EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

† Vincențiu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!

Dreptmăritori creștini,
Hristos a înviat!
Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, sau Paștele, este considerată „Sărbătoarea sărbătorilor”, deoarece însemnătatea ei profundă ne vorbește despre „trecerea de la moarte la viață și de pe pământ la cer”, de la stăpânirea întunericului, la lumina cea pururea fiitoare a lui Dumnezeu.
Mesajul sărbătorii Paștelui poate fi condensat în mărturisirea de credință: „cu adevărat a înviat Domnul și S-a arătat lui Simon” (Luca 24, 34), un mesaj care, prin noutatea sa nemaiauzită până atunci, devine provocator pentru credința noastră, o pune la încercare, dar este și dătător de speranță.
Un scurt rezumat al activității publice a Mântuitorului „începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care S-a înălțat de la noi” (Faptele Apostolilor 1, 22) este prezentat de Sfântul Evanghelist Luca în cartea Faptele Apostolilor, când istorisește convertirea sutașului Corneliu și a familiei sale (F. Ap. 10, 37 - 43): „Iar noi (apostolii) suntem martori pentru toate cele ce a făcut El și în țara iudeilor și în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât, spânzurându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și I-a dat să Se arate, nu la tot poporul, ci nouă, martorilor dinainte rânduiți de Dumnezeu, care am mâncat și am băut cu El, după Învierea Lui din morți. Și ne-a poruncit să propovăduim poporului și să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie Judecător al celor vii și al celor morți” (F. Ap. 10, 39 - 42). Sfântul Apostol Petru insistă pe calitatea sa și a celorlalți apostoli de a fi „martori” și mărturisitori ai experienței trăite alături de Iisus Mântuitorul în timpul vieții Sale pământești, dar și după Învierea Sa din morți, când, în urma întâlnirilor cu Domnul Înviat, viața lor s-a schimbat radical și, din oameni puțin credincioși și fricoși, care s-au poticnit în credință, au devenit martorii îndrăzneți și curajoși ai Învierii Sale din morți, până la sacrificiul suprem al vieții pentru El.
Faptul că au mâncat și băut cu El la masă, după Învierea Lui din morți, este o certitudine, care nu poate fi pusă la îndoială. Apostolii au fost martorii evenimentelor care au avut loc în preajma descoperirii mormântului gol și în perioada celor patruzeci de zile în care Domnul Înviat S-a arătat, perioadă în care i-a format și abilitat, în calitatea lor, unică, de a fi martorii Învierii Sale din morți.
Pe baza mărturiei lor noi ne întemeiem credința, ca cei care au fost fericiți de Domnul Înviat, pentru că, deși nu L-am văzut Înviat, am crezut: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (Ioan 20, 29). Credința noastră este „încredințarea celor nădăjduite” (Evrei 11, 1) și nu constituie un risc, ci un gest elementar de încredere și fidelitate, de ascultare față de Dumnezeu Tatăl, Care, prin Învierea Mântuitorului Hristos din morți cu trupul, Și-a manifestat puterea Sa dumnezeiească și a reînnoit Legământul Său cu întreaga făptură. Dacă Hristos a înviat din morți, înseamnă că omenitatea noastră a fost ridicată în slava dumnezeiască a Preasfintei Treimi, și că noi toți avem „apropiere către Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2, 18), datorită trupului Său omenesc, preaslăvit prin Înviere.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Sfântul Evanghelist Ioan relatează un episod interesant despre Apostolul Petru și celălalt ucenic (Ioan 20, 1-9), care aleargă să vadă mormântul lui Iisus la auzul veștii aduse de Maria Magdalena, cum că „Domnul a fost luat din mormânt și nu știm unde L-au pus” (Ioan 20, 4). Prima parte a acestui episod evanghelic o are ca protagonistă pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena care, dis-de-dimineață, pe când era încă întuneric, a venit și „a văzut” piatra răsturnată de la intrarea în mormânt. Prima explicație pe care ea, în mod instinctiv, o deduce este aceea că cineva a furat noaptea trupul lui Iisus, fapt pe care-l spune și celor doi Apostoli, Petru și Ioan. „Și cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Și aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit și Simon-Petru, urmând după el, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte într-un loc. Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt și a văzut și a crezut” (Ioan 20, 4-8).
