Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Deputatul PSD Raluca Dumitrescu pledează pentru eliminarea pensiilor speciale

Deputatul PSD Raluca Dumitrescu pledează pentru eliminarea pensiilor speciale

Aflată la primul mandat în Parlamentul României, deputatul PSD Raluca Dumitrescu susține public necesita­tea elimi­nării pensiilor speciale. Parlamentarul se alătură eforturilor partidului din care face parte în încercarea de a obliga Curtea Consti­tu­țio­nală a României să elimine aceste privilegii parlamentare.

Pentru «contra» CCR a decis că parlamentarii își vor primi înapoi pensiile speciale, declarând neconstituțională legea prin care acestea au fost eli­minate în februarie 2021de o largă majoritate, respectiv 357 voturi «pentru» și 30 de «abțineri». Con­form opiniei unora dintre parlamentari, decizia Curții Constitu­țio­nale nu repune în vigoare «textul care a fost abrogat prin legea declarată neconstituțională» și, prin urmare, nu va exista normă legală de acordare a unor pensii speciale noi. Chiar și așa, numărul parlamenta­rilor care au decis să ia poziție public în problema pen­siilor speciale crește permanent. Printre contestatari se numără și deputatul PSD Raluca Dumitrescu. Aceasta a declarat public că «Poziția PSD este foarte clară: fără pensii speciale pentru parlamentari! Dacă CCR decide că legea este neconstituțională, în mod evident PSD va ține cont de decizie, dar și de observațiile Curții, va face modificările cerute și va repune legea în dezbatere parlamentară, în regim de urgență. Am luat decizia de a desființa pensiile speciale ale parlamentari­lor de mult și nu ne-am schimbat opțiunea! De aceea vom face ce spune Curtea. Vom repeta procedura ori de câte ori va decide CCR că este nevoie, dar, în final, vom ajunge la rezultatul dorit!».

Un parlamentar tenace
Deputatul PSD Raluca Du­mi­trescu este la primul mandat în Camera Deputaților. În cei 2 ani de mandat scurși până în prezent a reușit o serie de performanțe notabile la nivel parlamentar. Deputatul a inițiat până în prezent 40 de propuneri legislative, iar 7 dintre acestea au fost incluse în legislația în vigoare. Propunerile făcute de Raluca Dumitrescu au vizat modificări aduse Legii Educației, Legii Cooperației Agricole sau Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Deputatul PSD Raluca Dumitrescu este, de asemenea, un susținător declarat al fermierilor și producătorilor ialomițeni. În cei 2 ani de mandat Raluca Dumitrescu și-a folosit imaginea personală și poziția de parlamentar pentru a promova produsele «made in Ialomița».

13 Mai 2022, 16:50 (10252 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Femeile social-democrate din Ialomița, la Școala Politică de Vară de la Olimp
Deputatul PSD Raluca Dumitrescu susține Programul «Femeia Antreprenor»
«Sprijinul pentru agricultura românească a devenit o realitate!»

Comentariile cititorilor:


ddf:
(14 Mai 2022, 13:38)
Nu stiu cum se face ca toti alesi spun ca vor eliminarea pensiilor dar ... stupoare : la vot s-a aprobat !!!!
Voi ce ziceti ? Cum se numeste asta ? Se poate numi : bataie de joc la adresa noastra ? sau prosteala pe fata ?
Nimeni Altu':
(13 Mai 2022, 18:40)
Poate aprobati mesajele si terminati cu cenzura. D-na din Pesedeu cere eliminarea pensiilor speciale, asta e cea mai buna gluma. 
Mioara :
(13 Mai 2022, 18:31)
Ne tot livrați vorbe.  doamnă! Treceți la fapte! Nu vă mai crede nimeni! Apărați impostura și spuneți oamenilor ce vor să audă! Până la faptă este lung drumul. Iar dumneavoastră nu vreți să-ll parcurgeți! Din păcate, pentru români, sunt mulți care se mulțumesc doar cu ce le spuneți și visează la un viitor „luminos”. Ați văzut câte comentarii sunt la articolele despre dumneavoastră, marii politicieni ai Ialomiței? Nu vă spune nimic lipsa de feedback din partea ialomițenilor?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
367 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Obligații fiscale neachitate de 299,20 milioane de lei ale persoanelor juridice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2025, 10:00
(2581 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 91,71 milioane de lei în anul 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 91,71 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2025, 10:20
(5768 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

În fiecare an, la data de 11 februarie se sărbătorește Ziua Numărului Unic European de Urgență 112, care reprezintă sistemul tehnic și organizațional al recepționării și transmiterii apelurilor ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2025, 09:20
(5372 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,595 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în anul 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,595 miliarde de lei, cu 30 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 11:20
(7133 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

În noaptea de luni spre marți, 10/11 februarie a.c., în jurul orelor 22,30, pentru Stația de Pompieri Țăndărei s-a dat alarma. Un incendiu a cuprins o casă în localitatea Luciu, jarul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 09:50
(6426 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul!

