Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Balta «Valea Ciorii» este disputată în instanță de pretinși proprietari

De 30 de ani

Balta «Valea Ciorii» este disputată în instanță de pretinși proprietari

Scandal cu braconieri, dosare penale și autorizații de mediu emise la limita legii pentru Lacul «Valea Ciorii», din apropierea loca­lității cu același nume. Patru societăți își dispută în instanță dreptul de proprietate asupra întinderii de apă, în suprafață de 122,18 ha, și se acuză reciproc de practici ilegale. Început în urmă cu aproape 30 de ani, litigiul pare imposibil de stins.

Război în instanță pe malul apei Lacul «Valea Ciorii», din care fac parte Acumulă­rile «Valea Ciorii» și «Valea Lată Sărată», a aparținut până în 1990 Întreprinderii Piscicole Ialomița. După 1991, societatea de stat s-a privatizat, schimbându-și denumirea în Societatea Ialpesco SRL, preluând întreg activul și pasivul fostei Întreprinderi Piscicole Ialomița. Primele încercări de preluare a patrimoniului Ialpesco SRL au debutat în 1994, când Primăria Valea Ciorii și Consiliul Județean Ialomița au încercat să transfere cele 122,18 hectare ale la­cului în patrimoniul privat al localității, invocând o Hotărâre a Comisiei Județene de Fond Funciar Ialomița care conferea celor două entități acest drept. Procesul s-a judecat pe rolul Tribunalul Ialomița, la acea vreme instanța dând dreptate societății Ialpesco SRL. Între timp, firma și-a păstrat dreptul de proprietate doar asupra digurilor care împrejmuiesc lacul, proprietatea asupra peștilor din baltă și administrarea materialului piscicol revenind societăților Bio Fish Distribution SRL și Piscicola Valea Ciorii SRL. Împreună cu Ialpesco SRL, cele două societăți au reclamat în nenumărate rânduri faptul că, începând cu anul 2020, «nu au mai putut să exploateze materialul piscicol, deoarece diferite persoane pretindeau că au drept de proprietate asupra Acumulării „Valea Ciorii“ (n.red.: inclusă în Lacul „Valea Ciorii“), resursele fiind exploatate abuziv, folosindu-se fie curent electric, fie alte metode agresive de braconaj». Unul dintre pretinșii proprietari ai bălții ar fi societatea Anastasia Fish SRL, societate care a reușit să convingă Ministerul Mediului și Agenția Națională pentru Protecția Mediului că ar deține acest drept. Astfel, cele două instituții au eliberat pe numele societății Anastasia Fish SRL avizele de mediu și de exploatare a ma­terialului piscicol din Lacul «Valea Ciorii». Consi­derând că actele administrative emise de Ministerul Mediului și Agenția Națională pentru Protecția Mediului sunt neconforme, Ialpesco SRL, alături de celelalte două firme, solicită acum instanței de judecată anularea documentelor, motivând faptul că acestea sunt adevărații proprietari ai Lacului «Valea Ciorii», precum și ai materialului piscicol. Procesul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița. Mai mult, entitățile au depus și o serie de plângeri penale, care fac obiectul unor anchete des­chise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești. În așteptarea unei soluții din partea organelor judiciare, aceleași firme au deschis în 2022 un proces ce are ca obiect «fraudă la lege a titlului de proprietate», aflat în curs de soluționare pe rolul Judecătoriei Fetești.

Importantă resursă economică
Pentru o comună inclusă pe harta zonelor defavorizate, precum Valea Ciorii, un astfel de lac re­prezintă o adevărată sursă de venituri. Iar astfel, răz­boiul purtat în instanță nu este deloc întâmplător. Potrivit site-urilor de specialitate, Lacul «Valea Ciorii» ar fi beneficiat de o populare masivă cu specii de pești precum crap, somn, șalău sau lin. Datele arată că amatorii de pescuit scoteau din buzunare până la 75 de lei/persoană pentru 12 ore de pescuit pe malu­rile acestei bălți. Mai mult, prețul unui abonament standard, pentru un an, avea valoarea de 3000 de lei.

4 Mai 2023, 11:05 (15691 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Instanțele din Ialomița, sufocate de contestații privind plângerile contravenționale
Operatorul Ecoaqua Călărași poate continua investițiile inițiate și în județul Ialomița
Înalta Curte de Casație și Justiție decide dacă localitățile ialomițene asociate Ecoaqua Călărași vor rămâne fără proiectele de apă-canal

Comentariile cititorilor:


ema:
(23 Ianuarie 2024, 10:17)
"golanii locali" scot chitanța, de fiecare data au facut asa. dacă nu v ar cere bani, cum s ar întreține pe el însuși si pe familia lui ? astfel de ce nu gândiți ?
Tudor:
(9 Mai 2023, 02:21)
Cum să nu se năruie tot când un semianalfabet ajunge primar și face bani din evaziune, polițistele se dau în bărci cu braconierii și toată lumea fură.
Diaconu:
(9 Mai 2023, 01:13)
Ce se intampla aici este expresia disolutiei autoritatii statului si a impotentei institutiilor
@Gogu:
(7 Mai 2023, 12:55)
Daaaa adevărat ce petreceri trăgea Mariana c..r de fer cu Sofronie administratoru și cu dotoru Mirel, toată lumea manca un caras la grătar sau bursuc la ceaun.
Gogu:
(7 Mai 2023, 00:49)
A fost fieful militenilor si politistilor din zona .
Tanta:
(5 Mai 2023, 23:14)
Ăia de la Primărie care la tinerețe băgau și ei o plasă sa mănânce și gura lor un fitofag vor acuma balta Strachina pentru ei și copii lor cu pensiuni.  Balta e a statului nu a hoților.
Băse:
(5 Mai 2023, 11:32)
Dotoru Mirel a furat o societate piscicolă a statului împreună cu băieții din finanțe prin anii "90, societate care era pe profit dar banii se duceau la stat și nu era bine. Nimeni nu a răspuns legal, acuma dotoru fiind și hot a ajuns până la urmă la pușcărie pentru alte nelegiuiri. El a scos tot pestele din baltă și l a vândut pe persoană fizică.  De investit, mai nimic, a adus câțiva peștișori fără  acte,  braconati pe la Dunăre iar acum, din pușcărie, prin interpuși, revendică dreptul asupra folosirii bălți statului. Nu dorește decât să perceapă taxa de pescuit de la fraierii care și fac iluzii că vor prinde ceva în apa de ploaie.
exul:
(4 Mai 2023, 23:08)
pasunile v-am vandut ? v-am vandut !
terenurile v-am vandut ? v-am vandut !
toanele de balta v-am vandut ? v-am vandut !
ce ar mai fi de vandut ca vreau sa vin iar la butoane ?
Dana:
(4 Mai 2023, 21:39)
Acum umbla golanii locali pe malul apei și cer bani de la pescarii sportivi câte 100 de leu de om și nu le da nicio chitanță. Pentru asta este bătălia pentru furtul banilor de la pescarii șantajați și înșelați iar autoritățile dorm.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(152 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(180 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(157 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1025 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(607 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(594 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(641 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1183 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1130 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1300 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1256 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1465 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1632 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2311 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1811 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1554 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1478 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1560 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4026 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2573 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1802 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1845 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1696 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4277 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1882 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1849 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1793 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...