EVENIMENT
La Mihail Kogălniceanu
Suprafețe cu «neconformități», folosite pentru obținerea subvențiilor Uniunii Europene
În august 2022, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița a deschis o anchetă cu privire la o posibilă fraudare a bugetului Uniunii Europene. Vizați de acest dosar penal sunt administratorii a 5 societăți agricole care, în perioada 2016-2021, ar fi primit ilegal subvențiile pentru agricultură acordate de Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură, declarând suprafețe de teren mai mari decât cele pe care le dețineau în realitate. În total, ar fi vorba despre aproximativ 300 de hectare aflate pe raza localității Mihail Kogălniceanu. Administrația locală a notificat instituțiile abilitate evidențiind «neconformități» în legătură cu respectivele suprafețe. Se pare că terenurile nu ar fi trebuit utilizate în agricultură, ci păstrate în rezerva Comisiei Locale de Fond Funciar. Situația nu poate fi explicată nici de fostul primar al localității, nici de cel actual. Cert este faptul că dosarele celor 5 firme implicate nu au fost aprobate pentru campania plăților în avans de anul acesta.
O anchetă în curs În baza unei sesizări din oficiu, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița a început să verifice modalitatea prin care administratorii societăților Caloian&Boian SRL Mihail Kogălniceanu, Sopema SRL Mihail Kogălniceanu, Chirana Serv SRL Slobozia, Întreprindere Individuală JIPA Alexandru Ionuț și Întreprindere Individuală JIPA Nicolae Alexandru au beneficiat de subvențiile acordate de Uniunea Europeană, prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, în perioada 2016-2021. În această speță există suspiciunea că suprafețele de teren declarate la APIA ar fi mai mari decât cele exploatate în realitate de către administratorii respectivelor societăți. Vizată este o suprafață de aproximativ 300 de hectare, aflată pe raza comunei Mihail Kogălniceanu. La două luni și jumătate de la debutul cercetărilor, administrația locală a transmis către instituțiile abilitate mai multe adrese oficiale prin care susține faptul că există «neconformități» în legătură cu suprafețele pe care cele 5 societăți cu profil agricol le-au declarat la APIA în vederea obținerii de subvenții agricole pentru campania 2022. «Neconformitățile» au legătură cu dimensiunea terenurilor trecute în documentele transmise către APIA care ar fi, de fapt, mult mai mică. Situația a ieșit la iveală în urma lucrărilor de cadastrare sistematică, încă în desfășurare la Mihail Kogălniceanu.
Terenurile nimănui Cele aproximativ 300 de hectare de teren agricol ar fi trebuit să aibă însă altă destinație. Se pare că acestea ar fi trebuit să fie incluse în rezerva Comisiei Locale de Fond Funciar și utilizate pentru despăgubiri, conform titlurilor de proprietate emise de instanțele de judecată. Procedurile juridice și actele administrative prin care aceste suprafețe au putut fi exploatate în agricultură sunt greu de identificat. Nici fostul primar al localității, actual vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița Alexandru Dinu, nici actualul primar, Mihăiță Barbu, nu pot explica situația. «Această anchetă este o prostie... Înainte de cadastrarea sistematică, administrația locală nu a putut controla modul în care erau cultivate aceste terenuri. Știam că o parte din aceste terenuri, cred că aproximativ 100 de hectare, erau cultivate de oameni din localitate... La momentul respectiv nu exista însă posibilitatea unei identificări din punct de vedere cadastral, pentru a ști cu exactitate ce suprafețe sunt și care era destinația lor clară. Eu îmi doresc și sper ca actuala administrație să rezolve această problemă!» a declarat Alexandru Dinu, fostul primar al localității. Actualul edil, Mihăiță Barbu exclude, de asemenea, intenția administratorilor societăților agricole de a frauda bugetul Uniunii Europene și invocă lipsa unei evidențe clare cu privire la situația terenurilor. «Nu cred că putem vorbi despre intenția cuiva în ceea ce privește deturnarea fondurilor oferite de APIA. Din păcate, până acum, nu a existat o evidență clară a acestor terenuri. Amploarea situației am identificat-o abia acum 2 ani, când am început cadastrarea sistematică la nivelul localității. Până în prezent am reușit să finalizăm 3 din cele 21 de sectoare care trebuie cadastrate...» a precizat Mihăiță Barbu, primarul din Mihail Kogălniceanu.
