EVENIMENT
Anchetă penală la Primăria Reviga ca urmare a unui accident de muncă
Autoritățile locale din comuna Reviga sunt vizate de un dosar penal după ce unul dintre angajații Primăriei a suferit un accident în timp ce se afla la serviciu. Verificările polițiștilor se efectuează în paralel cu cele ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, existând suspiciunea că muncitorul nu avea asigurat echipamentul de protecție atunci când s-a aflat la lucru. Oficialii Primăriei Reviga nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere.
Cercetările sunt în curs În a doua jumătate a lunii februarie 2023, un muncitor necalificat din cadrul Primăriei Reviga a fost trimis pe teren de către reprezentanții instituției pentru a desfunda o canalizare publică, pe strada Brutăriei. Autoritățile au fost înștiințate de faptul că sistemul de canalizare al localității nu funcționează de către un cetățean, printr-o adresă oficială. Reprezentanții Primăriei Reviga i-au solicitat lui S.A. să intervină, se pare, fără a-i asigura și măsurile de protecție necesare. La scurt timp de la momentul în care a început să facă lucrările necesare, bărbatului i s-a făcut rău și a fost scos la suprafață de către un alt cetățean, care trecea întâmplător prin zonă. La rândul său, acestuia i s-a făcut rău, fiind nevoie de intervenția unui echipaj medical. Cel care a sunat la 112 a fost bărbatul care a reclamat faptul că sistemul public de canalizare al localității nu funcționează. La fața locului s-au deplasat medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, care au acordat îngrijiri medicale atât muncitorului angajat al Primăriei Reviga, cât și prietenului care i-a sărit în ajutor, ulterior fiind nevoie și de un transfer către Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru îngrijiri medicale suplimentare. De la spital, cazul a intrat și în atenția Poliției Municipiului Slobozia. Oamenii legii au deschis un dosar penal în care verifică împrejurările în care s-a produs accidentul, dar și măsurile de protecția muncii asigurate de către angajator. «În momentul de față se fac verificări în cadrul unui dosar penal privind nerespectarea măsurilor legate de securitate și sănătate în muncă. Cercetările sunt, deocamdată, in rem!» susțin reprezentanții Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.
Primarul, audiat la sediul ITM Ialomița O anchetă au deschis și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița. La fel ca și polițiștii, reprezentanții instituției încearcă să afle dacă legislația privind sănătatea și securitatea în muncă a fost respectată. Există suspiciunea că respectivul muncitor ar fi fost desemnat să desfunde canalizarea fără ca sarcina în cauză să fie trecută în fișa postului său. Luni, 27 februarie a.c., primarul localității Reviga, Nițu Barbu, a fost chemat la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, pentru a da declarații inspectorilor în legătură cu acest incident. «A fost deschis un dosar și se fac verificări... Am luat mai multe declarații de la cei implicați, inclusiv cu primarul comunei Reviga am stat de vorbă pentru a putea lămuri întreaga situație. Este prematur să discutăm despre eventuale sancțiuni, având în vedere faptul că cercetările se află într-un stadiu incipient...» a declarat Marian Nedelcu, directorul adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița. Oficialii Primăriei Reviga nu au putut oferi detalii cu privire la accidentul de muncă în care a fost implicat angajatul instituției.
10 Martie 2023, 13:50 (15704 vizualizări - 0 comentarii)
Un om a murit și alți doi au fost răniți după ce ar fi încălcat normele de protecție a muncii
Concluziile ITM Ialomița în cazul accidentului produs la ferma Teletext, contestate de avocați
Amenzi de peste 50 mii lei în cazul societății Teletext SRL
Accident de muncă în parcul eolian de la Vlădeni





