UNA PE SĂPTĂMÎNĂ
Procesomanul din fire, n-are lecuire
L-am lăsat pe juristul Spitalului Județean, Vasile Zamfir, în anul de grație 2021, încercând să devină director al Casei Județene de Sănătate Ialomița.Vi-l mai amintiți? Da, da, cel din poză! Sau cel pe care l-a obligat Primăria Slobozia să-și dărâme gardul construit ilegal pe spațiul public. Asta după ce ceruse anularea concursului de manager la Spitalul Județean pentru că n-avusese loc să candideze. Și la ani distanță de când tot el ceruse executarea silită a instituției. Da! Același care, prin 2015, pe mână cu Andalex, o firmă privată de transport pacienți, escroca Spitalul prin contracte oneroase pentru că șpăgile de mii de euro la angajarea asistentelor nu-i mai ajungeau. Și exemplele ar putea continua la nesfârșit, căci apetența juristului Vasile Zamfir pentru ilegalități n-a avut sațiu de-a lungul ultimilor 10 ani. Dar ne luarăm cu vorba... Ei, bine, juristul Zamfir a dat în judecată instituția, instigând alți 80 de angajați TESA, pentru a anula în instanță Dispoziția 176 din 29 mai 2023, prin care cei 80 de angajați au fost obligați să semneze un act adițional care stabilește «arbitrar» modalitatea de calcul a unor drepturi salariale. Sigur, nu contestăm demersul. Poate oamenii au dreptate, poate s-a comis o greșeală, poate viza CFP (Controlul Financiar Preventiv) e ilegală și poate că fiecare dintre reclamanți are dreptul la cei 5000 de lei pe care îi solicită și la calcularea retroactivă a drepturilor bănești din 2019 încoace. Dar tocmai el? Tocmai juristul Zamfir? Chiar n-au mai găsit oamenii ăia pe nimeni în tot județul să le reprezinte interesele? Ori poate tocmai de-aia, pentru că juristul e uns cu toate alifiile pământului și-ar fi în stare să se dea singur în judecată numai să aibă un proces pe rol. Și dacă tot a făcut-o, cum mai reprezintă acum spitalul? N-ar fi «legal și moral», după cum singur invocă în cererea de chemare în judecată, să-și dea demisia înainte să dea în judecată mâna care îl hrănește de atâția ani? Pardon, instituția care l-a angajat și care îl tolerează? Nu vă impacientați, domnule jurist! Sunt întrebări retorice, asemeni tuturor celor pe care vi le-am adresat public în ultimii ani. Că știți vorba aia: «hoțul necondamnat e negustor cinstit»!
24 Octombrie 2023, 17:20 (12994 vizualizări - 5 comentarii)
«Doctorul» Vasile Zamfir, somat să plătească sume primite necuvenit Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Concedii medicale de 1,6 milioane de lei neachitate de CJAS Ialomița spitalului din Slobozia
Curtea de Conturi a României contestă titlul de «doctor» al juristului Vasile Zamfir






Comentariile cititorilor:
(29 Octombrie 2023, 15:26)
Cum se face, că aproape toți șoferii de pe ambulante sunt din Amara?
(29 Octombrie 2023, 15:16)
De soferul din Amara, care sustrage tone de motorina si foloseste autospeciala SML Ialomita pe post de taxi si microbuz scolar, cand scrieti? Ce prejudiciu aduce statului? Cine ii prelucreaza foile de parcurs?
(26 Octombrie 2023, 21:30)
smecherul asta sa faca bine sa isi plateasca toate datoriile de la Anaf si Primarie, ca se crede mare si tare peste toate legile
(26 Octombrie 2023, 15:25)
Toți sunt (...). Concursul în spital este măsluit. Cu știința tuturor din comisii. Inclusiv a asistentelor șefe. Se știe cine întra și cine nu. Dai cui trebuie,și ce trebuie și este admis . Chiar de tu nu ți.ai duce părinți în acel spital. Știi tu ce știi!!
(25 Octombrie 2023, 15:04)
da-si gaseste si "gaste" multe!cum mai pui pret pe vrajeala lu asta in 2023? sa dai cate 100-200 lei doar ca sa incerce el marea justitiei cu degetul batatorit de numarat cash fara factura, pe principiul:nu ma costa mare lucru, dar daca iese(incurcate sunt caile justitiei) m-am inbogatit(fara justa cauza dar nu mai conteaz). Ideia e cam asa, castiga nu castiga el a incasat deja de la 80 de oameni, El s-a scos, restul nu mai conteaza, nici nu-l mai intereseaza de fapt. Alta luna alte gaste....