Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

3 puncte muncite

Handbal, Divizia A, CSM Unirea Slobozia-CSM II București 33-30 (17-15)

3 puncte muncite

Partida cu echipa secundă a vicecampi­oanei CSM București a fost mai complicată decât preconizam. Oaspetele au venit și cu ceva «artilerie grea», din lot făcând parte extrema dreaptă Mihaela Mihai și pivotul Andreea Ailincăi, jucătoare care sunt în anturajul primei echipe. Nu de la ele ne-au venit greu­tățile, ci de la alte tinere, ca Maxim și Mohamed, de care, cu siguranță, vom mai auzi. Concret, am avut un adversar bătăios, nu a fost ușor, dar meciul s-a terminat așa cum ne doream.

S-au desprins în partea secundă Slobozia începe în forță, își înghesuie adversara și o obligă să comită 3 faulturi de 7 metri chiar în primele minute. De Santis și Florea obțin arun­cările, Soreanu și Polismac de două ori, le transformă. Începutul e bun, iar golul de 9-4 al excelentei Cristiana Florea ne face să credem că am luat suficientă distanță. Ne mai ducem o dată la 5 goluri (12-7, în minutul 21) prin reușita micuței Diana Fînaru, dar ne relaxăm prematur. Luăm 4 goluri la foc automat și începem să dăm de greu. Mai mult, în minutul 27 se face 13-13, rezultat care ne scoate din amorțire. Marchează Oana Bidașcu și, pentru că ne era dor, Ștefania Gheorghe scutură plasa de 3 ori, unul dintre goluri marcat din extremă stânga. Ștefania a lipsit în ultimele meciuri, din cauza unei accidentări. La pauză a fost 17-15, iar suspansul s-a prelungit pentru repriza a doua. Egalitate a mai fost în minutul 33, când promițătoarea Nadia Mohamed a făcut 20-20. Au urmat 10 mi­nute de secetă pentru bucureș­tence, în care Slobozia s-a desprins decisiv. În minutul 46, Cristiana Florea și-a probat din nou incisivitatea pentru un 27-22 greu de întors. Am mai trăit pe­riculos când Irina Maxim a marcat spectaculos, aducând Bucu­reștiul la 28-29. Ultimele minute au fost ale Sloboziei, care a mai punctat de 4 ori și a primit doar două goluri. S-a terminat 33-30, victorie muncită care ne ține pe locul 3 în serie, cu șanse conside­rabile de calificare la barajul pentru promovare în Liga Florilor. Pentru CSM Unirea Slobozia au marcat Polismac-6 goluri, Bidașcu-5, Gheorghe-5, Florea-5, Soreanu-3, De Santis-3, Fînaru-3, Roșu-1, Neagu-1, Onicaș-1.

De Santis și Fînaru, încântate de Slobozia Cele două jucătoare noi ale Sloboziei, Martina De Santis și Diana Fînaru, au evoluat pentru prima dată în fața suporterilor Unirii. Au marcat câte 3 goluri și au făcut un meci bun, confirmând că pot aduce un plus echipei. La sfârșitul jocului, cele două handbaliste s-au arătat pe deplin mul­țumite de ce au găsit aici. «Ne bucurăm că suntem la Slobozia... Am fost primite cu multă căldură de conducere și suporteri, iar în echipă ne-am integrat fără probleme, fetele sunt minunate!» spune Diana, completată de Martina: «Indiferent de adversar, noi trebuie să luptăm pentru victorie, să-i bucurăm pe cei care ne susțin. Așa a fost astăzi și așa va fi și în următorul meci, la Ploiești, unde ne dorim, de asemenea, să câștigăm!».

Cu Ploieștiul, sâmbătă, la 12,30
Pentru CSM Unirea Slobozia urmează o deplasare dificilă, la Ploiești. În tur, la Slobozia, a fost scor egal, un rezultat pozitiv în retur asigu­rând, în proporție de 99%, calificarea la baraj. Meciul dintre Activ Prahova și CSM Unirea Slobozia se va juca sâmbătă, 18 februarie 2023, orele 12,00, în Sala «Olimpia» din Ploiești.

