Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetată penal pentru că și-a scos copiii la cerșit

Se întâmplă la Fetești

Anchetată penal pentru că și-a scos copiii la cerșit

Polițiștii din Fetești au deschis un dosar penal pe numele unei femei din localitate după ce aceasta a fost surprinsă obligându-și copiii să cerșească. Cazul a intrat și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, care a dispus integrarea copiilor într-un program de protecție socială. «În prezent, copiii sunt în grija serviciilor noastre!» au precizat reprezentanții instituției.

Copiii pot ajunge pe lista de adopții Din primele informații, se pare că femeia se afla sub monitorizarea autorităților de mai bine de jumătate de an. Aceasta a fost suprinsă recent, pe o stradă din centrul municipiului Fetești, în timp ce-i obliga pe cei doi copii minori ai săi, în vârstă de 4 și, respectiv 10 ani, să cerșească. Polițiștii au luat-o pe femeie de pe stradă, împreună cu cei doi copii, iar apoi au condus-o la sediu. La audieri, aceasta a recu­noscut faptul că își obligă copiii să cer­șească, în schimbul banilor. În urma analizei cazului, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele femeii, pentru comiterea infracțiunii de «exploatare a minorilor în scop de cerșetorie». «Verifi­cările sunt în curs și urmează să fie ana­lizate toate datele, pentru a se contura întreaga situație de fapt... Ceea ce se poate spune cu certitudine este că, în această cauză, a fost deschis un dosar penal!» susțin reprezentanții Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. De la Poliție, cazul a intrat și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, ai cărei reprezentanți au deschis la rândul lor o anchetă. În urma verificărilor, reprezentanții DGASPC Ialomița au decis ca ambii copilași să fie preluați din familie și instituționalizați. «Ne este foarte greu să luăm astfel de decizii, dar în situația dată instituționa­lizarea copiilor era o măsură necesară, pentru si­guranța și integritatea minorilor... Cazul rămâne în analiză, iar dacă familia, respectiv mama, dă semne că situația se poate îndrepta, copiii se vor întoarce acasă»! a declarat Nicolae Badea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița. Potrivit legilor în vigoare, preluarea copiilor din familie și includerea lor în programe speciale de protecție este urmată de suspendarea drepturilor părintești. În cazul în care familia nu dă semne că poate fi responsabilă cu privire la între­ținerea copiilor, minorii rămân definitiv în grija statului și sunt dați spre adopție.

Acțiune DGASPC pe străzile Sloboziei
Cazul de la Fetești nu este singular. În urmă cu o săptămână, asistenții sociali ai DGASPC Ialomița au descoperit alți doi minori pe care părinții îi obligau să cerșească. Micuții au fost identificați pe raza municipiului Slobozia, în zona supermarketului Lidl de la ieșirea spre Constanța. În urma verificărilor s-a stabilit că cei doi minori locuiesc împreună cu familia în zona Cartierului Bora, iar banii pe care îi obțin din cerșit sunt singura sursă de venit pentru ei și părinții lor. Cazul rămâne în monitorizare, existând riscul ca și acești copii să ajungă într-un centru instituționalizat. «Deocamdată, în cazul acestor copii nu s-a dispus măsura instituționali­zării. Rămân sub monitorizare, urmând a fi luată o decizie...» a mai spus Nicolae Badea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Ialomița.

24 Decembrie 2021, 12:40 (6644 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Fetești: Și-a batjocorit copiii obligîndu-i să cerșească
Fată de 12 ani, fugită dintr-un centru de plasament din București, găsită la Fetești cerșind

Comentariile cititorilor:


Fane. De:
(25 Decembrie 2021, 11:39)
Jigodii nespălate de părinții! La pușcărie cu ei, fara milă pentru asemenea specimene. Au făcut copii că săi umilească și să-i pună la cerșit. Jigodiile ei nu sunt in stare sa muncească, putori nenorocite.
Fetestean:
(24 Decembrie 2021, 11:39)
Sunt multe xare faccasa xeva. Cerșetoria și prostituția aduc bani. Sunt barbatib care și dau femeile la produs darmite lq cerșit copii. Minune xa exista DGASPC un. După xeva timp totninnfamilie ... Amărăciune, nimeni xare sa mai susțină valorile morale. Goana după lovele, indiferent cum sunt obtinuti. Avem doar modele autentice în parlament. Asa ca....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 28 februarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. Ordinea de zi a ședinței Colegiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:35
(15267 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Borănești, reținut de polițiști pentru 24 de ore

În cursul zilei de marți, 27 februarie a.c., în jurul orelor 14,30, polițiștii din Coșereni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:20
(12612 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România». Exercițiu de alarmare la Slobozia!

