Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Tase», la puterea a 4-a

Fotbal, Liga a III-a, Recolta Gheorghe Doja-Agricola Borcea 4-2

«Tase», la puterea a 4-a

Meciul cu Agricola Borcea era privit cu oarecare teamă de suporterii Recoltei Gheorghe Doja. Privind foaia de joc, nu aveai cum să nu remarci nume ca Ghinga, Goge, Călințaru sau Potecea, jucători cu zeci, poate chiar sute de meciuri în primele două divizii. Ca să fim pe deplin sinceri, așteptările vizau, mai degrabă, un rezultat nefavorabil. Antrenorul Mirel Condei și elevii săi aveau însă alte așteptări care, după confruntarea cu trupa lui Viorel Ferfelea, au fost răsplătite. Mirel Condei a început meciul cu următorii jucători: Borțea-Barabaș, Ene, Lungu, Andrei-Alexe, Ivan-Răduca, Drăgan, Liță-Năstase. Au mai intrat Palii, Comșa, Eavaz, Anton și Bălan.

Goluri încă din primele minute Meciul a început cum nu se poate mai prost pentru echipa ialomițeană. În minutul 4, Potecea pătrunde nestin­gherit pe dreapta și șutează la colțul lung, învingându-l pe Borțea. Uluiala durează doar 4 minute. În minutul 8, Lungu îl lansează pe Mihăiță Năstase, iar acesta, din 16 metri, marchează primul gol în poarta lui Gherman. Oaspeții puteau trece din nou în avantaj, dar, de data aceasta, Potecea lovește doar bara din stânga lui Borțea. În minutul 25, Năstase primește o minge pe dreapta, îl păcălește pe tânărul apărător Luca Pătrășcoiu și îl învinge pe Gherman pentru a doua oară. În minutul 29, Răduca centrează de pe stânga, iar Năstase reia cu capul și înscrie, reali­zând, hattrick-ul. Este 3-1 pentru Recolta, iar entuziasmul este la el acasă. 10 minute mai târziu, suspansul revine: șutul lui Petre Goge, fost jucător la Rapid și Urziceni, este ușor deviat de Lungu și intră în poarta lui Borțea. Dojenii se puteau desprinde în ultimul minut al primei reprize, dar șutul lui Năstase, din unghi, este blocat de Gherman. Golul de 4-2 vine în minutul 62, când Ionuț Drăgan îi pasează în dreapta lui Năstase, iar atacantul Recoltei inventează din nou un șut care scutură, pentru a patra oară, plasa porții lui Gherman. Năstase rea­lizează, astfel, un poker, așa cum se spune în fotbal când un jucător marchează 4 goluri. Mihăiță Năstase are 9 goluri stagionale, în tot atâtea meciuri. Mai avem de notat o lovitură liberă, din lateral stânga, executată de Răduca, a cărui centrare este prelungită cu o lovitură de cap de Ene, dar mingea este prinsă de Gherman. Emoțiile revin din minutul 75, când Giordano Lungu vede cartonașul roșu, iar Recolta trebuie să se descurce un sfert de oră în inferioritate numerică. Ialomițenii rezistă, ajutați, pe final, și de mijlocașul Florin Bălan, revenit, pentru a treia oară, la echipă. Florin a suferit, pe final, și o accidentare la braț. Recolta învinge cu 4-2 pe Agricola Borcea, cu un Mihăiță Năstase perfect, și urcă, cu 15 puncte, pe locul 5. Urmează meciul din etapa a 10-a, prima a returului. Recolta va juca la Băneasa, cu Gloria lui Eugen Trică, echipă aflată în revenire de formă. Meciul se va juca sâmbătă, 28 octombrie 2023, de la orele 15,00.

