Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Suspectele din dosarul «CAR Învățământ Slobozia» sunt libere

După un prejudiciu de 49 milioane de lei

Suspectele din dosarul «CAR Învățământ Slobozia» sunt libere

Cel mai vechi CAR din județul Ialomița, CAR Învățământ Slobozia, este implicat într-un imens scandal pu­blic după ce trei angajate ale instituției au creat o schemă de înșelă­ciune piramidală, de tip «Caritas». Este vorba despre directorul econo­mic Margareta Dicieanu, contabila Mădălina Nicoleta Akdeniz și casiera Marinela Tinca. Acestea ar fi creat în contabilitate un circuit fictiv de încasări și plăți lăsându-i pe deponenți să creadă că vor beneficia, pentru sumele depuse, de dobânzi mult mai mari decât cele oferite de instituțiile bancare. Estimativ, prejudiciul se ridică la 49 milioane de lei. Cele trei femei au fost reținute pentru 24 de ore, dar apoi au fost lăsate în libertate, fără ca pe numele lor să fie impusă vreo măsură preventivă. Surse apropiate acestei anchete au precizat faptul că pro­curorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița s-au opus soli­citării venită din partea ofițerilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița de a se înainta instanței de judecată mandate de arestare preventivă pe numele suspectelor. În prezent, Uniunea Județeană CAR Ialomița îi convoacă pe membrii CAR Învățământ Slobozia la o conferință extraordinară, ce are ca obiectiv revocarea din funcție a membrilor Consiliului Director vizați de ancheta penală și alegerea unei alte conduceri.

21 de ani de probleme financiare Istoria CAR Învățământ din Slobozia începe în anul 1970, la Slobozia, când entitatea a fost înființată. În anii săi de început, CAR Învățământ Slobozia oferea sprijin doar cadrelor didactice. După anul 1990, s-a oferit posibilitatea și altor categorii profesionale să obțină statutul de membru. Până în anul 1997, entitatea financiară nebancară funcționa cu spriji­nul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), însă după această dată a căpătat personalitate juridică, devenind membră a Uniunii Județene CAR Ialomița și, respectiv, a Uniunii Naționale CAR. Aceste Uniuni au rolul de supervizor financiar și ana­lizează situațiile contabile ale Caselor de Ajutor Reciproc afiliate. În cazul în care, în urma verificărilor, se constată nere­guli în documente, se fac demersuri în ve­derea reglementării tuturor situațiilor necorespunzătoare. Revenind în prezent, reprezentanții Uniunii Județene CAR Ialomița explică faptul că problemele fi­nanciare ale CAR Învățământ Slobozia au început încă din anii 2000. Jocul pira­midal pus la cale de cele trei angajate re­ținute de procurori (Margareta Dicieanu-director economic, Mădălina Nicoleta Akdeniz-contabilă, Marinela Tinca-ca­sier) a funcționat neîntrerupt vreme de 21 de ani, deși situațiile financiare ale entității arătau faptul că nu deține suficiente fonduri pentru a acorda dobânzile promise membrilor care au depus bani. Mânați de dorința de a se îmbogăți rapid, acest joc piramidal a atras vreme de 21 de ani oameni influenți din viața publică a județului Ialomița care, în prezent, dețin chiar funcții publice în anumite instituții administrative. Schema piramidală a fost identificată abia în anul 2020, o dată cu izbucnirea pandemiei de COVID-19. Panicați, membrii au presat conducerea CAR Învățământ Slobozia cu sute de cereri privind retragerea ba­nilor depuși. Acesta a fost momentul în care s-au identificat pentru prima dată, în mod concret, problemele financiare ale entității. Situațiile contabile au fost transmise către Uniunea Națională CAR care, în urma verificărilor, a stabilit că indicatorii economici prezentați nu se susțin. Pe cale de consecință, Uniunea Națională a făcut demersuri în vederea dezafilierii CAR Învățământ Slobozia. Văzând că banii nu le sunt returnați, membrii revoltați au făcut plângeri penale la Poliția Municipiului Slobozia, care a deschis un dosar penal în vara anului 2020. Oamenii legii au solicitat sprijinul Uniunii Județene CAR Ialomița ai cărei experți au verificat toate documentele contabile din perioada 2000-2021, ajungând să descopere schema piramidală, de tip «Caritas», care a fost creată.