În perioada 11-14 februarie 2025, Rețele Electrice România anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 18:10
(6172 vizualizări - 2 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au desfășurat activități de prevenire și informare pe linia victimizării elevilor, accidentelor produse prin electrocutare ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 15:15
(6671 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Investiții în Titluri de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de luni, 10 februarie 2025, și până vineri, 7 martie 2025, românii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:35
(3997 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Vlădeni

Incendiu la o casă din Vlădeni

O misiune a pompierilor ialomițeni a vizat un incendiu produs duminică, 9 februarie a.c., în jurul orelor 23,50. Dispeceratul pompierilor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:25
(5553 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


Autoturism în flăcări la Săveni

Vineri, 7 februarie a.c., în jurul orelor 17,40, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:20
(3950 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Urziceni și Gheorghe Lazăr

Echipajele operative din cadrul Inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 4 accidente rutiere, pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:15
(3560 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit!

Sâmbătă, 8 februarie 2025, în jurul orelor 17,00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că a izbucnit un scandal între mai multe persoane, î ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2025, 18:30
(18341 vizualizări - 18 comentarii)


Sinești: Percheziții ale polițiștilor la hoții de energie electrică

Joi, 6 februarie 2025, polițiștii ialomițeni, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat 5 percheziții domiciliare în comuna Sinești la proprietățile ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:20
(4623 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în cadrul Programului Național «Școala Altfel»

Peste 210 de copii din cadrul a 8 unități de învățământ, de pe raza localităților Slobozia, Andrășești, Ciulnița și Gheorghe Doja, au primit informații și recomandări cu privire la siguranța ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:10
(4312 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 15:00
(18311 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziție dedicată mașinii de cusut «Singer»

O nouă expoziție va fi inaugurată la Muzeul Național al Agriculturii pe 14 februarie 2024, orele 14,00, destinată tuturor categoriilor de public, dar, în special, cunoscătorilor domeniului textilelor ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 12:40
(12960 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Școala Altfel» cu polițiști

IPJ Ialomița: «Școala Altfel» cu polițiști

Săptămâna aceasta, polițiștii ialomițeni au fost prezenți în mijlocul elevilor Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia, desfășurând activități în cadrul Programului ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 16:05
(4555 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «furturi»

În cursul zilei de marți, 4 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Slobozia au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 15:40
(4266 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,65 milioane de euro

În conformitate cu declarația de cheltuieli FEGA, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) către Comisia Europeană, în data de 31 ianuarie 2025, au fost transferate ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 12:20
(6294 vizualizări - 0 comentarii)


2879 de persoane s-au angajat în anul 2024 prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2879 persoane ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 10:35
(6991 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 4 februarie 2025, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița a organizat o acțiune de donare de sânge la sediul Centrului multifuncțional al ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 10:15
(4633 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Percheziții la un braconier

Adâncata: Percheziții la un braconier

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au pus în executare ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:25
(5053 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori în Franța, identificați și reținuți de polițiștii ialomițeni

Sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de arestare european privind un bărbat, de 60 de ani, din Țăndărei. Pe numele acestuia ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:20
(8954 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ilfovean surprins la volanul unei mașini neînmatriculate

Polițiștii din Fierbinți-Târg, duminică, 2 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, au oprit în trafic un șofer în vârstă de 28 de ani, din județul Ilfov, în vederea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:15
(3685 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,03%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2024

La sfârșitul lunii decembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4720 șomeri (din care 2128 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 12:05
(14983 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modalitatea de angajare a persoanelor cu dizabilități

Potrivit prevederilor legale, entitățile publice și private care au cel puțin 50 de angajați sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 11:30
(6314 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4500 de agenți economici pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 10:40
(11134 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «înșelăciune»

În urma unei colaborări judiciare a polițiștilor din județele Ialomița și Galați, miercuri, 29 ianuarie 2025, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, dintre care ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 09:30
(5357 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «30 ianuarie-Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Joi, 30 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități educative cu un număr de 55 de elevi din cadrul ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2025, 16:10
(10677 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut 24 de ore pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 29 ianuarie 2025, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au efectuat semnal de oprire pentru un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2025, 15:30
(5839 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...