Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 29 mai 2023

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:
Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 29 mai 2023, orele 16,00, la Căminul Cultural «George Folescu» Slobozia Nouă.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al  Municipiului  Slobozia, jur. Tudoran Valentin

Anexă la Dispoziția Primarului nr. 589/22.05.2023
PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 29.05.2023, orele 16,00
1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 27 aprilie 2023. - -
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 15 mai 2023. - -
3. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, strada Răzoare, nr. 6, bloc 20, scara B, etaj 1, apartament 31, către doamna Antofie Mirela-Gabriela și domnul Antofie Gheorghe.-Primarul Municipiului Slobozia-1,-4
4. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Strada Viilor, nr. 65, bloc T5, scara A, parter, apartament 1, către doamna Dumitru Georgeta.-Primarul Municipiului Slobozia-1,-4
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare aferente obiectivului de investiții „CENTRU MULTIFUNCȚIONAL PENTRU TINERET ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA“.-Primarul Municipiului Slobozia-1,-3
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „COPERTINĂ LA STAȚIA DE EPURARE-TREAPTA MECANICĂ APE UZATE, SLOBOZIA“.-Primarul Municipiului Slobozia-1,-3
7. Proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL nr. 386/27.10.2023 privind retragerea dreptului de administrare asupra imobilelor în care își desfășoară activitatea Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu“ și transmiterea acestui drept către Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza“ și Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului“.-Primarul Municipiului Slobozia-2,-3
8.
Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 55/28.02.2023 referitoare la trecerea imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 38993, situat în Slobozia, Strada Ion Creangă, nr. 2, din domeniul public al UAT Municipiul Slobozia în domeniul public al Județului Ialomița.-Primarul Municipiului Slobozia-2,-3
9. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 56/28.02.2023 referitoare la  trecerea terenului în suprafață de 114 mp, situat în Slobozia, Strada Mihail Sadoveanu, din domeniul public al UAT Municipiul Slobozia în domeniul public al Județului Ialomița.-Primarul Municipiului Slobozia-2,-3
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Direcției de Evidență a Persoanelor Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-2
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Poliției Locale Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-2
12.
Proiect de hotărâre privind aprobarea Listei de acces și a Listei cu ordinea de prioritate a locuințelor pentru tineri, construite din fonduri ANL, destinate închirierii tinerilor specialiști din sănătate, în Municipiul Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-5
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea repartizării unei locuințe sociale situate în Municipiul Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-5
14.
Proiect de hotărâre privind aprobarea și garantarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 34.000 mii lei.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 2
15.
Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de onoare al Municipiului Slobozia“ domnului Cruțu Marin.-Primarul Municipiului Slobozia-5
16.
Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere. - -
Secretar General al Municipiului  Slobozia, jur. Tudoran Valentin
*Denumirea Comisiilor de specialitate:
1. Comisia Economico-Financiară
2. Comisia Juridică și de Disciplină
3. Comisia de Urbanism și Amenajarea Teritoriului
4. Comisia de Comerț, Prestări-Servicii
5. Comisia pentru Învățământ, Cultură, Sănătate, Sport, Tineret, Protecție Socială

25 Mai 2023, 16:10 (781 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
229 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(17578 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12333 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10151 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12367 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16058 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 08:12
(8678 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 19:21
(15747 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea infracționalității stradale

Joi, 18 februarie a.c., efective ale Poliției Orașului Țăndărei și jandarmi au organizat și executat în comun o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 18:13
(16918 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni trimiși în judecată

În cursul zilei de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au finalizat cercetările în două dosare penale în care reprezentanții unor agenți economici sînt cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:13
(12347 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:06
(17226 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 01:12
(23099 vizualizări - 0 comentarii)


Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 16:19
(19117 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14834 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12624 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11248 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14756 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(17893 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(14832 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12513 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16649 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14559 vizualizări - 0 comentarii)


Infracțiuni economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au început urmărirea penală în 5 dosare penale, în care 5 persoane sînt cercetate pentru săvîrșirea a 9 infracțiuni economice. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:51
(13735 vizualizări - 0 comentarii)


Proaspăt eliberat din pușcărie, din nou infractor

Un conductor de bilete aflat în serviciu în trenul ce se afla în mișcare între Punctul oprire CF Brîncoveni și Halta de mișcare Slobozia Sud, a fost agresat fizic de către un călător, care nu poseda bilet ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:49
(15279 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 19:04
(14711 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 18:41
(12971 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere ce pot fi cauzate din pricina neatenției conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(10599 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat executat

Luni, 15 februarie, polițiștii feteșteni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat de 38 de ani din localitate. Pe numele acestuia, la data de 9 februarie, Judecătoria Slobozia a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(11658 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite în accidente rutiere

Neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadăa fost cauza care a stat la baza producerii a două accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Primul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(13978 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis sau băuți

Sîmbătă, în jurul orei 17,30, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Digului din localitate, către strada Brăilei ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 18:48
(13354 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, prinși de polițiști la scurt timp după comiterea faptei

În cursul nopții de 12/13 februarie a.c., în jurul orei 1,30, un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a observat, în zona străzilor A.I. Cuza-Eroilor, două persoane care ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 17:12
(12081 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...