La 28 februarie se sărbătorește «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr.468», a ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 08:35
(11250 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului și RA-APPS documente și explicații cu privire la milioanele de euro care s-au investit în «Palatul împăratului»

Deputatul USR Mihai Badea a adresat Premierului României, Marcel Ciolacu, secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean, și șefului RA-APPS, Marius Grăjdan, o interpelare și o solicitare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 15:20
(16621 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației D406

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunerea a D406-declarația informativă SAF-T. Declarația ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 14:30
(13776 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Elevii de la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, din județul Ialomița, au dobândit competențe de implicare civică ca urmare a desfășurării proiectului «TechBintZi». Timp de 2 ani ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 11:05
(17934 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 24 februarie a.c., în jurul orei 22,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru verificări un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Țăndărei, care conducea ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 13:35
(6557 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru lichidarea unui incendiu în satul Bordușelu. Au ars aproximativ 70 baloți de plante furajere, cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 11:15
(11641 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 438 milioane de lei ajung în conturile beneficiarilor de ANT-sector vegetal și înverzire PD-04, Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că vineri, 23 februarie a.c., a autorizat la plată alți 55141 beneficiari ai Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectorul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 09:40
(13671 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Joi, 22 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o acțiune preventiv-reactivă pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost legitimate 168 de persoane, au fost verificate 74 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:40
(5888 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 22 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată la Țăndărei, polițiștii ialomițeni au efectuat 7 percheziții domiciliare, fiind puse în executare 5 mandate de aducere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:30
(10025 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 204

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul -limită de depunerea a Formularului 204 «Declarație ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 11:20
(12283 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendă de 12600 de lei pentru abateri la regimul silvic

Polițiștii din Fetești, împreună cu specialiștii din cadrul Ocolului Silvic Fetești, au desfășurat acțiuni pe linia verificării modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 15:50
(5148 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale!»

Liderii USR, PMP și Forța Dreptei au anunțat, miercuri, 22 februarie 2024, că Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile din 2024: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 12:20
(31425 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A început procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente sectorului vegetal, pentru anul 2023

MADR a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) sector vegetal, an de cerere 2023, după ce APIA a stabilit cuantumurile aferente acestor forme de sprijin. « ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:50
(11029 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, joi 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind impozitul ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:30
(12265 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor din sectorul bovine de carne/bubaline

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 februarie 2024 inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 14:25
(22740 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați, băuți și fără permise, la volan

Marți, 20 februarie 2024, polițiștii din Platonești au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum și ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 12:40
(15223 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul de depunerea a Declarației informative privind impozitul reținut la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 10:30
(12132 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea o mașină neînregistrată

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit în trafic o tânără, în vârstă de 24 de ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:40
(8895 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan fără permis de conducere

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un tânăr, de 18 ani, domiciliat pe raza municipiului. În urma verificărilor în bazele de date, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:20
(9673 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 71 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 77 de evenimente, dintre care 72 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate două infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:00
(27671 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 10:30
(16458 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

În cursul zilei duminică, 18 februarie a.c., în jurul orelor 12,30, polițiștii din Platonești au depistat în flagrant delict, pe raza comunei Valea Ciorii, un șofer, în vâ ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 14:25
(13011 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și băuți, la volan

În cursul zilei de vineri, 16 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 14:20
(8069 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 131,19 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna ianuarie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 131,19 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 13:25
(17047 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

Echipele furnizorului de energie efectuează marți, 20 februarie 2024, lucrări de modernizare, reparații și întreținere la nivelul sistemului de alimentare cu energie din zona localității Căzănești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 12:25
(10358 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Fetești

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 februarie a.c., polițiștii din Fetești au efectuat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a principalelor ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 12:30
(15933 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 133,49 mii de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală în ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 11 inspecții ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 10:30
(23754 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de miercuri, 14 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 15:45
(6341 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorin în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...