Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

RAJA CONSTANȚA-GAZDĂ DE ONOARE PENTRU FORUMUL «WATER LOSS BALKANS»

RAJA CONSTANȚA-GAZDĂ DE ONOARE PENTRU FORUMUL «WATER LOSS BALKANS»

Specialiști din domeniul apei, din țară dar și de peste hotare, sunt prezenți la Constanța pentru a participa la cea de-a V-a ediție a Forumului «WATER LOSS BALKANS», care se desfășoară în perioada 31 august-1 septembrie 2023 la Pavilionul Expozițional. 
Evenimentul este organizat de Asociația Română a Apei (ARA) împreună cu RAJA Constanța și Turkish Society for Infrastructure and Trenchless Technologies (TSITT).
Manifestarea a fost deschisă de Președintele Asociației Române a Apei-Ilie VLAICU, care a urat bun venit tuturor invitaților și a scos în evidență importanța acestor întruniri pentru îmbunătățirea performanțelor tehnice și manageriale ale sectorului, atât în România, cât și în celelalte țări balcanice: «Această acțiune se desfășoară la Constanța, și nu întâmplător, pentru că aici avem unul dintre operatorii foarte buni și cu siguranță cel mai mare operator de apă din România. RAJA Constanța gestionează cu eficiență și cu profesionalism tot ceea ce înseamnă serviciul de alimentare cu apă și este unul dintre membrii foarte buni ai ARA. Ceea ce se va întâmplă astăzi din punct de vedere teoretic, începând de mâine vom gestiona si din punct de vedere practic; vom aplica cele mai noi tehnologii, vom aplica partea de digitalizare, pentru că în condițiile de secetă profundă va trebui să fim tot mai eficienți!».
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul și Excelența Sa-Tatsuo KITAGAWA (Adjunctul Misiunii Ambasadei Japoniei), Președintele Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunale-Ionel TESCARU, Președintele Consiliului Județean Constanța-Mihai LUPU, Primarul Municipiului Constanța-Vergil CHIȚAC, Consulul general al Republicii Turcia la Constanța-Emre YURDAKU, Directorul General RAJA Constanța-Aurel PRESURĂ și Directorul ISKI-Safak BAȘA.
Directorul General RAJA-Aurel PRESURĂ a ținut să menționeze că «în România, accesul cetățenilor la servicii calitative de apă și de canalizare a cunoscut o îmbunătățire semnificativă. Aceasta se datorează în mare măsură investițiilor importante care au fost realizate în ultimii ani de către operatorii regionali din sector. Împărtășirea experienței și schimbul de opinii între operatorii de utilități de apă si profesioniștii din sector vor spori eficiența în gestionarea serviciilor publice. Gestionarea resurselor de apă, proiectarea și planificarea rețelelor, modelele hidraulice, managementul presiunii, detectarea scurgerilor și gestionarea infrastructurii, sunt subiecte care trebuie să depășească sfera strictă de cunoaștere a specialiștilor în domeniu. Ele trebuie împărtășite și aduse la cunoștință și autorităților locale, naționale și regionale, factorilor de decizie, decidenților guvernamentali și europeni, care trebuie să înțeleagă specificul local, regional și problemele specifice ale unei zone sau alteia!».
La rândul său, Președintele Consiliului Județean Constanța-Mihai LUPU a ținut să arate susținerea instituției pe care o conduce în calitate de acționar majoritar al RAJA Constanța: «Consiliul Județean și-a asumat un rol foarte clar de instituție-suport a acestei companii, care a demonstrat, și demonstrează în continuare, o capacitate  investițională și managerială foarte bună. Astăzi am discutat, în cadrul celei de-a cincea ediții a Forumului și Expoziției „Water Loss Balkans“, câteva aspecte importante ale activității operatorilor de utilități de apă și modul în care aceștia reușesc să controleze și chiar să reducă pierderile de apă înregistrate în sistemul de alimentare. Evenimentul, găzduit de RAJA, Asociația Română a Apei și AKATED TSITT, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, reprezintă un real suport în identificarea unor soluții fezabile pentru sporirea eficienței în gestionarea acestor aspecte, care influențează în mod direct inclusiv relaționarea cu consumatorii. În urmă cu puțin timp, în ședința ordinară a CJC, am aprobat noi proiecte de dezvoltare ale acestei companii și sper, ca în viitorul apropiat, pe ordinea de zi să se regăsească și proiecte concepute în urma relaționării din cadrul acestui eveniment!».
Forum internațional și expoziție de promovare a celor mai noi tehnologii din domeniul apei și canalizării, «WATER LOSS BALKANS» reunește profesioniști din domeniul apei, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, consultanți, antreprenori și reprezentanți ai mediului academic care au ca interes comun eficiența operațională. Obiectivul evenimentului este de a documenta know-how-ul disponibil și de a aborda în mod interactiv perspectivele complexe legate de gestionarea eficientă a resurselor de apă. 
«Apa este indispensabilă pentru viața oamenilor și pentru activitățile economice. Din cauza creșterii demografice și a schimbărilor climatice la nivel global, problematica accesului la apă a devenit mai importantă ca niciodată. În acest context, este extrem de importantă gestionarea eficientă a resurselor. În Japonia am reușit reducerea pierderilor prin eforturi permanente, prin detectarea și repararea conductelor afectate într-un timp cât mai scurt. Experiența și tehnologia japoneză sunt de asemenea folosite în actualele și viitoarele proiecte de alimentare cu apă din străinătate!» a precizat Excelența Sa-Tatsuo KITAGAWA.
În cadrul conferinței vor fi susținute 21 de expuneri de către participanți din Franța, Israel, Portugalia, Republica Cehă, Republica Moldova, Spania, Turcia, Țările De Jos (Olanda), Ungaria și România.
Pe parcursul celor două zile de lucrări sunt programate seminare și ateliere de lucru cu dezbateri și studii de caz, fiind abordate diferite teme cu privire la necesitățile și provocările din domeniul apei, performanța în managementul rețelelor, soluții sustenabile, modalități de îmbunătățire a cartografierii și monitorizării infrastructurii de apă, reducerea consumurilor tehnologice și implicit a energiei utilizate, procedee IT relevante și rețele inteligente etc.
