Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Administrațiile locale au renunțat la asistenții personali

Ialomița: Administrațiile locale au renunțat la asistenții personali

Invocând motive financiare, tot mai multe administrații locale au emis dispoziții de concediere a asistenților personali, angajați pentru a oferi sprijin persoanelor încadrate în grad de han­dicap grav. O astfel de situație a fost sesizată de către Avocatul Poporului în localita­tea Reviga. Potrivit instituției, în urma verifică­rilor efectuate, Primăria Reviga a făcut demersuri pentru a renunța la aceste posturi, cu 2 ani în urmă, din lipsă de fonduri. Datele arată că localitatea are nevoie de 41 de asistenți personali. Esti­mările oficiale arată că peste 8000 de persoane cu handicap trăiesc în Ialomița, un sfert dintre acestea având nevoie de asistenți personali.

Persoanele cu handicap, fără sprijin Potrivit legislației în vigoare, fiecare primărie poate angaja, în cadrul Serviciului de Asistență Socială, asistenți personali care trebuie să aibă grijă de persoanele care suferă de forme grave de handicap. De cele mai multe ori, este vorba despre rude apropiate ale acestor persoane. Cheltuielile bugetare prea mari generate de creșterea salariilor în sistemul public au determinat multe administrații locale să renunțe la serviciile asistenților personali. Ultimul caz care a ajuns în atenția opiniei publice este semnalat de instituția Avocatul Poporului la Reviga. În baza unei sesizări pe care au primit-o, reprezentanții instituției au scos la iveală faptul că, în baza unei Hotărâri a Consiliului Local Reviga, administrația locală a decis să renunțe la posturile de asistenți personali. «La nivelul comunei este în vigoare Hotărârea Consiliului Local nr. 5 din 28.03.2019, prin care, din cauza bugetului insuficient, s-a aprobat un număr de doar 4 posturi de asistenți personali pentru copiii cu handicap grav, din cele 41 necesare pentru copiii și adulții cu handicap grav cu drept de asistent personal. Situația este neschimbată în prezent» se arată în Raportul oficial al Avocatului Poporului. În Ialomița există 8000 de persoane cu handicap, un sfert dintre acestea având nevoie de asistenți personali pentru a putea supraviețui.

11 Octombrie 2021, 12:10 (1102 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Guvernul României a oferit primăriilor din Ialomița «firimituri bugetare»
Primăriile din Ialomița au nevoie de secretari
Administrațiile din Ialomița investesc în Studii de Fezabilitate pentru «rețele inteligente de gaze»

Comentariile cititorilor:


Daniel:
(11 Octombrie 2021, 20:00)
Reviga a ramas fara bani? Mi-as dori sa stiu ce salarii au domnii de la primarie, in frunte cu primarul, si cat la suta din bugetul primariei se duce pe salariile si cheltuielile cu personalul primariei. Ar fi interesant sa stim si cati asistati sociali are localitatea, care stau la marginea bordurii si beau bere rece vara, ca e mai bine aa fii boschetar decat sa muncesti. Daca ii iei unui om bolnav sprijinul ATAT DE NECESAR, mi se pare inuman. E ca si cum i-ai abandona, fara sa-ti pese daca mor sau nu. Domnii ziaristi, se poate o investigatie? Multumesc anticipat.
Ai nimanui:
(11 Octombrie 2021, 19:18)
Nu intereseaza pe nimeni ca unii oameni sunt extrem de bolnavi, nu se pot deplasa, nu pot manca , nu se pot ingriji singuri.Toti vorbesc de mariri de salarii, dar la amaratii cu boli grave nu se gandeste nimeni, Nu-si imagineaza nimeni sanatos, cat de greu este sa fii neputincios, grav bolnav, cu dureri continue, fara prea mare alinare de la medicamentele pe care le iau.Acestor oameni abia le ajung banii de medicamente, fara sa mai vorbim de hrana si alte nevoi..Ei sunt lasati sa moara cat mai repede, in toata Romania, pentru ca suma alocata persoanelor cu handicap si celor pensionati medical este derizorie, Statul nu se gandeste la acesti oameni, pentru ca nu mai are nevoie de ei!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 26 Oct 2021
145 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
« 1 3 4 5 6 7 8 9 361 362
Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

În seara zilei de luni, 25 octombrie a.c., într-una dintre anexele Unității de Primiri Urgențe s-a petrecut un incendiu minor, «cauzat de o defecțiune constructivă a unui corp de iluminat cu led care s-a aprins ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 23:10
(102 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

