EVENIMENT
Facturile la căldură golesc bugetele școlilor din Slobozia
bonus: Căldură cu program în spitale
Facturile la căldură pe care școlile din Slobozia le-au primit, pentru consumul din luna ianuarie 2022, au valori chiar și de 3 ori mai mari decât cele pe care le-au primit în aceeași perioadă de anul trecut! Toate unitățile de învățământ își îndreaptă atenția către administrația locală, solicitând Primăriei Slobozia să găsească soluții pentru a putea depăși criza facturilor la căldură. Oficialii Primăriei Slobozia susțin că vor încerca să obțină o renegociere la pachet a tuturor contractelor încheiate cu furnizorii, atât pentru instituție, cât și pentru cele pe care le administrează, printre care se numără și unitățile de învățământ. «Ne preocupă această situație și vom face demersuri în acest sens...» a precizat Dragoș Soare, primarul orașului Slobozia.
Prețuri-record la căldură În municipiul Slobozia există 13 școli gimnaziale, licee și grădinițe. La începutul lunii, directorii unităților de învățământ au primit facturile pentru căldură aferente lunii ianuarie. Valorile înregistrate de către furnizori au fost chiar și de 3 ori mai mari decât cele din aceeași perioadă a anului trecut! Toate acestea în condițiile în care pe facturile emise se specifică faptul că au fost plafonate, potrivit noilor dispoziții legale. Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia a primit cea mai mare factură la căldură, ca valoare, dintre unitățile de învățământ din Slobozia. Instituția are de plătit 102 mii de lei, după ce factura a fost plafonată. Fără plafonare, prețul respectivei facturi ar fi fost de 202 mii de lei. «Vă dați seama că am rămas fără cuvinte în momentul în care am primit această factură... Valoarea este enormă și ne gândim cum o vom putea plăti... Am notificat Primăria Slobozia. Cu siguranță vom solicita sprijin din partea administrației locale pentru că altfel nu ne putem descurca!» susține Cristina Buzoianu, directorul instituției. Valoarea facturilor la căldură primite de Colegiul Național «Mihai Viteazu», Liceul de Arte «Ionel Perlea» sau Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» depășește 90 mii de lei pentru fiecare entitate, iar în urma aplicării plafonării, instituțiile de învățământ trebuie să plătească sume cuprinse între 64 și 50 mii de lei. «Este de 3 ori mai mult decât anul trecut! Noi avem 50 mii de lei de plată și asta pentru că factura a fost plafonată... Vom cere la rândul nostru sprijin Primăriei Slobozia!» a precizat George Petre, directorul Liceului de Arte «Ionel Perlea». Facturi de două ori mai mari decât anul trecut au primit și Grădinițele «Voinicelul» și «Piticot» care trebuie să plătească acum, după aplicarea plafonării, între 23 și 25 mii de lei pentru facturile la căldură. Fără plafonare, cele două instituții ar fi trebuit să achite aproximativ 50 mii de lei. Cele mai mici valori ale facturilor la căldură înregistrate în cadrul unităților de învățământ din Slobozia, după aplicarea plafonării, au cele pe care le-au primit Seminarul Teologic «Ioan Gură de Aur» (17 mii de lei) și Grădinița «Dumbrava Minunată» (18 mii de lei). Reprezentanții Grădiniței «Dumbrava Minunată» pun valoarea mai redusă a facturii la căldură pe care au primit-o pe seama investițiilor în ceea ce privește eficiența energetică a clădirii în care funcționează. «Cred că ceea ce ne-a salvat este faptul că am reușit să realizăm anveloparea termică a întregii grădinițe... Am avut un proiect de acest tip și se pare că a fost o idee bună să-l inițiem!» susține Nicoleta Turcea, directorul Grădiniței «Dumbrava Minunată».
Sprijin din partea administrației locale Primăria Slobozia a solicitat tuturor școlilor din oraș să transmită către instituție valoarea facturilor la căldură pe care le-au primit. Administrația locală are în vedere să inițieze o strategie prin care să renegocieze contractele cu furnizorii, în speranța că astfel va obține un preț mai bun. Renegocierea vizează atât unitățile de învățământ, cât și celelalte instituții aflate în subordinea Primăriei Slobozia. «Intenționăm să fie o renegociere comună atât pentru Primăria Slobozia, cât și pentru celelalte instituții din subordine, inclusiv școlile, liceele și grădinițele din oraș... Este un demers prin care noi sperăm să putem obține prețuri mai bune!» a precizat Dragoș Soare, primarul Sloboziei.
Căldură cu program în spitale
Din cauza valorilor mari ale facturilor la utilități, în special cele pentru căldură, spitalele din județul Ialomița încearcă să facă economii. Spitalul Județean de Urgență Slobozia are de achitat o factură la gaz, pentru luna ianuarie 2022, de 155 mii de lei, cu 30 mii de lei mai mult decât cea din decembrie 2021. Suma care trebuie achitată este însă cea plafonată, valoarea reală a facturii apropiindu-se de 300 mii de lei! Astfel, în cel mai mare spital din județul Ialomița căldura se va acorda cu program. «Trebuie să găsim o soluție pentru a putea face unele economii, mai ales în ceea ce privește căldura. Sumele sunt foarte mari!» susține Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești a primit o factură la căldură de 155 mii de lei, iar în urma plafonării trebuie să achite 90 de mii de lei. Instituția se gândește, de asemenea, să distribuie căldura cu program. O valoare similară a facturii la căldură are de plată și Spitalul Municipal Urziceni, după ce prețul inițial, în valoare de peste 120 mii de lei, a fost plafonat. «Chiar și cu plafonare este dublu față de anul trecut. Nu știm cum ne vom descurca...» a precizat Daniela Ianuș, directorul Spitalului Municipal Urziceni. După aplicarea plafonării, Spitalul Orășenesc Țăndărei are de plătit o factură la căldură de aproximativ 50 mii de lei.
16 Februarie 2022, 12:40 (3802 vizualizări - 0 comentarii)
Școlile ialomițene, netransparente cu privire la fenomenul consumului de droguri
Școlile ialomițene nu pot oferi «meseriași» pentru piața muncii
Elevii din Ialomița intră în vacanță în ultima săptămână a lunii februarie
Tot mai puțini elevi ialomițeni vor calculatoare de la Guvernul României
Tot mai puțini elevi din Ialomița aleg să învețe în cadrul liceelor tehnologice