Suspectele, lăsate în libertate Plimbat între Poliția Municipiului Slobozia și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița, dosarul «CAR Învățământ Slobozia» a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. În urmă cu o săptămână, procurorii au desfășurat 6 percheziții domiciliare, la Slobozia și București, în urma cărora patru suspecți au fost conduși la audieri. La finalul audierilor, Margareta Dicieanu, Mădălina Nicoleta Akdeniz și Marinela Tinca au fost reținute pentru 24 de ore. Acestea sunt acuzate de faptul că au pus la cale jocul priamidal, creând în contabilitate un circuit fictiv de încasări și plăți. Procurorii le învinuiesc de comiterea infracțiunilor de «delapidare», «înșelăciune», «abuz în serviciu», «fals în înscrisuri oficiale». În momentul de față, cele trei femei se află în libertate, fără ca procurorul de caz să impună vreo măsură preventivă pe numele acestora. «Perchezițiile reprezintă doar o etapă procesuală. Acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare!» a explicat Adriana Ligia Drăgan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, unitatea de Parchet care coordonează ancheta deschisă în dosarul «CAR Învățământ Slobozia». Surse din cadrul IPJ Ialomița susțin însă faptul că ofițerii de caz au făcut demersuri pentru impunerea unei măsuri preventive, mai exact cea privind arestarea preventivă a suspectelor pentru o perioadă de 30 de zile. Se pare însă că procurorii din cadrul Parchetului Județean Ialomița au tratat simplist această solicitare și au precizat că, la acest moment, ea nu se impune. Prejudiciul estimat în cauză se ridică la 49 milioane de lei, conform actelor care alcătuiesc dosarul penal.

Membrii, convocați în conferință extraordinară
În așteptarea unei decizii a Parchetului Județean Ialomița, Uniunea Județeană CAR Ialomița convoacă membrii CAR Învățământ Slobozia într-o conferință extraordinară. În pre­zent, entitatea are 3955 de membri, cărora Uniunea Județeană CAR Ialomița le solicită participarea la această întâlnire oficială prin care își propune revocarea din funcție a membrilor Consiliului Director și alegerea noului Consiliu Director pentru următorii 4 ani, revocarea Cenzorului și alegerea unei Comisii de Cenzori, tot pentru o perioadă de 4 ani, precum și încetarea tuturor contractelor individuale de muncă și a tuturor contractelor de colaborare existente, pe care CAR Învățământ Slobozia le-a încheiat. «Este un demers pe care legea ne obligă să-l realizăm... Considerăm că membrii ar trebui să cunoască aceste aspecte și este important ca dânșii să participe la această conferință!» susține Gabriel Răceanu, președintele Uniunii Județene CAR Ialomița. Conferința se va desfășura pe data de 5 noiembrie 2022, la orele 11,00, la Sala Sporturilor «Andreea Nica» din incinta Stadionului «1 Mai» din Slobozia.

26 Octombrie 2022, 13:20 (27058 vizualizări - 34 comentarii)

Citiți și:
Ancheta «CAR Învățământ Slobozia», blocată de «obiecțiuni»
Ancheta «CAR Învățământ Slobozia» încă așteaptă expertiza contabilă
Alegeri pentru o nouă structură de conducere a CAR Învățământ Slobozia
Detalii din ancheta «CAR Învățământ Slobozia»: Două entități financiare-nebancare, prejudiciu de 49 milioane de lei!
Deponenții CAR Învățământ Slobozia cer Tribunalului Ialomița urgentarea anchetei

Comentariile cititorilor:


