Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Am venit ca să rămân!»

Mihai-Adrian Aldea, noul șef IPJ Ialomița

«Am venit ca să rămân!»

De prin 2017 încoace, de când a plecat Viorel Ștefu, Inspec­toratul de Poliție al Județului Ialomița își schimbă șefii cum schimbăm noi șosetele. Iar când nu-i schimbă, îi arată cu degetul! Comisarul șef Mihai-Adrian Aldea e primul care susține că vrea să rămână. Măcar 3 ani, până la pensie... Dacă ia examenul! A venit în aprilie 2023 și împlinește două luni de când conduce. Suficient ca să își facă o idee, suficient ca să accepte primul interviu aici, în Ialomița...

Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor E senin și neprotocolar. Aflăm, de pe holuri, că nu e un conțopist... Îi place pe teren, a răscolit deja Bărbuleștiul. Schim­barea stăpânilor, bucuria nebunilor! Îl întrebăm dacă e de acord. Nu e! E în poliție de 27 de ani. A plecat din stradă, a urcat pas cu pas în ierarhie. I-a plăcut la «Arme și Muniții», a fost des pe sticlă, la TV. Apoi a venit aici. Cu Skoda, că asta conduce. Și a lăsat la București nevasta și un flăcău de 14 ani: «Am venit să îmi fac treaba, nu pentru a favoriza sau închide ochii la faptele antisociale, nu pentru a întoarce capul la comandă... În proiectul meu nu există aceste variante. Suntem aici să apărăm legea și să garantăm că toată lumea răspunde în fața ei. Inclusiv noi, polițiștii! De aceea nu accept niciun fel de abatere disciplinară. Ialomița are un corp de polițiști profesioniști, dar și oameni care trebuie ajutați...». Pare omul potrivit. Din 2016 ocupă numai funcții de conducere la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române. Să fie detașat în Ialomița pare o sancțiune: «Am venit ca să rămân. Și am venit cu drag! Vă asigur că pentru asta am venit. Pentru mine este o misiune conducerea acestui Inspectorat. Iar scopul misiunii este să protejăm cetățenii și să veghem la respectarea legii...».

Oamenii nu mai cred în nimic Pare un plan bun și sunt cuvinte frumoase... Dar Ialomița le-a mai auzit! Iar oamenii nu mai cred în minuni. Polițiștii iau șpagă, cetățenii au doar obligații, in­fractorii sunt protejați... Sistemul e putred și nimeni nu poate face nimic! Cu un șef nu se face primăvară: «E un subiect sensibil. Și îmbunătățirea imaginii publice e un obiectiv al Poliției Române, nu doar al meu... Eu, unul, știu că lucrăm! Com­batem corupția, destructurăm infracțio­nalitatea, sprijinim populația... Iar dacă apar semnale că undeva, în Ialomița, la nivelul structurilor de poliție, aceste lucruri nu se întâmplă, suntem gata să intervenim. Nu tolerăm și nu vom tolera niciodată ca imaginea Poliției să fie pătată în vreun fel! În ultimele două luni, spre marea mea satisfacție, nu s-au înre­gistrat evenimente negative. Nu avem stări conflictuale, nu avem nemulțumiri din partea populației care să degenereze...». Enumerăm în contrapartidă sutele de dosare cu autor necunoscut, anchete vechi de peste 5 ani, infracționalitate măruntă nepedepsită niciodată, teama oamenilor de a ieși din case după ce se lasă întune­ricul. «Da, sunt...» recunoaște Mihai-Adrian Aldea: «Dar facem tot ce ține de noi ca să le rezolvăm! Tot ce e omenește posibil... Uneori, suntem acuzați că ne depășim atribuțiile. Nu o facem, vă asigur. Vrem doar ca legea să fie respectată!».

