Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Slobozia: «Pistele lui Soare»

Slobozia: «Pistele lui Soare»

După «apa lui Ionașcu», «groapa lui Stoica» și «stația de tratare a lui Mocioniu», toate investiții ratate, a venit rândul «pistelor de biciclete ale lui Soare». Investiția, în valoare de peste 4 milioane de lei, a fost majorată recentă cu 640 mii de lei prin hotărârea Consiliului Local Slobozia. Administrația locală dă asigurări că noua investiție nu va avea soarta celor precedente. «În maxim un an pistele de biciclete din Slobozia vor fi funcționale!» declară public primarul Sloboziei, Dragoș Soare.

Deja vu administrativ Consiliul Local Slobozia a aprobat la sfârșitul primei decade a lui septembrie 2022, majorarea cu 23% a contractului «din momentul intrării în vigoare a OUG 64/2022». Deși reprezintă o obligație le­gislativă, decizia repetă scenariul inves­tițiilor perdante din precedentele legislaturi. Conform proiectului de hotărâre, valoarea majorării este de 23% din «va­loarea restului de executat al contractului, la momentul intrării în vigoare a OUG 64/2022», respectiv 640401,75 lei. Conform Referatului care însoțește acest proiect de hotărâre, suma reprezintă o «rezervă de implementare» la care, susțin autoritățile locale, se vor adăuga alte ma­jorări contractuale, a căror valoare ar putea atinge 50% din contractul inițial. În aceste condiții, valoarea inițială de 4051758,08 lei, ar putea fi majorată cu 1,2-1,5 milioane de lei, în funcție de ma­jorările de preț la materialele de construcții. Într-o situație similară se află și celelalte 10 proiecte derulate la Slobozia cu fonduri europene. La acest moment nu există încă o analiză a impactului acestor majorări de contracte asupra bugetului local, însă ea ar putea fi estimată luând în calcul procentul de 50% avansat oficial. Astfel, la o valoare estimată de 150 mili­oane de lei, va­loarea tuturor investi­țiilor administrative derulate la acest mo­ment la Slobozia, majorările ar putea în­semna aproximativ 75 milioane de lei.

Pe gheața investițiilor edilitare Reamintim că administrația Ionașcu a intrat în istorie din cauza investiției în rețeaua de apă a orașului, botezată de concetățeni «apa lui Ionașcu». Valoarea acestei investiții a fost de 100 mi­lioane de lei. A urmat investiția în reabi­litarea Pieței Revoluției și realizarea parcării subterane, intrată în mentalul colectiv drept «groapa lui Stoica». Pentru realizarea acestei investiții administrația Stoica a contractat un împrumut de 25,4 milioane de lei de la Trezoreria Statului, pe care îl vom plăti abia în anul 2036. Pentru finalizarea «gropii lui Stoica» și transformarea parcării subterane într-un spațiu funcțional actuala administrație locală estimează că ar mai fi nevoie de alte 20 milioane de lei. În cazul stației de tratare a apei, investiție inițiată de Mocioniu, situația e la fel de dramatică. Această investiție a fost bugetată de două ori, iar cheltuielile realizate până în prezent sunt estimate la 20 milioane de lei. La acest moment, derularea contractului este blocată de un proces în instanță. Evident, șirul investițiilor perdante inițiate de administrațiile precedente nu se orește aici. De-a lungul ulti­milor 15 ani, administrația locală a inițiat alte zeci de proiecte (e drept, la costuri mai mici) care nu au generat nici creș­terea confortului urban și nici dezvoltarea economică a orașului. «Pistele lui Soare» întrunesc toate condițiile pentru a deveni un nou eșec investițional ad­ministrativ. Iar până la proba contrarie...

Piste de biciclete într-un an Moștenită de la administrația Mocioniu, investiția în pistele de biciclete de pe Unirii, Matei Basarab și Chimiei au fost adoptate de noua administrație după modificări contractuale radicale. Oficial, investiția reprezintă o modalitate de reducere a emisiilor de carbon și sti­mulează «mobilitatea urbană multimodală durabilă». În realitate, investiția (asemeni celorlalte 10 aflate în diferite stadii de derulare) a reprezentat singura modalitate de accesare a fondurilor europene. Lucrările au început pe 11 mai 2022 și au continuat într-un ritm susținut pe toată perioada verii, ajungând acum în zona centrală a orașului. Slobozenii privesc cu circumspecție acest nou șantier, 3 din 4 intervievați susținând că Slobozia are alte priorități. Primarul Dragoș Soare este conștient de disconfortul creat, însă susține că la jumătatea anului 2023 situația va fi diferită. «Și eu tră­iesc aici... Evident că sunt deranjat. Toată lumea îmi reproșează că e praf, că nu se mai poate circula... Și e clar că pentru tot ce se întâmplă în oraș doar primarul e de vină. Dar peste un an, când vom avea pistele de biciclete și dinamica orașului va fi radical schimbată, sper că voi fi iertat!» susține Dragoș Soare încercând să minimizeze impactul acestei prime investiții edilitare.

