Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Târgul FarmConect România-Târgul Agriculturii Românești

Se va întâmpla la Slobozia, în perioada 9-11 iunie 2022

Târgul FarmConect România-Târgul Agriculturii Românești

Administrația din Slobozia a organizat luni, 28 februarie 2022, prima conferință de presă dedicată evenimentului «FarmConect România». Evenimentul va avea loc în perioada 9-11 iunie 2022 sub sloganul «Cultivăm Viitorul». Și se va desfășura la Slobozia. Un motiv suficient ca să fim acolo.

100000 de hectare în sală În sala de la Restaurantul «Select» din Slobozia sunt 100000 de hectare. Adică fermierii care cultivă o treime din ogoarele județului. Ar fi mai multe, dar lipsește pesedozaurul Nica... Ori poate că nu-l vedem noi! Evenimentul e organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România, dar se află sub patronajul Primăriei Slobozia. Felicitările, masa și dansul sunt plătite de Corteva, o companie publică independentă americană care vinde produse chimice și semințe. Dar noi n-am venit pentru Corteva, ci pentru «FarmConect România», primul târg din țară care își propune «să schimbe percepția consumatorilor privind modul în care se face agricultură în România». Sigur, pe hârtie sunt doar vorbe, dar este prima dată când cineva reușește să convingă fermierii că sunt suficient de puternici pentru a se schimba lumea în care trăiesc...

Soare e de poveste Pentru că le-a promis 50 hectare de spațiu expozițional, fermierii îl lasă pe Dragoș Soare să vorbescă primul. O face bine și se oprește la timp, înainte să plictisească audiența. Se vede treaba că Primăria l-a învățat multe... Spune din nou povestea aia lansată în campania electorală din 2020, în care Slobozia e buricul economic și agricol al României. Fermierii se miră, că trăiesc de-o viață la Slobozia... Și se miră și de Soare, că îl cunosc de când era un țânc. Acum e primar și președinte de partid și vrea să lase ceva în urma lui... Să fie sănătos și să mai prindă un mandat, că din primul a mai rămas prea puțin! Dar lui Soare nu-i pasă. El are ideea asta fixă de a pune Slobozia pe harta agricolă a țării. Organizează Târgul, restructurează învățământul tehnic și agricol local, mătură orașul să nu se murdărescă investitorii pe turul pantalonilor când s-or așeza...

De la Telehuz la Nedu Conferința durează puțin, că nimeni n-are timp de vorbe. La sfârșit, o doamnă din staff-ul Corteva le promite celor 100000 de hectare că va organiza o excursie în America, să vadă și fermierii ialomițeni cu ochii lor producții de 35 tone de porumb la hectar. Fermierii râd, preferă să-l asculte pe Soare... Dar acum Soare e ocupat, dă interviuri la AgroTV. Lângă el îi face concurență Marian Nedu, de la Căzănești. Urmează Costin Telehuz, fost șef la Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița. Și mai e și Nicolae Sitaru, președinte la APPR. Și câți alții, că nici noi nu-i știm pe toți! Tragem cu urechea, poate o spune vreunul ceva care să merite consemnat. Nu o fac, dar nu-și fac griji. Televiziunile de nișă au stomacul tare. Suportă orice, de la păreri despre tratamentul bazat pe neonicotinoide pentru a combate rățișoara porumbului la îngrijorări naive legate de sfârșitul războiului lui Putin...

Și totuși se întâmplă Plecăm înainte de aperitive, dar rămânem cu gândul la Târg... Până la prima ediție au mai rămas puțin peste 4 luni... Iar oficialii APPR au promis că vor susține în perioada următoare «o amplă campanie de comunicare pe toate canalele media» pentru ca evenimentul să devină cunoscut încă de la prima ediție. Adică să fie cum a spus Soare și să pună ei Slobozia pe hartă! Adică să facă ce n-a mai făcut nimeni de la 1614, când ne-a pomenit Radu Mihnea într-unul dintre hrisoavele sale domnești. Nu credem dar nu putem să-l scoatem pe primarul Dragoș Soare din capetele noastre: «Ca să facem din orașul ăsta un brand economic, trebuie să creăm în jurul lui o poveste! Eu asta fac... Și mă înconjor de oamenii alături de care pot transforma această poveste în realitate. Pentru că eu cred în avantajele competitive ale acestui oraș. Și știu că slobozenii sunt pregătiți să le valorifice!».

1 Martie 2022, 19:25 (4393 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Marea ecologizare social-democrată din Cartierul Bora
Primarul «în funcție» Dragoș Soare a repartizat 118 loturi de terenuri pentru construirea de locuințe
Dragoș Soare vs Alexandru Potor, faza pe «bolarzi»
Slobozia, 2022: Bilanțul Târgului «FarmConect România»
Slobozia: Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a inaugurat Târgul «FarmConect România» 2022

Comentariile cititorilor:


@@Ratiu:
(2 Martie 2022, 20:29)
Bineinteles ca glumesc, a fost doar o ironie la adresa milionarilor (in euro) plangaciosi din agricultura. Rusine sa va fie, ca nu mai stiti unde sa ascundeti banii. Iar cand vorbiti de agricultura , a-ti vrea ajutor de la stat , sa nu mai puneti nici un leu de la voi.
@Ratiu:
(2 Martie 2022, 16:08)
Domnul Ratiu sper ca glumiti, nu?
Gigel:
(2 Martie 2022, 12:21)
Chiar asa, cat mai costa sigla aia, brandul cu care se lauda domnul Primar? Tot 100.000 lei? Sau s-o mai fi scumpit, acum ca a crescut pretul la energie?
Nu pot sa nu fiu revoltat, ca in loc sa se ocupe de rezolvarea problemelor acute ale orasului - in speciala apa potabila, pe care s-a laudat in campanie ca o face curata ca apa distilata - viseaza la un oras "ca afara". Pai domnule Primar, trebuie in primul rand sa va comportati ca un primar "ca afara", sa mai lasati gargara si sa aduceti o imbunatatire a vietii noastre in oras, nu sa puneti pe primul plan mai binele oligarhilor din al caror club faceti parte.
Ratiu:
(2 Martie 2022, 09:26)
Manca-var tata de fermieri sinceri si muncitori , saraci bineinteles, voi aveti nevoie de tot sprijinul in tara asta.
Marcel:
(2 Martie 2022, 01:07)
Poate rezolvam cu apa potabila si parcarea pana la targul agricol! Merita si cetatenii de rand macar atat…fermierii si proprietarii de pamant isi cumpara singuri Evian si isi parcheaza masinile in garajul incalzit..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
243 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12538 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10688 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 18:36
(12982 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 17:42
(16513 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(14820 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17204 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12468 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 10:44
(12016 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:03
(14844 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:01
(12303 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 13:10
(12273 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 11:02
(15169 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10128 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16771 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12730 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(13030 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(12017 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(12744 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15125 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12211 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(13339 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(13083 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:06
(13635 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 16:38
(13080 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:29
(12380 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(11123 vizualizări - 0 comentarii)


Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 15:31
(11324 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:13
(13763 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:10
(14284 vizualizări - 10 comentarii)


Subvenții acordate de APIA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor Județene APIA, vineri, 5 februarie 2010, aproximativ 150 milioane lei, fonduri de la bugetul național destinate sectoarelor zootehnic ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2010, 09:11
(13513 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...