Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

ADI ECOO 2009 salvează Ialomița de coșmarul deșeurilor

Autoritățile județene promit o minune administrativă

ADI ECOO 2009 salvează Ialomița de coșmarul deșeurilor

Administrația județeană a reușit că coaguleze o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară prin intermediul căreia să gestioneze problema deșeurilor menajere și industriale în Ialomița. Din Asociație fac parte 40 de localități, iar numărul lor continuă să crească. «Aceasta este singura soluție pentru a accesa fonduri necesare dezvoltării acestui sector de activitate!» susține Alexandru Potor, admi­nistratorul public al județului Ialomița. De la asociere la un sistem funcțional de colectare a deșeurilor drumul e lung, iar eșecul pândește în spatele fiecărei decizii administrative.

Nivelul oficial de colectare selectivă este de 7%
După mai bine de 30 de ani de democrație, activism de mediu și alți 12 ani de la închiderea «oficială» a gropilor de gunoi de pe teritoriul județului, sistemul de gestionare a deșeurilor din Ialomița este un eșec care nu mai poate fi cosmetizat. În Ialomița colectăm puțin, prost și fără a ne gândi nici măcar o clipă la protecția mediului înconjurător. Conform Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor, în județul Ialomița funcționează numai două instalații de sortare mecanică a deșeurilor colectate în amestec. Prima aparține Vivani Salubritate, iar cea de-a doua ADI ECOO 2009 Țăndărei. Din cele aproximativ 45000 de tone colectate oficial în anul 2018, cele două facilități au reușit să sorteze manual aproximativ 7%. Cifra este infimă și neconcludentă în condițiile în care în Ialomița mai există și «alți operatori» care colectează deșeuri, dar nu au contract cu niciuna dintre firmele menționate mai sus. Oficial, aceștia transportă gunoiul în alte județe. Neoficial, toate instituțiile cu atribuții în domeniu din Ialomița știu că aceste deșeuri sunt arucate în gropile de gunoi «închise» acum 12 ani, îngropate sau risi­pite pe câmp ori aruncate în lacuri, văi și viroage cun s-a întâmplat până nu demult la Urziceni.

În 3 luni cât în 30 de ani
În acest context, singura soluție ad­ministrativă responsabilă la nivel de județ ar fi fost asocierea tuturor comunelor din Ialomița într-o singură structură care să gestioneze atât proble­mele legislative, cât și colectarea efectivă a deșeurilor menajere și industriale. În locul acestei structuri, în anul 2005, au apărut 7 Asociații de Dezvoltare Intercomunitară care au accesat fonduri pentru înființarea unui operator de deșeuri și colectarea selectivă a acestora. Din cele 7 ADI de la nivelul județului, mai funcționează la acest moment 5, iar singura care are capacitatea de a sorta aceste deșeuri este ADI ECOO 2009 Țăndărei. Conștient pentru prima dată în 30 de ani de rolul său în acest domeniu, Consiliul Județean Ialomița a aprobat inițiativa administrației Pavel de a mobiliza administrațiile locale în jurul unui singur operator. Primele demersuri oficiale au fost demarate în urmă cu 3 luni, iar la acest moment aproximativ 40 de admi­nistrații locale au acceptat asocierea în cadrul acestei structuri. Noua ADI ECOO 2009 Țăndărei va deservi, de principiu, întreg județul și va putea gestiona fondurile pe care administrația județeană intenționează să le acceseze prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare).

Să nu spunem hop până nu sărim
Inițiativa Consiliului Județean Ialomița este primul pas al unui proces laborios și care se poate bloca oricând. Într-o corespondență oficială a instituției cu ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunale), Consiliul Județean Ialomița confirmă faptul că numărul de localități incluse în această ADI județeană nu garantează că fondurile atrase vor fi suficiente pentru realizarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor: «Considerați că localitățile unui județ pot face parte din mai multe ADI-uri care să aibă obiective similare?» întreabă candid oficialii Consiliului Județean Ialomița. Miza acestei întrebări o reprezintă, într-un final, valoarea fondurilor atrase prin POIM. Cele 40 de localități care și-au manifestat interesul pentru ADI ECOO 2009 Țăndărei au așteptări mari și se confruntă cu pro­bleme insurmontabile. Alexandru Potor, administratorul public al județului Ialomița și unul dintre artizanii acestei ADI, afișează un optimism prudent: «Categoric, nu va fi ușor... Sunt niște concepte aride care țin de dezvol­tarea strategică a județului, iar administrațiile locale vor rezultate imediate. Tot ce pot să vă spun e că fără această asociere care să justifice investițiile prin POIM și, ulterior, din Programul Operațional de Dez­voltare Durabilă, problemele de mediu cu care se confruntă administrațiile locale se vor acutiza până dincolo de pragul de suportabilitate al populației!».

21 Septembrie 2021, 15:40 (4145 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
ADI ECOO 2009 va prelua colectarea deșeurilor menajere la Slobozia
Stație de tratare mecanico-biologică a deșeurilor de 34 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


mar:
(21 Septembrie 2021, 17:14)
cum dracului se face ca la noi totul este dificil, insurmontabil si cu riscul de blocare. Nu zicem ca suntem incompetenti, ca avem parcuri fotovoltaice care stau degeaba, ca nu reusim sa asiguram trei servcii esentiale ppopulatiei, dar , in schimb, atunci cand le cerem taxele si impozitele si cand ne incasam salariile ori ni le marim totul e posibil, se poate realiza in 24 de h , printr-o decizie. 
Plecati acasa, sa vina altii care pot. Ca d-aia va luati leafa  si alte beneficii, ati incasat subvenii de partide, sa puteti. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
313 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19453 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...