800 mii de euro, valoarea subvențiilor Singurii care vor putea demonstra intenția administratorilor celor 5 societăți cu profil agricol sunt oamenii legii în urma anchetei pe care o desfășoară în acest moment. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia vor trebuie să returneze Uniunii Europene toate subvențiile pe care le-au încasat între 2016 și 2021. Calculele estimative arată faptul că, numai anul trecut, sprijinul financiar pe care aceștia l-au primit din partea Uniunii Europene s-a ridicat la 800 mii de euro. Aceeași sumă ar fi urmat să intre în conturile firmelor și anul acesta însă, din cauza sesizărilor făcute de Primăria Mihail Kogălniceanu, se pare că plata în avans pentru subvențiile acordate în 2022 ar fi fost suspendată de către oficialii APIA.
10 Noiembrie 2022, 10:05 (18423 vizualizări - 9 comentarii)













Comentariile cititorilor:
(19 Noiembrie 2022, 22:56)
I WILL FIND YOU AND ...(?)
(11 Noiembrie 2022, 19:24)
@noi vrem pământ, ai mare dreptate in Ialomița oamenii foști proprietari de terenuri intravilane și extravilane, au fost furați pe legea 18/1991 cu actele de proprietate în mână, prefecți, primarii și judecători au făcut tot posibilul sa ajute și să favorizeze hoții. Unui au rămas doar cu actele de proprietate, niste hârtii fara valoare. Alti cu niste copii xerox false făcute pe computere au obținut hectare întregi de terenuri și ști cum și cu cine, cu ajutorul mafiei din judecători și tribunal. Cu prefecți și primari hotti. Se fură și acum bani multi de la APIA dar se acoperă intre ei. Se da din mana în mână șpagă, toți mănâncă. Procurorii știu, poliția cunoaște bine cum se fură dar ști cum e,Anca și gura lor. Îți dai seama că la o furaciune de 800 000 euro, câți mănâncă, că doar nu sunt prosti să-i lase hoțului toți banii. Din 800 ooo împarte jumate și rămâne și el cu 400 ooo. Furați hoților că tot pământ de oale ajungeți.
(11 Noiembrie 2022, 10:49)
Are primaria kogalniceanu 300 de hectare de pamant in rezerva ei? De unde are acest pamant, daca nu de la oamenii care l-au detinut pana au venit comunistii? De ce nu l-au dat inapoi oamenilor? Trebuie sa ne luptam in instanta pentru drepturile noastre calcate in picioare?
Cu cata seninatate vorbesc de 100 - 300 de hectare, ba ca nu e clar, ba ca nu stiau, ba ca nu e masurat prin cadastru. Au fost zeci de comisii de inventariere ca sa sa afle cat pamant au primariile si tot l-au ascuns de ochii oamenilor. Acum e clar de unde au unii primari bani de alegeri!
Daca primarii nu ne spun de unde au "mostenit" 300 de hectare, desi s-au jurat ca nu mai au pamant, sa vina dna si sa-i ia la intrebari! Prefectura si consiliu judetean ce zic? Nimic, ca doar fostul primar e mare sef la ei.
(10 Noiembrie 2022, 23:34)
Nu e vorba despre J.A.I. care facea inselaciuni cu metoda accidentul. Nu au nicio legatura cele 2 persoane, doar o coincidenta de nume.
(10 Noiembrie 2022, 22:08)
Mustăciosul e pe listă ?
(10 Noiembrie 2022, 19:56)
Prin comunele din vestul județului nu se vede, nu se controlează legalitatea și furtul din banii APIA..aloo DNA prin zonă cu serialul Las Fierbinți și comunele vecine, nu vă băgați, sau sunt cu protecție de la bice Urziceni. DNA, DGA auzi că e cu protecție. Mergeți prin sate și comune și vă spun oamenii cum și cât se fură și cum au protecție și de la bice și de la APIA.
(10 Noiembrie 2022, 18:29)
cand te gandesti ca saracul (...) a inceput afacerile prin metoda accidentu si cate si mai cate sa te mai miri ca exista continuare,....de remarcat totusi baiatul a evoluat,.....
(10 Noiembrie 2022, 15:59)
Rușine celor care s-au sesizat!Păi ce facem domnilor pentru niste adeverințe eliberate din primărie pe ochi frumosi si pentru 800 mil de euro arestati intelectualul cu cioc? Toate se plătesc la timpul lor.Va urma...
(10 Noiembrie 2022, 13:28)
Dreptatea si legea sunt eu si mi-o asum! URMEAZĂ CĂTUȘELE!