Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Suspectele din dosarul «CAR Învățământ Slobozia» sunt libere

După un prejudiciu de 49 milioane de lei

Suspectele din dosarul «CAR Învățământ Slobozia» sunt libere

Cel mai vechi CAR din județul Ialomița, CAR Învățământ Slobozia, este implicat într-un imens scandal pu­blic după ce trei angajate ale instituției au creat o schemă de înșelă­ciune piramidală, de tip «Caritas». Este vorba despre directorul econo­mic Margareta Dicieanu, contabila Mădălina Nicoleta Akdeniz și casiera Marinela Tinca. Acestea ar fi creat în contabilitate un circuit fictiv de încasări și plăți lăsându-i pe deponenți să creadă că vor beneficia, pentru sumele depuse, de dobânzi mult mai mari decât cele oferite de instituțiile bancare. Estimativ, prejudiciul se ridică la 49 milioane de lei. Cele trei femei au fost reținute pentru 24 de ore, dar apoi au fost lăsate în libertate, fără ca pe numele lor să fie impusă vreo măsură preventivă. Surse apropiate acestei anchete au precizat faptul că pro­curorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița s-au opus soli­citării venită din partea ofițerilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița de a se înainta instanței de judecată mandate de arestare preventivă pe numele suspectelor. În prezent, Uniunea Județeană CAR Ialomița îi convoacă pe membrii CAR Învățământ Slobozia la o conferință extraordinară, ce are ca obiectiv revocarea din funcție a membrilor Consiliului Director vizați de ancheta penală și alegerea unei alte conduceri.

21 de ani de probleme financiare Istoria CAR Învățământ din Slobozia începe în anul 1970, la Slobozia, când entitatea a fost înființată. În anii săi de început, CAR Învățământ Slobozia oferea sprijin doar cadrelor didactice. După anul 1990, s-a oferit posibilitatea și altor categorii profesionale să obțină statutul de membru. Până în anul 1997, entitatea financiară nebancară funcționa cu spriji­nul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), însă după această dată a căpătat personalitate juridică, devenind membră a Uniunii Județene CAR Ialomița și, respectiv, a Uniunii Naționale CAR. Aceste Uniuni au rolul de supervizor financiar și ana­lizează situațiile contabile ale Caselor de Ajutor Reciproc afiliate. În cazul în care, în urma verificărilor, se constată nere­guli în documente, se fac demersuri în ve­derea reglementării tuturor situațiilor necorespunzătoare. Revenind în prezent, reprezentanții Uniunii Județene CAR Ialomița explică faptul că problemele fi­nanciare ale CAR Învățământ Slobozia au început încă din anii 2000. Jocul pira­midal pus la cale de cele trei angajate re­ținute de procurori (Margareta Dicieanu-director economic, Mădălina Nicoleta Akdeniz-contabilă, Marinela Tinca-ca­sier) a funcționat neîntrerupt vreme de 21 de ani, deși situațiile financiare ale entității arătau faptul că nu deține suficiente fonduri pentru a acorda dobânzile promise membrilor care au depus bani. Mânați de dorința de a se îmbogăți rapid, acest joc piramidal a atras vreme de 21 de ani oameni influenți din viața publică a județului Ialomița care, în prezent, dețin chiar funcții publice în anumite instituții administrative. Schema piramidală a fost identificată abia în anul 2020, o dată cu izbucnirea pandemiei de COVID-19. Panicați, membrii au presat conducerea CAR Învățământ Slobozia cu sute de cereri privind retragerea ba­nilor depuși. Acesta a fost momentul în care s-au identificat pentru prima dată, în mod concret, problemele financiare ale entității. Situațiile contabile au fost transmise către Uniunea Națională CAR care, în urma verificărilor, a stabilit că indicatorii economici prezentați nu se susțin. Pe cale de consecință, Uniunea Națională a făcut demersuri în vederea dezafilierii CAR Învățământ Slobozia. Văzând că banii nu le sunt returnați, membrii revoltați au făcut plângeri penale la Poliția Municipiului Slobozia, care a deschis un dosar penal în vara anului 2020. Oamenii legii au solicitat sprijinul Uniunii Județene CAR Ialomița ai cărei experți au verificat toate documentele contabile din perioada 2000-2021, ajungând să descopere schema piramidală, de tip «Caritas», care a fost creată.

