Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Bătrână din Stejaru, condamnată să trăiască în mizerie

Abandonată de familie

Bătrână din Stejaru, condamnată să trăiască în mizerie

În fiecare an, în Ialomița, 20 de bătrâni din Ialomița sunt instituționa­lizați, la cerere sau prin intervenția serviciilor sociale, într-unul din centrele dedicate vârstnicilor. Cazurile sunt mereu aceleași... Este vorba despre bătrâni neputincioși pe care cei apropiați nu-i pot îngriji. Uitată de familie, bătrâna Smaranda Mandache, din satul Stejaru, cere autorităților internarea voluntară într-un azil. Lăsată în mizerie, femeia trăiește doar din mila vecinilor. Cazul său a intrat deja în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, care analizează posibilitatea integrării bătrânei într-unul dintre centrele pe care le are în administrare.

Bătrânețe în suferință Casa în care Smaranda Mandache locuiește se află pe drumul care duce către biserica din satul Stejaru. Femeia nu mai are puterea să meargă să se roage la Dumnezeu pentru ajutor, așa că o face în ușa casei. Are două fete pe care nu le-a mai văzut demult și despre care aproape că nu mai știe nimic. «Am două fete, dar nu mai știu nimic de ele... Cred că sunt bine. Nu au mai venit demult la mine!» spune bătrâna cu glas stins. Camera în care bătrâna își duce traiul de pe o zi pe alta este mizeră... Doar vecinii, atâta timp cât timpul le permite, îi mai deschid ușa și o întreabă de sănătate. Astăzi, bătrâna a primit din partea lor o farfurie de mâncare și un colț de pâine uscată. Ca să vadă lumina zilei se sprijină într-un băț și reușește să ajungă doar până la ușa camerei insalubre în care este condamnată să trăiască. Cât despre pensie, banii abia dacă-i ajung pentru medicamente. Încearcă să-i drămuiască de la o zi la alta... Fără niciun sprijin real, bătrâna și-a pus toate speranțele în sistemul de protecție socială. În timp ce alți vârstnici refuză categoric ajutorul instituționalizat, bătrâna Smaranda Mandache vrea să meargă la azil. «Da, vreau să merg la azil! Acolo vreau să stau câte zile m-o mai ține Dumnezeu pe pământ. Poate o fi mai bine pentru mine...» spune bătrâna întristată.

Statul, singura familie Anual, 20 de bătrâni aflați în situații similare celei pe care o are bătrâna Smaranda Mandache beneficiază de sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița. În funcție de nevoile pe care le au, aceștia ajung internați în centrele pe care instituția le administrează. 30% dintre aceștia ajung singuri și rămân singuri pentru că rudele fie au uitat de ei, fie refuză categoric să-i viziteze. «Avem situații în care rudele refuză categoric să țină legătura cu beneficiarii noștri!» recunoaște situația Nicolae Badea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița. Cel mai probabil și bătrâna Smaranda Mandache va ajunge tot în grija statului. «Vom analiza cazul bătrânei și vom efectua toate demersurile necesare pentru a-i oferi sprijinul de care aceasta are ne­voie...» a mai spus Nicolae Badea, purtă­torul de cuvânt al DGASPC Ialomița.

