Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

95% dintre ialomițenii spitalizați NU sunt vaccinați împotriva COVID-19

Statistică alarmantă

95% dintre ialomițenii spitalizați NU sunt vaccinați împotriva COVID-19

bonus: Din nou restricții la Slobozia

În plină criză sanitară provocată de valul 4 al pandemiei de COVID-19, spitalele sunt pline până la refuz de pacienți în stare gravă, infectați cu SARS-CoV-2, nevaccinați. În Ialomița, potrivit estimărilor oficiale, 95% din cei aproximativ 200 de pacienți internați în cele 4 unități medicale ale județului sunt nevaccinați, arată o situație a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Nu puține au fost și cazurile în care bolnavii de COVID-19 au murit în ambulanțe, în drum spre spitale. Medicii susțin că situația ar fi fost cu totul alta dacă toți acești pacienți ar fi primit vaccinul anti-COVID-19. Între timp, autoritățile fac front comun și îi îndeamnă pe ialomițeni să se vaccineze.

Ialomița refuză vaccinarea Ultima raportare oficială a autorităților arată că procentul persoanelor vaccinate cu ambele doze de vaccin anti-COVID-19 nu depășește 25%. Mai mult, Ialomița se află pe ultimele locuri la nivel național în ceea ce privește vacci­narea populației. Potrivit statisticilor oficiale, Bărbulești și Movilița sunt localitățile unde rata persoanelor vaccinate nu depășește 6%. Dezinteresul față de vaccinare manifestat de populație are efecte negative asupra activității spitalelor. Practic, unitățile medicale trebuie să facă față unui val mare de pacienți cu forme grave de COVID-19. În toate cazurile, boala s-a agravat din cauza refuzului de a accepta vaccinarea. O analiză a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița arată că 95% dintre ialomițenii internați în cele 4 spitale din județ sunt persoane nevaccinate. În prezent, pe secțiile COVID-19 ale Spitalului Județean de Urgență Slobozia, Spitalului Orășenesc Țăndărei, Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești și Spitalului Municipal Urziceni există internate aproximativ 200 de persoane. «Într-adevăr, multe dintre persoanele care ajung la spital sunt persoane nevaccinate, se arată în documentele oficiale pe care noi la rândul nostru le primim de la Direcția de Sănătate Publică Ialo­mița...» a precizat Tonița Manea, subprefectul județului Ialomița.

Fără locuri în spitale Severitatea bolii în cazul persoanelor nevaccinate îi face pe tot mai mulți ialomițeni să ceară ajutorul medicilor din spitale. Unitățile medicale fac față cu greu tuturor acestor solicitări. Spitalul Județean de Urgență Slobozia, de exemplu, a rămas fără locuri pe Secția COVID-19 pe care a amenajat-o. Reprezentanții unității medicale au dat asigurări că vor suplimenta numărul de paturi în zona Unității de Primiri Urgențe. «Locuri nu mai avem... Încercăm să facem față va­lului de pacienți gravi prin opera­țio­nalizarea unor spații la UPU. De asemenea, în cazul în care există pacienți care au nevoie de supraveghere în Secția ATI, când paturile pe care le avem disponibile sunt ocupate, facem eforturi pentru a transfera cazurile către alte unități medicale. Suntem „întinși“ la maxim, dar să sperăm ca populația să înțeleagă că necesitatea vacci­nării este singura soluție valabilă. Vaccinarea este singurul remediu și este asigurat gratuit de către stat. Într-adevăr 95-97% dintre pacienții care se prezintă la spitalul nostru sunt persoane nevaccinate...» a comentat situația Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Apel public pentru vaccinare
Îngrijorate de numărul mare de pacienți care au nevoie de îngrijiri medicale în spitale și de faptul că unitățile sa­nitare nu mai pot face față valului de bolnavi, autoritățile locale și județene fac apel către ialomițeni să meargă la centrele de vaccinare pentru a se imuniza. Primul apel lansat în spațiul public a fost făcut de Dragoș Soare, primarul orașului Slobozia, care i-a îndemnat pe consilierii locali să susțină vaccinarea anti-COVID-19: «Interesul nostru este să ne protejăm orașul...Virusul este mai periculos decât prima variantă! Nu mai există paturi la ATI în spitalele din Ialomița. Se așteaptă moartea unui pacient pentru ca un pat să fie ocupat de alt bolnav... Motivul pentru care am ajuns la această situație dramatică e pentru că oamenii nu sunt vaccinați. Vă rog să ieșim din zona de populism ieftin și să îndemnăm lumea să se vaccineze!». Mesaje către cetățeni cu privire la vaccinarea anti-COVID-19 a transmis și Tonița Manea, subprefectul județului Ialomița. În cadrul unei conferințe de presă aceasta a explica public faptul că vaccinul reprezintă singura modalitate prin care pandemia poate fi oprită. «Fac un apel către toți cetățenii județului să înțeleagă necesitatea și importanța vaccinării anti-COVID-19... Avem la dispoziție doze de vaccin pentru toată lumea, în centrele pe care le-am amenajat pe raza județului. Accesul la vaccin este gratuit. Vaccinul poate face diferența dintre viață și moarte... Dragi ialomițeni, pentru binele dumneavoastră și al familiilor dumneavoastră mergeți și vaccinați-vă dacă nu ați făcut-o încă!» a fost mesajul pe care l-a transmis Tonița Manea, subprefectul județului Ialomița.