14 Februarie 2023, 12:55 (12313 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir

Comentariile cititorilor:


Presedinte:
(15 Februarie 2023, 17:47)
Cu respect scorul a fost 33-30.zi frumoasă .....
EU:
(15 Februarie 2023, 12:15)
scorul a fost 33-20.
mai intrebati.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
254 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în agricultură în Danemarca

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunștință celor interesați că, la această dată, prin rețeaua EURES, sînt disponibile 100 locuri de muncă în Danemarca, respectiv  ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2014, 16:40
(6991 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Hoț din case, reținut de polițiști

Polițiștii de Investigații Criminale au reținut, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 17 de ani, din orașul Amara. Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2014, 15:15
(5310 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Tîlhar în arest

Polițiștii au reținut miercuri, 5 octombrie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr, de 26 de ani, din comuna Bordușani. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2014, 13:10
(5082 vizualizări - 0 comentarii)


SC TROTA România SRL Cluj

angajează
atît tineri șoferi cu categoriile C+E,
cu cel puțin 2 ani de experiență pe TIR,
cît și începători.

Se lucrează în echipaj, pe Comunitate.
Condiții excelente.
Se asigură un cîștig minim
între salariul de bază și diurne.
Informații la tel. 0740/295.418,
numai după trimiterea unui CV
și copii de pe documentele de mai jos,
la [email protected]

-Buletin
-Pașaport
-Permis de conducere
-Cartela tahograf
-Atestat de marfă
-Cazier judiciar
-Cazier auto

5 Noiembrie 2014, 18:10


AJFP Ialomița: 16 milioane de lei, recuperate de Fisc prin executare silită

Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au dat publicității date despre încasările către bugetul consolidat al statului în trimestrul III al anului în curs. 16 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2014, 17:20
(9821 vizualizări - 2 comentarii)


anunț vînzare

societate comercială vinde teren
-suprafață 6470,42 mp
-construcții aferente
terenul și construcțiile
sînt situate în Slobozia,
Șos. Slobozia-Amara, km 2
(amplasament Oierie, fost Romalchim)
Relații suplimentare
la telefon 0727/221.741

5 Noiembrie 2014, 16:10


Ialomița: Fraudă prin sms, semnalată de ANAF

Atenție la sms-urile pe care le primiți! Angajații Agenției Județene de Administrare Fiscală Ialomița atrag atenția contribuabililor cu privire la faptul că, în aceste zile, mai multe persoane au reclamat ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2014, 14:05
(5247 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Zile de pioșenie pentru praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil aduce la Slobozia 5 zile de mare încărcătură spirituală. Zeci de duhovnici și credincioși sîn așteptați să participe la evenimentele religioase. Programul ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2014, 13:20
(6769 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Case cuprinse de flăcări, din cauza instalațiilor electrice

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la locuința unui cetățean din Fetești. La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2014, 12:35
(6962 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, prins în Ialomița

Un tînăr, de 22 de ani, din Jilavele a fost reținut pe raza județului de polițiștii din Urziceni, după ce autoritățile judiciare din Belgia au emis pe numele lui un mandat european de arestare. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2014, 11:50
(6654 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dr Cristiana Stoian, trimisă în judecată

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au finalizat cercetările și au trimis în judecată dosarul privind «vînzările» ilegale de sînge desfășurate sub comanda medicului Cristiana Stoian ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2014, 21:04
(9789 vizualizări - 6 comentarii)


Slobozia: Percheziții la proxeneți! Au fost arestate două persoane

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în baza autorizațiilor de percheziție emise de Judecătoria Slobozia, au efectuat miercuri, 29 octombrie a.c., 3 percheziții domiciliare la persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2014, 18:05
(6252 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bănuit de șantaj, reținut de polițiști

Polițiștii ialomițeni au reținut miercuri, 29 octombrie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un bărbat de 55 de ani, din București. Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reținere ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2014, 17:20
(5413 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița șantaj


