Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Concediere colectivă la Combinatul Chimic Slobozia

Se întâmplă din nou

Concediere colectivă la Combinatul Chimic Slobozia

Reprezentanții Nitramonia BC SRL, firma care administrează platforma fostului Combinat Chimic din Slobozia, a notificat autoritățile cu privire la intenția de a declanșa procedura concedierii colective. Societatea are în plan să trimită în șomaj 350 de angajați. În martie 2022, firma Nitramonia BC SRL Bacău anunța public faptul că intenționează redeschiderea activității fostului Combinat Chimic din Slobozia.

350 de angajați, concediere colectivă În adresa pe care au înaintat-o instituțiilor publice, reprezentanții Nitramonia BC SRL Bacău precizează faptul că ceea ce i-a determinat să adopte măsura concedierii colective sunt efectele crizei provocate de pandemia de COVID-19, pe de o parte, și efectele negative ale războiului din Ucraina, pe de altă parte. Într-o altă adresă, înaintată acelorași instituții, membrii Sindicatului Liber «Amonil» din cadrul fostului Combinat Chimic Slobozia, preluat în prezent de Nitramonia BC SRL Bacău, cer autorităților sprijin pentru achiziția gazului metan, materia primă utilizată în producerea îngrășămintelor chimice, la un preț avantajos. «Vă propunem să găsim împreună soluții pentru a depăși problemele legate de achiziționarea gazului metan și repornirea instalațiilor de producție prin întâlniri între sindicat și administrație, în vederea elaborării unei strategii prin care să evităm plecarea lucrătorilor în șomaj» este mesajul pe care sindicaliștii îl au către autorități. Surprinzător este faptul că, în primăvara acestui an, conducerea Nitramonia BC SRL Bacău, firma care a preluat activele fostului Combinat Chimic din Slobozia, anunța intenția de a reporni instalațiile de producție și avansa valoarea de 5 mi­lioane de euro drept investiții în infrastructură și mentenanța instalațiilor. «Am îmbunătățit instalațiile și, de asemenea, dorim să realizăm un depozit mai mare, dar și o secție de ambalare robotizată!» precizau, în martie 2022, reprezentanții firmei Nitramonia BC SRL Bacău. Să adăugăm că Nitramonia BC SRL este noua denumire a societății Popasul Trebeș SRL Bacău, care a achiziționat activele fostului Combinat Chimic din Slobozia la prețul de 124 milioane de lei (fără TVA) în primăvara anului 2021.

19 Iulie 2022, 20:50 (16852 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Administrația locală se implică în criza concedierilor de la Combinatul Chimic!
Chemgas Holding Corporation începe concedierea colectivă a celor 550 de angajați
Chemgas Holding Corporation pune în funcțiune ilegal Combinatul Chimic din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Curiosul :
(24 Iulie 2022, 04:45)
Ce sa repornești,instalații vechi din anii80,multe fara autorizații iscir,până nu se investește serios in tehnologie acest combinat este păgubos pentru toată lumea,salariati,patroni,mediu,slobozeni,industria îngrășămintelor se dezvolta in continuare in lume,iar o infuzie de tehnologie este mai mult decat necesară, urmărește cazul Expur care investesc in tehnologii prietenose cu mediu filtre electrostatice, osmoze ,stații de tratare ape etc..Domnul Niculae, Videanu,au fost învățați doar sa se infrupte din masa bogată fără a achita nota de plată,iar acum la scadența avem de suferit salariati,fermieri,buget.
Guță:
(23 Iulie 2022, 00:56)
Ce zici nea Guțu faci treabă cu pensionari de 67-70ani...munca e eficientă?
Corcodel de la Dumitresti:
(22 Iulie 2022, 22:25)
La ce te asteptai, de la o firma castigatore care face pe DN2, carnati, mici si ceafa la gratar-cu garnitura de cartofi prajiti la optional. La OPTIONAL A LUAT SI COMBINATUL, MANDRIA CHIMIEI ROMANE, ALATURI DE AZOMURES. La bulangii aia de la tg muresan, fiind bozgoriti, nu au reusit CACEALMAUA. LA NOI IN IALOMITA LE-A MERS STRUNA, A UNS O TRASEISTA FEROCE, SUBJUGATA DE SEXISM, SI UN SETOS TRACTORIST, RAMAS FARA APA IN BIDONUL DE PLASTIC ACROST DE MANETA DE ACCELERATIE MANUALA. Asa am ajunns si fara COMBINAT si fara LOCURI DE MUNCA si fara FERU DE FERU, CARE VA REZULTA DIN DEMOLATII, VA FI TRIMIS LA TURCI, PE AUTOSTRADA NOASTRA, CU BENELE EXTRAPLINE LASAND SLEAURI IN ASFALTUL DE C.CATTTTTTTT.  Suntem o tara buna, un judet EXTRA, toti baga mana, dar NOTA DE PLATA O PLATES PROSTI!
Abcd:
(22 Iulie 2022, 03:54)
Vă bucurați că il închid .. Dar asa ne văitam că nu avem locuri de muncă in Slobozia... Terminați cu astea că poluează dar atâția ani cât a mers nu a mai poluat că atâția ati mâncat datorită combinstului...
Marius:
(22 Iulie 2022, 03:08)
Sa ramana închis. In slobozia se moare pe capete de la jegul asta de combinat care ne a poluat ani de a rândul. Sa fie inchis si dus la fier vechi. Raportat la numărul de locuitori Slobozia are cea mai mare rată de îmbolnăviri de cancer din Europa!!! Avem apa toxică ...e suficient
cetatean:
(21 Iulie 2022, 09:40)
Foarte bine.Sa ramana inchis !
Polueaza fff mult!
”sa gasim impreuna solutii ! ” - adica din putinii bani ai orasului sa le dea lor sa faca profit !!!!
Aberatii mai mari ca asta nu exista! 
Giro:
(21 Iulie 2022, 01:22)
Numai parveniți fără interes pt. ceva durabil... Păcat că nu avem responsabili pt. Viitorul urbei... Doar capățâna lor mare și seacă e valoroasă.. Bv dl (...)..
Covrig 19:
(20 Iulie 2022, 19:41)
Foarte bine!!!! Și asa ne poluau orașul și ne omorau cu zile.... Să stea închis pentru totdeauna și poate că ar trebui tăiat la fier vechi!!
Adrian:
(20 Iulie 2022, 15:12)
Nu știți până când? Până ajunge combinatul pe mâna unui investitor serios, fără rădăcini în fosta securitate și actual SRI.
Eu:
(20 Iulie 2022, 11:15)
Pana cand pomeni electorale ? Numai ei au probleme mereu ?
abc:
(20 Iulie 2022, 00:12)
Si Azomures are probleme, pina cind pretul gazului nu va fi convenabil pentru repornire va sta inchis.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Gheorghe Lazăr: S-a cățărat într-un copac de 15 metri amenințînd că se sinucide