Marius:
(27 Octombrie 2022, 12:18)
Multi își dau cu părerea, multi regretă că si au depus banii la CAR.Mai sunt si altii care rad in punga ,pentru că au reușit să ia dobânzi babane , si nu sunt puțini. Stiu caz care a depus 100000 de ron si a lasat banii acolo timp de mai mulți ani ,având un sold în prezent de vreo 220000 acum.Pai cum se putea asta ?decât printr o gainarie, se putea ajunge la banii ăștia. Omul bănuia că i ceva infect la mijloc ,dar ,dornic să facă multi bani, i a lasat acolo sa se impuieze. Si acum,ioc , în loc de bani multi s a ales cu diabet si HTA.Cine o fi de vina ,cine o fi gresit?Păi în primul rând oamenii naivi,care știau despre CARITAS, FNI,etc.,dar nu s au vindecat. Așadar...banii vostrii s au dus..adio ..au revoir!!!
Alt pagubit:
(27 Octombrie 2022, 01:15)
Pensionarii adunau banii de inmormantare la CAR Invatamant. Unii mai au de trait din fericire. Altii se pregatesc serios de ultimul drum. Dar nu mai au cu ce...De ce Doamne? Din cauza la trei doamne ? sau a celor care trebuia sa le verifice pe cele trei doamne ? ei sunt pregatiți deja, DOAMNE?
alt pagubit:
(27 Octombrie 2022, 01:06)
La derută cu retinerea. Maine cele trei doamne sunt plecate putin...sau de tot ...Turcia, Maldive, etc. Adio, dar ramai cu bine si fara bani....ca mine! sau ca tine, sau ca el/ea / noi / voi/ ei...Unde esti tu, Țepeș Doamne ! cine știe, poate revine țeapa ! Doamne ajuta!
cearist:
(26 Octombrie 2022, 23:58)
" OAMENI PENTRU JUSTITIE, JUSTITIE PENTRU OAMENI "
parca asa suna o reclama ( penibila, naiva, chiar caraghioasa ) facuta in modul cel mai absurd, unui sistem de justitie si asa plin de costinii. sau de musteti. sau de bici.  sau de fatuloi. si de cati altii, foarte multi, ale caror nume au ramas prin dosare sau prin paginile ziarelor.
in realitate, un mare r...t pe bat.
justitiabilul, ca si pacientul, este, pentru unii,  doar un simplu material de lucru si de experiente.
boacana:
(26 Octombrie 2022, 23:38)
voi chiar credea-ti ca ele fura de capul lor asa, doamne fereste sa se publice o lista cu beneficiari depunerilor de fond(sanchi) si retragerea banilor cu dobanzile alea,...o sa aveti surpriza sa ii gasiti pe cei care le-au eliberat.
Nutii spaima Constitutii:
(26 Octombrie 2022, 22:30)
Asteptati dreptate de la cei care s-au judecat ei pe ei contra statului ? Poate nu stiti dar MARE SURPRIZA si-au dat dreptate :)). Singuri. De la cei care s-au investigat singuri contra celor de la Rutiera ? Si MARE SURPRIZA i-au amendat pe cei de la Rutiera. Si cu toata ancheta/pedeapsa disciplinara care a urmat A REVENIT PE POST. In toata tara noastra (nu doar in Ialomita) DREPTATEA UMBLA CU CAPUL SPART. Cine i-a spart capul ??? Pai voi cine credeti ??
Victima:
(26 Octombrie 2022, 22:17)
Se întâmplă deoarece tot sistemul de justiție nu mai funcționează. Băncile României au devenit pusculita grupurilor de crimă organizată mie si familiei mele mia dispărut banii din CEC. Procurorii au refuzat să facă cercetările. Judecătorii refuză să respecte CP,CPP CONSTITUTIA dosarele sunt blocate în instanțe D 119/98/2020 ,58/98/2022 (aderare la grup infracțional organizat)CEC și banca Raiffaisen. În 33 de ani România a ajuns raiul crimelor bine organizate. IJ a uitat care îi sunt atribuțiile. De 14 ani primesc HOTĂRÂRI FALSE , NESEMNATE și NEMOTIVATE ce încalcă art.425pc.1b, 426pc.3, 5 ceea ce înseamnă încălcarea art.21 din Constitutie. Când custodele legii încalcă CPP, CP CONSTITUTIA suntem in ANARHIE. La Judecătoria și Tribunalul Ialomița se sustrag probele depuse în dosare.
Pagubit:
(26 Octombrie 2022, 19:28)
Puneți-le sechestru !bagatii la bulau pana scot banii!cel care fura o găină care valorează 30 lei sa mănânce copilașii face 20 de ani!și se alege praful de toată familia!lemne și pietre după cei care au furat banii!
Alexandru Croitoru:
(26 Octombrie 2022, 19:20)
Eu cred că dacă erau vinovate acum nu erau în libertate fara nici o măsură judiciară .această măsură judiciară se ia în funcție de probe ,dovezi care ar demonstra că fac delapidare și fals în acte !eu zic că și cei care au banii acolo contribuie la situația creată deoarece s au dis toți buluc să își încaseze sumele depuse acolo !nu cred că aveau probleme daca mergea fiecare membri să își scoată economiile fiecare când avea nevoie .dar sa te duci 2-3 site de oameni odată să ridici banii depuși in opinia mea este normal sa fie un blocaj ,iar de acolo a pornit isteria .sunt destui oameni care și-ai retras banii normal până să se ajungă în insteria care sa creat!