24 Octombrie 2023, 19:05 (14473 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Dezastru în prelungiri
Victorie de «caracter» cu Progresul Fundulea după ce a îngenuncheat liderul Agricola Borcea!
Recolta Gheorghe Doja confirmă forma bună și obține «o victorie de moral»

Comentariile cititorilor:


Pt adita :
(29 Octombrie 2023, 16:59)
Ești frustrat rău de tot, nu retrogradează oricât v ati dori unii și ba mai mult or sa prindă și play Off in liga 3 și la liga 5 promovează, ca sa va ofticați voi..
Dorian:
(29 Octombrie 2023, 10:37)
@Aditaaaa vezi ca Băneasa nu e chiar ușoară,i-a bătut și pe Dunărea săptămâna trecuta
Aditaaaa:
(28 Octombrie 2023, 22:46)
Hai ca v-au batut si cei de la Baneasa azi cu 3.1! Maine toata echipa la liga5, macar acolo sa câștigati ! Vedeti la final sa nu fie una calda una rece! Retrogradare l3 si promovare l5
Adita:
(28 Octombrie 2023, 14:33)
Nu compara nivelul ligii a 3a cu nivelul ligii a5a ! Ai facut o comparație proasta ! Iti dau un singur raspuns : una e cand joci de la nivel de profesioniști liga1 la nivel de profesioniști liga3! Una e sa joci de la nivel de profesioniști liga3 la nivel de amatori liga 5 ! Indiferent ca e liga3 tot te pregatesti, faci antrenamente zilnice! In schimb la liga5 te gasesti la meci ca nu traiesti din fotbal ! Iar echipa de liga3 care este satelitul unei echipe de liga1 trebuie sa aiba in primul 11, 5 jucatori under22 si 3 u19 in teren ! Ceea ce nu se intampla si pentru o echipa de liga5 care este satelit! La liga5 joaca cine vrea de la prima echipa !
Dorian:
(28 Octombrie 2023, 13:50)
@Adi Minune ce jucători au adus?
Adi Minune:
(28 Octombrie 2023, 00:26)
Da voluntari 2 de ce aduc jucatori de la prima echipa când joaca cu noi? Vreau o explicație buna, nu d alea de strada, e exact același lucru. Așa ca dacă nu va convine, promovați și voi in liga 3, aduceți jucatori ai va formați și echipa 2 sa ii bagati acolo. Pana atunci. Gura mică și osul la treaba
Offf:
(27 Octombrie 2023, 21:19)
Pai daca atat va duce capul! De aia nu va agreeaza nimeni ! Sa va fereasca Dumnezeu sa va accidentati sau sa luati cartonase rosii de acum încolo la liga5 sa nu puteți juca la liga3 !
In oftica :
(27 Octombrie 2023, 11:31)
In oftica voastră, in retur luam și mai mulți, ca sa va treacă grijile, luam 7-8 jucatori și dam câte 20
Pt pt george:
(26 Octombrie 2023, 22:55)
Promovați, dar nu cu echipa din liga3 ! Sa va vad eu la anul ce faceti cand o sa trebuiasca sa jucati sambata si voi si echipa a 2a la aceeasi ora ! Promovati cu echipa voastra din sat ! Ok va permite regulamentul ,noi spunem ca nu este fair play ce faceti si daca vreti sa Promovați de ce nu o faceti cu cei din sat?? Sa vedeti cine o sa rada cand jucătorii de liga3 vor fi accidentați sau vor lua cartonase rosii la liga5! Gândiți-vă ca toata seria asta este contra voastra din cauza ca nu tratati cu fair-play competiția si țineți oamenii din sat pe banca si joaca tot cei care joaca la liga3 sambata
Gheorghe :
(26 Octombrie 2023, 17:10)
Mihalcea și a adus atacant care nu da un gol pe sezon, asta da 20-25 la liga 3, chiar nu ar fi dat goluri dacă ar fi fost la Slobozia și ar fi avut minutele necesare?
GEK :
(25 Octombrie 2023, 21:00)
Daca la Doja se poate! Ce comentarii aiurea,fara logica si sens.LA GHEORGHE DOJA SE DA ORA EXACTA PE FOTBAL IN JUDETUL IALOMITA. Va rode rau ,dar asta e realitatea. Nu ne intereseaza de alte localitati s-au orase cu fotbal FANTOMA.Sunt oameni potenti financiar cu paine pt fotbal.Ok aiuta si primaria si consiliu judetean. SI LA DOJA VIN SPECTATORI MAI FRATILOR. Nu va e jena va judecati un PROIECT ADEVARAT!? CIOCU MIC. HAI RECOLTAAAAAA!!!
Abcdursu:
(25 Octombrie 2023, 18:43)
M-am săturat sa văd lipsă de fair play,george,dragă george,vrem sa promovăm la liga 4.pricepi sau îți traduc in engleză?
Pt George::
(25 Octombrie 2023, 17:42)
Atâta timp cât legea sportului permite, ce problema ai tu împotriva? Poate sa vina și toată echipa de la liga 3 dacă e permis, faceti tumbe pana când vreți voi, e un regulament, Doja îl respecta, ce mai vreți? Normal ca vor sa câștige și liga 5, vor sa promoveze, odată ce e echipa satelit se poate folosi și de jucătorii primei echipe, așa ca zic sa va vedeți de treaba voastră și sa stați liniștiti.
George:
(25 Octombrie 2023, 16:41)
Asta stim ! Ideea este ca nu este moral si fair-play sa joace si sambata si duminica aceeasi jucători cate 90 min ! Pai joaca liga3 vs liga5 ! Cand vreodata poti castiga? Si nu puteti nega ca persoane care joaca 90 min la liga3 sambata, nu joaca si duminica! Pozele vorbesc, rapoartele de joc, etc
Abcdursu:
(25 Octombrie 2023, 11:34)
Ialomița e infectata de răutate.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 12 Oct 2026
312 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Apă cu presiune scăzută în orașul Fetești!