După ce la începutul acestei luni un bărbat din Cosîmbești a oferit asistenței un adevărat spectacol cățărîndu-se pe un stîlp de înaltă tensiune și amenințînd că se aruncă în gol, noaptea trecută scenariul ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:30
(13647 vizualizări - 3 comentarii)


DGFP Ialomița: 10 sesizări penale pentru firme în februarie 2011

«În cursul lunii februarie 2011, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au efectuat 181 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:16
(5771 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: «Șofer» pe microbuz fără permis

Un tînăr constănțean a fost prins miercuri, 16 martie, de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un microbuz în afara localității Gura Ialomiței, deși dreptul de a conduce îi fusese suspendat din data ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:14
(9507 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune de amploare a Poliției

Polițiștii feteșteni au desfășurat, miercuri, 16 martie, o amplă acțiune al cărui scop l-a constituit prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere dar și a faptelor antisociale. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2011, 17:10
(12186 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Contrabandă cu 3000 de pachete de țigări

Peste 3000 de pachete de țigări au fost descoperite în mașina unui gălățean de 37 ani. Individul a fost prins de polițiștii ialomițeni, marți, 15 martie, în timp ce circula pe direcția Brăila-Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2011, 15:35
(11253 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Arme deținute ilegal

Un slobozean de 60 ani, deținător legal al unei arme cu aer comprimat a fost verificat zilele trecute de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, moment în care s-a constatat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2011, 15:34
(13163 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2011, 20:19
(6980 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 880 litri de alcool fără documente, marfă confiscată

880 litri de alcool, transportat fără documente cu o autoutilitară. Aceasta este ultima captură a polițiștilor slobozeni. Luni, 14 martie, o echipă de intervenție a Poliției Slobozia a oprit pentru un control ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2011, 20:13
(9614 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi infractori, încarcerați

Polițiștii slobozeni au prins doi infractori ce se sustrăgeau executării unor mandate de arestare. Acțiunea s-a desfășurat luni, 14 martie, cînd polițiștii slobozeni au prins două persoane de 39, respectiv ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2011, 20:12
(9723 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț de fier vechi prins în flagrant

Un tînăr feteștean de 20 ani a fost prins în flagrant de polițiștii din localitate în timp ce fura fier vechi din incinta unei firme. Fierul vechi, cadre metalice și tablă fuseseră dislocate de la pereții ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2011, 20:11
(9121 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ialomița: 21 de șoferi au rămas fără permise

Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de linia siguranței traficului rutier.pe raza județului Ialomița. În cadrul activităților șoferii indisciplinați în trafic au primit peste 440 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2011, 20:11
(8069 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arderile necontrolate, de necontrolat

În prima zi a săptămînii, luni, 14 martie, pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu în satul Murgeanca, comuna Valea Ciorii. Focul se aprinsese la grajdul din curtea locuinței și amenința ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2011, 20:07
(7096 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu de alarmare în caz de cutremur la o școală din Slobozia

Prefectul Mădălin Teculescu a solicitat autorităților de resort exemplificarea unui exercițiu de evacuare post cutremur la o unitate de învățămînt din Slobozia. Exercițiul a urmărit perfecționarea modului ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 17:52
(18216 vizualizări - 1 comentariu)