Din nou restricții la Slobozia
Cu aproximativ 400 de cazuri active la ni­velul orașului, municipiul Slobozia înregis­trea­ză o incidență a cazurilor de peste 8/1000 de locuitori. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat marți, 5 octombrie a.c., o Hotărâre prin care instituie o serie de restricții la nivelul municipiului Slobozia, din cauza numărului tot mai mare de cazuri de COVID-19, înregistrate la nivelul orașului.
Mai multe restricții pentru persoanele nevaccinate Potrivit documentului oficial emis de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, cele mai multe dintre restricțiile impuse de autorități vizează persoanele nevaccinate. Astfel, este interzisă circulația persoanelor nevaccinate în intervalul 20,00-05,00, cu excepția deplasărilor din motive justificate. Persoanele vaccinate pot părăsi locuința, doar în baza certificatului care atestă imunizarea. De asemenea, persoanele nevaccinate nu au voie în incinta restaurantelor. Administratorii localurilor publice vor funcționa doar la 50% din capacitate, asigurând o distanță de 1,5 m. Totodată, este obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice, în transportul în comun, precum și la locul de muncă. Este interzisă organizarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni sau concerte.

6 Octombrie 2021, 15:05 (21813 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Turul României s-a terminat cu o adevărată sărbătoare ciclistă în centrul Capitalei
Rezultatele etapei 3-Turul României 2025
150 de cicliști din 13 țări pornesc miercuri, 10 septembrie, în Turul României, cel mai important eveniment de ciclism al țării

Comentariile cititorilor:


Gigel:
(7 Octombrie 2021, 12:25)
@Marian, cred ca tu esti cel spalat pe creier. Nu stiu de unde ai tras tu concluzia ca as crede in conspiratii mondiale sau cipuri (ma indoiesc ca ai sti cum functioneaza un cip, dar asta e alta problema). Eu am spus ca fiecare judeca pentru el si face ce considera ca e mai bine pentru el. Faptul ca tu crezi ca stii ce e mai bine pentru mine, aceasta este problema. Faptul ca eu gandesc altfel decat tine, pentru tine este o problema grava si ar trebui sa fiu exterminat, sa ramana doar cei care gandesc ca tine, nu-i asa? Tu crezi ca problemele se rezolva brutal, impunand ceea ce gandesti tu, altora? Este exact reteta dictaturii, reteta cancerului denumit hitlerism, fascism si stalinism. Ba chiar si ceausism. Asta au facut idiotii aia, au omorat pe cei care au gandit altfel - de cele mai multe ori, doar pe baza unei suspiciuni false sau a unei "marturii" prefabricate. Si nu s-a intamplat acum mult timp.
Tu ai ales sa te vaccinezi cu un vaccin experimental, foarte bine, treaba ta. Eu am ales sa nu fac asta, nu pentru ca as crede in extraterestri, ci pentru ca am citit prospectele si m-am ingrozit. (Tu le-ai citit? Sunt pe site-ul https://www.ema.europa.eu ) De asemenea, stiu persoane care au avut efecte adverse grave (adica luate pe loc cu ambulanta, si duse la UPU). Nu am auzit, ci cunosc. Daca tu nu cunosti, nu inseamna ca nu exista, trebuie doar sa te interesezi (dar nu vei face asta, pentru ca risti sa afli ca ti-ai asumat niste riscuri de care nu ai stiut).
Vaccinarea cu vaccinuri experimentale prezinta riscuri, inclusiv moartea (scrie clar pe prospect, trebuie sa il citesti doar). Riscuri mici, dar ele exista. De aceea fiecare trebuie sa hotarasca pentru el insusi, pentru propria viata, nu sa vina un atotstiutor ca tine sa spuna altora ce e bine sa faca si ce nu. Calculele pe care le faci statistic, pe o populatie, nu se potrivesc cu cele pentru fiecare individ in parte.
Vladimir:
(7 Octombrie 2021, 09:09)
Goguțu,vaccinatule,intelectualule,nemuritorului! Proștii ăștia,de la tine,de la întreprindere, analfabeții ăștia funcționali sau nefunctionali, nevaccinați,muncesc acolo unde sunt, pe niște salarii de mizerie, pentru un gunoi ca tine, care,dacă s-ar vaccinat,se crede nemuritor.Dacă tu ,te-ai vaccinat,ai făcut-o o pentru tine, să fii protejat.Ce treabă ai tu și ceilalți ,intelectuali și genii funcționali,care v-ați vaccinat,cu cei nevaccinați? Cine vă dreptul vouă,să împărțiți lumea,in analfabeți funcționali sau nu,in buni sau rai,in cini MEHSTUare dreptul să trăiască sau să moară, să plătească sau nu spitalizare sau medicamente? Cine? Cine ești tu,vaccinatule? Dumnezeu!? Vezi-ti de viața ta,de treaba ta,de familia ta și de sănătatea ta!
@ gigel:
(7 Octombrie 2021, 02:29)
Da dom.le Gigel , daca m-am vaccinat, am scutit un pat de spital. Care va salva o viață. Iar cei care fumeaza isi asuma riscul sa moara de cancer. Ei înșiși. Nu afecteaza sanatatea sau dreptul la aviata al altora . Sesizezi diferenta? Nevaccinatii nu risca numai pentru ei ci si pentru ceilalti. Cat de spalat pe creier sa fii sa crezi in conspiratii mondiale , cipuri sau pecetea Satanei ??
Desteptii Europei:
(7 Octombrie 2021, 02:10)
Pt @Bravo Marian. Daca nu stiai, oamenii mai au si alte afectiuni si boli in afara de covid. Am specificat ca investigatiile le-am facut acum cateva luni mai exact 5(nici o legatura cu covid) si in carantina am stat recent, d-aia am specificat de cele 6 luni dupa infectare. Tot intr-o postare de-a mea am specificat cam cat cotizez eu la stat, mai ales la sanatate si de-acolo puteai deduce ca nu prea se pupa faza cu analfabetismul. Si daca alti doctori in afara de Rafila si Arafat au alte pareri asta nu inseamna ca sunt idioti De la marea campanie de vaccinare din primavara am