Suspectele, lăsate în libertate Plimbat între Poliția Municipiului Slobozia și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița, dosarul «CAR Învățământ Slobozia» a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. În urmă cu o săptămână, procurorii au desfășurat 6 percheziții domiciliare, la Slobozia și București, în urma cărora patru suspecți au fost conduși la audieri. La finalul audierilor, Margareta Dicieanu, Mădălina Nicoleta Akdeniz și Marinela Tinca au fost reținute pentru 24 de ore. Acestea sunt acuzate de faptul că au pus la cale jocul priamidal, creând în contabilitate un circuit fictiv de încasări și plăți. Procurorii le învinuiesc de comiterea infracțiunilor de «delapidare», «înșelăciune», «abuz în serviciu», «fals în înscrisuri oficiale». În momentul de față, cele trei femei se află în libertate, fără ca procurorul de caz să impună vreo măsură preventivă pe numele acestora. «Perchezițiile reprezintă doar o etapă procesuală. Acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare!» a explicat Adriana Ligia Drăgan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, unitatea de Parchet care coordonează ancheta deschisă în dosarul «CAR Învățământ Slobozia». Surse din cadrul IPJ Ialomița susțin însă faptul că ofițerii de caz au făcut demersuri pentru impunerea unei măsuri preventive, mai exact cea privind arestarea preventivă a suspectelor pentru o perioadă de 30 de zile. Se pare însă că procurorii din cadrul Parchetului Județean Ialomița au tratat simplist această solicitare și au precizat că, la acest moment, ea nu se impune. Prejudiciul estimat în cauză se ridică la 49 milioane de lei, conform actelor care alcătuiesc dosarul penal.

Membrii, convocați în conferință extraordinară
În așteptarea unei decizii a Parchetului Județean Ialomița, Uniunea Județeană CAR Ialomița convoacă membrii CAR Învățământ Slobozia într-o conferință extraordinară. În pre­zent, entitatea are 3955 de membri, cărora Uniunea Județeană CAR Ialomița le solicită participarea la această întâlnire oficială prin care își propune revocarea din funcție a membrilor Consiliului Director și alegerea noului Consiliu Director pentru următorii 4 ani, revocarea Cenzorului și alegerea unei Comisii de Cenzori, tot pentru o perioadă de 4 ani, precum și încetarea tuturor contractelor individuale de muncă și a tuturor contractelor de colaborare existente, pe care CAR Învățământ Slobozia le-a încheiat. «Este un demers pe care legea ne obligă să-l realizăm... Considerăm că membrii ar trebui să cunoască aceste aspecte și este important ca dânșii să participe la această conferință!» susține Gabriel Răceanu, președintele Uniunii Județene CAR Ialomița. Conferința se va desfășura pe data de 5 noiembrie 2022, la orele 11,00, la Sala Sporturilor «Andreea Nica» din incinta Stadionului «1 Mai» din Slobozia.

26 Octombrie 2022, 13:20 (27256 vizualizări - 34 comentarii)

Citiți și:
Ancheta «CAR Învățământ Slobozia», blocată de «obiecțiuni»
Ancheta «CAR Învățământ Slobozia» încă așteaptă expertiza contabilă
Alegeri pentru o nouă structură de conducere a CAR Învățământ Slobozia
Detalii din ancheta «CAR Învățământ Slobozia»: Două entități financiare-nebancare, prejudiciu de 49 milioane de lei!
Deponenții CAR Învățământ Slobozia cer Tribunalului Ialomița urgentarea anchetei

Comentariile cititorilor:


eu:
(26 Octombrie 2022, 17:49)
Si uite asa s-a trezit din somnul dulce si frumos si UJCAR IALOMITA care a acoperit 21 de ani escrocheriile  CAR Invatamant, fiindca si ei au beneficiat de imprumuturi mai cu dobanzi mici.La fel si unii procurori,judecatori,militieni,au fost membrii CAR.Cum naiba sa mai judece corect pe aceste hoate ?Ne intrebam cine a semnat  si verificat bilantul contabil depus la UJCAR timp de 21 de ani?Cum ati depus aceste falsuri la UNCAR RO?Nici cei de acolo nu s-au sesizat ca in Ialomita a aparut un CARITAS?
CAR:
(26 Octombrie 2022, 16:27)
La Tandarei cand se vor lua masuri preventive???
Pagubit:
(26 Octombrie 2022, 14:25)
Le-a lasat libere? De noaptea mintii...Procurorii au avut si ei inainte ceva fonduri acolo la CAR si le-au retras ? Deh, serviciu contra serviciu...Justitia din Romania...de ajungi sa iti faci singur dreptate !
Praf in ochi...:
(26 Octombrie 2022, 13:54)
1. De data asta se poate spune ca am primit informatii (aproape) complete! Lipseste doar numele celei de-a patra persoane care a fost chemata la audieri, si care noi banuim ca ar fi M.N., invatatoare la Liceul Pedagogic, cu rol important in conducerea CAR Invatamant Slobozia, care si-a dat demisia, de curand, din functia detinuta. Unii spun ca ar avea ceva rude/cunostinte pe la Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomita, care au scos-o din incurcatura si cand a avut fiica implicata in faimosul bacalaureat 2012! Zvonuri pe care inclinam sa le credem, noi, astia, pagubiti si fara asa sprijin inalt/nobil/profesionist!
2. Cel putin interesant este ca cele trei persoane RETINUTE 24 de ore, au fost eliberate fara a se impune vreo alta masura. Controlul judiciar se impunea, mai ales pentru ca sunt persoane cel putin suspectate ca au ascuns/ folosit ilegal/delapidat sume mari de bani. Asa...pot frumusel sa-si aranjeze ploile si sa se puna la adapost, in eventualitatea (putin probabila, din cate vedem) ca ar ajunge la inchisoare. Dar si mai interesant este ca, citez, "actiunea penala nu a fost pusa in miscare"!!! Pai, si-atunci, ce-a fost asta? Praf in ochi? 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
358 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 62 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 20 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27621, fiind înregistrate 62 de cazuri noi față de ziua de marți, 19 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:35
(4089 vizualizări - 0 comentarii)


