Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Șase, vine Rafila! În control, la DSP!

Șase, vine Rafila! În control, la DSP!

Mai țineți minte scandalul bătăușelor de la DSP Ialomița care a inflamat săptămâna trecută sticla televizoarelor mai ceva ca moartea lui Salam? Da, da! Ăla dintre Marinela și Denisa, în care nici acum nu s-a aflat cine a sunat la 112 și de ce? Ei, bine, un bâzoi cu limba ascuțită, rătăcit prin bi­roul lui Alexandru Rafila, se jură că și acesta a aflat. Și că a pus mâna pe telefon și a sunat la UPU, unde făcea Marinela paradă cu atacul de panică post-festum. Și așa a aflat că Marinela nu e nici la primul atac de panică, nici la prima internare. Că așa sunt oamenii, sunt răi și proști de gură. Iar doamna Marinela iarăși o să pice nevinovată, cum s-a mai întâmplat. Pentru că Rafila a comandat o echipă de inspecție și control la DSP Ialomița. Acum că o fi luna asta, că o fi în sep­tembrie, bâzoiul nu știa. Dar s-a jurat că de venit, vine și Rafila. Nu că i-ar păsa ministrului cine pe cine a bătut și de ce. Dar cică l-a deranjat peste măsură că Marinela a apărut într-o singură zi la mai multe televiziuni decât apărea el în pandemie și a stricat și bruma de imagine ce-i rămăsese sistemului medical românesc. Așa că vă rugăm pe dumneavoastră să o avertizați pe doamna Marinela, că nouă nu ne mai răspunde la telefon. Că altfel iar face atac de panică și ajunge la UPU când s-o trezi cu musafirii la ușă!

22 August 2022, 15:20 (5727 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Sinești: Angajați obligați să lucreze în condiții insalubre
Lista școlilor din Ialomița fără autorizație sanitară de funcționare
Sancțiuni de 37 mii de lei pentru apa nepotabilă furnizată populației
Dan Noel a câștigat definitiv procesul intentat Marinelei Radu
Ce știu Rafila și «jigodiile din presă» despre Marinela de la DSP Ialomița

Comentariile cititorilor:


Puie Monta:
(23 August 2022, 20:27)
si daca vine ce ? Rafila e membru psd, asa ca rezultatul e cunoscut dinainte
Obiectiv:
(22 August 2022, 22:32)
Lāsați cā nici (...) nu este ușā de bisericā. Pe vremuri unii îi ziceau (...) dar numai cā o sā roșeascā. Dr Rafira ar trebui sā le dea pe ambele afarā.
Sloboz_ean:
(22 August 2022, 20:11)
Ne-a facut "duamna marnela" centru de interes național! Hai cu promovarea! N-ai cum să te plictisești la Slobozia!
@noel:
(22 August 2022, 16:49)
..probabil așteaptă mănușile de box...doar nu o veni cu mâna goală...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 13 Iun 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 8 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11030, fiind înregistrate 21 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2021, 17:05
(7440 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la brutării pentru depistarea «muncii la negru»

În perioada 30.08-02.09.2021 s-a desfășurat Campania Națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul fabricării produselor de brutărie și a produselor făinoase ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2021, 15:55
(3279 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ion Roată

Marți, 7 septembrie a.c., în jurul orelor 19,00, echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2021, 13:10
(5857 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără de 17 ani din Amara, rănită după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

Tânără de 17 ani din Amara, rănită după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

În dimineața zilei de marți, 7 septembrie a.c., pe DN21-E584 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce o tânără în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 17:35
(8200 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN21 accident


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 61 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și obiective de interes, 3 operatori ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 17:25
(3270 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 7 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11009, fiind înregistrate 26 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 17:10
(2767 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu două victime în zona Popas Chirana

Accident rutier cu două victime în zona Popas Chirana

Marți, 7 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe DN2A, zona Popas Chirana, în care au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 13:05
(4868 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Coșereni: 4 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit luni, 6 septembrie a.c., la un accident rutier produs în comuna Coșereni în care au fost implicate 3 autoturisme și o autoutilitară. În urma evenimentului rutier au ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 12:50
(1460 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 5 incendii de vegetație uscată

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Țăndărei, Fetești și Slobozia. În toate cazurile, cel mai probabil ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2021, 12:40
(3845 vizualizări - 0 comentarii)


Se întâmplă în Ialomița: Șoferi DROGAȚI la volan!