Victoria:
(26 Octombrie 2022, 19:03)
Sfat pentru membrii CAR. Organizați-vā, creați-vā structuri de conducere noi, propuneți o expertizā cu specialiști în domeniu pentru a constata care este situația de fapt și puneți justiția în situația sā constate cā are motive sā reținā vinovații. Altfel nu cred cā aveți vreo șansā.
Pāgubit:
(26 Octombrie 2022, 18:57)
Rușine procurorilor! Joc piramidal? Nu, hoție, grup organizat domnilor procurori! Nu ați fācut dreptul în România? Ce contabilitate dublā? De doi ani a avut timp sā-și facā un gen de contabilitate dublā pentru a ameți fraierii. Adicā una este furt și delapidare în grup organizat și alta este neglijențā prin necunoaștere. De orice trebuie bānuitā Dicianca dar nu de necunoaștere a ceea ce a fācut. Cum rāmâne cu acele conturi personale din bānci prin care încasa banii membrilor CAR care restituiau împrumuturi. Anchetatori, lāsați pista cu ,,joc piramidal" cā mācāne. Cāutați banii furați! Întrebați-o pe Dicianca cum a câștigat prin anii 2000 muulți bani la un joc. Prin aceastā justificare își permitea atunci sā-și facā vilā la Bran.
Hauristu:
(26 Octombrie 2022, 18:35)
Asta este smecheria sa fii special! Vechine maxim 20-22 ani. Avantaje si sporulri fara numar si de toate felurile. Contributii la bugetu tarii 0%. Pensionare dupa 20 ani. Pensie speciala. Fata de prostime, nu exista gram de respect. Unde esti tu Stalin, doamne sai mai trimiti odata in siberia? Doamne nu s-ar intoarce ei anii aia, 1947-1960 cand erau portile deschise la Aiud, Sighet, Tulcea, Pitesti si Jilava. Adiiiiooo baniii mei, munca mea.
Pagubit:
(26 Octombrie 2022, 18:35)
Ar fi interesant de vazut ce procuror a luat aceasta decizie si daca a fost membru CAR ( sau cineva din familia sa), daca a avut bani acolo si i-a retras....O ancheta se poate in aceasta tara? Pentru ca este revoltator ca toapele de la conducerea CAR dupa toata povestea asta sa fie libere...Caci nici magistratii nu sunt Dumnezei ( asa cum non-salant pretind) si se pot face plangeri penale la institutiile superioare ! Nu este deloc normal sa va bateti joc de banii oamenilor si sa ramana totul asa....
Johni:
(26 Octombrie 2022, 18:22)
Care o fii si vate zerouri are spaga primita de procurori de nici macar nu au acceptat propunere militienilor de la BICE? Sau este la vrajeala si militia nici macar nu a facut propunerea? Oricum nu halesc vrajeala lor, totul probabil este o cardeala obosita a militiei si procuraturii, asa nunai ca sa nu iasa cu revolutie. Cine mai stie de unde a venit ordinul de curatire a banditilor?
Pagubita:
(26 Octombrie 2022, 18:12)
Exact asta mentionam in comentariul facut la textul articol scris su publicat de Independent acum cateva zile. Era logic ca la banii furati de trompetele astea sa fie puse in libertate de onor “justitia Ialomiteana” ce nu va era clar? In afara de betivi si hoti de gaini de ce condamnari rasunatoare a-ti auzit in Ialomita? La astia care au titulatura de speciali in tot si in toate, hotul si coruptia sunt inamovibili in fata legii si au performate uluitoare. Unde dracului a-ti vazut voi in Ialomita in ultimii 25 ani o sentinta pe bune? Hotii si coruptii au si ei neamuri, poate ca dau afara procente, nu fura ei ceva sa nu mearga sii pe strazile cu parchetari, militieni si gulerase albe. Nu mai sperati ca vreodata ca in ialomitica toropita de hotie si coruptie va mai fii vreodata in urmarorii 435 de ani, justitie. Asa ca nu oftati, ca rahatul este pana la fundul sacului si luati-va adio de la o eventuala condamnare cu executare, dar mai ales, luati-va adio de la banii vostrii. In ialomita in vecii vecilor nu mai vedeti voi dreptate, nici daca Putin si Zelenki se apuca de pariuri sportive ori castiga la 6/49. In ialomita hotul si coruptul au dreptate! Am fost furat de ei si mie ura si scarba numai cand aud.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
364 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Grajd incendiat