Sfîntu Gheorghe: Fără permis și băut, la volan

Beat și fără permis la volan, aceasta este isprava a unui tînăr de 25 ani din comuna ialomițeană Ion Roată. Individul a fost prins în trafic de polițiștii Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 17:49
(10055 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Patru arderi necontrolate în doar două zile

Acesta este ultimul raport al pompierilor ialomițeni în lupta cu focul. Astfel, sîmbătă, 12 martie, în jurul prînzului, pompierii din Urziceni au strins flăcările violente ce se aprinseseră la gospodăria ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 17:43
(8106 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, locul II pe țară la plata obligațiilor către bugetul de stat

Potrivit unui raport al Fiscului, Ialomița se află pe locul al doilea într-un clasament al colectării veniturilor bugetare, realizările fiind estimate la peste 129%. Detaliat, Direcția Generală a Finanțelor ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 17:35
(11382 vizualizări - 0 comentarii)


Vizarea carnetelor de rentier și plata primelor de asigurare, în atenția APIA

Potrivit unei informări a Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, instituția a preluat începînd cu data de 1 februarie 2011 activiutatea desfășurată de Biroul Județean de Rentă Viageră. În acest ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 17:32
(10318 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune în trafic

Polițiștii ialomițeni au acționat la sfîrșit de săptămînă pe șoselele ialomițene pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale. În acest sens, polițiștii feteșteni au controlat 70 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 17:30
(9875 vizualizări - 0 comentarii)


1,25 de milioane de euro pentru afaceri ialomițene-Finanțări europene pentru antreprenorii tineri din mediul rural

Miercuri, 9 martie, la orele 9,30, la Centrul Cultural Ionel Perlea din Slobozia a debutat seria conferințelor regionale de motivare și promovare a culturii antreprenoriale. Conferințele sînt dedicate actualilor ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 09:26
(10536 vizualizări - 0 comentarii)


DGASPC Ialomița: «Tineret în acțiune»

DGASPC Ialomița: «Tineret în acțiune»

Proiectul «O șansă pentru fiecare» reprezintă inițiativa unui grup de tineri din Centrul de Plasament Nr. 3 Slobozia, aflat în subordinea DGASPC Ialomița. Accesînd Programul «Tineret în acțiune» aceștia ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 09:23
(16215 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Și-a amenințat fosta iubită cu cuțitul

Un tînăr slobozean este cercetat penal după ce și-a amenințat fosta iubită cu un cuțit încercînd astfel să o convingă să se reîntoarcă la el. Isprava s-a petrecut marți, 8 martie, puțin după miezul nopții ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:31
(9348 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Cu sabia în portbagaj

Miercuri, 9 martie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic un autoturism pentru un control de rutină. Mașina era condusă de un tînăr, de 24 ani, din localitate. Potrivit polițiștilor, în mașina verificată ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:30
(8572 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești sabie


Acțiune a Poliției în zona Țăndărei

Miercuri, 9 martie, timp de două ore, după-amiaza, polițiști din Țăndărei, în colaborare cu jandarmii din localitate, au desfășurat o acțiune atît în oraș cît și pe raza comunelor limitrofe, scopul principal ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:30
(7718 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Patron cercetat pentru evaziune

Administratorul unei societăți comerciale din Fetești este cercetat penal pentru evaziune fiscală. Bărbatul a fost depistat de polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din localitate neînregistrînd ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:28
(9084 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei

Incendiu la o casă din Țăndărei

Casa unui cetățean din Țăndărei s-a aprins, miercuri, 9 martie, după ce un televizor aflat sub tensiune a generat flăcările. Flăcările au fost stinse de pompierii militari din localitate după mai bine de ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:22
(8268 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: I-au confiscat arma

Polițiștii ialomițeni au confiscat o armă de tir cu aer comprimat de calibru 5,5 mm. Arma și alte 232 de diaboluri erau deținute fără drept de un bărbat, de 59 ani, din localitatea Sudiți. Individul a primit ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:17
(11658 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți armă


Fetești: Beat la volan

De 8 Martie, aproape de miezul nopții, la Fetești, polițiștii au prins un șofer băut la volan. Bărbatul de 33 ani conducea o mașină pe strada Călărași din localitate și, fiindcă mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:16
(8529 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Marți, 8 martie, polițiștii din Urziceni în colaborare cu agenții posturilor din Borănești și Ion Roată au executat pe raza mai multor localități a acțiune pe linia mandatelor de executare a pedepsei. ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:16
(7381 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Șofer» fără permis

Un bărbat de 28 ani din Urziceni a fost prins de polițiștii din localitate în timp ce conducea o mașină deși nu avea permis de conducere. Individul a fost depistat miercuri, 8 martie, conducînd o mașină ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:15
(6902 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 35 de persoane depistate muncind «la negru» la un singur angajator!

«Prin Hotărîrea nr. 1024/2010, a fost arobată Strategia națională privind reducerea incidenței muncii nedeclarate pentru perioada 2010-2012, precum și Planul național de acțiune pentru implementarea Strategiei ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 16:00
(12980 vizualizări - 6 comentarii)


Ultimele comentarii
vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...