Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Curtea de Apel București l-a achitat definitiv pe Slivian Ciupercă!

Curtea de Apel București l-a achitat definitiv pe Slivian Ciupercă!

Magistrații Curții de Apel București au dat vineri, 13 august a.c., o sentință definitivă în dosarul fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița. Acuzat de Direcția Națională Anticorupție de fapte de corupție, Silvian Ciupercă a fost achitat definitiv. De asemenea, au fost achitați și Liviu Mușat și Mariana Vișan, director general și director adjunct în cadrul Asociației de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, anchetați în aceeași cauză.

Proces încheiat după 7 ani
Ancheta în cazul lui Silvian Ciupercă, fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, a debutat în toamna anului 2014, iar la începutul anului 2015, acesta a fost arestat preventiv preț de 66 de zile. În același an, după eliberarea din arest, dosarul a fost trimis în judecată la Tribunalul București. O primă sentință de achitare a fost dată de instanța de fond unde s-a judecat dosarul, Tribunalul București, în anul 2017. De la acea dată și până în prezent, judecata dosarului a continuat la Curtea de Apel București, instanță unde a fost atacată de Direcția Națională Anticorupție sentința dată de Tribunalul București. Vineri, 13 august 2021, Curtea de Apel București l-a achitat definitiv pe Silvian Ciupercă, precum și pe alte 11 persoane anchetate în aceeași cauză. Printre cei achitați s-au numărat Liviu Mușat și Mariana Vișan, director general și director adjunct în cadrul Asociației de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Curtea de Apel București a emis și condamnări cu suspendare pe numele altor inculpați din dosar, lui Cornel Anghel și lui Eugeniu Golovei fiindu-le aplicată și interdicția de a nu părăsi țara, precum și obligația de a presta muncă în folosul comunității în incinta unor unități școlare din Amara și Slobozia. Dosarul pe care DNA l-a deschis pe numele lui Silvian Ciupercă, președinte al Consiliului Județean Ialomița la momentul de debut al anchetei, a vizat fapte de «abuz în serviciu», «trafic de influență», «dare de mită» sau infracțiuni de «fals în înscrisuri sub semnătură privată».

13 August 2021, 16:30 (11966 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Procurorul care a amendat doi polițiști a fost achitat în primă instanță
Achitări în dosarul polițiștilor din Bordușani, cercetați pentru fapte de corupție

Comentariile cititorilor:


Tereza:
(10 Septembrie 2021, 02:17)
Noroc cu dezincriminarea abuzului in serviciu și declarării nevonstitutionale a prevederilor din Codul penal unde se preciza că s.r.i.- stii care au ascultat telefoanele nu pot fi organe judiciare, altfel acum ciuperca era acum lângă mazăre la Jilava. Multe probe din dosar au picat după hăcuirea Codului penal pe vremea lui Dragnea. Coruptia era maligna in instituțiile statului pe vremea ciuoercii si nimic important nu se făcea fără filtru lui. Nu toți sunt morți iar discursul lui este un afront la inteligenta ialomitenilor, față de care nu a avut niciodată respect. Își plânge de milă si-si linge rănile sperând la o reabilitare zadarnică a propriei imagini.
@Nuti spaima..:
(19 August 2021, 17:39)
"Banii care trec muntii."Aiurea, nu trec niciun munte ci merg in linie dreata spre regiunea Sud si Vest-Oltenia, cea mai saraca zona a tarii apoi spre Nord-Est ,in Moldova. Ardealul si Banatul au 'exportat' pib-ul lor in celelalte parti ale tarii, nu l-au consumat pe al altora. Investitiile masive in infrastructura din Transilvania sunt din fonduri europene, nu din Ialomita..Bucurestiul, Clujul si Timisoara fac aproape 70% din PIB-ul Romaniei.
@Nuti spaima Constitutii:
(19 August 2021, 11:57)
Vesnica disputa: guvernul de la un partid, primarii de la altul, rezulta ca nu vor fi finantate bugetele locale! Da, asa este: isi dau la gioale unii altora, adica ciuma galbena de la centru faulteaza primarii de la ciuma rosie, pentru a nu dezvolta localitatile lor; abia au motiv la alegeri sa castige "opozitia"; pentru sacali nu conteaza faptul ca omul de rand este tinut in mizerie. Conteaza doar jocurile lor politice.
Acum intreb: Cand Ialomita era toata rosie si guvernul lui Livache era dictator peste toata tara, caratorul de mapa al acestuia, marele (...) de la slobozia, a atras ceva fonduri pentru amaratul nostru de judet/oras??? a facut ceva util pt judet? NU! ABSOLUT NIMIC!  q.e.d.
Solutia: alegatorul sa se destepte, sa nu mai sustina/aleaga politicieni, ci independenti, care sa atraga fonduri UE. Comuna Ciugud este un exemplu.
P.S. iar "banii care trec muntii" se vede clar ca sunt bine folositi!
Nuti spaima Constitutii:
(18 August 2021, 15:11)
Ha ha ha ....logica de gradinita ?! Corect ! Nu poti sa ceri toate alea dupa doar un an si jumatate. DAR SE VEDE CEVA ???? Cred ca dupa septembrie .... si o sa se vada la primarii care trebuie. Comunele care nu au votat PNL o sa vada ... stiti voi ... aia cu nasul si cu fina. Si cum judetul e cam rosu .... Si nici Slobozia nu sta pe roze chiar daca a votat Soarele. Daca onor dl. Catu nu a dat nimic catre Constanta anul trecut din cota de TVA defalcat(nici macar cat avea dreptul) credeti ca la Slobozia o sa trimita sacii de bani ?? Voi nu vedeti ca 70% din bugetul tarii trece muntii ?
@#gogu de la borduri:
(16 August 2021, 00:55)
In peste 30 de ani de post comunism psd-ul(sub denumiri diferite) a condus cel mai mult tara(Piata Universitatii, mineriadele, neretrocedarea pamantului la proprietarii de drept, industria tarii la fier vechi, vanzarea uzinelor pe 1 leu, inchiderea minelor, atacul la justitie, sanatate cu spitale pe hartie, mii de km de autostrada pe planse doar etc,etc. Sa vii acum, dupa doar un an jumate de cand nu mai sunt ei la putere, sa intrebi daca e mai bine, mi se pare o logica de gradinita.
Analiza :
(15 August 2021, 23:24)
Dacă te referi la avocata,ca are spatiu mult ca si cabinete, nu e fata d-lui.Plus de asta a fost profesor bun, iar ca si caracter uman, este peste valoarea politicienilor de azi cu mult.SI ARE VOCABULARUL LA DLUI!
#gogu de la borduri:
(15 August 2021, 17:03)
Gogule ...esti varza!  habar nu ai ce vorbesti?! a fost un profesor bun....si un politician bun ! sunt acum politicieni mai de soii ? traiesc romanii mai bine? spitale dotate? sosele asfaltate? padurile nu se mai taie? pensii mai bune? alocatii mai mari? apa este potabila? orasul curat?