Un alt incendiu s-a produs în municipiul Urziceni, în duminica Paștelui. Un grajd care adăpostea 5 animale a fost cuprins de flăcări la orele amiezii. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de lucru ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:06
(6261 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: I-a dat cu pietre în mașină

Duminică, 24 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a fost sesizat prin 112 că în pădurea «Peri», de la marginea Sloboziei, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2011, 12:05
(8337 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia avariere


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent vă urează Paște Fericit! ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2011, 00:01
(8936 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Școala începe miercuri, 27 aprilie 2011

Vacanța de Paște pentru elevi s-a prelungit cu o zi. Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Ialomița, elevii sînt anunțați că, potrivit deciziei Miniterului Educației, ultima zi de vacanță ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2011, 11:54
(5456 vizualizări - 3 comentarii)


Dridu: Șofer pe cisternă, depistat că vindea motorină «la negru»

Polițiștii cercetează un bucureștean după ce a fost depistat vînzînd motorină «la negru». Astfel, joi, 21 aprilie, pe raza comunei Dridu, polițiștii au depistat un bărbat, de 47 ani, care transporta motorină ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2011, 10:30
(9122 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu motorină


Slobozia: L-au prins în timp ce încerca să vîndă fier vechi fără documente

Agenți din cadrul Poliției Slobozia au verificat joi, 21 aprilie a.c., legalitatea operațiunilor desfășurate de o societate de colectare deșeuri feroase de pe raza municipiului. La această locație, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2011, 10:25
(9293 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive

Polițiștii au acționat joi, 21 aprilie a.c., în intervalul orar 12.00-20.00, pe raza județului Ialomița, în zona municipiului Urziceni și a orașului Țăndărei pe linia creșterii gradului de siguranță rutieră ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2011, 10:23
(7081 vizualizări - 0 comentarii)


Accident de muncă la Alcoprod Urziceni

În această dimineață, un bărbat a decedat în timp ce se afla la locul de muncă. Accidentul de muncă s-a petrecut în curtea unei firme din Urziceni, bărbatul fiind angajat al Alcoprod.
Vineri, 22 aprilie ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2011, 10:08
(15302 vizualizări - 9 comentarii)


Hyundai, prezență de top la Salonul Auto de la Shanghai

Hyundai, prezență de top la Salonul Auto de la Shanghai

Hyundai a captat atenția la nivel mondial prin prezența la Salonul Auto de la Shanghai, noua generație de limuzine Hyundai Azera/Grandeur atrăgînd foarte mulți dintre vizitatorii Salonului. Automobilul ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 14:12
(6262 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hyundai real test


Ciulnița: Tânăr de 19 ani, cercetat de polițiști pentru că a tăiat cauciucurile unei mașini

Ciulnița: Tînăr de 19 ani, cercetat de polițiști pentru că a tăiat cauciucurile unei mașini

Polițiștii cercetează un tînăr, în vîrstă de 19 ani, din localitatea Poiana, pentru săvîrșirea infracțiunii de distrugere.
Un bărbat de 61 ani, din Ciulnița, a sesizat Poliția, miercuri, 20 aprilie a ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 13:18
(7004 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița cauciuc


Slobozia: Încarcerat pentru infracțiuni la regimul circulației

Polițiștii de investigații criminale au depistat miercuri, 20 aprilie a.c., un bărbat în de 50 ani, din Slobozia, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 luni ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 13:14
(7567 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea furturilor de animale

Pentru prevenirea infracțiunilor și combaterea furturilor de animale, la nivel județean a fost inițiat un plan comun de acțiune Poliție-Gardă Financiară-Direcția Sanitară Veterinară.
Săptămînal, se va ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 13:13
(8113 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: L-a lovit calul!