Directorul ISKI-Safak BAȘA: «Monitorizăm ciclul apei potabile în Istanbul 24/24 ore și avem un centru de control permanent de verificare a indicatorilor tehnici de la nivelul rețelelor. Avem o misiune foarte importantă deoarece lucrăm cu apa, o resursă vitală, iar pierderile de apă sunt o problemă majoră la nivel mondial. Atât noi, ca operatori, cât și consumatorii trebuie sa protejăm rezervele de apă, care se află într-o situație critică. De aceea avem nevoie să dezvoltăm proiecte și să fim deschiși la colaborări internaționale. Pentru noi astfel de evenimente sunt foarte importante și avem obligația să dezvoltăm această rețea balcanică, în sensul schimbului de experiență și bune practici în acest sector. Istanbul este un oraș balcanic, la fel ca și Constanța, și suntem deschiși la o relaționare din care putem învăța, dar putem și împărtăși experiența noastră. Din acest punct de vedere conferința va fi de un real succes!».
Gestionarea eficientă a rezervelor de apă reprezintă o problemă majoră, nu numai pentru România. Peste tot în Europa, și nu numai, se observă un interes deosebit pentru protejarea eficientă a resurselor de apă. Împărtășirea experienței și schimbul de opinii între operatorii de utilități de apă din Balcani vor spori capacitatea de gestionare a serviciilor de alimentare cu apă și reducerea pierderilor.
«Ca societate-etalon în domeniu, suntem conștienți de responsabilitatea care ne revine, atât față de abonații noștri, dar și față de ceilalți jucători din piață. Nu întâmplător compania RAJA Constanta are un proiect în derulare de reducere a pierderilor de apă în valoare de 10 milioane euro din surse proprii. În colaborare cu ARA, suntem preocupați de modul în care o problemă de o asemenea importanță este percepută și gestionată la nivel național și regional. Schimbările climatice au consecințe asupra resurselor de apă, prin urmare este nevoie și de o abordare bazată pe riscuri, inclusiv reducerea  pierderilor. Fenomene în creștere, precum deficitul de apă din ce în ce mai mare, secetele, impun măsuri mai drastice pentru limitarea pierderilor de apă. Concluziile acestui forum, soluțiile si tehnologiile propuse pentru reducerea pierderilor de apă, vor fi aduse la cunoștința și în atenția tuturor celor interesați, ce pot contribui la reducerea acestui fenomen!» a spus Directorul General RAJA Constanța-Aurel PRESURĂ.
Președintele ANRSC-Ionel TESCARU și-a arătat susținerea față de acest proiect derulat de RAJA Constanța, cu impact major pentru viitorul apei: «ANRSC ca autoritate încurajează toate propunerile pentru gestionarea eficientă a resurselor de apă. Îmi doresc ca planul derulat de RAJA Constanța, referitor la reducerea pierderilor de apă, să se finalizeze cât mai repede și să devină un model  pentru toți operatorii din țară. Sunt sigur că va avea succes, cunoscându-i pe colegii de la RAJA Constanța, și sunt convins că acesta va fi un model pe care autoritatea de reglementare și ARA îl vor extinde și populariza și către alți operatori. Vom fi pregătiți cu tot ce presupune sprijin către RAJA Constanța și partenerii lor!»
Expoziția de specialitate vine și ea în întâmpinarea nevoilor operatorilor de servicii de alimentare cu apă și de canalizare cu soluții, echipamente și tehnologii specifice, determinante pentru viitor în industria apei.  Aceasta este deschisă publicului vizitator astăzi, 31 august 2023 și mâine, 1 septembrie 2023, între orele 11,00 și 17,00.
Programul evenimentului organizat la Constanța cuprinde printre altele și vizite la unele dintre punctele de lucru ale RAJA Constanța, printre care și Captarea de apă Cișmea I, cea mai importantă sursă de apă potabilă a orașului Constanța. Aici se află și Cișmeaua otomană, construită în anul 1864 în timpul domniei sultanului Abdul Aziz, reabilitată și pusă în valoare de către RAJA Constanța în anul 2016.
Reprezentanții celor mai puternice companii din străinătate prezente la eveniment au vizitat și sediul central al companiei, unde gazdele au făcut cunoscute date importante din istoria fascinantă a străvechii cetăți Tomis, pornind de la primele încercări de aducțiune a apei în epoca romană până în zilele noastre. S-a pus accent pe dinamica dezvoltării companiei RAJA Constanța în timp, care s-a axat pe adoptarea unor soluții sustenabile și pe implementarea celor mai noi tehnologii: dezvoltarea sistemelor automate de monitorizare și control GIS și SCADA, management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată, parcuri fotovoltaice pentru un viitor verde, dar și pentru reducerea dependenței locale de sursele energetice naționale, controlul poluării în spiritul dezvoltării durabile, adaptarea la schimbările climatice etc.
RAJA Constanța a prezentat oaspeților propriile strategii și obiective privind dezvoltarea unor servicii eficiente, durabile și fiabile conforme cu cerințele europene, precum și accesarea și utilizarea eficientă de fonduri externe pentru dezvoltarea sectorului de apă și canalizare capabile să se adapteze noilor cerințe. Colectarea apelor uzate menajere se realizează în 38 de localități, iar epurarea apelor uzate se efectuează în cadrul a 21 stații de epurare dotate cu tehnologie de ultimă generație, proiectate să răspundă celor mai exigente cerințe.
În 2023, RAJA Constanța se dovedește a fi un operator regional puternic care activează în 170 de localități din șapte județe: Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Dâmbovița, Brașov și Bacău. Compania investește constant în modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și apă uzată, astfel încât să asigure servicii la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță.
«Pe lângă întindere și performanță, compania de apă este poate cea mai veche în acest domeniu, cu rădăcini puternic înfipte în istorie. În prezent, RAJA Constanța este cel mai mare operator regional de servicii publice din România în domeniul alimentării cu apă potabilă și epurării apelor uzate. RAJA Constanța are în primul rând cei mai mari specialiști, care au transformat compania într-un model de bune practici pe parte de infrastructură apă și canalizare. De la atragerea de fonduri europene, peste 1,2 miliarde euro, până la implementarea celor mai noi tehnologii, tot timpul RAJA Constanța a fost și este un lider în rândul companiilor de profil!» a spus Primarul Municipiului Constanța-Vergil CHIȚAC. (Biroul de Comunicare al RAJA Constanța)