cetatean:
(15 August 2021, 11:58)
Sper sa nu intre din nou in politica fosila asta ,sa stea deoparte si sa i-si pregateasca betisoarele .Cit a fost de dur si de pervers l-a depasit in furaciune si pe nea gica
@haiduc:
(15 August 2021, 03:22)
Pentru cine nu stie... a fost achitat pentru ca s-au anulat probele adunate de SRI, nu ca nu a facut nimic. Omul este un impostor.
Gogu de la borduri:
(14 August 2021, 15:29)
L-am cunoscut pe acest Ciuperca in postura de profesor, mai tarziu in postura de politician. Ca profesor a fost "un trecut cu nota 5", nu s-a ridicat NICIODATA, la nivelui lui ROMECI, TATARU, PETRE IONEL, PETRE GHEORGHE, BERBECI ION, ROMECI EUGENIA, EFTA, MARINESCU sau invatatoarea Dna RADU.  A vandut de la instalarea in invatamant, ILUZII DESARTE. Matusa mea care a fost prima lui eleva spune despre el ca a fost AERIAN TOTAL. Vorbea cu cineva care nu exista, nu avea LIANT CU CLASA.  Bun, a vazut ca nu este invatamantul de el, dar avea nevoie de trambulina sa ajunga in politica. BANI MULTI, MUNCA CANCI. Asa ca am ajuns deputat pe minciuni, presedinte de psd pe minciuni si arestat si bagat la garsoniera pe minciuni. INTREBARE CATRE PROFESOR:  Cati dintre elevii tai au reusit sa obtina spatii de cabinet ca fica ta. Daca raspunzi la intrebare, uit intalnirea aia  din biroul tau de presedinte, in care un deputat de renume, a venit sa-ti spuna -OPRESTETE, ESTI PE FARAS, OPRESTETE.Cand noi doi am plecat din fata ta, vanata si revoltata, nu ai inteles ca doream sa-ti dam o mana de ajutor, sa nu stai la mititica 66 de zile.Astia de la psd aveti o manie, va screti memoriile in puscari, Daca ai sange in instalatie, scrie cum te-au tradat, scrie cum a ajuns moraru in partid. SCRIEEEEEEEEEEEEEEE.
un fel:
(14 August 2021, 03:42)
... cel cu ochii de faianță! A avut pile, altfel nu ar fi scăpat.
N-a meritat...:
(13 August 2021, 23:01)
O fi contat faptul ca a aparut in campania electorala (ca un mos penibil, dealtfel), pentru anumiti primari, in compania unor psd-isti de seama, din Ialomita si nu numai?!? Sa nu uitam ca presedintele iubit al CJ Ialomita, a fost si el, p-acolo, prin Senat, cineva, in comisia juridica, unde mai cunosti pe unul, care cunoaste pe altul, etc... Nici cei sapte ani in care, sigur, nu i-a fost bine, si nici inca sapte sute, nu ar fi deajuns pentru cat rau a facut sau a incercat sa faca, prin orice mijloace, persoanelor care nu-l adulau, sau nu erau agreate de "catelusii" lui, cand era el pe cai mari... 
@ geo:
(13 August 2021, 22:39)
s-a platit inainte geo, totul se plateste.
adica un grup de sacali tineri psd au vrut sa il elimine sa-i ia locul au platit in avans.
executantul notei informative la dna e bine mersi sef la anaf.
beneficiarii au pozitii si functii prin parlament si prin judetul asta.
dna a cheltuit bani cu expertize inchipuite si judecati aiurea, dar au luat salarii babane si sporuri ca meritau la maxim.
acum sa vedem cand se deconteaza si toata facatura asta pentru acel grup care a fabricat dosarul
Kelo:
(13 August 2021, 22:25)
Noroc cu dezincriminarea abuzului in serviciu in afara prevederilor unor acte normative superioare că altfel era unde trebuie. A condus județul că un dictator si aproape nimic nu trecea fără avizul sau. Nu trebuie să ne bucure această reușită a coruptilor de acum 10 - 20 de ani.
Andu:
(13 August 2021, 21:15)
Bravo lor ! S-au orientat ! Am dansat pe mese in dimineața în care i-au luat . Acum vad că au rezolvat-o.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
172 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 19 decembrie 2023, în jurul orelor 20,30, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 13:45
(3428 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 27 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 390