Slobozia: Și-a dat foc la casă

În seara zilei de marți, 28 octombrie a.c, un bărbat în vîrstă de 45 de ani, din Cartierul Bora al municipiului Slobozia, cunoscut cu probleme psihice, și-a incendiat locuința. Un echipaj de pompieri și ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2014, 15:25
(5826 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


anunț

SC POLARIS M HOLDING SRL, operatorul de servicii de salubrizare, care a început activitatea în municipiul Slobozia, începînd cu data de 15 octombrie 2014, anunță cetățenii care locuiesc în gospodării individuale (case) că noul program de ridicare a deșeurilor menajere, va fi, începînd cu data de luni, 3 noiembrie 2014, după cum urmează:
LUNI
Șoseaua Amara, Str. Gării, Str. Teilor, Str. Trandafirilor, Str. Cloșca, Str. Horia, Str. Crișan, Str. Ghe. Doja, Str. Ana Ipătescu, Str. Domnița Bălașa, Str. Maramureș, Str. Eternității, Str. Lacului.
MARȚI
Șoseaua Nordului, Str. George Enescu, Str. Ghe. Dima, Str. Ciprian Porumbescu, Str. Ionel Perlea, Str. Simfoniei, Str. Lirei, Str. Traian, Str. Vechea Matcă, Str. M. Viteazu, Str. Rovine, Str. Mircea cel Bătrîn, Str. Miron Costin, Str. Păcii, Str. Intrarea Morii, Str. M. Kogălniceanu, Str. Orion, Str. Viilor.
MIERCURI
Str. Ferdinand, Str. D. Cantemir, Str. Zimbrului, Str. Dragoș Vodă, Str. Aurora, Str. Șt. cel Mare, Str. Viitor, Str. Independenței, Str. Cărămidari, Str. 1877, Str. Roșiori, Str. Plevnei, Str. N. Bălcescu, Str. Redutei, Str. Dorobanți, Str. Vidin, Str. Gării Noi, Str. Intrarea Rahovei, Str. Prelungirea Rahovei, Str. Rahovei, Str. Primăverii.
JOI
Șoseaua Sudului, Str. Plopului, Str. Ulmului, Str. Molidului, Str. Stejarului, Str. Pinului, Str. Magnoliei, Str. Smîrdan, Str. Dumbrava Roșie, Str. Duzilor, Str. Nisipului.
Cartier Slobozia Nouă: Str. Prunului, Str. Mărului, Str. Școlii, Str. Unirii, Str. Vlad Țepeș, Str. Aurel Vlaicu, Str. Cimitirului, Str. C.D. Gherea, Str. George Coșbuc, Str. Traian Vuia, Str. Liliacului, Str. Marginii.
VINERI
Str. Ianache, Str. Paris, Str. Londra, Șoseaua Brăilei, Str. Minerva, Str. Panduri, Str. Oituz, Str. Mărășești, Str. Peneș Curcanul, Str. 24 Ianuarie1859, Str. Col. Ion Popescu, Str. Ion Albeșteanu, Str. Panait Istrati, Str. Walter Mărăcineanu, Str. Dropiei, Str. Pogoane, Str. Ghe. Popescu, Bdul Decembrie 1918, Str. Acad. Ion Lăzărescu.
Cartier Bora: Str. Livezi, Str. Luncii, Str. Maxim Gorki, Str. Salcîmi, Str. Sălcii, Str. Stînjenei, Str. 9 Mai, Str. Radu Vulpe, Str. Ciulniței, Str. Dealului, Str. G-ral Magheru, Fost IAS.
Pentru informații suplimentare
tel. 0734/010.232

28 Octombrie 2014, 19:15


APIA Ialomița: Sprijin financiar pentru agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomita informează că, pînă în data de 7 noiembrie 2014 inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific compensatoriu ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2014, 16:05
(7397 vizualizări - 0 comentarii)


Polaris M Holding SRL se lansează oficial la Slobozia

Noua societate care va efectua salubrizarea reședinței județului, SC Polaris M Holding SRL își deschide oficial punctul de lucru de la Slobozia, la sfîrșitul săptămînii. Evenimentul se desfășoară sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2014, 14:40
(10658 vizualizări - 3 comentarii)