31 August 2023, 17:50 (5666 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
382 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Termen de depunere a Formularului 406 pentru contribuabilii mijlocii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost actualizată lista contribuabililor mijlocii. Astfel, ANAF aduce în atenția contribuabililor noi precizări privind ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2023, 12:30
(10958 vizualizări - 0 comentarii)


Accident feroviar la Alexeni

Accident feroviar la Alexeni

Joi, 12 ianuarie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident feroviar, în care a fost implicat un autoturism și un tren de persoane, în localitatea Alexeni. În sprijin a intervenit ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2023, 21:15
(4832 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii ale produselor agricole valabile în anul 2023

În vederea calculării veniturilor anuale brute obținute din cedarea folosinței  bunurilor prin arendare valabile în anul 2023, au fost stabilite preturile medii ale produselor agricole, prin Hotărârea ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2023, 14:20
(12691 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi morți în urma unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că marți, 10 ianuarie a.c., pe raza localității Movilița s-a produs un grav accident rutier. În urma unei coliziuni frontale dintre un autoturism și un autocar ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2023, 17:00
(7420 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 451,21 mii de lei sume stabilite suplimentar, în urma inspecțiilor fiscale efectuate în decembrie 2022

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița a finalizat, în luna decembrie 2022, 19 inspecții fiscale (13 la contribuabili persoane juridice și 6 la contribuabili persoane fizice, 10 ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2023, 15:20
(6602 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,92%, rata șomajului în luna noiembrie 2022

