Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Emilian Barbu a ajuns șef la Poliția Locală Țăndărei

Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se reciclează

Emilian Barbu a ajuns șef la Poliția Locală Țăndărei

Conform principiului enunțat de celebrul chimist francez Antoine-Laurent Lavoisier, în natură «nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă». Iar în administrație și politică «se reciclează». Așa se face că domnul Emilian Barbu, ex-subprefect al județului Ialomița a ajuns șeful Poliției Locale Țăndărei. Da, știm! Știrea e veche de două luni... Ne cerem scuze, domnul Barbu a zburat întotdeauna la joasă înălțime, dereglând permanent radarul redacției. În plus, noi nu asupra involuției carierei domnului Barbu vrem să atragem atenția. Ba, dimpotrivă, deplângem faptul că acesta, fost șef al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Slobozia și subprefect al PMP prin 2019-2020, a ajuns din cauza prigoanei politice să lucreze ba la Amara, ba la Dragalina, slujbe ingrate, sub demnitatea visurilor sale administrative și politice. Ceea ce înfierăm proletar e faptul că, spre deosebire de subalternii săi, domnul Barbu a ocupat postul prin transfer. Adică, domnia sa a ajuns întâi secretar (sau ce-o fi fost acolo!) la Dragalina cu juma de normă, a ocupat prin cumul de funcții și slujba de polițist comunitar șef (pardon, polițist local), iar când i s-a oferit ocazia, zdup!, și-a făcut transferul la Țăndărei în funcția de șef al Poliției Locale. Păi e posibil așa ceva domnu’ Barbu? E drept? E moral? E cușer? Nu ne răspundeți, cunoaștem deja punctul de vedere al autorităților. Atâta timp cât legea nu interzice, în administrație și în politică totul e permis. Prin urmare, indignarea noastră e un caraghioslâc. O râzgâială de tonomate. Atunci să spunem clar și răspicat, cui mai are naivitatea de a crede altceva, că din administrație și politică se iese doar la pensie. QED!