«Cec în alb» pentru Mihai-Adrian Aldea Inevitabil, ajungem la factorul politic. Alegerile bat la ușă, politicenii stau să se încaiere, vor veni comenzi politice... Mihai-Adrian Aldea respinge totul, în bloc: «Dacă am face astea, ne-am deprofesio­naliza. Vă asigur că nu sunt genul acela de șef! Am inițiat o primă întâlnire cu reprezentanții Parchetului... Am discutat cu procurorii care ne sunt colegi. Încercăm să facem lucrurile să funcți­oneze conform principiilor care stau la baza activității noastre. Suntem polițiști și atât! Iar când ajungem acasă, când ieșim din program și redevenim civili, vrem ce vor toți oamenii. Liniște, siguranță, legi care să fie respectate!». Așa o fi, dar Ialomița are nevoie de mai mult. Are nevoie de un program articulat, de responsabilități asumate public. Îi cerem să ne convingă. Să dea două exemple. Să ne spună ce va face și să își respecte promisiunile: «Primul lucru pe care mi-l asum e transparența instituțională. Oricare cetățean din Ialomița trebuie să știe că poate apela la noi pentru a impune aplicarea legii! Ăsta e rolul nostru și garantez pentru asta. A doua responsabi­litate pe care ne-o asumăm este garantarea siguranței elevilor în școli. Este una dintre prioritățile noastre!».

5 Iunie 2023, 12:20 (27805 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița
Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi

Comentariile cititorilor:


Vali:
(5 Iunie 2023, 16:35)
Poate face o lista dnul șef cu posesorii de x6 care au nevoie de paza pe banii noștri. Toată lumea știe cine este hot,peste,dealer,doar politia se face ca nu știe. Sau poate nu se vrea sa rarim din infractori.....
Dana:
(5 Iunie 2023, 13:27)
Omu' nu știe unde a ajuns și, se pare, nici nu poate.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 13 Oct 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Beat la volan, un polițist de la Crimă Organizată a dat peste un scuter

Miercuri seara, 19 mai, în jurul orelor 19.00, un polițist din cadrul IPJ Ialomița a provocat un accident rutier. Incidentul s-a petrecut pe Șoseaua Amara, zona Expur, din primele cercetări vinovat pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 21:16
(26215 vizualizări - 2 comentarii)


Guvernul a amînat plata drepturilor salariale cîștigate în instanță

«Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii avînd ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, decizie luată ca urmare ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 19:20
(24117 vizualizări - 0 comentarii)


Reorganizarea Corpului de Control al Prefecturii

În sala de ședințe a Prefecturii Ialomița s-a desfășurat o dezbatere, principalul subiect fiind reorganizarea Corpului de Control al Prefectului. La întîlnire au participat reprezentanți ai serviciilor ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 18:18
(24688 vizualizări - 1 comentariu)


Fată de 12 ani, fugită dintr-un centru de plasament din București, găsită la Fetești cerșind

În cursul zilei de marți, 18 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat și reținut o minoră urmărită la nivel național din luna aprilie 2010. Fata, în vîrstă de 12 ani, domiciliată ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 18:16
(29860 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Țăndărei

Peste 40 de polițiști au acționat în sistem integrat pe raza Orașului Țăndărei pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În cursul zilei de marți, 18 mai a.c., în intervalul orar 15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 18:13
(30892 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Țăndărei razie


Recensămîntul General Agricol, în atenția prefectului Teculescu

Marți, 18 mai, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a participat, la Țăndărei, la ședința organizată pentru instruirea secretarilor și agenților agricoli din cadrul primăriilor arondate zonei ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 16:37
(23485 vizualizări - 0 comentarii)


Cursuri de calificare organizate de AJOFM Ialomița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întîmpinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a urma gratuit un curs de formare profesională ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 16:26
(34147 vizualizări - 2 comentarii)


Țăndărei: Hoți de conducte, prinși în flagrant de jandarmi

Țăndărei: Hoți de conducte, prinși în flagrant de jandarmi

Luni 17 mai a.c., în jurul orei 16.30, membrii patrulei de intervenție Țăndărei au fost sesizați despre faptul că, la ieșire din orașul Țăndărei, lîngă un pod de cale ferată, mai multe persoane decopertează ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 11:46
(28237 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2010, 05:01
(15695 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 19:31
(16579 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Salonul Anual de Energie Regenerabilă

De joi, 19 mai, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia se va desfășura manifestarea expozițională Salonul de Tehnologii și Echipamente pentru Energii Regenerabile 2010. În paralel, se va derula ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:50
(23714 vizualizări - 0 comentarii)


Angajații care muncesc suplimentar, plătiți în plus

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a demarat o nouă campanie de informare cu privire la drepturile salariale ale angajaților. Mai precis, ale celor care muncesc suplimentar. Preluăm integral comunicatul ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:43
(26810 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: «Șoferi» fără permis

Luni, 18 mai, în intervalul orar 14,00-16,00, la nivelul Poliției Orașului Țăndărei s-a desfășurat o acțiune ce a urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza orașului, ocazie cu ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:29
(27017 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Mașinile cu defecțiuni tehnice, scoase din circulație

