Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Păstrează victoriile pentru «oficiale»

Fotbal, Liga a III-a, Recolta Gheorghe Doja

Păstrează victoriile pentru «oficiale»

Recolta Gheorghe Doja a disputat un nou meci de pre­gătire, la Ianca, contra Viitorului din localitate. A fost un meci frumos, la capătul căruia brăilenii s-au impus cu 5-3. Recolta a deschis scorul prin Adrian Răduca, dar gazdele au întors scorul și au intrat la pauză în avantaj: 2-1. În repriza secundă, Recolta a mai marcat două goluri, prin Răduca și Vlăduț Popescu, dar a și încasat trei. De menționat că antrenorul Adrian Cristea nu s-a putut baza, din varii motive, pe Răducanu, Șerban, Ene, Tănase și Stere. A în­ceput meciul în formula Oprea-Petre, Lungu, Chebac, Andrei-Alexe, Barabaș-Țicu, Răduca, Drăgan-Năstase. Au mai jucat Toma, Popescu, Anton, Comșa. Conform conducerii echipei, a fost un test util, cu o echipă arțăgoasă, care a avut darul de a-i căli pe fotbaliștii Recoltei pentru cele 3 dueluri care ar putea să-i ducă, în premieră, în play-off. Urmează, sâmbătă, 4 martie a.c., ultimul meci amical, în compania colegei de serie, Agricola Borcea. Deocamdată, nu s-a stabilit locul de desfășurare a jocului. Recolta va reveni la meciurile oficiale pe 11 martie a.c., când îi așteaptă o in­teresantă confruntare, pe propriul teren, cu Dunărea Călărași. Și, o dată cu meciurile oficiale, sperăm că vor veni și victoriile.

28 Februarie 2023, 12:50 (9689 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Program stabilit pentru lotul remaniat al Recoltei Gheorghe Doja în noul sezon 2026-2027
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
405 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Pește în portbagaje de mașini

Miercuri, 27 octombrie, polițiștii ialomițeni au descoperit în mașinile a trei șoferi peste 170 kilograme de pește, specia fitofag, caras și plătică, pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta documente ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:06
(14825 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: pește Ialomița


Făcăeni: Furau lemne

Un bărbat, de 41 de ani, din Făcăeni, a alertat polițiștii miercuri, 27 octombrie, întrucît mai multe persoane furau lemne dintr-o explotație forestieră din Balta Ialomiței. Deplasîndu-se la fața locului ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:06
(18404 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Făcăeni furt lemne


Balaciu: Depistat cu numere de înmatriculare expirate la mașină

Un bărbat de 34 ani, din Traian, este actual cercetat de polițiști după ce a fost prins în trafic conducînd o mașină cu numere de înmatriculare expirate. Șoferul a fost identificat de către polițiștii din ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:05
(17660 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Acțiune în trafic

Miercuri, 27 octombrie, polițiștii din Țăndărei au organizat în localitate o acțiune preventivă pe linia traficului rutier. În timpul acțiunilor au fost legitimate 73 de persoane, 60 de mașini au fost verificate ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2010, 14:04
(13505 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița participă la mitingul de susținere a moțiunii cu 1200 de manifestanți

Județul Ialomița este prezent la București cu peste 30 de autocare și circa 1200 de manifestanți. Aceștia au fost mobilizați de către liderii sindicatelor locale și partidele politice de opoziție. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 12:50
(16041 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: miting Ialomița


Trei polițiști ialomițeni, condamnați pentru luare de mită

După ce au solicitat bani pentru a «ierta» contravenienții, trei polițiști ialomițeni au fost condamnați definitiv la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Întrucît sentințele judecătorești au ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:12
(16485 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Hoț trimis după gratii

Marți, 26 octombrie, polițiștii din Andrășești au reținut un bărbat, de 30 de ani, din Miloșești. Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare în data de 19 octombrie, individul fiind acuzat de ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:10
(16182 vizualizări - 0 comentarii)


Beți la volan sau circulînd cu numere false la mașini

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 26 spre 27 octombrie, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe direcția Slobozia-Urziceni. În urma verificărilor de rutină ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:08
(17478 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile la Fisc se depun doar electronic

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița informează că, începînd cu obligațiile declarative aferente lunii octombrie cu termen de declarare 25 noiembrie 2010, declarațiile fiscale vor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 10:06
(15721 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 08:58
(13626 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 08:28
(13659 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Au tîlhărit o fetiță de 13 ani

Duminică, 24 octombrie, în jurul orei 21,00, un bărbat din Perieți a reclamat polițiștilor faptul că fiica sa, de 13 ani, a fost victima unei tentative de tîlhărie, comisă în fața blocului unde domiciliază ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:32
(16388 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

1000 de lei amendă și 200 litri de erbicid confiscat. Acesta este rezumatul unui verificări a unei mașini, aflată în trafic pe raza localității Țăndărei. Șoferul, un bărbat de 37 de ani, din Călărași, a ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:30
(23255 vizualizări - 2 comentarii)