Miercuri, 20 martie 2024, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești. Pentru executarea operațiunilor de remediere a acesteia, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2024, 10:55
(5025 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru că ar fi furat bunuri evaluate la 40000 de euro

Polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea  infracțiunii de furt calificat. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2024, 16:05
(18808 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA-Un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul de Call Center RAJA-Un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2024, 14:40
(14026 vizualizări - 0 comentarii)


Dreapta Unită va fi pe buletinele de vot pe 9 iunie. Decizia abuzivă a Biroului Electoral Central a fost desființată de ICCJ!

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis contestația Dreptei Unite, a anulat decizia antidemocratică a Biroului Electoral Central (BEC) și a admis protocolul de constituire a alianței ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2024, 14:25
(18445 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 449,78 mii de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală în luna februarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna februarie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. În urma acestor acțiuni s-au stabilit ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2024, 13:40
(23071 vizualizări - 0 comentarii)


Exploatațiile nonprofesionale de animale, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară si pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, până la data de 31 mai 2024, se desfășoară acțiunea de inspecție oficială ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2024, 11:30
(15534 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Stagiu de pregătire pentru 10 elevi jandarmi

În perioada 18 martie-26 aprilie 2024, 10 elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi «Petru Rareș» Fălticeni și «Grigore Alexandru Ghica» Drăgășani vor desfășura ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2024, 09:55
(3223 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Oi fără crotalii, transportate cu mașina

Polițiștii din Țăndărei au depistat în flagrant, pe raza localității, un bărbat, în vârstă 44 de ani, din comuna Ograda, în timp ce transporta într-un autovehicul 15 oi ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2024, 14:35
(11808 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda oaie crotalie


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Vineri, 15 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat, în localitatea Țăndărei și în comunele Valea Ciorii, Ion Roată, Valea Măcrișului și comuna Gârbovi acțiuni preventiv-reactive ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2024, 14:30
(4292 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 15 martie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2024, 14:20
(7588 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie de donare de sânge de «Ziua Jandarmeriei»

Campanie de donare de sânge de «Ziua Jandarmeriei»

În 2024, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, având în vedere lipsa acută de ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2024, 12:35
(4936 vizualizări - 0 comentarii)


Artefacte istorice, restaurate de specialiștii Muzeului Județean Ialomița

Artefacte istorice, restaurate de specialiștii Muzeului Județean Ialomița

În condițiile în care Muzeului Județean Ialomița funcționează din primăvara anului trecut într-un sediu temporar, lucrările specifice de restaurare a pieselor de patrimoniu au loc la ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2024, 10:20
(13343 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 9,75 milioane de lei în februarie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna februarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 9,75 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2024, 10:20
(41376 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri gratuite de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, organizând până la sfârșitul ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2024, 12:20
(13398 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 104,03 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna februarie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna februarie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 104,03 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2024, 10:40
(15890 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «înșelăciune»