«Patimile Mariei» rulează la Slobozia

Vineri, 7 noiembrie 2014, la Casa de Cultură a Municipiului Slobozia va rula premiera națională a filmului «Patimile Mariei». Filmul o are în prim plan pe Maria, o adolescentă catolică de 14 ani și scoate ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2014, 13:35
(4929 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 13 permise de conducere reținute de polițiști

Acțiunile de disciplinare a participanților la trafic de către polițiști au continuat și în aceste zile. Cu această ocazie au fost aplicate 247 de sancțiuni contravenționale, în valoare aproximativă de ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2014, 12:50
(7211 vizualizări - 0 comentarii)


Artiștii Operei Române, în concert la «Ograda Vals»

Cea de-a doua ediție a evenimentului organizat de Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia, denumit «Ograda Vals», îi aduce în casa marelui muzician ialomițean din comuna Ograda pe artiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2014, 11:25
(4774 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Termen limită la depunerea cererilor pentru ajutorul de stat la asigurări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomita informează că, pînă în data de 31 octombrie 2014 inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2014, 11:05
(8225 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Subvenții electorale pentru asistații sociali

În plină campanie electorală pentru alegerea Președintelui României, statul a decis să crească ajutoarele financiare ale asistaților sociali. Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Ialomița a dat publicității ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2014, 10:40
(7404 vizualizări - 1 comentariu)


Grivița: Locuință cuprinsă de flăcări

Grivița: Locuință cuprinsă de flăcări

Două dormitoare și o baie din incinta unei case din comuna Grivița au ars în urma unui incendiu. În interiorul imobilului au fost descoperite și 3 butelii, iar riscul ca acestea să explodeze a fost ridicat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2014, 09:55
(6894 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița incendiu


Stelnica: Tineri cercetați pentru furt calificat

Dosar penal pentru furt calificat instrumentat de polițiștii Secției Rurale Stelnica. Oamenii legii au în vizor doi cetățeni din Movila, care au pătruns în curtea unui localnic de unde au furat mai multe ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2014, 08:50
(5578 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica furt


Munteni Buzău: Bătrînă înșelată la telefon

Infracțiunile comise prin telefon fac noi victime. O femeie de 75 de ani, din Munteni Buzău, a dat toți banii pe care-i avea în casă unor necunoscuți, după ce, în urma unui apel anonim, i s-a spus că a ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2014, 19:10
(6175 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Termen limită la depunerea cererilor pentru subvenția la motorină

APIA Ialomița îi informează pe fermierii din județ cu privire la faptul că pot depune cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenței de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, aferente ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2014, 17:55
(7217 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoți trimiși în spatele gratiilor

Doi tineri din Miloșești și Sudiți, care s-au sustras executării pedepselor, au fost reținuți și încarcerați. Aceștia au fost condamnați la închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunilor de furt ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2014, 16:45
(6666 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița hoți


Slobozia: «Salonul de Toamnă» 2014

«În șirul manifestărilor expoziționale ce prezintă periodic, la Slobozia, activitatea artiștilor plastici ai Filialei UAP Slobozia-Ialomița, poposim, de data aceasta, la „Salonul de Toamnă“, ajuns la a ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2014, 13:10
(4747 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întîlnire a Sindicatului Național al Agenților de Poliție, la sediul IPJ Ialomița

Joi,  23 octombrie 2014, începînd cu orele 14,30, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, se va desfășura o întîlnire cu membrii Sindicatului Național al Agenților de Poliție din ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2014, 12:15
(7256 vizualizări - 1 comentariu)


anunț angajare

SC BUILDING ASTROM SRL PITEȘTI
angajează
pentru punctul de lucru
CENTRU DE AFACERI HAMILTON
(lîngă Combinatul Chimic)

-Dulgheri
-Fierari betoniști
-Sudori
-Macaragiu

Relații la punctul de lucru
din Slobozia, jud. Ialomița
(lîngă Combinatul Chimic)
telefon 0740/003.338
dl Dogaru Florin

22 Octombrie 2014, 10:30


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Sorin N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 @GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal imaginatie psd în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...