tot umblat prin tara cu serviciul, pe la intreprinderi mijlocii si mari. Ce credeti..majoritatea vaccinatilor se credeau nemuritori, nimeni nu se mai proteja, stateau bot in bot, fara masti, fara dezinfectanti si cu care am vb imi spuneau ca nu-i intereseaza ca ei sunt vaccinati si n-au ce sa pateasca. Vad ca majoritatea comentariilor sunt facute de "inteligentii" vaccinati care au invatat si ei de la TV termenul de analfabeti functionali. E grav domnilor daca ati pus deja o stampila pe fruntea unora care nu sunt de acord cu vaccinarea ( din diferite motive), fara sa cunoasteti nimic despre omul respectiv.
Nutii spaima Constitutii:
(6 Octombrie 2021, 23:01)
Sincera sa fiu si fara sa fac misto .... in afara de noi si bulgari restul Europei s-a imunizat destul de bine cu vaccinari si ceva bolnavi (e posibil sa fi avut chiar mai multe cazuri, procentual vorbind, decat noi in primele valuri probabil pt ca sunt mai ....urbanizati ca noi). Chiar si pt cei cu 4 clase primare faptul ca acum in valul 4  suntem pe primul sau al doilea loc la decese spune ca nu suntem pe drumul cel bun .... si nu numai despre starea spitalelor spune ci si despe imunizare. Daca politicienii voiau sa dea un bun exemplu (cu toate ca nimeni nu i mai crede) despre vaccinare se vaccinau TOTI OADATA  in sala aia mare din Casa Poporului ca sa arate ca inainte de a fi adversari intre ei au ca inamic comun acest virus. Garantez ca asa ar fi inteles si intelectualul rasat fan USR si omul de afaceri versat fan PNL si nea Nicu postasu' actualmente pensionar fan PSD si Gicu' Rupe-gardul fan AUR. Prin urmare zic ca nu e corect sa dam vina DOAR pe o parte din politicieni. Totodata tin sa spun ca nu sunt de acord cu Gogu in sensul ca am vazut si destui cu studii superioare care cuprinsi de teoria conspiratiei care pur si simplu refuza sa se vaccineze (om cu trei facultati tehnice facute la stat, om cu facultatea de chimie facuta pe vremea cand erau doar de stat). O alta metoda de a face romanul sa se vaccineze este sa nu-l dai GRATIS dar sa inchizi ochii cand se vaccineaza "pe pile" gratis. El este din fire un vanator de astfel de chestii si se mandreste dupa aia in cercul intim ca deh ... ce "jmecher" a fost el/ea/etc. . Ca dovada este scandalul de la inceputul vaccinarii cu personalul "esential" cand ritmul vaccinarilor era net superior celui inregistrat in sepembrie a.c. (na ca tot n-am reusit sa nu fac misto). Aaaa ....si daca-l dai gratis sa anunti cu surle si trambite ca statul nu are bani sa cumpere suficiente doze asa ca primul venit primul servit .... sa mor eu daca nu vedeati cozi ca la magazinul lu' Avicola pe timpurile alea. Insa onor Guvernul
Slobozean:
(6 Octombrie 2021, 21:30)
Lombardia scrie pe noi....de ce?... pt ca suntem mulți, proști și idioți. Tot vestul europei are o rată de vaccinare fantastic de mare, noi, păduchii europei, suntem mai cu moț, ne uitam pe facebook si ascultam toate aberațiile la cretini. După ce că marea majoritate a utilizatorilor facebook au un singur neuron, si ăla obosit, mai apar si formatorii de opinie, influenceri,care îi naucesc complet cu tot felul de idiotenii si teorii conspirative.Mai oameni buni,treziți va, eu nu pot sa cred cât de inconstienti puteți fi ...or să moară oameni pe capete din cauza incapatanarii voastre. Mai nou, au început să moară foarte mulți tineri...e tragic. Va rog să vă mai gânditi la aceste vaccinuri, ele sunt salvarea noastră și a celor dragi.Cu stimă!
Bravo, Marian!:
(6 Octombrie 2021, 20:59)
Tu ala care ai fost la Bucuresti, or aia te-au mintit, ori sunt la fel de prosti ca tine.Nu se intelege nimic din ce ai scris, ba ca doctorii nu se vaccineaza, ba ca nu ai cum sa dovedești că ai avut Covid...tema articolului e alta...Adica acum te-ai hotărât să te vaccinezi cand stii ca nu poti!Păi de ce te vaccinezi, cand nu crezi in vaccin?!? Dar, daca o mierleai cand ai avut Covid?? Se vede ca ai ramas cu sechele, ca asa-i dupa boală!