15 August 2022, 11:10 (31454 vizualizări - 19 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(21 August 2022, 10:35)
Mai @Tandarean cred ca tu ești un frustrat care ai avut de suferit după urma lui TM și OM de tot ii pomenești! Lasă i sa stea liniștiți acolo unde sunt!
Tandarean:
(20 August 2022, 22:29)
Pt. @Tandarean, daca TM candida pt functia de primar si castiga, cred ca nu era aceasta nenorocire in Tandarei. Politistii locali plecau de buna voie, iar politistii de la oras, erau de alta calitate. Dupa cate stiu responsabil pr asigurarea ordinii publice este primarul conf. Lg 215.Iar comandatul oricare ar fi el fara o buna colaborare cu primarul nu va face nimic.
@Tandarean:
(19 August 2022, 12:13)
Barbu,nume predestinat la functii publice bine platite.Avem Barbu la DGA Ialomita,avem Barbu sef la ADI ECO 2009,avem Barbu primar care se viseaza deputat PSD si acu Barbu Sef la Politia Locala Tandarei.USL e mai viu ca niciodata.In ceea cei priveste pe cei doi,se pare ca sunt visatori,unul TM  se viseaza primar din partea PSD,iar celalalalt OM secretar general al UAT.Mai nou,ultimul viseaza sa-si puna sotia viceprimarita in satul natal.Dar cel mai mare visator este V.A consilier local  ALDE,care se viseaza din 2024,primar PNL.Ceea ce nu stie el este ca daca Tandarean nu vrea sa fie candidatul va visa frumos in continuare.Mai este un visator,B.M  ,carciumarul cameleon care viseaza sa fie secretar general al guvernului.In rest totul este cancan.pamflet,legenda.
Cheferist:
(19 August 2022, 11:20)
De formare este CFR-ist.Se pare  ca a facut, ca mai toti politrucii si pupin-uristii lor la Spiru Slobozia,deci....Basist si oportunist  consacrat a urmat instructiunile de partid PD si PMP.A fost propulsat ca subprefect de nea Gabi senatoru.,care a trecut de la psd la pmp.Cum PMP Ialomita s-a cam dus si acesta trebuia sa se reprofileze,a  apelat la prieteniile din psd ale lui nea Gabi si ale fostei  colege de birou doamna fost suptprefecta care acu este secretara la orasul statiune.Cum pmp-ului la nivel national ii lipseau 1000 de voturi ca sa intre in parlament si psd-ului vreo 200 voturi ca sa aiba senator judetean,au inceput adunarea de voturi pt 2024.Si sa fim seriosi un transfer de personal de la un UAT la altul se face doar  cu aprobarea celor 2 primari.Iar la Tandarei se poarta pluripartidismul.Consilieri personali de la ALDE,PI si acu seful Politiei  Locale PMP..
@Candva Cineva:
(18 August 2022, 16:29)
Intelegem ca ai fost cineva, candva dar, spune-ne si noua, in afara de tine, ce institutie de seama a concluzionat public ca personajul in discutie este expert in domeniul juridic?
CandvaCineva:
(18 August 2022, 14:32)
Felicitări! Este un specialist al administrației cu multa experienta și pregătire în domeniul juridic
George:
(17 August 2022, 22:14)
Pentru vestul! Invata intai gramatica s apoi sa faci aprecieri!
Tandarean:
(16 August 2022, 21:50)
Am citit comentariile si dupa cum am vazut toate pot fi din Slobozia, dar eu intreb oare fostul politist OM a fost intrebat daca vrea seful politie locale Tandarei. Daca nu el pe fostul politist TM l-a intrebat cineva despre aceasta functie, ca dupa ce sm citit cred ca erau mai buni decat acest catatean.
@eu @@eu:
(16 August 2022, 17:23)
buna gluma, emile.
dar nu te nelinisti, multa lume te cunoaste cu  adevarat si stie cat si cum sa te aprecieze.
Din vestul ialomitei:
(16 August 2022, 15:30)
Mult succes domnul Barbu.in calitate de subprefect a-ți rezolvat multe pobleme.un om capabil pe orice functie.mult noroc si multa sanatate!
@Eu:
(16 August 2022, 13:32)
Vreau și eu să confirm! Este un om frumos, cu o inteligență sclipitoare, o pregătire juridică de excepție, cizelată la o facultate de prestigiu.
Peste tot pe unde a coordonat bugetari insetați de cunoaștere, rezultatele au fost vizibile.
Succese nebănuite, rezultate remarcabile, profit garantat.
@ Relu:
(16 August 2022, 13:24)
Da, el este celebrul șef al juristelor agramate din cadrul Primăriei Slobozia. Interesant este că el a plecat, înlocuitoarea lui a fost prinsă cu fofârlica, dar juristele rămase au comis-o din nou. Și tot în lipsa primarului ales, Dragoș Soare.
Cu siguranță, un alt exemplu al agramatismului, al lipsei de pregătire și cultură al celebrelor amazoane va apărea curând în mass-media.
De preferat, în Independent!
george:
(16 August 2022, 12:33)
Pai cum sa ocupe o functie prin concurs? Este de o incompetenta crasa .Cu asa specimene tara asta nu va avea nicio sansa sa evolueze.Aceste Politii Locale sunt degeaba ,cu personal slab pregatit si agramat care nu se poate apara nici de ploaie .
@ eu:
(16 August 2022, 01:28)
tu esti, emile ?
Eu:
(16 August 2022, 00:02)
Mult succes.este un om inteligent si harnic.Multa bafta!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
211 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(829 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(460 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(450 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(508 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1041 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1020 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1184 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1104 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1327 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1482 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1612 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2204 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1714 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1447 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1378 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1465 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3915 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1682 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1736 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1601 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1592 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4165 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1777 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1715 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1661 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2482 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3804 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1892 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Ptofesor în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Spiru Haret în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Sorinb în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Campion în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...