24 Septembrie 2021, 16:40 (6246 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@un om:
(27 Septembrie 2021, 12:34)
Din pacate ai mare dreptate. Omenia, compasiunea, empatia, mila crestina au ajuns tot mai greu de gasit la semenii nostri.
un om:
(27 Septembrie 2021, 11:06)
ziua buna, stiu ca pare putin off.... dar ...zilele tre ute mergand spre ..nu conteaza ...am vazut campuri intregi de pepeni ...nimic anormal pana aici a trecut sezonul.... darrrr pepenii erau toti sparti ca sa nu ii mai ia nimeni era un camp intreg cu pepeni sparti ..... acum intreb de ce atata rautate? acei pepeni puteau fi donati unor astfel de batrani care poate anul asta nu au gustat pepene ....sta in noi rautatea si din cauza noastra batrani sau copii sarmani sunt condamnati.... pana la termenii gen ..ne conduc altii, ne fura politicienii.... ar trebui sa ne uitam in noi sa ne vedem sa ne cunoastem si sa fim mai buni>>>> sper sa gresesc sa nu am dreptate
@Gogu de la bordel:
(26 Septembrie 2021, 00:21)
"Suntem condusi de straini nemti, tigani, jidani"..Bre, Gogule, neamul din care se trage neamtul Iohannis e de 800 de ani in tara asta si ,deci, e mai roman decat multi patrioti de carton. In Transilvania se poate urmari f usor arborele genealogic, mai ales al populatiei germane a caror documente(nasteri, casatorii, urmasi, decese) erau tinute de biserica evanghelica inca din sec XII de cand au fost adusi pt intarirea granitelor de est ale Europei de atunci.. Gogule,chiar te crezi roman verde? Ai fi uimit, daca ar fi fost astfel de documente si in Tara Romaneasca, sa vezi cati straini s-au mai imbarligat prin arborele tau 'ginecologic': turci, greci, tigani, rusi,bulgari,armeni etc,etc. Zici ca suntem"un popor de curve si de paznici".Sigur, fiecare cum se simte. Eu cred ca suntem un popor bimilenar care a reusit sa strabata istoria mai bine decat alltii care au disparut in neant. Dar, repet, fiecare cum se simte.
Gogu de la borduri:
(25 Septembrie 2021, 15:22)
Ca aceasta femeie lovita de soarta. sunt sute in judet, garantat. Celelalte sute nu au avut sansa ca un jurnalist, sa le calce pragul sau sa le auda geamatul de disperare. Asistenta sociala de la fiecare comuna, azi 25sept2021, este la comanda partidei romilor. Stiu ce spun cand vorbesc. In fiecare localitate, majoritatea cazurilor fiind la persoanele de etnie roma, administratiile de la ciuperca si pana in prezent, au angajat pe bani MULTI, asisstenti sociali si inspectori sociali, IMPUSI DE PARTIDUL ROMILOR. De ce, simplu, controlul politic al voturilor care se dau la ce ALIAT POLITIC JUCAM. EXEMPLIFICAM: La urziceni, costel supermen, are un tigan sef platit de primarie care cu mamaliga heracles si muci de cur, aduce 2000 voturi la adrisant. Exact cat sa ramai pimar. La Slobozia, tractoristul culege un tigan plecat la portofele si buletine false in franta, il face consilier judetean ca sa-i aduca voturi ca el sa fie presedinte. Normal ca tiganii, vazand ca au ajuns la castig(nu se ineca ca tiganul prost la mal) acum vor locuri de asistenti sociali in aglomeratiile de romi. La fiecare comuna cu 10 tigani o  asistenta sociala de etnie. Batrana asta, ca si celelalte sute, nu mai prezinta interes pentru nici un primar sau asistent social. De ce sa te bati la cap cu un caz, salariul merge, votul tau sa fi primar i-l ai asigurat daca joci sotron in aceiasi echipa cu tiganii. Daca ai fugit din echipa, sau esti accidentat de cinste si dreptate, ai cartonas rosu.Saptamana trecuta am vazut la Tandarei, trei romani care munceau la o satra de tigani care faceau fundatia la o mega casa, pe 50 ron pe zi. Au ajuns romani prosti, sclavi la tigani. Pe timpul lui Cuza, tiganii erau robi si fanarioti si romanii stapani. Acum suntem condusi de straini, nemti , tigani si jidani. Asta ne trebuie, la un popor de curve si de paznici, pandari streini sa nu puna botul la bani, ca romanul a fost hot de mic, fura tata lu masa, fara ca ea sa stie, vroia sa se faca mare repede si fara efort
Porunca a V-a:
(25 Septembrie 2021, 01:59)
Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ca sa-ti fie bine si sa traiesti multi ani pe pamant..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(892 vizualizări - 7 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(500 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(491 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(548 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1082 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1052 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1148 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1365 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1525 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1656 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2237 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1744 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1478 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1408 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1494 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3950 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2506 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1714 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1772 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1630 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1625 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4205 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1810 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1754 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2511 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3840 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1921 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...