26 de polițiști ialomițeni au pus astăzi umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 14:20
(74 vizualizări - 0 comentarii)


2

Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 25 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16454, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 13:55
(117 vizualizări - 0 comentarii)


3
Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» au desfășurat vineri, 22 octombrie 2021, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor». Din cauza ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 12:50
(86 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 130 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 24 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16304, fiind înregistrate 130 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 13:50
(193 vizualizări - 0 comentarii)


5
Urziceni: A murit într-un accident rutier

Urziceni: A murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 octombrie a.c., pe DN2, în zona municipiului Urziceni. În timp ce se deplasa în direcția Buzău-București, un conducător auto a pierdut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 08:45
(475 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16174, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2021, 14:10
(210 vizualizări - 0 comentarii)


Accident pe raza localității Ciochina

Accident pe raza localității Ciochina

Vineri, 22 octombrie a.c., în jurul orelor 13,30, trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 15:05
(367 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


8

Grupul de Comunicare Strategică: 153 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 22 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16015, fiind înregistrate 153 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 14:05
(327 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

Șapte elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni și-au încheiat stagiul de practică desfășurat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Timp de aproape 3 luni ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 13:45
(274 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii că luni, 1 noiembrie 2021, este termenul limită de depunere a Formularului 398 «Declarație specială de TVA (VAT Return)», pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 13:45
(297 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 59 de societăți comerciale, peste 140 de locații de interes, 22 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 13:15
(293 vizualizări - 0 comentarii)


12

AJOFM Ialomița: Șomajul tehnic

Angajatorii care se încadrează în categoria domeniilor supuse restricțiilor conform HG nr. 1090/2021 și a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, din cauza pandemiei de COVID-19, vor depune ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 12:00
(292 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 11:30
(298 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Ciochina s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 09:00
(466 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Primăria Slobozia: Campanie gratuită de testare COVID-19

Administrația locală din Slobozia dă startul unei campaniei de testare antigenică rapidă gratuită «Slobozia se testează». Astfel, în fața Instituției Prefectului va fi amplasat un punct de testare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 16:20
(757 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Condiții de participare la concursurile organizate de Poliția Română

Pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 și a-i proteja pe participanții la concursurile organizate de Poliția Română, candidații sunt obligați să respecte unele măsuri. Astfel, vor avea acces ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 15:40
(364 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Pește confiscat

Manasia: Pește confiscat

În ziua de miercuri, 20 septembrie a.c., polițiștii din Manasia au depistat în flagrant, pe raza localității Manasia, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Urziceni, în timp ce transporta cu autoturismul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 15:25
(342 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 188 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 21 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15862, fiind înregistrate 188 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 13:30
(343 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2021»

Miercuri, 3 noiembrie 2021, de la orele 14,00,  la Galeriile «Arcadia» din Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2021» al Uniunii Artiștilor ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 12:55
(254 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Miercuri, 20 octombrie a.c., pompierii din Slobozia și Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o șiră de baloți aflată într-o gospodărie din Munteni-Buzău. Trei ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 09:20
(328 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Un copil de 15 ani a furat scuterul bunicului/Ion Roată: Slobozean beat la volan

În cursul zilei de marți, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un moped condus de un minor, în vârstă de 15 ani. În urma verificărilor efectuate în ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 14:35
(336 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Marți, 19 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 14:30
(375 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bucu, arestat pentru «viol»

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 14:20
(343 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Bucu arestare viol


Grupul de Comunicare Strategică: 268 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 20 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15674, fiind înregistrate 268 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 13:40
(332 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge

Marți, 19 octombrie 2021, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat o campanie de donare de sânge la sediul Centrului social din Parohia Cocora. Campania ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 09:15
(281 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

19 Octombrie 2021, 19:20


Broșteni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs luni, 18 octombrie a.c., pe raza localității Broșteni. Potrivit informațiilor, evenimentul s-a produs în urma coliziunii dintre două autovehicule ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 15:00
(365 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Minor depistat la volanul unei mașini

Polițiștii ialomițeni au deschis un dosar penal după ce au identificat în trafic un minor, de 17 ani. Acesta a fost prins conducând pe raza orașului Urziceni, în ziua de luni, 18 octombrie 2021. Oamenii ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 14:45
(340 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru că au încălcat măsura carantinării

Plasați în carantină obligatorie prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică Ialomița, 5 ialomițeni au fost amendați de polițiști pentru că nu au fost descoperiți la domiciliul pe care l-au declarat ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 14:30
(368 vizualizări - 0 comentarii)


« 1 3 4 5 6 7 8 9 361 362
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...