Marți, 12 martie a.c., polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au efectuat trei percheziții domiciliare, în județele Argeș și Olt, la proprietățile ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2024, 08:30
(4722 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul de Primăvară 2024» la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Joi, 14 martie 2024, de la orele 14,00, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va vernisa expoziția «Salonul de Primăvară 2024». Evenimentul va cuprinde lucări de pictură, grafică, ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 16:35
(16409 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Ordin de protecție emis după ce fiul și-ar fi bătut mama

Polițiștii din Fetești au fost sesizați duminică, 10 martie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 78 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de fiul său, un bărbat de 48 de ani. În ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 16:15
(17616 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

În cursul zilei de luni, 11 martie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 16:05
(4555 vizualizări - 0 comentarii)


Martorii lui Iehova: «Comemorarea morții lui Isus Cristos»

Martorii lui Iehova: «Comemorarea morții lui Isus Cristos»

Ziua de duminică, 24 martie, ar putea trece neobservată pentru mulți, însă milioane de oameni din întreaga lume se vor întruni la apusul soarelui pentru a comemora moartea lui Isus ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 14:05
(15393 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ghid privind utilizarea sistemului național de facturare electronică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul Ministerului de finanțe a fost publicat «Ghidul privind utilizarea sistemului național de ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 10:35
(13955 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: «Prezența femeilor în politică este importantă pentru o reprezentativitate adecvată!»

Uniunea Salvați România (USR) Ialomița a organizat duminică, 10 martie 2024, la Slobozia, o acțiune dedicată femeilor, atât celor implicate politic, cât și celor care nu au curajul ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2024, 14:20
(16668 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Sfântu Gheorghe și Jilavele

Incendii la case din Sfântu Gheorghe și Jilavele

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Sfântu Gheorghe. ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2024, 10:15
(12141 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Un autoturism a acroșat un stâlp de iluminat!

Duminică, 10 martie a.c., în jurul orelor 13,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Slobozia. În eveniment fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2024, 10:05
(9595 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Trafic blocat la Sinești. O persoană a murit într-un accident rutier!

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că duminică, 10 martie a.c., în zona localității Sinești s-a produs un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Din cauza accidentului, traficul este blocat la acest moment pe ambele sensuri de mers. Oficialii Centrului Infotrafic susțin că există mai multe victime, o persoană fiind decedată. Cercetările la fața locului sunt în plină desfășurare. ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2024, 13:20
(44973 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Misiune specială pentru jandarmii și pompierii ialomițeni de «Ziua Internațională a Femeii»

Slobozia: Misiune specială pentru jandarmii și pompierii ialomițeni de «Ziua Internațională a Femeii»

De 8 Martie, «Ziua Internațională a Femeii», jandarmii și pompierii ialomițeni au avut o misiune specială, la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia. Aceștia au dăruit flori beneficiarelor ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2024, 12:20
(25236 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă desfășurată de polițiști la Slobozia și Țăndărei

Acțiune preventivă desfășurată de polițiști la Slobozia și Țăndărei

Miercuri, 6 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Țăndărei și Slobozia acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2024, 16:10
(9527 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dosar penal pentru vânzarea de mărfuri contrafăcute

Fetești: Dosar penal pentru vânzarea de mărfuri contrafăcute

Miercuri, 6 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la Fetești, într-un dosar penal ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2024, 15:50
(13855 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 119,899 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului IV 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 octombrie ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 13:55
(12732 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat la Movila

Pește confiscat la Movila

În cursul zilei de marți, 5 martie a.c., în jurul orelor 13,30, polițiștii din Stelnica au depistat în flagrant, în comuna Movila, un bărbat, în vârstă 41 de ani, ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 13:20
(9663 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Nelu în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățeanul x în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» cetatean în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» Maps în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu *Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...