EVENIMENT
Poveștile nu țin de cald
Primarii contestă Strategia de Dezvoltare a Județului Ialomița
Administrația județeană a organizat, la sfârșitul primei decade a lunii octombrie 2021, o serie de întâlniri consultative în care a fost prezentată Strategia de Dezvoltare a Județului Ialomița. La întâlniri au fost invitați primarii celor 66 de localități din județul Ialomița. Aceștia s-au declarat sceptici cu privire la șansele de implementare a Strategiei. Aceștia au susținut că locuitorii comunităților pe care le reprezintă au așteptări punctuale, imediate, care nu pot aștepta implementarea unor proiecte investiționale de anvergură. Reamintim că Strategia de Dezvoltare a Județului Ialomița este un document obligatoriu, realizat în vederea accesării de fonduri europene în actualul ciclu financiar european. Valoarea acestei Strategii este de 2,2 milioane de lei, iar firma prin care se derulează procesul de elaborare a documentației este Civitta Strategy&Consulting.
Intenții bune, vechi de 20 de ani
La sfârșitul primei decade a lunii octombrie 2021, Consiliul Județean Ialomița a organizat o serie de întâlniri consultative în care au fost dezbătute primele rezultate ale cercetării prealabile privind Strategia de Dezvoltare a Județului Ialomița pentru perioada 2021-2027. La întâlniri au participat edilii celor 66 de localități din județul Ialomița. Reprezentanții firmei Civitta Strategy&Consulting au prezentat concluziile preliminare ale cercetărilor realizate precum și principalele direcții de dezvoltare în următorii ani. Conform Strategiei, administrația județeană are posibilitatea reală de a accesa investiții în toate domeniile, sprijinind astfel diversificarea activităților economice, îmbunătățirea infrastructurii rutiere, creșterea calității vieții, dezvoltarea turismului, accesul egal la Educație, Sănătate și Servicii Sociale, etc. Un document similar a fost realizat în 2009 și a acoperit o perioadă de 11 ani, respectiv până în anul 2020. În pofida intențiilor declarate, majoritatea proiectelor din cadrul primei Strategii nu au putut fi inițiate din lipsă de fonduri sau din cauza unor decizii administrative perdante.
O Strategie ca soarele de pe cer
Concluziile preliminare prezentate la întâlnirile consultative organizate de Consiliul Județean Ialomița reflectă o «realitate provocatoare». Conform datelor prezentate, Ialomița are șanse de a absorbi fonduri europene în economie, infrastructura rutieră, rețeaua județeană de apă și canalizare, etc. Alături de aceste obiective investiționale, Strategia recomandă atingerea unor obiective secundare, dar de o importanță vitală pentru comunitățile județului. Astfel, pe listă apar obiective precum dezvoltarea activităților non-agricole, creșterea numărului de tineri care se angajează, creșterea ponderii energiei produse pe baze regenerabile, înființarea perdelelor de protecție și a zonelor verzi, înființarea unor laboratoare IT în toate școlile județului, etc. Unul dintre membrii echipei de prezentare a proiectului, Daiana Ghintuială, a susținut în fața celor prezenți că toate aceste obiective trebuie asumate la nivel local pentru a putea fi susținute: «Avem nevoie de prioritizarea acestor investiții și dumneavoastră, edilii locali, aveți rolul de a ajuta în acest proces. Evident, factorii de decizie sunt cei de la nivel central, dar fără dumneavoastră deciziile adoptate acolo nu ar putea fi implementate!».
Corupția frânează dezvoltarea județului
În cadrul întâlnirii au fost prezentate și rezultatele unui sondaj de opinie on-line. Deși autorii sondajului au recunoscut că nu este reprezentativ la nivelul populației, sondajul validează direcțiile de dezvoltare a județului amintite. Astfel, cei care au răspuns sondajului s-au declarat satisfăcuți de calitatea serviciilor IT și de calitatea serviciilor sociale, plasând în coada clasamentului nivelul salariilor, calitatea infrastructurii de apă potabilă și nivelul birocrației și corupției. Sondajul a nuanțat întrebarea inițală, permițând celor care au răspuns să identifice primii 3 factori care blochează dezvoltarea județului. Deloc surprinzător, primul loc este ocupat de corupție, pe locurile 2 și 3 plasându-se infrastructura rutieră deteriorată și lipsa accesului la informațiile publice. Concluzia generală a sondajului e că populația județului Ialomița este nemulțumită de performanțele de până la acest moment ale administrației județene și locale și are un orizont de așteptare ridicat și imediat. Deși previzibile, concluziile sondajului trag un semnal de alarmă și obligă reprezentanții administrației județene să reacționeze rapid și eficient înainte de a fi prea târziu.