Luni, 17 mai, în intervalul orar 10,00-13,00, polițiștii Biroului Rutier Fetești, în colaborare cu lucrătorii ARR Ialomița, au acționat pe raza municipiului, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:27
(26890 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: I-au «prădat» autoturismul

Luni, 17 mai polițiștii din Perieți au fost sesizați de un localnic despre faptul că, pe timpul nopții, din autoturismul personal, pe care îl avea parcat în fața locuinței, i-au fost sustrase mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:25
(34508 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți furt


Coșereni: Minor, spărgător de locuințe

La începutul săptămînii, luni 17 mai, polițiștii din Coșereni au primit o sesizare privind un furt. Fapta a fost sesizată agenților de partea vătămată, un bătrîn, de 74 de ani, acesta reclamînd faptul că ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:23
(25838 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni furt


Fetești: Bunuri furate, recuperate de polițiști

Luni dimineață, 17 mai, Poliția Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 65 de ani, din localitate despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras din curtea locuinței sale mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:22
(26725 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Un milion de cereri pentru sprijinul de suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat luni, 17 mai 2010, prima parte a campaniei de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață» informează reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:20
(25445 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Geamurile unei școli, sparte cu pietre

În dimineața zilei de luni, 17 mai, reprezentantul unei unități de învățămînt din orașul Țăndărei a sesizat Poliția despre faptul că persoane necunoscute au spart, în perioada week-end-ului, geamurile de ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:19
(21002 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți minori

Polițiștii ialomițeni au identificat șapte tineri suspectați de comiterea mai multor furturi pe raza județului. Mare parte din prejudiciul creat a fost recuperat și restituit părților vătămate. Într-unul ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:17
(28211 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți copii


APIA a achitat integral subvenția la bovine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit marți, 18 mai 2010, peste 235 milioane de lei, reprezentînd diferența din a doua tranșă a Plăților Naționale Directe Complementare, specia bovine ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:16
(29061 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătorile Sloboziei»: Jandarmii, pe primul loc la fotbal

Echipa de fotbal a Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a cîștigat locul I la Campionatul organizat de Primăria municipiului Slobozia, cu ocazia sărbătorii anuale a localității. Astfel, pe terenurile ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:17
(19938 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: fotbal jandarm


Crescătorii de oi și capre trebuie să solicite subvenția

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește crescătorilor de ovine/caprine că termenul limită pentru a solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnic este ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:12
(27292 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident provocat de un copil de 10 ani pe scuter

În aceeași zi de duminică, 16 mai, polițiștii slobozeni au fost sesizați că în Slobozia s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un minor. Astfel, în timp ce un copil, de 10 ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:10
(26164 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Biciclist accidentat

Duminică 16 mai, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia un biciclist imprudent a fost accidentat. Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2A s-a produs un eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:08
(24661 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 permise de conducere reținute

În ultimele 72 de ore, cu ocazia acțiunilor de control efectuate în trafic, polițiștii rutieri au constatat 400 de încălcări ale legislației referitoare la circulația pe drumurile publice. Neregulile descoperite ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:07
(17234 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: «Șofer» fără permis

Sîmbătă, în jurul orei 23.15, cu ocazia unei acțiuni preventive a polițiștilor slobozeni, desfășurată în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Gheorghe Lazăr și Bucu în cele două localități rurale ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:06
(27123 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tuburi de oxigen, furate din curtea spitalului cu căruța

În dimineața zilei de duminică, 16 mai, un echipaj mixt de siguranță publică, aflat în serviciul de patrulare pe raza Cartierului Vlașca din municipiul Fetești, a depistat o căruță plină cu tuburi de oxigen ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 15:58
(25637 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Urziceni: Peste 100 de sancțiuni aplicate în timpul unei razii

În seara zilei de vineri, 14 mai a.c, polițiștii ialomițeni au demarat o razie în municipiul Urziceni ce a avut drept scop prevenirea criminalității stradale, a faptelor comise cu violență, prevenirea abaterilor ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:56
(19391 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Ialomița: Acțiuni preventive

Vineri, 14 mai 2010, polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de acțiuni pe raza județului al căror obiectiv principal a fost creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:55
(23059 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Nelu în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățeanul x în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» cetatean în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» Maps în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu *Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...