Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

«Evolution»-noua generație

«Evolution»-noua generație

Clubul de Robotică al Colegiului Național «Mihai Viteazul» din Slobozia se pregătește de un nou an competițional. Intrată în «branșă» în urma echipelor de la «A.I. Cuza» și Liceul de Arte, echipa Colegiului a trebuit să dovedească că merită atenția publicului și a sponsorilor în condițiile în care nu a participat la nicio competiție oficială. Dar profesorul de Informatică Răzvan Ionescu, mentorul clubului de Robotică, crede că nu robotul este atuul echipei: «Nu performanțele robotului contează, ci reușitele elevilor. Sunt 22 de copii care descoperă o lume întreagă prin intermediul acestui robot...».

Cei din urmă vor fi cei dintâi Clubul de Robotică din cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» împlinește 3 ani. Au fost ani dificili, cu competiții on-line, care nu au atras nici elevii, nici publicul... Iar echipa «Evolution» a intrat pe o piață extrem de competitivă, unde rezultatele vin greu, iar performanțele trebuie să fie întot­deauna excepționale. După 3 ani însă, «Evolution» culege roadele. Acum echipa are 22 de elevi și un singur scop: să facă din RO155 cel mai bun robot de competiție. Pentru asta petrec în atelier sute de ore și învață mii de lucruri. Pentru că un robot școlar e o uzină. Ne-o confirmă Ștefan Alexe, programatorul robotului. «Robotul nostru e ca Napoleon... Poate să facă mai multe lucruri în același timp. Iar noi l-am programat să o facă elegant!» ne spune zâmbind. Mihnea Chiriță e designerul echipei. Social-media, logo, culori... A învățat singur totul, iar poziția în echipă i-a oferit ocazia să practice: «Uneori e greu, că e un volum mare de muncă. Dar ne distrăm făcând lucruri, nu e o obli­gație!». Bogdan Zainea e mecanicul-șef. Într-o zi va ajunge inginer de aparatură medicală. Până atunci, oferă soluții mecanice pentru RO155. Și asta îl face fericit: «Anul trecut am avut nevoie de un robot suplu ale cărui roți să se poată roti la 360 de grade. Anul ăsta l-am reconstruit și am făcut un minitanc. În fiecare an e diferit, de fiecare dată e o provocare!».

Viitorul a început ieri Echipa «Evolution» așteaptă des­chiderea sezonului competițional. Pentru cei peste 20 de elevi angrenați în acest proiect viitorul a început însă o dată cu construirea lui FTC RO155. «Știm că toți spun la fel... Și toți au dreptate! Dar clubul nostru de Robotică nu este despre roboți. E despre elevii care vin aici și învață. Nu performanțele robotului contează, ci reușitele elevilor! Sunt 22 de copii care descoperă o lume întreagă prin intermediul acestui robot... Anul trecut, doi dintre elevii noștri au fost admiși la Politehnică doar pe baza rezultatelor obținute aici...» ne spune mentorul echipei «Evolution», profesorul Răzvan Ionescu. Viziunea profesorului nu e îm­părtășită în totalitate de elevi. Sunt tineri și au un pronunțat spirit de competiție. Vor să câștige, vor să dovedească cine sunt: «Suntem elevii CNMV și suntem cei mai buni! Consider că abilitățile noastre sunt puse în valoare de mentorul nostru și de scopul pentru care ne aflăm aici. Vrem să câștigăm și știm că vom câștiga. Avem nevoie doar de un prilej!». Echipa «Evolution» este una dintre cele 190 de echipe ale cluburilor de Robotică din România, țară unde fenomenul este în continuă expansiune. Pentru a reuși pe o piață atât de competitivă, tinerețea, munca și inteligența nu sunt suficiente. Elevii au nevoie de sponsori și de sus­ținere pu­blică. Consiliul local Slobozia a finanțat o parte dintre activitățile Clubului, dar banii nu sunt niciodată de ajuns...

Robotul care te trimite în America
Echipa «Evolution» ar putea să-și transforme visele în realitate. Melania Oprea o face deja. A decis în urmă cu 2 ani, la vârsta la care colegele ei își cumpără prima trusă de machiaj, să urmeze o facultate în America. Iar de atunci, tot ce face este dedicat acestui obiectiv.
Visele care devin realitate Melania e elevă în clasa a XI-a la o clasă de Științe ale Naturii. Și visează să ajungă la una dintre cele 8 facultăți Ivy League din America. Probabili­tatea de a fi admisă e infimă, în con­dițiile în care anual doar 1-2 elevi români ajung acolo. Dar Melania nu se descurajează: «Din clasa a IX-a mă pregătesc activ pentru a ajunge acolo... Procesul implică foarte multe activități extrașcolare și mult efort personal. Contează tot ce faci! În cazul meu, de la rezultatele la Evaluarea Națională, la performanțele lui RO155... Glumesc, dar nu sunt departe de adevăr!». Ca să ajungă în punctul ăsta, Melania și-a impus un program școlar draconic, fără timpi morți și fără spleen adolescentin: «M-am născut așa, cred. Sunt o fire care gestionează fiecare pas din viitor...». Poziția de PR în cadrul echipei Colegiului este doar o etapă. În paralel, este PR pentru o firmă care comercializează bomboane ame­ricane, face cursuri de vară și de seară la Universitatea din Timișoara, învață temeinic la toate materiile școlare... «Știu că suntem taxați drept o generație pierdută. Elevi care se concentrează pe rezultate imediate, fără utilitate... Dar vă asigur că nu suntem așa! Nu doar eu, nu doar noi, cei din „Evolution“, nu doar Colegiul... Suntem o generație care știm ce vrem și ne urmărim sco­purile! Doar că nu o facem așa cum au făcut-o părinții noștri, așa cum o fac oamenii mari...» ne spune râzând. Dacă nu va fi acceptată în Ivy League, Melania va învăța undeva în Europa. A primit deja invitații. Și va rămâne acolo, ne mai spune ridicând resemnată din umeri, fiindcă România nu-i oferă alternative care să o atragă. Sau poate nu le-a descoperit încă...