La sfârșitul lunii noiembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3837 șomeri (din care 1827 femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:55
(20146 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Miloșești, Misleanu și Fetești

Accidente la Miloșești, Misleanu și Fetești

Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN2C, pe raza comunei Miloșești, în care au fost implicate două autoturisme, în ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:15
(11311 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:05
(13091 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


AJFP Ialomița: Luni, 9 ianuarie 2023, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2023, 12:30
(15437 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna ianuarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 ianuarie 2023, românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1, 2 și 3 ani și ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2023, 13:00
(12565 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 518 misiuni de ordine publică

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat 518 misiuni de ordine publică în luna decembrie a anului 2022. Scopul general al acestor misiuni a fost asigurarea unui climat de normalitate ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2023, 16:00
(10509 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Tentativă de suicid

Un bărbat din Amara a încercat să se sinucidă în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, sunând la 112 și anunțând că se va spânzura cu o funie de o grindă. Jandarmii din cadrul Postului Amara au ajuns la ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2023, 17:45
(5297 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, intervenții la sfârșit de an 2022 și început de an 2023

Pompierii ialomițeni, intervenții la sfârșit de an 2022 și început de an 2023

În perioada 30 decembrie 2022-2 ianuarie 2023, pompierii ialomițeni au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. În cele 4 zile, la nivel județean, s-au înregistrat ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2023, 13:40
(14643 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Slobozia

Razie la Slobozia

Acțiune de amploare a polițiștilor pe raza municipiului Slobozia pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale, protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, verificarea legalității ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2022, 11:50
(3918 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Ialomița: Polițiștii, jandarmii și pompierii, la datorie de Revelion!

La nivelul IPJ Ialomița au fost luate măsuri suplimentare pentru menținerea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică la trecerea dintre ani. Peste 90 de polițiști vor fi la datorie pentru ca ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2022, 17:25
(3443 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi în valoare de 22 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 28 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, împreună cu reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2022, 18:15
(5938 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Movila și Fetești

Accident rutier între Movila și Fetești

Marți, 27 decembrie a.c., între localitățile Fetești și Movila s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane. Din verificările efectuate a reieșit că evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 18:45
(6038 vizualizări - 0 comentarii)


Mascații au descins la Bărbulești. Peste 870 kilograme de articole pirotehnice, confiscate!

Marți, 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Urziceni au descins la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Bărbulești. În urma percheziției ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 18:20
(8299 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 1,035 miliarde de lei, colectate în perioada ianuarie-noiembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-noiembrie 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,035 miliarde de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 12:25
(10992 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la ieșire din Slobozia

Accident rutier la ieșire din Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și o ambulanță SMURD au intervenit sâmbătă, 24 decembrie a.c., la un accident rutier produs pe DN21, la ieșire din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2022, 12:10
(11094 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Percheziții la Ion Roată. Au fost ridicate peste 4000 de articole pirotehnice!

Joi, 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în aplicare două ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 13:50
(6500 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a încasat peste 2,4 milioane de lei dintr-un dosar de «spălare a banilor»

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Executări Silite-cazuri speciale, a recuperat, de la o persoană fizică, peste 2,4 milioane de lei. Direcția Generală Executări Silite-cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 12:45
(5387 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Ciochina și Drăgoești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 12:10
(3726 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 648 milioane de euro, autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 5-23 decembrie, a autorizat la plata finală pentru anul de cerere 2022 peste 92,35% din totalul beneficiarilor eligibili ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 11:40
(5243 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, pompierii și jandarmii, la datorie de Crăciun

Pompierii ialomițeni, alături de jandarmi și polițiști vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2022. În plan operațional, pompierii ialomițeni vor fi zilnic ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2022, 16:20
(4681 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 27 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unei declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 27 decembrie 2022, este termenul limită de depunere a Formularului 394Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA - aferente perioadei de raportare precedente ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2022, 12:15
(11344 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Restaurant cu salon de evenimente, amendat de Protecția Consumatorilor

Miercuri, 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor de Ordine Publică și reprezentanților Comisariatului Județean pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 16:20
(5483 vizualizări - 3 comentarii)


Munteni-Buzău: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Munteni-Buzău: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Peste 23800 de țigarete provenite din contrabandă și 500 de kilograme de materiale pirotehnice interzise la deținere și utilizare au fost descoperite și confiscate de polițiștii Serviciului de Investigare ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 15:05
(6343 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe localități din județul Ialomița!

Pentru remedierea unei avarii apărute pe conducta de aducțiune apă de la nivelul forajelor, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile de miercuri, 21 decembrie 2022, începând cu orele 22,00 și până ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 14:50
(4837 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,89 milioane de lei în noiembrie 2022

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,89 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 12:55
(4751 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...