  Din acest episod reiese o anumită tensiune între „vederea” de către Maria Magdalena a pietrei răsturnate, cu deducția ei legitimă că trupul Domnului a fost furat de vreun jefuitor de morminte, și „vederea” Sfântului Ioan care, spre deosebire de Maria Magdalena, a început să creadă: „Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut” (Ioan 20, 8). Înaintea lui însă, intrase în camera mormântului și Petru, care, deși văzuse „giulgiurile puse jos, și mahrama care fusese pe capul Lui, nefiind pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc” (Ioan 20, 6-7), acesta nu a crezut.
Există așadar o „vedere” care nu provoacă adevărata credință și o „vedere” care, dimpotrivă, dă naștere credinței. Că Hristos a înviat din morți nu se poate deduce nici din descoperirea mormântului gol, - care putea fi gol în urma unui furt, după cum s-a gândit la început Maria Magdalena și chiar mai târziu când L-a confundat cu grădinarul: „Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și eu Îl voi ridica” (Ioan 20, 15) - și nici din găsirea giulgiurilor întinse pe pământ, după cum le văzuse Petru. Toate aceste semne, pe care evanghelistul Ioan, fără îndoială, le-a pus în evidență, își au cu siguranță greutatea lor, însă nu sunt hotărâtoare pentru a crede că Iisus a înviat din morți, altminteri acestea ar părea ca fiind rezultatul unui silogism, sau a unei ecuații matematice, sau demonstrații științifice.
Pentru evanghelistul Ioan credința „celuilalt ucenic pe care-l iubea Iisus” (Ioan 20, 2) este rodul unei „vederi” particulare, care nu este „vederea” materială a Mariei Magdalena, nici cea a lui Petru. Este vederea duhovnicească, contemplativă, care depășește și trece dincolo de vederea fizică, materială. Această vedere duhovnicească i-a permis „celuilalt ucenic”, care nu este altul decât Sfântul Ioan Evanghelistul, să înțeleagă în profunzime însemnătatea nouă a mormântului gol și a lipsei Trupului lui Iisus. Vederea și înțelegerea duhovnicească sunt posibile numai celor care iubesc și cred dezinteresat că Iisus Hristos a înviat din morți. În baza acestei iubiri, numai Sfântul Ioan a înțeles însemnătatea tainică și duhovnicească a mormântului gol și a giulgiurilor înfășurate și întinse pe jos, care păstrau forma trupului și capului lui Iisus. De aceea, putem să-l considerăm pe Sfântul Ioan Evanghelistul ca fiind „clarvăzătorul iubirii”.
Deși laudă credința luminată de iubire a „celuilalt ucenic” sub anonimatul căruia se ascunde Sfântul Ioan Evanghelistul, el justifică atitudinea lui Petru și a Mariei Magdalena în concluzia acestui episod, afirmând că aceștia „încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să Învieze din morți” (Ioan 20, 9).

Dreptmăritori creștini,
Credința adevărată este cea care se întemeiază și se încredințează în totalitate Cuvântului lui Dumnezeu descoperit în Sfânta Scriptură. Expresia care-i justifică pe apostoli că „încă nu știau Scriptura” este foarte frecventă în Evanghelia Sfântului Ioan. La nunta din Cana Galileei, de pildă, Evanghelistul Ioan consemnează că nunul „nu știa de unde este” vinul (Ioan 2, 9); femeia samarineancă „nu știa” darul lui Dumnezeu și cine este Cel Care-i cerea apă să bea (Ioan 4, 10); la Cina cea de Taină ucenicii declară că „nu știu unde Se duce Iisus și nu știu nici calea” (Ioan 14, 5). Toate aceste referințe ne ajută să cunoaștem profunzimea neînțelegerii lor, datorată noutății absolute a Tainei Întrupării și Învierii Fiului lui Dumnezeu, în fața căreia omul trupesc, lipsit de vederea duhovnicească, este total nepregătit.