«Arheolog pentru o zi» la Muzeul Județean Ialomița

Miercuri, 20 iulie 2022, la Muzeul Județean Ialomița, s-a desfășurat un eveniment în aer liber, destinat micuților înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea copiilor». Sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:20
(4414 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Teste Papanicolau si HPV gratuite

Marți, 26 iulie, la orele 12.00, Fundația «Renașterea» organizează la Slobozia evenimentul de lansare a proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce (SCCUT)»-Regiunea Sud-Muntenia ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:05
(15372 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 106,04 milioane de lei, colectate în luna iunie 2022

În luna iunie a anului 2022, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 106,04 milioane de lei, cu 21 ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 12:50
(13582 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Au fost publicate rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că marți, 19 iulie a.c., au fost făcute publice rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022. În centrele de evaluare au fost trimise 187 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 19:00
(26606 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 90,9% din populația Ialomiței a fost recenzată

Până pe 24 iulie 2022, la nivelul județului Ialomița, se desfășoară a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor 2021. Datele Direcției Județene de Statistică Ialomița arată că până luni, ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 17:00
(26704 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27559, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de luni, 18 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 16:00
(12978 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul «Hercules», desfășurat și în județul Ialomița

În perioada 25 iulie-19 august 2022, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul «Hercules», un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:30
(11766 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «cămătărie»

Luni, 18 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare în municipiul Urziceni. Forțele de ordine au descins la locuințele unor pesoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:00
(5575 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obține cazierul fiscal folosind Spațiul Privat Virtual

Contribuabilii pot obține cazierul fiscal și în format electornic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Documentul este eliberat de sistemul informatic doar contribuabililor înregistrați în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 12:15
(12277 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dezbatere publică privind modificările aduse Legii Asociațiilor de Proprietari

Organizația USR Ialomița organizează joi, 21 iulie 2022, între orele 16,00-19,00, la inițiativa deputatului USR Alin Apostol, membru al Comisiei de Administrație, o dezbatere publică pe marginea modificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 11:05
(12149 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Luni, 18 iulie a.c., șapte ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București-promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:20
(7877 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 16 iulie a.c, în jurul orelor 11,30, polițiștii din Stelnica, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza comunei Vlădeni, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:15
(4916 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Rezultatele etapei de repartizare computerizată în liceu pentru anul școlar 2022-2023

Ministerul Educației a publicat miercuri, 14 iulie, ora 10,00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:55
(15118 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,083 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 24 de inspecții fiscale (11 la ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:05
(14770 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Luni, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27511, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 17 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:55
(4210 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Rezultatele vizitelor de inspecție efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă și de către inspectorii de muncă de la Inspecția Muncii în anii anteriori, precum și evenimentele care au avut loc ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:25
(9044 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 16 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, patru echipaje de pompieri din Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:20
(11447 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităților de motorină utilizate în perioada ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:10
(12672 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Controale la peste 4200 de contribuabili în luna iunie 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 13:55
(11192 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Percheziții domiciliare la cămătari

În dimineața zilei de luni, 18 iulie a.c., polițiștii IPJ Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 12:20
(5220 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 17 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27499, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 16 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2022, 16:50
(1345 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27480, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 15 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2022, 16:15
(1855 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27463, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de joi, 14 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 16:15
(2731 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Creșterea numărului de infectări COVID-19, în atenția autorităților

În contextul creșterii numărului de infectări COVID-19, prefectul județului Ialomița a convocat vineri, 15 iulie 2022, o ședință cu conducerile Direcției de Sănătate Publică Ialomița, managerii și directorii ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:45
(8324 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mandat de executare a pedepsei, pus în aplicare de polițiști

Joi, 14 iulie a.c., polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune privind identificarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag executării pedepselor privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:00
(15119 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: Tutun de contrabandă, depistat de polițiști în trafic

Horia: Tutun de contrabandă, depistat de polițiști în trafic

Polițiștii din Coșereni, în cadrul unei acțiuni rutiere, au oprit joi, 13 iulie a.c., în localitatea Horia, două autoutilitare conduse de doi bărbați, în vârstă de 33 și 29 de ani, din județul Călărași ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 16:10
(2542 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 iulie 2022, termen de depunere pentru mai multe declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că miercuri, 20 iulie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 16:10
(26578 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu extins pe 2 hectare

Miercuri, 13 iulie 2022, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, produs la Fetești ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 15:20
(11027 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Ciulnița: Flăcările au mistuit acoperișul unei hale

Ciulnița: Flăcările au mistuit acoperișul unei hale

Miercuri, 13 iulie 2022, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2022, 15:10
(18910 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mioara în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetateanu.net în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Popa prostu' ( jocul ) în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...