22 Ianuarie 2022, 11:50 (4069 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Anonimus:
(27 Ianuarie 2022, 18:43)
Pentru ca tot e vorba de Colegiul Național"Mihai Viteazul", am și eu o întrebare :de ce nu au primit bursa elevii care au terminat anul trecut școlar cu media peste 8, 50? De ce nu primesc bursa toți elevii care au terminat semestrul trecut cu media peste 9,50? De ce mai e nevoie de "o comisie" care sa analizeze și sa hotărască cine primește și ci nu? Poate primesc un răspuns autorizat. Mulțumesc!
Gagarin:
(24 Ianuarie 2022, 14:55)
Felicitari profesorilor si copiilor! Dar după cele 12 clase, dupa studiile superioare ce fac acesti copii daca nu au pile ori neamuri cu staif in institutiile sratului, sau in politică? Fix nimic! Peste tot sunt promovati si angajati, copii mediocri cu pile ori neamuri in posturi cheie. Se da mai departe in familie. Copii buni si foarte buni nu au loc de matracuci si buretari cu relatii. Chiar mie scarba unde sa ajuns, mai ales in ialomita. Ce prezentati voi, urmaritii peste ani, majoritate vor pleca afara.
Corcodel de la Dumitresti:
(22 Ianuarie 2022, 20:12)
TANDAREI 1977. 5 PROFESORI EMINENTI PENTRU NOI COPII SI PRODUSUL LOR INTELECTUAL, se aflau in cancelaria scoli generale nr 2, la SMT. - Numele sfintilor:: -PETRE IONEL, TATAREANU IOSIF, EUGEN ROMECI, BERBEC ION, PETRE GHEORGHE. Sudam, in clasa 8a, gardul care imprejmuia scoala si aveam o problema de amplasare la o masa a taceri, masa din plop secular si scaunele de plop de varsta batranului meu bunic. Nu stiam cate scaune sa amplasez la masa taceri. Intru in cancelarie, asa cum intram mereu, fara sa bat la usa, asa m-a invatat directorul atunci cand a spus ca scoala si cancelaria este casa noastra si la tine acasa nu bati la usa. Mai tarziu, la alte scoli a trebui sa bat la usa, sa fac anticamera si nu m-am lasat plecat din fata usi pana nu am obtinut ce doream. Deci, intru si-l intreb pe NEA IONEL PETRE, cate scaune pun la masa taceri. Se uita la mine, se uita la ei si ma intreba?  : '''Tu cate ai vrea Gigele, ia zi cate ai vrea?  I-am raspuns imediat::_ "" SASE DOMNULE PROFESOR, CINCI PENTRU VOI PE VECI SI UNU PENTRU NOI ELEVII VOSTRI, ASTFEL SA PUTEM STA PE RAND, SA INSPIRAM AERUL SI VORBELE VOASTRE. In vara aia , cu o valiza de carton, traversand o pasarela de beton, stateam in gara cfr, plecand in alta lume cu frica si injosire. Un taran sarac, cu haine cumparate de la Vuzet, de mama mea pe rata, pleca sa dea piept cu domnii la brasov. Ma pus necuratul sa dau examen, si eu taranul din tandarei, am avut indrazneal a sa iau 10, SINGURUL 10 DIN ULTIMII 5 ANI. Comandantul, ma intrebat:;; Cum ai reusit sa obti acest rezultat?  -NU EU DOMNULE GENERAL, AM REUSIT, SUNTEM SASE, EU SI DASCALI MEI DE ELITA CARE MI-AU DAT VIATA SI SEVA!
PUTIN:
(22 Ianuarie 2022, 15:25)
Felicitari profesorilor de elita care au marcat parcursul acestor COPII DE ELITA, CLASE DE ELITA, SCOLI DE ELITA!  Din voi, intelecualii de azi  traim maine.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
212 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3110 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(4365 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(2975 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6172 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4765 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3196 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10230 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2512 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(7678 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(3331 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6202 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2764 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(4214 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi bărbați, reținuți după ce ar fi bătut un alt tânăr în plină stradă!

Joi, 2 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, bănuți de comiterea infracțiuni de «tulburarea ordinii și liniștii publice». În fapt, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 12:05
(4855 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Joi, 2 octombrie a.c., în intervalul orar 09,00-13,00, polițiștii rutieri din Slobozia au desfășurat o acțiune rutieră în localitatea Ciulnița, având ca obiective principale creșterea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 11:50
(462 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1827 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(3867 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(7823 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2724 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6152 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(3807 vizualizări - 0 comentarii)


Elevă agresată la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Polițiștii din Slobozia au deschis un dosar penal în urma unei agresiuni petrecută luni, 29 septembrie 2025, în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:00
(7557 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 08:45
(10312 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

Marți, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 18:30
(14033 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 51,74 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 16:15
(8231 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,905 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 14:25
(7413 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,21 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă totală de peste 1, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 11:20
(7842 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(8838 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(5827 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(21595 vizualizări - 18 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...