Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația județeană legiferează viitoarele investiții din Ialomița

Administrația județeană legiferează viitoarele investiții din Ialomița

Administrația jude­țeană susține proiec­tele investiționale anunțate la nivelul Ialomiței. Joi, 23 septembrie a.c., în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Ialomița, consilierii au aprobat cu majoritate de voturi o serie de proiecte de hotărâri care vi­zează dezvoltarea administrativă a județului. Printre acestea se numără investițiile în infrastrucura rutieră și eficienti­za­rea energetică a Sălii «Europa». De asemenea, au fost majorate sumele alocate administrațiilor publice locale pentru finanțarea drumurilor județene și comunale.

Drumurile rămân o prioritate Consilierii județeni au aprobat joi, 23 septembrie 2021, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru DJ201, tronson Orezu-Piersica-Bordușelu, pe o lungime de 10 kilometri. Investiția va fi finanțată exclusiv din bugetul jude­țean, iar valoarea estimată la acest moment este de 41,7 milioane de lei. Conform do­cumentației, lucrările ar putea fi finali­zate în 2 ani. Plenul Consiliului Județean a mai aprobat un proiect de hotărâre care vizează «aprobarea repartizării pe bugete locale a unor sume defalcate din unele venituri la bugetul de stat». Banii sunt destinați pentru finanțarea drumurilor ju­dețene și comunale. Suma care urmează să fie repartizată se ridică la 3,2 milioane de lei. Un alt proiect de hotărâre care vizează infrastructura rutieră îl reprezintă cel privind trecerea în administrarea temporară a Consiliului Județean a unui tronson din DJ203I, în zona localității Gârbovi. Aici urmează să fie amenajată o parcare.

Eficientizare energetică pentru Sala «Europa» Un proiect de hotărâre inedit a vizat eficientizarea energetică a Sălii «Europa» din cadrul Consiliului Județean Ialomița. Consilierii județeni au aprobat două proiecte de hotărâri care vor permite reamenajarea exterioară a acestei clădiri, conform standardelor de «performanță energetică» existente la acest moment. Cheltuielile pentru realizarea documen­tației aferente acestei investiții se ridică la 77000 de lei, iar fondurile necesare finan­țării acestei investiții ar putea fi accesate în cadrul Programului privind creș­terea eficienței energetice susținut de Administrația Fondului pentru Mediu. Valoarea estimată a acestei investiții se ridică la 7,7 milioane de lei. Să re­amintim că Sala «Europa» a fost reabilitată în anul 2015, după 20 de ani de așteptare. Valoarea investițiilor rea­lizate de-a lungul anilor în reabili­tarea acestui obiectiv se ridică la aproximativ 8 mi­lioane de lei.

Nici Spitalul Județean nu a fost uitat
Pe ordinea de zi a ședinței au figurat și două proiecte de hotărâri care vizează Spitalul Județean Slobozia. Primul dintre acestea a reglementat cofinanțarea investiției pentru «modernizarea și dotarea incintei», investiție aflată deja în derulare. Reamintim că valoarea acestei cofinanțări se ridică la 1,9 milioane de lei, iar fondurile pentru investiție sunt asigurate prin PNDL. De asemenea, consilierii județeni au aprobat o nouă organigramă pentru această instituție. Potrivit acesteia, numărul de angajați ai Spitalului Județean Slobozia se ridică la 1047, dintre care 53 sunt angajați în funcții de conducere.

ADI Periurbană Slobozia crește la 27 de membri
Consiliul Județean Ialomița a aprobat includerea în ADI Periurbană Slobozia a unor membri noi. Astfel, numărul administrațiilor locale care au aderat la această structură asociativă a ajuns la 27. Reamintim că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Periurbană Slobozia are drept scop accesarea de fonduri pentru realizarea unor investiții la nivel județean în sistemul de apă și apă uzată. Miza acestei construcții administrative o repre­zintă atragerea de fonduri europene în valoare de 200 mi­lioane de euro.