Polițiștii ialomițeni au depistat în flagrant delict în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4/5 septembrie a.c., doi bărbați, în vârstă de 29 de ani, în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 18:30
(3266 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 4/5 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Jilavele au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DN1D în comuna Jilavele, din direcția Ploiești ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 18:25
(2134 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

În perioada 3-5 septembrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Fetești au acționat în zona limitrofă a habitatelor piscicole, pentru combaterea braconajului piscicol. Pentru neregulile ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 18:20
(2590 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 6 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10983, fiind înregistrate 10 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 16:50
(3625 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 6 accidente în 3 zile

Vineri, 3 septembrie a.c., 3 echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare  și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 15:10
(3985 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Grenadă neexplodată descoperită pe un teren viran

Vineri, 3 septembrie a.c., specialiștii pirotehniști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au intervenit cu promptitudine cu o autospecială pirotehnică și au ridicat o grenadă defensivă ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 14:55
(6104 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni grenadă


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Fetești, Săveni și Stelnica, case în flăcări la Bărbulești, Țăndărei, Vlădeni și Grindu, mașină arsă la Orboești

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Fetești, Săveni și Stelnica, case în flăcări la Bărbulești, Țăndărei, Vlădeni și Grindu, mașină arsă la Orboești

Vineri, 3 septembrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație uscată, produs pe raza municipiului Fetești, pe terasamentul căii ferate.  Un echipaj de ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2021, 14:45
(3031 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 5 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10973, fiind înregistrate 2 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2021, 16:50
(1719 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 11 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 4 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10971, fiind înregistrate 11 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2021, 17:05
(1707 vizualizări - 0 comentarii)


Bucșa: Accident rutier produs de un șofer băut

Bucșa: Accident rutier produs de un șofer băut

Vineri, 3 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în localitatea Bucșa, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 18:25
(2583 vizualizări - 2 comentarii)


Vlădeni: La volan în stare de ebrietate

Joi, 2 septembrie a.c., polițiștii din Stelnica au depistat pe DN3B, în comuna Vlădeni, un bărbat în vârstă de 52 ani, din Fetești, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 18:10
(2133 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive

Joi, 2 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 17:50
(5733 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 3 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10960, fiind înregistrate 9 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 16:50
(3315 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen de depunere a mai multor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 15:55
(6977 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,47%, rata șomajului în iulie 2021

La sfârșitul lunii iulie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4191 șomeri (din care 1874 femei), rata șomajului fiind de 4,47%, cu 0,18% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 14:25
(2777 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția «De la brazdă la cuptor» și lansare de carte la Muzeul Național al Agriculturii

La Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va deschide vineri, 17 septembrie 2021, orele 10,00, expoziția «De la brazdă la cuptor», care prezintă principalele etape ale drumului pâinii, începând ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 14:20
(2925 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Alege cariera de POMPIER!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat în cadrul Școlii de Subofițeri de Pompieri și ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2021, 13:45
(3606 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 551 de locuri în cadrul școlilor militare ale Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 551 de locuri în cadrul școlilor militare ale Jandarmeriei Române

Începând de joi, 2 septembrie 2021, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala Militară de Subofițeri ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2021, 18:15
(3379 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pe raza județului

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pe raza județului

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat miercuri, 1 septembrie a.c., pe raza orașului Țăndărei și comunei Gura Ialomiței, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2021, 18:10
(2975 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 13 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 2 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10951, fiind înregistrate 13 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2021, 16:35
(3091 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna septembrie

Ministerul Finanțelor emite, începând cu miercuri, 1 septembrie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,25%, 3,75% și 4,15 ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2021, 18:50
(5136 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cineva în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Robert-daniel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Copil în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Robert în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Om -distrus în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Manole,-pt om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Ion în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia oRLandO în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor puiemotor în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Opel Corsa în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Ceee în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Darius în Drepturi câștigate în instanță de profesorii Școlii Gimnaziale Sălcioara Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Lidia în Fostul director al Urban SA Slobozia, Adrian Stoicescu, audiat de polițiști! Lidia în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Renault Captur în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Oare?! în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Marcel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...