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița ce face, il va deranja pe LSD? nici vorba! mai are prieteni acolo LMC ? Traiasca PSD, PNL si PCR!
cetateni:
(9 August 2021, 15:28)
Nu este o surpriza ca sunt nereguli la Ion Roata, dupa mandatul de 12 ani al unui mare trantor(var cu doamna M.) ce astepatri sa avem, el nu stia nici unde sunt pasunile dar sa mai fie si ingrijite.....despre ce vorbim?!?!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
277 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(402 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(770 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(243 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(210 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(800 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(270 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(210 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(256 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(449 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(426 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(437 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1326 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(881 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(831 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(903 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1451 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1319 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1511 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1519 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1722 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1891 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2011 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2505 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1990 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1773 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1664 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1746 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4227 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2760 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...