Mitel:
(6 Octombrie 2021, 20:50)
Eu m am vaccinat cu a 3a doză, dar am colegi care refuză, sunt cei din generația de analfabeti functionali, care stiu a scrie doar cu litere de tipar,dar nu inteleg sensul cuvintelor.pentru ei internetul inseamna facebook, whatsapp, si filme xxx.Cu parere de rau locuiesc în Slobozia,Ialomița, intr o zona arhaică a Europei,blocați undeva în anii 1700-1800,fără nicio speranță. Mergi pe strada si vezi numai retarzi, anti vaccinisti, anti masuri de protecție, care își dau cu părerea mai presus decat medicii.Virusul nu iartă. Sunt tineri care mor cu zile tratandu se empiric acasa,si ajung cu saturație 60 % la spital.nu au nicio șansă.Statele evoluate ale europei si au vaccinat aproape toată populația. Au terminat cu covid ul.chair suntem atât de prosti încât credem că ăștia își omoară populatia cu bună știință?ei stau bine,la noi vor muri sute de mii.nu ma astept ca Slobozenii sa se vaccineze, ei beau apa toxică și nu patesc nimic!!!!
Gigel:
(6 Octombrie 2021, 20:22)
@Marian, eu propun sa facem treaba pe care ai propus-o pana la capat. Sa facem ca toti bolnavii de cancer fumatori sa isi plateasca singuri tratamentul oncologic (pe care nu si l-ar permite nimeni, de altfel), ca toata lumea le spune sa nu mai fumeze si ei nu se supun. La fel, diabeticii care sunt supraponderali sa isi plateasca spitalizarile, ca toata lumea le spune mereu sa aiba grija ce mananca. Desigur, acesti oameni ii vom insemna cu fierul rosu pe frunte, vor fi obligati sa poarte banderola de "sub-oameni" si nu trebuie primiti in spitale. Ca doar sunt smecheri si nu fac ce li se spune. Acum vezi ce gresesti?
Acum, daca tu te-ai vaccinat si altii nu fac la fel, consideri cumva ca ai facut vreun serviciu societatii si ai scutit un pat de spital? Te-ai vaccinat pentru tine, pentru siguranta ta, nu pentru societate. Asa ai considerat si foarte bine ca ai facut ce ai vrut. Faptul ca la tine vaccinul a functionat este un lucru bun, dar atata vreme cat nu cunosti efectele adverse (pe care nici nu ai cum, sunt tinute la secret), doar crezi ca stii ce este mai bine pentru altii. Nu, nu stii, doar crezi. E o mare diferenta.
Desteptii Europei:
(6 Octombrie 2021, 20:08)
De ce Marian sa plateasca. Eu sunt nevaccinat si numai luna trecuta am cotizat doar la sanatate 3000 de lei ca si angajat nebeneficiind de nimic din partea statului. Toate analizele si investigatiile pe care le-am facut lunile trecute au costat undeva la 10000 lei la privat ca daca asteptam de la stat imi trebuiau vreo 2 ani sa trec prin toate. Sunt de acord sa platesc spitalizarea daca nici eu nu mai platesc 43% impozit la stat. Am avut luni cand am platit la stat si 7000-8000 lei. Aaaa? Ia sa vezi cum e daca ai 20000 brut si 8300 iti ia statul. Mai vrei sa platesti la spital? Nu cred. Si sa specific, nu sunt angajat la stat, si nici paznic sau sofer cum ar crede unii "destepti" ai Europei
@Desteptii Europei:
(6 Octombrie 2021, 20:08)
Chiar nu sesisezi cat de imbecila e comparatia ta cu evreii din ww2 ? Pai erai terminat de mult daca era cum spui. Mai degraba esti analfabet functional, ai vazut candva, ceva la tv despre evrei dar n-ai inteles prea bine insa faci analogii.
Marian :
(6 Octombrie 2021, 19:33)
Sa plătească spitalizarea cei ce nu se vaccineaza. Program de 2 ore pe zi pt aprovizionare și stai acasă dacă ești smecher si nu te vaccinezi.
asistent:
(6 Octombrie 2021, 19:23)
chiar acusi prin dedeman, o familie mandra de ialomiteni, 2 adulti si 3 copii, plimbandu-se semeti, fara masca, cu fetele lor inteligente la vedere. mai incolo, niste romi si ei nemascati, si mai fudui....
Desteptii Europei:
(6 Octombrie 2021, 19:23)
Draga @destept al Europei de Vest, realitatea e cam alta. Si nu vorbesc din auzite de la sudori, soferi si alte categorii pe care voi ii considerati prostii Europei. Am avut in ultimele luni niste probleme de sanatate si mi-am facut ca sa zic asa o revizie generala, investigatii, analize etc. Am fost la Bucuresti la medici de top( cardiologie, neuro, hemato, orl, alergo). Ce credeti? Nici unul vaccinat, ma. Doar unul dintre ei a incercat si dupa prima doza de pfizer era sa aleluia(miocardita, tromboze) In afara de medicii de familie care insista la vaccinare la capul gol ca de, la 60 vaccinul cred si eu, nici un alt medic n-a adus in discutie vaccinarea desi nu am probleme si as putea sa-l fac. Am fost in carantina 2 sapt. Contact direct cu sotia pozitiva. A venit ambulanta, cate 2 teste de fiecare(eu si 2 copii)-negativi. Simptome am avut si eu si copiii dupa cateva zile de la recoltare deci clar am avut. Acum intreb si eu..cum demonstrez eu ca am trecut prin booala daca la dsp figurez ca negativ. Vaccin nu pot sa fac pt ca nu e recomandat in astea 6 luni de cand ai avut. Vad ca suntem in carantina si nevaccinatii nu au voie nici in magazine. Ati inebunit? Nu se sesizeaza nimeni ca astia ne trateaza ca pe evreii din ww2? Mai au sa te oblige sa porti o banderola sa te identifici ca nevaccinat. Apropos ala cu directorii si inginerii vaccinati. Vezi ca din 30% scriptic vaccinati in realitate sunt maxim 15%. Restul doar pe hartie sau cu acu' pe langa vata.
prostia Europei:
(6 Octombrie 2021, 18:39)
Suntem de rasul lumii, de rasul Europei...prin faptul ca refuzam orice fel de protectie contra virusului Covid, nu facem decat sa demonstram lumii cat de needucati suntem, noi ca natie...intotdeauna romanul vrea sa para mai destept decat altul..lipsa educatiei, a dus la falimentul acestei tari, la degringolada care este prezenta acum in viata politica si sociala.
Prin prostia de care dau dovada unii, Romania decade, ajunge sa semene din ce in ce mai mult cu tarile sarace din Africa..
Noi nu ne mai facem bine!Noi nu o sa avansam niciodata, nu o sa ajungem la nivelul de trai din occident, daca nu luam exemplul lor, in orice domeniu...
Multumesc domnilor ziaristi pentru informarea la zi a numarului de infectari cu Covid!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(363 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(222 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(187 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(221 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(308 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(193 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(239 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(227 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(305 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(499 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(629 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(631 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(497 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(1042 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(481 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(771 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2272 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(962 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1443 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(610 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1345 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1832 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1926 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1816 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1347 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...