Primarii din Ialomița contestă Strategia
Surprinzător, pentru prima dată în istoria consultărilor publice legate de dezvoltarea județului Ialomița, primarii ialomițeni s-au arătat sceptici cu privire la posibilitatea de a implementa proiecte investiționale de anvergură la nivelul județului Ialomița. Gheorghe Stelică, primarul comunei Ciulnița: «Niciun proiect local nu poate fi susținut atâta timp cât sursele de finanțare nu sunt previzibile... Degeaba încercăm și degeaba facem Strategii! Ba, mai mult, am ajuns să ne luptăm între noi să câștigăm aceste fonduri, în loc să fim sprijiniți să le obținem...». Dumitru Trifu, primarul comunei Miloșești: «Vin dintr-o comună cu două sate. Iar dumneavoastră ați menționat că satul românesc dispare... Atâta timp cât nu avem infrastructură, degeaba facem Stategii. Orice băbuță care vine la Primărie cu banii în batistă să plătească impozitele, vine cu pâslarii plini de noroi. Îmi e mie rușine să mă uit la ea...». «Avem nevoie să ne dezvoltăm întâi pe orizontală și după aceea pe verticală... Avem nevoie de asfalt, apă, și rețea de canalizare. Iar pentru toate acestea trebuie bani, nu Strategii!» a declarat, printre altele, Alin Sandu, primarul orașului-stațiune Amara.
Un document obligatoriu pentru dezvoltarea județeană Consiliul Județean Ialomița, în colaborare cu firma Civitta Strategy&Consulting, derulează procesul de elaborare a Strategiei de Dezvoltare a Județului Ialomița pentru perioada 2021-2027, activitate ce va fi realizată în cadrul proiectului «Împreună pentru Ialomița-Strategia de Dezvoltare a Județului Ialomița 2021-2027 și servicii publice accesibile pentru cetățeni»-COD SIPOCA 801/SMIS 135954, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Valoarea acestui proiect este de 2,2 milioane de lei, din care 45 mii de lei reprezintă cofinanțarea eligibilă a beneficiarului. Strategia trebuie finalizată în 28 de luni, respectiv până în luna septembrie a anului 2022.
19 Octombrie 2021, 20:05 (7241 vizualizări - 5 comentarii)
Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis»
Stații de reîncărcare a mașinilor electrice, pe drumurile județene din Ialomița
Consiliul Județean anunță asfaltarea ultimului drum de pământ din Ialomița
Ialomița are o nouă Strategie de Dezvoltare
Strategia județului Ialomița, în dezbatere publică













Comentariile cititorilor:
(25 Octombrie 2021, 05:16)
Firma de consultanta are cumva in structura pe fiica dlui vice al CJ?ala cu cioc?de la koto?intreb si eu...si sa nu blocati comentariul independent!
(20 Octombrie 2021, 21:09)
Măi primare, dacă nu te deranjează cum arată șoselele din Slobozia, este clar, ochelarii de cal pe care ceilalți primari i-au purtat îți vin perfect. Este o certitudine și să nu încerci să te uiți în oglindă că te ia cu nechez. Bine că ai fost potcovit în funcția asta, că nu ești bun de muncă, dor de un manej elegant pe scările primăriei, dimineața sub privirile măgulitoare ale subalternilor, începând cu domnul "general" de la întrare.
(20 Octombrie 2021, 17:29)
Strategie de șifonare a banilor. Ăștia ne iau de proști în continuare!! Au o armată de slujbași la consiliu dar trebuie sa le facă alții strategia,să poată sifona banii!! Apoi îi felicită pe slujbași că au fost buni și au inghițit-o și p-asta!!
(19 Octombrie 2021, 23:45)
Strategie pt interesele lor.tara se duce în cap dupa revoluție au furat aproape tot iar acum ne îndatoreze de ne ia dracu...ne meritam soarta stam și privim ca prostii...
(19 Octombrie 2021, 22:59)
Mai putine primarii, o primarie la cel putin 10.000 locuitori. S-au ascuns in birouri o multime de "șobolani" bine platiti din banul public. Sa se comaseze si scolile, care stau goale, fara elevi, dar, sunt cadre didactice. Solutii sunt multe si bune, dar toti din administratiile locale se tin cu dintii de scaune si de ciolan. Degeaba, STRATEGIE!