Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor»

Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor»

Investiția în reabilitarea «Orășelului Copiilor» trenează. Lucrările ar fi trebuit finalizate în urmă cu un an. Fraicom SRL, firma care gestionează lucrările, înregistrează întârzieri la finalizarea proiectului, acesta fiind modificat față de forma inițială. Administrația locală susține că lucrările sunt în grafic.

Fonduri europene, treabă românească Investiția pentru «Regenerarea spațiului urban zona Orășelul Copiilor» a fost ad­judecată de către firma Fraicom SRL la o valoare de 4,5 milioane de lei. Lucrările au debutat în aprilie 2022, cu un an în­târziere și se desfășoară cu pași de melc. Inițial, administrația locală a estimat că lucrările vor fi finalizate în toamna acestui an, înainte de termen. La jumătatea lunii septembrie, șantierul deschis în «Orășelul Copiilor» pare părăsit, deși o parte dintre lucrări sunt finalizate. Firma Fraicom SRL are, conform informațiilor existente la nivelul Sistemului Electronic de Achiziții Publice, 40 de contracte în valoare de peste 225 milioane de lei cu administrații locale din București, Prahova, Vrancea, Galați, etc. La Slobozia firma și-a adjudecat încă un contract derulat cu fonduri europene, respectiv investiția care vizează «conectarea zonei pietonale dintre străzile Ialomiței și Aleea Pieții cu acces la Bulevardul Matei Basarab», în valoare de 10,6 milioane de lei. Și într-un caz și în celălalt, lucrările trenează.

Lucrări pe banii contribuabililor Deși proiectul este finanțat din fonduri europene, până la acest moment cheltuielile au fost suportate integral de la bu­getul local. Liviu Mușat, directorul Agenției 3 Sud Muntenia, a declarat pentru ziarul nostru că «până la acest moment Primăria Slobozia nu a solicitat verificarea stadiului lucrărilor. Există doar un act adițional care vizează aplicarea OUG 64/2022. Este în verificare!». Oficialii administrației locale susțin că procedura plății din bugetul local e legală și repre­zintă «o modalitate legală de plată». O altă problemă constatată la fața locului o re­prezintă modificările aduse de către constructor la proiectul inițial. Conform datelor inițiale aici urma să se realizeze un proiect «pentru asigurarea unei extinderi a spațiilor verzi și reintroducerea în circuitul public a spațiilor abandonate, precum și moder­nizarea spațiilor existente cu stare precară, în sensul facilitării regenerării urbane». În realitate, suprafața de spații verzi din «Orășelul Copiilor» a scăzut, iar pomii plantați în ultima lună sunt deja uscați.

23 Septembrie 2022, 11:10 (10420 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
3 MILIOANE DE EURO pentru dezvoltarea Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia
Slobozia riscă să piardă fonduri europene în valoare de 36,2 milioane de lei
Proiectul de «Mobilitate Urbană» al Sloboziei a fost recepționat

Comentariile cititorilor:


liver:
(27 Septembrie 2022, 17:08)
e acelasi mod de operare ca la parcul mic, amindoua terenuri valoroase.       se niveleaza pamantul, se taie vegetatie cat de multa, si se lasa in asteptare si in degradare.   cand  se iveste un context favorabil, apare rechinul care reabiliteaza zona cu un blockhaus de toata frumusetea.         nici de parcul mare sau parcul de la ialomita n-as fi prea sigur ca raman in limitele actuale.
Edil iu:
(26 Septembrie 2022, 15:51)
Nu sunt fan primar(i). Din potriva! Cred ca tuturor primarilor le vine "manusha" un proiect nou, cat mai costisitor (din bani publici, deci nu ai lor din buzunar), pentru ca, cu cat e mai costisitor proiectul, cu atat este mai mare parandaratul. Dar, cred ca trebuie precizat din start - si nu stiu de ce "soarele administratiei" nu o face - ca toate aceste mizerii de proiecte sunt initiate de mocionel@partidul, in ultimul an de mandat ca primar. Actualul le-a continuat pe cele de dinaintea lui. Nu stiu de ce; poate pentru ca proiectele erau deja cofinantate de primarie, poate ca sa nu piarda fondurile, sau ca sa nu fie descalificat pentru urmatoarele proiecte cu finantare UE daca ar fi renuntat sa le mai implementeze, nu stiu. De aceea, ar trebui sa iasa public si sa ne explice de ce continua aceste mizerii! Proiecte f scumpe si f prost executate! Pai cum arata Oradea mai nea soare? Cum este centrul Oradei? Se invarte dupa soare (astrul, nu primarul). Zici ca esti in Austria. Sau centrul Iasiului, Timisoara, Sibiu, etc. La noi tot ce se face este scump, inutil si prost. Ceea ce conteaza, nu se face: de exemplu APA! 
Intrebarea este, de ce nu se uita contractorul (recte primaria) atat pe proiectele pe care urmeaza sa le implementeze, cat si la executia lor? Cum sa faci pista de biciclete cu borduri?? Care e logica (desi ma indoiesc ca exista una)? Peste tot prin lume, pista de bicicleta este trasata doar cu o vopsea cauciucata pe asfalt (eventual verde cu dungi albe pe margini si din loc un sablon cu bicicleta. Cred ca suntem polul idioteniei! Sa vedem trante cand dam cu roata bicicletei in borduri! Ar trebui ca intr-un astfel de caz, pagubitul sa dea in judecata primaria!
Mary :
(25 Septembrie 2022, 23:57)
Bine că nu au încercat să mai facă o parcare subterană. Este doar orășelul copiilor, bătrâni.
Luminita:
(25 Septembrie 2022, 20:06)
Acest parc a fost bătaia de joc a tuturor celor care au venit la conducere ,păcat....
Sorel:
(24 Septembrie 2022, 20:23)
(...) nu știa de capul lui dar și ăștia sunt la fel. Cine a mai pomenit alei cu pavele găurite. Alea se pun în parcările improvizate temporar pe spații verzi. Sunt pentru mașini. Aici ei le-au pus sa meargă lumea pe acele pavele cu găuri. Nu poți merge ca barbat adult pe ele că îți scrantesti picioarele dar mai apoi un copil sau o femeie pe tocuri. Aparatele de joc sunt din lemn și de proastă calitate, pare brad. La primăvară o să fie deja degradate. O sa ajungă din nou parcul de era înainte de anii '80, un maidan.Trebuia un pic aranjat, asfaltate niște alei, puși niște pomi, refăcută suprafața de joc la fotbal și baschet, câteva aparate de joacă noi, dar nu distrus cu totul și făcută tâmpenia asta. Nu e de vină (...) ci cei care sunt acum și lasă să se întâmple toate astea.
Ofof:
(24 Septembrie 2022, 14:13)
Va multumim ca ati distrus terenul de fotbal unde copiii nostri se duceau sa se mai joace GRATIS , acum sa le inchiriati dvs terenurile de joaca de la stadion si catedrala, pentru ca pe acele mini terenuri sintetice cu care tot va laudati ca le-ati facut se pot juca doar copii de 4-5 ani ! In curtea scolii este inchis, terenuri sintetice desființate, vrei sa mergi sa faci miscare nu poti decat cu bani, atunci sa ne asumam ca suntem o tara cu multi obezi si bolnavi! Sa nu mai zic de performanta sportiva care este egala cu 0 pentru ca acesti copii nu au unde sa se joace un fotbal stau mai mult pe telefon, pentru ca din 2-3 antrenamente pe săptămână nu poti sa cresti cine stie ce, mai trebuie sa faci si extra!
Uniunea Europeana:
(24 Septembrie 2022, 13:46)
În loc de teren de baschet, volei, fotbal - băncuțe. Rușine!
Adrian:
(24 Septembrie 2022, 12:20)
Orășelul pensionarilor
Locuitor:
(24 Septembrie 2022, 11:31)
Proiectul lui taticu Mocioniu...
Marian :
(24 Septembrie 2022, 08:42)
La 5.42 încă avem circ și panarama la Taboo. Un cartier întreg este terorizat de muzica data la maxim în cortul de la Taboo. Degeaba le-ați suspendat autorizația dacă nesimțirea lor nu are limită. Politia se duce se uita, eventual o amenda de 500 lei cât doua dedicații și cam atât. Slobozia=junglă
Azur:
(23 Septembrie 2022, 15:49)
Dar chiar nu va este rusine ce ati facut?
Ati distrus un parculet original , pt o panarama de kitch?
Pacat, o deziluzie totala!
Vrem terenul de fotbal inapoi !!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(131 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(158 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(140 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(998 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(584 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(573 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(620 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1159 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1109 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1281 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1445 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1609 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1740 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2294 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1796 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1539 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1463 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1545 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4008 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2557 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1779 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1829 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1681 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1676 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4261 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1862 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1824 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1766 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...