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA, conform art. 316 sau 317 din Legea 227/2015, că miercuri, 27 decembrie 2023, este termenul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 12:30
(12931 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui: «PSD și PNL și-au înfipt nulitățile în funcțiile de conducere ale ASF, falimentele tot românii le plătesc!»

Deputatul USR Claudiu Năsui acuză PSD și PNL că și-au împărțit cu cinism posturile de conducere de la ASF. Au numit în funcții persoane cu o pregătire precară în domeniu, oameni care nu pot răspunde la ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 18:40
(17847 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,1 miliarde de lei, încasate la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului de peste 1,1 miliarde de ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 17:10
(5844 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

Luni, 18 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Slobozia. Acțiunea s-a derulat în cadrul Programului «Școala Altfel» al unității ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 15:00
(6115 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, posibil drogat la volan

Sâmbătă, 16 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 30 de ani, din Bărbulești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 15:40
(5689 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:30
(12826 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la un adăpost de animale din Urziceni, la o anexă din Andrășești și la o casă din Malu. A luat foc un camion!

Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale în Urziceni. La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:25
(17832 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Crunți, Urziceni, Slobozia și Țăndărei

Vineri, 15 decembrie a.c., în jurul orei 8,00, trei echipaje de la Stația de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:20
(5296 vizualizări - 0 comentarii)


MF/ANAF oferă suport în vederea completării și depunerii Declarației 112

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 și din 1112 Bis din 11 decembrie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:55
(9550 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 21 decembrie 2023, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 21 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscală, respectiv Formularul 100-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:40
(15505 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Conducea un autoturism neînmatriculat

Joi, 14 decembrie a.c., polițiștii au depistat în trafic pe raza orașului Fierbinți-Târg un tânăr, de 20 de ani, din Sinești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Oamenii legii au întocmit ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:10
(4364 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan sub efectul substanțelor interzise

Doi tineri, de 21 și 25 de ani, domiciliați pe raza orașelor Țăndărei și Urziceni, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic de polițiști, iar în urma testelor anti-drog, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:00
(4193 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Joi, 14 decembrie 2023, în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Protopopiatul Slobozia a organizat ediția a XI-a a Spectacolului de Crăciun «E vremea colindelor». Evenimentul s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:50
(4290 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:40
(11134 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Crăciun la Muzeu»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia organizează spectacolul «Crăciun la Muzeu». Evenimentul se desfășoară luni, 18 decembrie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 17:50
(17412 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive ale polițiștilor în școli

Miercuri, 13 decembrie a.c., polițiștii din Fetești au desfășurat activități în 6 unități de învățământ în domeniul prevenirii delincvenței juvenile, faptelor cu violență și victimizării minorilor Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 16:40
(3916 vizualizări - 0 comentarii)


Perchiziții domiciliare la Stelnica

Miercuri,13 decembrie a.c., polițiștii din Stelnica, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Stelnica, la ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 16:20
(4795 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Formularului 112

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin prin Legea nr. 296/2023 au fost aduse unele modificări care vizează regimul fiscal aplicabil persoanelor fizice care ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 16:25
(5905 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA în valoare de peste 7,17 milioane de lei în luna noiembrie a anului 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,17 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 13:25
(8701 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-un copac

Pompierii din Slobozia au intervenit marți, 12 decembrie a.c., în cazul unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara părții carosabile și a intrat într-un copac. În urma ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 00:30
(6320 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,11 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că, în urma inspecțiilor și verificărilor efectuate pe parcursul lunii noiembrie 2023, valoarea sumelor stabilite suplimentar ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:50
(12430 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr

Acțiuni preventive ale polițiștilor la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr

Luni, 11 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr. În cadrul activităților au fost prezentate aspecte ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:40
(4146 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Drogat la volan

Un tânăr de 19 ani, domiciliat în Bărbulești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști, iar oamenii legii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere. De asemenea, ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:25
(2945 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Fetești

Luni, 11 decembrie a.c., pompierii din Fetești au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza municipiului Fetești, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În urma accidentului au rezultat ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:30
(4159 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Protest spontan al funcționarilor din cadrul APIA Ialomița

Protest spontan al funcționarilor din cadrul APIA Ialomița

Funcționarii din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița s-au alăturat marți, 12 decembrie a.c., protestelor organizate la nivel național de către celelalte structuri ale AP ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:15
(3361 vizualizări - 2 comentarii)


Drăgoești: Casă cuprinsă de flăcări

Drăgoești: Casă cuprinsă de flăcări

Luni, 11 decembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Drăgoiești. Focul a distrus piese de mobilier, tavanul imobilului ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:10
(4119 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 11.12.2023-03.01.2024 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 19:15
(3698 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 107,93 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 107,93 milioane de lei, cu 11,85 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 16:50
(13719 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Contul meu RAJA

RAJA Constanța: Contul meu RAJA

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2023, 16:25
(4405 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...