Această evidențiere a neînțelegerii de către ucenici și a dificultății de a crede, după cum reiese și din relatarea despre întâlnirea Domnului Înviat cu Maria Magdalena sau cu Apostolul Toma, nu urmărește doar să sublinieze neputința omului de a crede, dacă nu i se descoperă de sus, sau să descrie pur și simplu adevărata natură a credinței, ci urmărește să ne introducă în noutatea absolut surprinzătoare a Învierii. Iar noutatea Învierii nu se referă numai la Persoana Mântuitorului Hristos, ci mai ales la modul în care ne raportăm noi la El și căutăm să participăm la Învierea Lui, care este și a noastră. Dacă Hristos a înviat cu adevărat și trăiește veșnic în slava Preasfintei Treimi, înseamnă că părtășia sau comuniunea noastră cu El continuă să fie prezentă și din ce în ce mai intensă, pe măsură ce ne apropiem de El și facem efortul de a înțelege, prin credință, ceea ce a făcut și face pentru noi până la sfârșitul veacurilor.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Se află Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu”  (Coloseni 3, 1-2). „Dumnezeu, Care pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci L-a dat morții pentru noi toți, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?”. De aceea, Învierea lui Hristos implică, încă de acum de pe pământ, din acest moment, și învierea noastră! În acest sens, Sfântul Apostol Pavel le amintea creștinilor din Roma că participarea la Învierea lui Hristos și a noastră începe din momentul botezului nostru: „Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6, 4). Viața nouă împreună cu Hristos Înviat începe din momentul botezului și nu se sfârșește niciodată, de aceea, să căutăm zi de zi să umblăm și noi prin înnoirea vieții, mai ales prin înțelegerea însemnătății Învierii Domnului pentru fiecare dintre noi.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Timp de șapte săptămâni am săvârșit o călătorie duhovnicească, un urcuș al nevoințelor spirituale, prin post și rugăciune împletită cu faptele bune, căutând să ne înnoim viața, privind cu ochii sufletului spre Ierusalimul patimilor, răstignirii, morții și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Suntem chemați să participăm la aceste momente dramatice din viața Mântuitorului Iisus Hristos, rugându-L pe Dumnezeu să ne dăruiască vedere duhovnicească, pentru a înțelege Taina Jertfei și a Învierii și însemnătatea lor pentru viața și mântuirea noastră.
„Cu adevărat a înviat Domnul și S-a arătat lui Simon” (Luca 24,34) este un mesaj dătător de speranță, dându-ne putere să luptăm cu marile ispite ale vieții, care, ca niște valuri puternice, se ridică în fața noastră.
Trăim vremuri grele, cu multe și dureroase încercări. După mai bine de doi ani de pandemie ucigătoare, în care au murit mult prea mulți oameni, au urmat criza economică, inflația și războiul devastator de lângă granițele țării. Dar Mântuitorul ne încurajează: „Nu vă temeți!” (Ioan 16, 33) Domnul Iisus Hristos a spus „Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).
Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne dă curaj și nădejde, chemându-ne să fim solidari și uniți în comuniunea de rugăciune, călăuzindu-ne cu lumina Sa, să alegem calea vieții și nu a morții. Cu voce puternică, participând la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, care este și a noastră, să vestim această „minune a minunilor” și celor ce sunt în întunericul păcatelor.
Să înmulțim faptele cele bune, care sunt o făclie aprinsă în fața oamenilor, iar lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-o dăruiește să ne călăuzească și să ne dea putere să biruim pe cei vicleni și fățarnici, care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu, a creștinilor ortodocși.
În această zi de lumină și har, vă binecuvintez și vă urez să aveți pace, credință și nădejde, sănătate și bunăsporire, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,
† Vincențiu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

15 Aprilie 2023, 21:40 (11993 vizualizări - 2 comentarii)