Un bătrîn de 63 ani, din Fetești, încercînd să-și lege patrupedul, a fost lovit de cal în plină figură. Nefericitul incident s-a petrecut miercuri, 20 aprilie, la fața locului deplasîndu-se echipajul S ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 13:01
(7246 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești cal


Ialomița: Sărbători Pascale în siguranță

În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători de Paște și pe timpul desfășurării acestora, îndeosebi în intervalul 21-25 aprilie 2010, dispozitivele de siguranță publică vor fi suplimentate zilnic cu aproximativ ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 12:46
(7078 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Ședință la Asociația Comunelor

Joi, 12 mai 2011, se va desfășura o nouă ședință a Asociației Comunelor din România. Astfel, președintele Asociației, primarul comunei Vlădeni, Lucian Corlău, invită membrii Asociației la ședința Adunării ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 12:39
(7119 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau cu permisele suspendate, la volan

Agenții Postului de Poliție Miloșești au oprit pentru control în cursul nopții de 19/20 aprilie a.c., în jurul orei 2.30, un autoturism la volanul căruia se afla un bucureștean, în vîrstă de 24 ani. În ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 12:29
(7884 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Săptămîna națională a bibliotecilor»

Joi, 21 aprilie 2011, la sediul Bibliotecii Județene «Ștefan Bănulescu» s-a sărbătorit «Săptămîna națională a bibliotecilor». Cu prilejul evenimentului, a fost lansată lucrarea «Miorița» a autorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 12:23
(7658 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se eliberează adeverințe pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor și, respectiv, beneficiarii ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 12:15
(11097 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 11 sesizări penale, depuse la Parchet pentru evaziuni fiscale totalizînd 50 milioane lei

În cursul lunii martie 2011, DGFP Ialomița, ca urmare a celor peste 200 de verificări și controale la firme, a stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de aproape 49,427 milioane ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 12:11
(7865 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți în sectorul zootehnic de peste 787,30 milioane lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 13.04.2011, a fost efectuată plata diferenței de 8% pentru plăți naționale directe complementare, aferente anului 201 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2011, 12:02
(7571 vizualizări - 0 comentarii)


Statistic, unul din cinci români apelează 112!

Numărul Unic de Urgență 112 a fost apelat de fix 4774528 de ori. Potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), dintre acestea 25,90% au fost reale și 74,10% false. Cele mai multe au fost transferate ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2011, 19:57
(7925 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 150000 ouă expirate, retrase de la comercializare

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbatorilor Pascale, DSVSA Ialomița a intensificat acțiunile de supraveghere sanitară-veterinară. Controalele efectuate au vizat, în ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2011, 19:56
(8389 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi ani de la moartea Părintelui Episcop Damaschin

Joi, 21 aprilie 2011, PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor va săvîrși la Catedrala «Înălțarea Domnului» din Slobozia o slujbă de pomenire a parastasului de 2 ani pentru părintele episcop Damaschin ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2011, 19:55
(9419 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Reciclatorii de deșeuri, sub lupa Poliției

Peste 600 sancțiuni au fost aplicate și 12 tone de materiale reciclabile au fost confiscate de la începutul lunii februarie pînă în prezent, în timpul unor acțiuni în sistem integrat, desfășurate pe raza ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2011, 19:48
(9414 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 21:10
(5378 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: I-a furat lucerna din curte

Un bărbat din Amara a sesizat polițiștilor ialomițeni, luni, 18 aprilie, faptul că din curtea locuinței i-au fost furate 300 kg de lucernă. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că hoțul a intrat ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:33
(8885 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Amara furt


Armășești: Infractor încarcerat

Polițiștii din Armășești au prins luni, 18 aprilie, un bărbat de 43 ani din localitate pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 luni. Bărbatul a fost arestat și dus ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:33
(8640 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer băut, la volan

Noaptea trecută (18/19 aprilie), puțin după miezul nopții, polițiștii slobozeni au oprit în trafic pentru un control de rutină o mașină condusă de un prahovean, în vîrstă de 54 ani. Fiindcă mirosea a alcool ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:33
(6703 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiatorul de la Cocora a fost reținut

Polițiștii ialomițeni l-au reținut pe bărbatul care a incendiat casa femeii din Cocora. Pe scurt, pe fondul unor discuții contradictorii cu concubina sa, individul de 49 ani a profitat de faptul că se afla ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:26
(10791 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Cocora incendiu


Urziceni: Amenzi pentru nereguli în trafic

Luni, 18 aprilie, la Urziceni și pe raza comunelor arondate municipiului polițiștii au organizat o acțiune ce a vizat în principal reducerea numărului de accidente rutiere. În cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:20
(6782 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...