27 Septembrie 2022, 16:50 (12348 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Constructorii de pe Unirii au spart un hidrant
Slobozia: Stâlpi de iluminat puși la pământ de muncitorii care amenajează pistele de biciclete
Primăria Slobozia a început amenajarea pistelor pentru biciclete

Comentariile cititorilor:


Gigel:
(27 Septembrie 2022, 17:38)
Domnule redactor, ati pus punctul pe "i". Este doar unul din proiectele "care nu genereaza nici creș­terea confortului urban și nici dezvoltarea economică a orașului", care doar va aduce bani firmelor de casa vopsite in rosu-galben (si albastru). Noua ne va aduce doar disconfort si nervi, atat ca pietoni (nu poti trece 2 persoane una pe langa alta!), ca biciclisti (pistele sunt o bataie de joc, foarte inguste) cat si ca soferi (dispar locuri de parcare pe bulevarde). Cultura bicicletei apare din necesitate - ea nu se poate impune. In Olanda, a aparut ca raspuns la criza petrolului din anii '70. Oamenii au felurite nevoi, de toate tipurile - iar aceasta schimbare va influenta negativ multi oameni. Iar avantaje nu aduce decat unor afaceristi constructori smecheri.
Elena:
(27 Septembrie 2022, 17:37)
Domnule primar fiți va rog mai pământean! Întâi străzi asfaltate, apa potabila etc... și apoi piste pt biciclete.Am tot sperat ca în urma atâtor eșecuri vine PNL și ne scoate la lumina,dar zadarnic am sperat.Au fost niște promisiuni la vot și cam asta.
Dana N:
(27 Septembrie 2022, 17:08)
În speranța că aveți „curaj” să dați toate comentariile, cred că primarul ar trebui să facă curat și în propria ogradă. Ne-a promis o primărie asanată, încadrată cu oameni pregătiți, buni profesioniști. Dar după primele acțiuni curajoase, soldate cu schimbarea infamului urbanist-șef, iar ulterior a șefei juristelor agramate, se pare că a redus motoarele.
Astfel, incompetenții din primărie au început să capete curaj, să redacteze adrese/răspunsuri în numele primarului, folosind un limbaj nu tocmai oficial, dar uzitând de aceleași greșeli de ortografie care i-a făcut celebrii.
Este și cazul actualei Direcții Juridice care, în numele primarului în exercițiu (semnând în numele acestuia), transmite răspunsuri pline de agramatisme și divagații ce eludează cadrul juridic în vigoare.
Cu voia dumneavoastră, vom reveni cu exemple!
mitzu biciclistu:
(27 Septembrie 2022, 16:25)
Ii rog atat pe dnul primar, dar si mai mult pe dnul consilier mocioniu - care a fost primar inaintea actualului, el fiind initiatorul acest proiect cu pistele de biciclete - sa ne explice public de ce au accesat si  pus in executie proiectul in aceasta forma! De ce piste de biciclete delimitate cu borduri? De ce trotuare bune sa fie stricate si facute din nou? De ce atat de multi bani? chiar daca sunt chipurile fonduri UE, sunt de fapt banii cu care si tara noastra contribuie la bugetul european; asa ca nu-s chiar picati din cer ca sa-i aruncam pe prostii inutile si scumpe. Insa, de ce nu au facut piste de biciclete doar trasate pe fostele trotuare cu vopsea de catre angajatii DADP? ar fi iesit de o mie de ori mai ieftin, practic ar fi costat doar vopseaua. Manopera nu ar fi costat nimic deoarece angajatii DADP sunt oricum platiti cu salarii, indiferent ce presteaza. Nu trebuia mare inginerie; daca au facut si asfaltat ei parcarile dintre blocuri sigur se pricepeau si sa vopseasca un trotuar! Iar ca "proiect tehnic" avem un serviciu de urbanism cu arhitecta smechera de la capitala si, ar fi trebuit sa mai functioneze la nivelul primariei si comisia de siguranta a circulatiei (sau cam asa ceva); adica cei care vin si schimba sensurile si semnele de circulatie pe strazile urbei. Imi lasa impresia ca numai proiectele costisitoare care sa fie date firmelor de casa sunt atractive pentru autoritati. Probabil ca astfel de proiecte se nasc in laboratoarele de partid, iar firmele de casa dicteaza ce, cum si cat sa coste proiectele. Iar primarii sunt doar niste marionete politice manevrate... Daca toti primarii ar fi avut un cuvant de spus, in mod clar nu ar fi pus in executie astfel de investitii inutile, scumpe si prost executate.
marian:
(27 Septembrie 2022, 16:17)