4 Octombrie 2021, 15:10 (7401 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Rectificare bugetară și o nouă strategie pentru Economia Circulară, proiecte de hotărâri în ședința Consiliului Județean Ialomița
Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița
Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis»
Port modern la Fetești!

Comentariile cititorilor:


Corcodel de la Dumitresti:
(9 Octombrie 2021, 00:52)
Ce videm in aceasta poza di cacao. Patru handralai, calari pi noi, ce le platim salarii, din taxilii noastri si di la buticarii. Ca industrie si productie, NEXAM DI LA REVOLUTIE, din 90, am intrat in pandemie, asta care ne sfasie. Toti cati au fost la butoane, au lasat in urma jale, frontisti, taranisti, aldisti, pn-listi si prm-isti,pd-isti si pupincuristi, emanati si securisti, numiti si imputerniciti. A-ti crezut ca fiind pusi, pe functii, suntenti si unsi, pentru a ramane pe VIATA,sa ne faceti viata GREATA.Dupa moartea lui Catu, va coditi sa LUATI MAIMUTU, ASTA CARE SE CHAIAMA CARMA, SA FACETI CEVA CUFOLOS, PENTRU TANTALAII SI PROSTII CARE V-AU ALES. Dar stim, la voi este mintea scurta, tu votezi, ca sa te vezi, la Romania TV, in costum de terminator, jutitiar, ca scapi de un dosr de viol si agresiune, cand pandarli de curci lucrai, pana juramantul depuneai.
Mar:
(6 Octombrie 2021, 12:58)
@Gigel 
ai dreptate. Ii cer scuze dl Pavel daca i-am deranjat gandurile, putine, dar fixe. 
Gigel:
(6 Octombrie 2021, 11:22)
@Mar - hai sa nu fim romantici. Pentru oamenii acestia din poza, ai vorbit despre lucruri extraterestre. Ei nu stiu sa bata un cui, si tu vrei cale ferata de mare viteza... Citez dintr-un puseu de sinceritate al domnului Marian Pavel, din vremea cand era senator: "Fiecare este aici pentru el si familia sa. Cine spune altfel, minte!". Ne demonstreaza in fiecare zi ca a spus adevarul, macar a fost sincer si stim sa nu ii cerem nimic, ca nu are sens. Isi doreste doar sa fie lasat in pace. Iar tu il bati la cap cu dezvoltare economica si oameni la munca.
Mar:
(5 Octombrie 2021, 20:56)
Si totuși de ce nu se cauta investitori în economie? De De ce județul nu e atractiv, deși se afla în aproprierea portului și limitrof Bucureștiului? De ce nu se investește in calea ferata de mare viteza Slobozia - Urziceni - București. Și în cale ferata moderna Slobozia Țăndărei Fetești (pentru a facilita transportul oamenilor la munca, școală șamd)?De asemenea Brașov Ploiești Slobozia Ciulnița Constanța ar fi putut fi o alternativa la Brașov - București - Constanța. De ce nu județul asta este sărac, deși ar putea avea atâtea fabrici locale cu specific agricol și nu numai, chiar și de mici dimensiuni, care sa satisfacă nevoi locale.
Gigel:
(4 Octombrie 2021, 23:41)
Foarte bine ca legifereaza! Mai ramane mizilicul sa le si faca... Pe principiul, nu muncesti, nu gresesti, pana acum actualii conducatori judeteni nu au gresit deloc!
Mary :
(4 Octombrie 2021, 20:57)
Este inadmisibili! Acest, Taj Mahal al Sloboziei, sala "Europa" continuă să înghită milioane de euro, în condițiile în care noi plătitorii de taxe și impozite ne rupem mașinile în fiecare zi prin gropile orașului. Cu banii cheltuiți pe această sală, cred că se construiau cel puțin două, dacă nu trei săli polivalente. Tot înainte, tovarăși!
Nicu/Horia:
(4 Octombrie 2021, 17:04)
Bună ziua,
Eu sincer vă spun că nu aveam încredere în Marian Pavel, dar încep să-mi schimb conceptia, văd că lucrurile se schimbă în bine, se pune accent pe investiții, foarte bine!
Eu îl rog personal pe domnul Președinte al Consiliului Județean să ia legătura cu primarii comunelor Axintele și Sălcioara și să-i roage să dea hotărâri de Consiliu local, în care să cedeze drumul comunal Horia - Sălcioara, Consiliului Județean Ialomița pentru a putea fi reabilitat (asfaltat) pentru că este un drum de legătura pentru locuitorii satului Horia cu municipiul reședință de județ, Slobozia.
Investii Psd:
(4 Octombrie 2021, 16:14)
Fara finalizare clara vreodata dar consumatoare la nesfarsit de fonduri: apa,groapa si sala (cu"geometrie variabila") Europa.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6761 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7844 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6477 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7309 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza luni, 29 iulie 2024, o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 08:40
(2389 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani

Polițiștii din Ion Roată au fost sesizați luni, 22 iulie 2024, de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:15
(7699 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Luni, 22 iulie 2024,  în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:10
(4279 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-un apartament din Urziceni mai multe animale trăiesc în condiții improprii. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 15:10
(3462 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» și în parteneriat cu Asociația «Suonarte», invită publicul ialomițean la spectacolul «PUCCINI 10 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 13:45
(5571 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 12:55
(5663 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,20 milioane de lei în iunie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iunie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,2 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 11:15
(15076 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca, Fetești-Gară și Fetești-Oraș!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iulie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 08:55
(1995 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Vineirm, 19 iulie a.c., polițiștii au organizat în localitățile Urziceni, Bărbulești, Movilița, Coșereni și Manasia  o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 16:40
(1425 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(2621 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(2706 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 iulie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 iulie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 10:20
(5667 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane urmărite internațional pentru «furt calificat», depistate la Slobozia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de luni, 15 iulie 2024, la Slobozia, în vederea depistării unor persoane urmărite la nivel internațional. Astfel ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:30
(7183 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune cu efective mărite de polițiști

Luni, 15 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, au ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:25
(3444 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


AJFP Ialomița: 133,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 133,80 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 09:40
(5137 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR solicită intervenția prim-ministrului României pentru salvarea sectorului agricol afectat de secetă

Într-o scrisoare deschisã fãcutã publicã la începutul acestei sãptãmâni, Forumul Agricul­torilor și Procesatorilor Profesioniști din Rom ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:25
(2188 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:05
(8202 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în localitatea Moldoveni

Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Moldoveni. Din acest motiv, pe timpul nopții ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 09:15
(5407 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Duminică, 14 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Ion Ghica. Au ars locuința, un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:15
(3431 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Două echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gârbovi, în care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:10
(2664 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție, prins în flagrant în timp ce primea șpagă pentru a introduce în Arest diverse bunuri!

Duminică, 14 iulie 2024, ofițerii de Poliție Judiciară ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 12:10
(8103 vizualizări - 4 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în Fierbinți-Târg, Dridu și Cornești!

România se află sub cel mai extins Cod Roșu emis vreodată de Agenția Națională de Metereologie. Fenomenele vizate sunt caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și implicit secetă. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 11:55
(8640 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Radu Miruță: «România cumpără energie scumpă pentru că PSD și PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte!»

Vineri, la orele 12,00, România importa aproape 900 MWh ca să-și acopere necesarul, producția fiind sub consum. Sâmbătă, la orele 11,00, într-o zi de weekend, importul depășea cu aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 10:40
(3261 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină în trimestrul II 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 14:40
(19124 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 80,864 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-10.07.2024, a efectuat plăți în suma totală de peste 80,864 milioane de lei (16,302 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 10:40
(3542 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...