SPORT
Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Minaur Baia Mare 0-0
Meciul 10 fără victorie
Era pe la sfârșitul toamnei lui 2022. Pe elegantul stadion din Târgu Jiu, Unirea Slobozia făcea instrucție cu Viitorul Pandurii. Ialomițenii băteau cu 4-0, prin golurile marcate de Rus, Boțogan și Prejmerean de două ori. În ciuda aparențelor, Unirea e o echipă iubită, așa că a avut câțiva suporteri pe stadion, veniți la Târgu Jiu pe «barba» lor, de dragul culorilor galben-albastre. Nici în cele mai pesimiste scenarii acești suporteri nu s-ar fi gândit că acea victorie ar putea fi ultima din acest campionat. Meciul cu Baia Mare, disputat sâmbătă, 22 aprilie 2023, a fost al 10-lea consecutiv încheiat fără victorie. Ar mai fi deplasarea de la Miercurea Ciuc...
Ei slabi, noi neputincioși Criza de rezultate a transformat înverșunarea din tribune în simplă caterincă. Moroșenii sunt oameni simpatizați la Slobozia și nu puțini au fost spectatorii care au sperat la un succes al oaspeților pentru a-i vedea și în sezonul viitor. Că, deh, Unirea era deja scăpată de griji... N-a fost cazul. Exceptând pseudoechipa Unirea Constanța, Minaur Baia Mare este cea mai slabă echipă care a trecut pe la Slobozia în acest sezon, iar locul din clasament reflectă, în bună măsură, realitatea. Antrenorul Enache Costea a apelat, pentru meciul cu Minaur, la următorii jucători: Contra-Dorobanțu, Ibrian, Dinu, Toma (Perju ’81)-Coadă, Ekollo-Silaghi (Bolohan ’81), Afalna, Ben Levy (Mustacă ’69)-Rus (Golda ’74). Prima repriză este extrem de săracă în faze de poartă, Unirea fiind vioara întâi, în ciuda faptului că echipa adversă ar fi trebuit să aibă mai multă motivație. Prima ocazie a venit în minutul 15, când Silaghi a reluat puțin pe lângă poartă, din interiorul careului. A urmat șutul lui Ekollo peste poartă, dar și lovitura de cap a lui Rus, care nu l-a văzut pe Ekollo, venit în poziție mai bună. Tot Unirea e echipa cu inițiativă și în startul primei reprize. Ibrian reia cu capul puțin peste poartă, la centrarea din corner a lui Toma, iar Silaghi îl evidențiază, în premieră, pe portarul oaspeților, Relu Stoian. Oaspeții replică prin experimentatul Răzvan Horj care rămâne singur cu portarul nostru, dar «SuperMario» Contra blochează șutul acestuia. Același Contra se opune, 10 minute mai târziu, șutului bine plasat de Berisha. Ultimul cuvânt îl are tot Unirea, echipă atât de relaxată încât și-a permis să dea cu piciorul unui contraatac «3 contra 1». Denis Golda lovește bara, specialitatea casei, și este, cu siguranță, singurul atacant din eșalonul secund cu mai multe bare decât goluri. Tot Golda are și ultimul șut pe poartă, dar Avram este la post. Și astfel se termină al 10-lea meci consecutiv fără victorie al Unirii. Sâmbătă, 29 aprilie 2023, orele 11,00, Unirea joacă ultimul meci stagional, în deplasare, la Miercurea Ciuc. În Harghita, Unirea nu a cunoscut înfrângerea. Ba, mai mult, a reușit și o victorie, 1-0, cu Gabriel Lazăr marcator și Enache Costea antrenor.
25 Aprilie 2023, 16:35 (3369 vizualizări - 1 comentariu)
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup













Comentariile cititorilor:
(28 Aprilie 2023, 14:32)
Iliuță nu prea il mai vad la tribuna.Sa ascuns domnul președinte?