Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Punctul rezervelor

Fotbal, Liga a III-a, Recolta Gheorghe Doja-Gloria Băneasa 3-3

Punctul rezervelor

Recolta Gheorghe Doja a trecut prin două deplasări grele, la Voluntari și Borcea, în care a încasat două înfrângeri la același scor: 1-5. Prin urmare, înaintea meciului de pe teren propriu cu Gloria Băneasa, moralul echipei ialomițene era la pământ. Mai mult, unul dintre cei mai importanți oameni de atac, Adrian Răduca, nu a putut evolua din pricina unei lombalgii. La aceasta se adaugă și accidentarea «under-ului» Giordano Lungu, care limitează mult opțiunile antrenorului. Așa că Valentin Toma i-a trimis în teren, din primul minut, pe Răducanu-Petre, Ene, Chebac, Andrei-Alexe, Comșa-Tănase, Drăgan, Țicu-Năstase. Pe parcursul reprizei secunde, au mai intrat Bălan, Stere, Anton și Popescu. Meciul începe echilibrat, în mi­nutul 17 Mihail Petre trimițând cu latul pe poartă, nu îndeajuns de periculos pentru a-l surprinde pe portarul constănțenilor. La faza următoare, dobrogeanul Mihalcea trece ca prin brânză prin apărarea Recoltei și îl învinge pe Răducanu, bucurând numeroșii suporteri ai Gloriei Băneasa. Recolta caută egalarea, Năstase are două faze care o puteau aduce, dar, la pauză, oaspeții sunt în avantaj. Treptat, în garnitura ialomițenilor apar schimbări, în frunte cu mijlocașul Florin Bălan, revenit acasă după o aventură în străinătate. Meciul continuă să nască spe­ranțe. Tânărul David Țicu prinde cadrul porții, dar șutul e telefonat. Oaspeții sunt mult mai pragmatici, iar în minutul 51 punctează, din nou, prin Sandu Iovu. Mai sunt minute, așa că mai avem speranțe. Le reaprinde golul marcat de Andrei Comșa, în minutul 70, după o fază bine lucrată în careul advers. 6 minute mai târziu, Militaru face 3-1 pentru Băneasa, profitând de o nouă nesincronizare în apărarea noastră.

Recital Vlăduț Popescu Vin ultimele minute și momentul de grație al oamenilor veniți de pe banca de rezerve. În minutul 85, Vlăduț Popescu iese la rampă, pentru prima oară, cu o centrare excelentă, de pe partea dreaptă, pentru Gisni Stere, care trimite mingea în poartă cu o lovitură de cap. Un minut mai târziu, Bălan șutează de la vreo 40 de metri, portarul dobrogenilor respingând cu dificultate. Recolta continuă să preseze, iar în minutul 90, același Popescu este deschis cu o pasă filtrantă și mar­chează pentru un 3-3 spectaculos care arată că echipa ialomi­țeană încă are resurse pentru a evita retrogradarea. Recolta rămâne pe locul 8, după ce Borcea a scos doar egal la Călărași. Retrogradată matematic, CS Amara a pierdut la Voluntari, 0-4. Sâmbătă, 13 mai 2023, orele 18,00, avem din nou derby județean, de data asta, la Amara.

9 Mai 2023, 16:20 (6482 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Comentariile cititorilor:


Dorian:
(15 Mai 2023, 01:16)
@Doriane le trb un singur punct,ca se face departajarea după clasamentul din sezonu regulat.
Doriane:
(14 Mai 2023, 15:30)
Iar furi curent …in primul rând au nevoie de 2 puncte dacă tot ești hater și in al doilea se vor salva cu brio stai tu liniștit
Dorian :
(13 Mai 2023, 23:06)
Cat bulan are Doja))) Le trebuie doar un egal din 2 meciuri și s-au salvat. Sa vedem și dacă vor reuși sa-l scoata.
Dorian:
(9 Mai 2023, 22:24)
Sa vedem ce fac la Amara vineri,dacă iar se încurcă cu ei e gg

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
279 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27118, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de vineri, 29 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2022, 16:35
(2811 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Vineri, 29 mai a.c., în zona localității Giurgeni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în evenimentul rutier au fost implicate două ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:55
(11737 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița, vineri, 29 aprilie 2022, la Monumentul Eroilor «Colonel Popescu» din parcul Catedralei. Programul evenimentului a cuprins ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:15
(13608 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Recomandări privind conduita preventivă de 1 Mai

În perioada 30 aprilie-1 mai 2022, peste 180 de polițiști și pompieri din Ialomița vor fi la datorie, în slujba comunității, pentru asigurarea desfășurării în condiții de deplină ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:40
(6573 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27116, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de joi, 28 aprilie ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:15
(3388 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna mai 2022

Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, 2 mai 2022, noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de 5,5% și 6,15%. Titlurile de Stat au valoare ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:00
(18428 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modelul documentelor pentru plata șomajului tehnic a fost aprobat

Modelul tipizat al documentelor necesare angajatorilor pentru plata indemnizației de șomaj tehnic reglementat de Ordonanța de Urgență nr. 36/2022, privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a salariaților ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 14:00
(12084 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se redeschide «Salonul de primăvară»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» organizează marți, 3 mai 2022, expoziția de pictură «Salonul de primăvară». Evenimentul începe la orele 14,00 și se desfășoară cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, filiala ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 13:45
(5048 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, etapa județeană, la Muzeul Național al Agriculturii

Miercuri, 4 mai 2022, la orele 11,00, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va fi gazda expoziției prilejuită de Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, etapa județeană ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 12:30
(14316 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Joi, 28 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27110, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua de miercuri, 27 aprilie ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2022, 16:20
(7849 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada 28 martie-24 aprilie 2022, echipe de inspectori din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat controale oficiale privind modul în care sunt respectate condițiile sanitar-veterinare în 152 de obiective ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2022, 15:05
(11521 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din Căzănești

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua București din orașul Căzănești, echipele de intervenție RAJA sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2022, 14:20
(11736 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 27 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27109, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de marți, 26 ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2022, 16:15
(2730 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Noi forme de sprijin pentru susținerea activității fermierilor în anul 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 12 mai 2022 inclusiv, se depun cereri de solicitare pentru următoarele scheme de ajutor de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2022, 15:00
(11309 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr arestat pentru «tentativă la omor»

Luni, 25 aprilie a.c., un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Slobozia, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de «tentativă la omor». Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2022, 17:50
(10594 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 40 permise reținute, amenzi de peste 222 mii de lei

În minivacața prilejuită de Sărbătorile Pascale, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2022, 17:40
(9922 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 noi cazuri de COVID-19

Marți, 26 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27105, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ziua de luni, 25 aprilie ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2022, 16:40
(3741 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă la Dridu

Echipele RAJA Constanța intervin pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Principală, nr. 264, din localitatea Dridu. În vederea executării acestor ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2022, 14:10
(16985 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun nou caz de COVID-19!

Luni, 25 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27102, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 24 aprilie ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2022, 16:50
(13046 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Duminică, 24 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27102, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua de sâmbătă, 23 aprilie ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2022, 16:25
(8021 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Accident rutier provocat de un șofer băut

DN21: Accident rutier provocat de un șofer băut

În dimineața zilei de duminică, 24 aprilie a.c., între localitățile Slobozia Nouă și Iazu s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2022, 13:15
(12548 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prins în flagrant în timp ce fura alimente dintr-un supermarket

Un polițist aflat în timpul liber a intervenit în seara zilei de vineri, 22 aprilie a.c., pentru prinderea unui bărbat, suspect că ar fi sustras mai multe produse dintr-un magazin din centrul municipiului ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2022, 17:00
(23185 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Sâmbătă, 23 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27101, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua de vineri, 22 aprilie ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2022, 16:50
(5864 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: 11 persoane, victime ale unui accident rutier

Iazu: 11 persoane, victime ale unui accident rutier

Vineri, 22 aprilie a.c., pe raza localității Iazu s-a produs un accident rutier. Potivit ISU Ialomița, în evenimentul rutier au fost implicate 4 autorisme, victime ale accidentului fiind 11 persoane, 7 ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2022, 19:50
(12880 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 22 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27100, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de joi, 21 aprilie ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2022, 16:40
(3737 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Joi, 21 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27098, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de miercuri, 20 aprilie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2022, 16:35
(4880 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente într-o singură zi

Ialomița: 4 accidente într-o singură zi

Miercuri, 20 aprilie a.c., în jurul orei 9,50, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri  Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2022, 16:05
(8648 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni/Fetești: Percheziții într-un dosar penal privind produse contrafăcute

Urziceni/Fetești: Percheziții într-un dosar penal privind produse contrafăcute

Peste 620 de articole vestimentare și de încălțăminte contrafăcute, în valoare de 220000 de lei, au fost descoperite și confiscate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2022, 15:25
(12866 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Traficant de droguri, reținut pentru 24 de ore

Ialomița: Traficant de droguri, reținut pentru 24 de ore

Marți, 19 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița-Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii DIICOT-BT Ialomița, au ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2022, 17:30
(16685 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 20 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27094, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de marți, 19 ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2022, 16:15
(6048 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...