Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Meciul 10 fără victorie

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Minaur Baia Mare 0-0

Meciul 10 fără victorie

Era pe la sfârșitul toamnei lui 2022. Pe elegantul stadion din Târgu Jiu, Unirea Slobozia făcea instrucție cu Viitorul Pandurii. Ialomițenii băteau cu 4-0, prin golurile marcate de Rus, Boțogan și Prejmerean de două ori. În ciuda aparențelor, Unirea e o echipă iubită, așa că a avut câțiva suporteri pe stadion, veniți la Târgu Jiu pe «barba» lor, de dragul culorilor galben-albastre. Nici în cele mai pesimiste scenarii acești suporteri nu s-ar fi gândit că acea victorie ar putea fi ultima din acest campionat. Meciul cu Baia Mare, disputat sâmbătă, 22 aprilie 2023, a fost al 10-lea consecutiv încheiat fără victorie. Ar mai fi depla­sarea de la Miercurea Ciuc...

Ei slabi, noi neputincioși Criza de rezultate a transformat înverșunarea din tribune în simplă cate­rincă. Moroșenii sunt oameni simpatizați la Slobozia și nu puțini au fost spectatorii care au sperat la un succes al oaspeților pentru a-i vedea și în sezonul viitor. Că, deh, Unirea era deja scăpată de griji... N-a fost cazul. Exceptând pseudoechipa Unirea Constanța, Minaur Baia Mare este cea mai slabă echipă care a trecut pe la Slobozia în acest sezon, iar locul din clasament reflectă, în bună măsură, realitatea. Antrenorul Enache Costea a apelat, pentru meciul cu Minaur, la următorii jucători: Contra-Dorobanțu, Ibrian, Dinu, Toma (Perju ’81)-Coadă, Ekollo-Silaghi (Bolohan ’81), Afalna, Ben Levy (Mustacă ’69)-Rus (Golda ’74). Prima repriză este extrem de săracă în faze de poartă, Unirea fiind vioara întâi, în ciuda faptului că echipa adversă ar fi trebuit să aibă mai multă motivație. Prima ocazie a venit în minutul 15, când Silaghi a reluat puțin pe lângă poartă, din interiorul careului. A urmat șutul lui Ekollo peste poartă, dar și lovitura de cap a lui Rus, care nu l-a văzut pe Ekollo, venit în poziție mai bună. Tot Unirea e echipa cu inițiativă și în startul primei reprize. Ibrian reia cu capul puțin peste poartă, la centrarea din corner a lui Toma, iar Silaghi îl evidențiază, în premieră, pe portarul oaspeților, Relu Stoian. Oaspeții replică prin experimentatul Răzvan Horj care rămâne singur cu portarul nostru, dar «SuperMario» Contra blochează șutul acestuia. Același Contra se opune, 10 minute mai târziu, șutului bine plasat de Berisha. Ultimul cuvânt îl are tot Unirea, echipă atât de relaxată încât și-a permis să dea cu piciorul unui contraatac «3 contra 1». Denis Golda lovește bara, specialitatea casei, și este, cu siguranță, singurul atacant din eșalonul secund cu mai multe bare decât goluri. Tot Golda are și ultimul șut pe poartă, dar Avram este la post. Și astfel se termină al 10-lea meci consecutiv fără victorie al Unirii. Sâmbătă, 29 aprilie 2023, orele 11,00, Unirea joacă ultimul meci stagional, în deplasare, la Miercurea Ciuc. În Harghita, Unirea nu a cunoscut înfrângerea. Ba, mai mult, a reușit și o victorie, 1-0, cu Gabriel Lazăr marcator și Enache Costea antrenor.

25 Aprilie 2023, 16:35 (3376 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


Varză:
(28 Aprilie 2023, 14:32)
Iliuță nu prea il mai vad la tribuna.Sa ascuns domnul președinte?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(14897 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12426 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11845 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11070 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14187 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13680 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11775 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14728 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12691 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11480 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(13793 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:52
(11816 vizualizări - 1 comentariu)


Brazi confiscați la Fetești

Brazi confiscați la Fetești

8 brazi pentru care nu existau documente de proveniență potrivit legii au fost confiscați de polițiștii feteșteni. Aceștia au acționat joi, 17 decembrie a.c., pe raza municipiului pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:47
(10735 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:40
(14820 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița se circulă în condiții de iarnă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că pe majoritatea arterelor de pe raza județului Ialomița se circulă în condiții de iarnă. Nu există tronsoane de drum închise circulației, traficul ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:46
(12183 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din mașini, prinși în flagrant

Hoți din mașini, prinși în flagrant

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți, acuzați că au acționat pe raza municipiului Slobozia și orașului Țăndărei, săvîrșind zece furturi din autoturisme. În cursul zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:44
(11987 vizualizări - 0 comentarii)


Viscolul-41 de localități fără energie electrică, Slobozia fără apă

Potrivit subprefectului Gigi Petre, «viscolul a afectat rețelele electrice din întreg județul Ialomița, parțial sau integral 41 de localități rămînînd fără energie electrică». «Noaptea trecută a fost un ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 16:28
(11339 vizualizări - 0 comentarii)


Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Din cauza blocajelor din trafic, prefectul Mădălin Teculescu a emis astăzi, la orele 10,45, o dispoziție prin care interzice circulația autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:47
(11526 vizualizări - 0 comentarii)


Permanență 24 din 24 la sediul DSV

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în perioada 19 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, în scopul prevenirii apariției unor evenimente ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:37
(12888 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare pentru șoferi

Atenționare pentru șoferi

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii autovehiculelor de mare tonaj că la intrare în localitățile Slobozia și Urziceni au fost instituite filtre ce restricționează accesul mașinilor neechipate ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 16:55
(10352 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrân omorât pe loc

Bătrîn omorît pe loc

În localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton. Astfel, luni, 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe DN 2, un pieton, în timp ce se angajase în traversarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:37
(12306 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:28
(11907 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:18
(15450 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:40
(11009 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:38
(10348 vizualizări - 0 comentarii)


Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:36
(12797 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:22
(14636 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 16:47
(14918 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:35
(12133 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13489 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...