Nu iti trebuie o intuitie extraordinara sa iti dai seama ca, in Slobozia, numarul biciclistilor este extrem de mic, comparativ cu cel al celor care folosesc bulevardele principale ca zona de promenada pietonala.Da, dnule primar, locuitorii vor uita  de disconfortul lucrarilor, dar cu siguranta urmeaza un alt disconfort:cel al "ciuntirii" ireversebile a zonei unde oamenii se plimba.Probabil dumneavoastra calatoriti mult si va umpleti altfel timpul liber, dar sa stiti ca, in Slobozia, oamenii se plimba pe bulevard. Din lipsa de optiuni....
In plus, in Slobozia, nu exista o cultura a mersului pe bicicleta in detrimentul autoturismului.Sau poate asta vreti sa promovati....Oricum, daca multi dintre noi eram bucurosi ca nu fost facuta in mandatul acesta, o alta gafa administrativa notabila, incepem sa ne indoim....
Abia acum constientizam si noi ca iluminatul stradal, amenajarea Parcului Copiilor, potabilizarea apei, problema mirosurilor de la CleanTech, sunt detalii minore pe care nici macar nu le vom mai baga de seama cand ne vom plimba prin oras cu bicicleta.
Zuza:
(27 Septembrie 2022, 16:00)
Poate reusiti sa ajungeți pe Unirii, este dezastru.Pomii sunt turnați în ciment, mâine-poimâine o sa cumpărați pomi.Nu știu a cui a fost ideea, dar puteați sa lăsați zona verde, acolo la pomi, nu sa turnați ciment.Cand a plouat s-a adunat multa apa în șanțul ala dinaintea trecerii de pietoni ca-ti trebuia parașuta. (în fata la SC.nr.3).Păcat, bani cheltuiți fără cap.
Vio:
(27 Septembrie 2022, 15:25)
Sperăm că va urma impozitarea bicicletelor.
Cetatean simplu:
(27 Septembrie 2022, 14:57)
Un alt esec ce ar trebui adaugat este mizeria de pe strada Filaturii,str ce a fost distrusa complet de catre asa zisele lucrari de canalizare incepute pe vremea lui Ionascu.Canalizarea nu s-a realizat iar strada care era asfaltata  arata ca dupa razboi.Pardon,arata ca dupa razboi de la Diami incolo.Pana la Diami s-au gasit bani de asfaltare ca vorba aia in zona sta Ionascu,Costica,este D.A.D.P-ul.Prostii de dincolo de Diami isi rup rotile la masini si inghit praful facut de sutele de camioane ce descarca si incarca la poarta 5 a fabricii de ulei,si mai platim si impozit pentru asta.Sunt vreo 10 ani de cand se chinuie sa termine aceasta investitie.In piata mare nu a fost nimeni in stare sa darame mizeriile alea de fantani si sa faca o parcare ca lumea,dar daca ei nu cumpara,nu trec pe acolo si li se aduce totul la nas...
nemultumitu':
(27 Septembrie 2022, 13:42)
Domnul Primar vorbeste doar de praf si diconfortul cetatenilor. Dar magazinele care trebuie inchise pe perioada lucrarilor cum sa-si recupereze paguba? Au de platit chirii,furnizori ,salarii,  ANAF ,etc. Nu ar trebui despagubiti? 
Ionela:
(27 Septembrie 2022, 13:29)
Domnule primar va rog sa va plimbați cu copilul de mana pe tronsonul pentru pietoni, oare aveți loc?!?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(947 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(537 vizualizări - 0 comentarii)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(295 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(273 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(323 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(1250 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(515 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(557 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(479 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(457 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(2825 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(533 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(507 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(474 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(1095 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(2488 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(721 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(996 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1389 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(919 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1034 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1146 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(925 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(998 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1207 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1798 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2055 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1738 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1700 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...