Din nou modificări la asigurările angajaților plătiți cu drepturi de autor

Potrivit unei informări a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, începînd cu 25 octombrie 2010 declararea contribuțiilor individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj pentru contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:30
(15108 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Găinari prinși de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 25 octombrie, o bătrînă de 73 ani din Scînteia a reclamat polițiștilor faptul că în noaptea de duminică spre luni hoții i-au furat din ogradă o plită din fontă, un furcoi ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:29
(16810 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor încarcerat

Luni, 25 octombrie, polițiștii din Axintele și Sălcioara au prins, pe raza localității Lehliu-Gară, un bărbat, de 27 de ani, din Sălcioara, pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă emis ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:28
(15552 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți la porumb

Polițiștii din Bordușani au prins 9 persoane, cu vîrste cuprinse între 20 și 61 ani, care folosindu-se de 5 căruțe au furat peste 1200 kg porumb de pe o solă deja recoltată ce aparținea unui societăți agricole ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:26
(17859 vizualizări - 1 comentariu)


Balaciu: La volan fără permis

În cursul nopții trecute, 25 spre 26 octombrie, polițiștii din Balaciu au depistat în trafic, pe un drum comunal, un autovehicul condus de un localnic, de 36 de ani. Verificînd documentele șoferului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:25
(15552 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Lemne vîndute ilegal

În cursul dimineții de luni, 25 octombrie, polițiștii din Maia au depistat în trafic un autocamion ce transporta și vindea lemne. La volan se afla un tînăr, de 25 de ani, din Vrancea, iar cu ocazia verificării ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 18:23
(14060 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia lemne ilegal


Un morun și 17 kg de icre negre, în portbagajul unui autoturism

Duminică, 24 octombrie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, o mașină condusă de un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Giurgeni. Potrivit polițiștilor, în portbagajul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:31
(16289 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Depunere de coroane de «Ziua Armatei»

Luni, 25 septembrie, Instituția Prefectului Ialomița a organizat o serie de activități pentru celebrarea «Zilei Armatei». Evenimentul a debutat la Monumentul eroilor «Colonel Popescu», în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:25
(12767 vizualizări - 0 comentarii)


Băiețel de 9 ani, înecat la Giurgeni

Un băiețel de doar 9 ani și-a găsit sfîrșitul înecîndu-se într-o cuvă betonată a unei stații de pompare. Tragedia s-a petrecut în localitatea Giurgeni. Băițelul plecase la pescuit în dimineața de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:24
(12643 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A explodat butelia

O improvizație la o butelie a făcut ca aceasta să explodeze, provocînd un incendiu de proporții la Miloșești. Flăcările s-au aprins în după-amiaza zilei de duminică, 24 octombrie și au cuprins bucătăria ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 13:22
(17466 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale Jandarmeriei în școli

Pentru a continua activitatea de prevenție începută anii trecuți, la începutul anului școlar 2010-2011, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a încheiat parteneriate educaționale cu mai multe instituții ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 14:12
(13889 vizualizări - 0 comentarii)


«Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative»

În organizarea Asociației Culturale «Ascult Ialomița», a Fundației «Concord», a Fundației «Academia Dacoromână», a Societății Naționale «Spiru Haret» pentru Educație, Știință și Cultură, precum și a Centrului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 13:59
(11692 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recital Chopin la Centrul Cultural

Marți, 26 octombrie a.c., de la orele 17.00, la Sala de concerte a Centrului Cultural «Ionel Perlea», slobozenii sînt invitați la un recital de pian. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 13:06
(13085 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 1000 de competitori la «Cupa Satelor»

Ialomița: Peste 1000 de competitori la «Cupa Satelor»

Direcția pentru Sport și Tineret Ialomița a desfășurat sîmbătă și duminică, 16, respectiv 17 octombrie, ultimele două etape zonale ale Competiției «Cupa Satelor».
Sîmbătă, în comuna Bucu s-au întîlnit ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 11:41
(13386 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Căzănești

Luni, 25 octombrie a.c., Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu», Biblioteca «Ion Creangă» Căzănești și Consiliul Local Căzănești inaugurează un nou serviciu «Biblionet-lumea în biblioteca mea». Acțiunea ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 11:28
(14864 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Slobozia și Fetești din cauza unor scurtcircuite electrice

Incendii la Slobozia și Fetești din cauza unor scurtcircuite electrice

Două incendii de locuințe sînt situațiile de urgență la care au intervenit pompierii ialomițeni joi, 21 octombrie a.c.. Mai mult, ambele incendii au avut ca și cauză probabilă de izbucnire scurtcircuitul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 17:16
(14392 vizualizări - 1 comentariu)


Munteni Buzău: Spărgător de case, arestat preventiv

Miercuri, 20 octombrie a.c., un bărbat de 30 de ani, din Munteni Buzău, recidivist, a fost prezentat de polițiștii ialomițeni Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia cu propunere de punere în mișcare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 17:10
(14315 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...