Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Acțiune în instanță

Despăgubiri de 60 mii de lei cerute de medicul care ignoră pacienții Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Cunoscut opiniei publice pentru că a lăsat preț de 10 zile un pacient să aștepte o intervenție chirurgicală, iar pe un altul l-a adus în pragul disperării, acesta tăindu-și venele în fața cabinetului, medicul ortoped Ștefan Anghel a dat în judecată Spitalul Județean de Urgență Slobozia, nemulțumit că nu mai poate efectua gărzi. Decizia a fost motivată de faptul că medicul a refuzat să-și obțină permisul pentru utilizarea aparatelor de radiologie în timpul intervențiilor chirurgicale, eliberat de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Acum cere unității medicale plata unor despăgubiri morale și materiale în valoare de 60 mii de lei. Între timp, ies la iveală și alte nereguli în legătură cu atitudinea medicului în timp ce se află la serviciu. Se pare că, în trecut, acesta ar fi venit la lucru în stare de ebrietate. Situația ar fi fost imediat acoperită pentru a nu exista urmări asupra doctorului.

 

Refuz nejustificat În timpul intervențiilor chirurgicale, medicii ortopezi au nevoie de radiografii, pe care le pot efectua în sala de operații cu ajutorul echipamentelor de radiologie existente. Pentru utilizarea acestor echipamente este nevoie de un permis eliberat de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Acest permis trebuie reînnoit la fiecare 2 ani. În primăvara acestui an, permisul CNCAN al medicului ortoped Ștefan Anghel a expirat, însă doctorul, fără să justifice în mod clar, a refuzat să facă demersuri pentru reînnoirea documentului. Pe cale de consecință, conducerea unității medicale a luat decizia de a-i suspenda activitatea pe liniile de gardă, până la obținerea unui nou permis din partea CNCAN. Revoltat de faptul că nu mai poate efectua gărzi, medicul Ștefan Anghel a înaintat Tribunalului București o cerere de chemare în judecată, prin care solicită daune morale și materiale de 60 mii de lei unității medicale, considerându-se nemulțumit de faptul că nu mai poate asigura gărzile în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Condu­cerea unității susține că suspendarea gărzilor în cazul medicului Ștefan Anghel este o soluție legală. Dacă i-ar fi permis să efectueze intervenții chirurgicale fără avizul CNCAN, spitalul ar fi putut răspunde penal. «Înțelegem nemulțumirea domnului doctor, dar decizia noastră este corectă, atâta timp cât domnia sa a refuzat categoric să facă orice demers în ceea ce privește obținerea permisului CNCAN. Legea interzice clar exercitarea profesiei, prin efectuarea de gărzi și intervenții chirurgicale, fără acest permis. Lipsa permisului stă la baza de­ciziei noastre de a-i suspenda domnului doctor gărzile pe care le efectua. Situația nu este ireversibilă. El poate reveni la activitatea normală, care include gărzile, o dată ce va obține permisul CNCAN. Din informațiile pe care le avem, a făcut deja demersuri în acest sens!» a declarat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

 

Doctorul-«problemă» În ultimul an, exercitarea profesiei de către medicul Ștefan Anghel a făcut obiectul mai multor scandaluri publice. Cel mai recent s-a petrecut în urmă cu două săptămâni când, refuzând să consulte un pacient care nu avea programare, bărbatul și-a tăiat venele în fața cabinetului său. Gestul l-a lăsat indiferent pe medic care i-a întors spatele și și-a văzut liniștit de treabă. Oficialii spitalului din Slobozia susțin că respectivul pacient a revenit la cabinetul medicului, în urmă cu o săptămână, iar doctorul a refuzat din nou să-l consulte pentru că nu avea programare. Mai mult decât atât, în urmă cu un an, medicul a devenit cunoscut după ce a amânat operația unui pacient timp de 10 zile. Motivul a fost generat din cauza unui conflict pe care îl avusese cu medicul anestezist care ar fi trebuit să asiste la respectiva intervenție. De altfel, medicul Ștefan Anghel a fost reclamat de mai multe ori la Administrația Spitalului Județean de Urgență Slobozia din cauza comportamentului său nepotrivit față de colegi. «Au existat discuții cu privire la atitudinea domnului doctor. Vom aplica măsurile legale care se impun!» mai spune Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

 

Ca o completare a «activității» dr Ștefan Anghel, ar fi de adus în discuție și speculațiile în ceea ce privește nerespec­tarea orelor de program ale medicului. În acest sens, există pacienți ai medicului ortoped care susțin că doctorul nu înde­plinește orarul de funcționare al spitalului din Slobozia. Mai mult, situația pacientului neoperat câteva zile din cauza neînțelegerilor dintre dr Ștefan Anghel și alți medici ai spitalului din Slobozia s-ar fi repetat și într-o altă gardă a medicului. De această dată, o pacientă cu probleme la tendoane ar fi fost refuzată pentru consult de dr Ștefan Anghel, pe motiv că «nu este de competența unui ortoped», aceasta fiind transferată la un spital din București. De asemenea, există discuții în ceea ce privește cel puțin o situație în care dr Ștefan Anghel s-ar fi prezentat băut la primele ore ale dimineții, acesta adormind pe un pat într-un salon cu pacienți. La acestea se adaugă și alterca­țiile din ultima perioadă cu șeful direct al Secției Chirurgie, dr Vladimir Fricățel îndeplinind și funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

20 Iunie 2025, 08:05 (8287 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
«Doctorul» Vasile Zamfir, somat să plătească sume primite necuvenit Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Concedii medicale de 1,6 milioane de lei neachitate de CJAS Ialomița spitalului din Slobozia
Procesomanul din fire, n-are lecuire
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, implicat în 5 procese de «malpraxis»
Spitalul Județean de Urgență Slobozia NU poate plăti despăgubirile în cazul «Raisa»

Comentariile cititorilor:


Cetateanu:
(22 Iunie 2025, 21:50)
Este un ignorant acest medic. Venea când voia în policlinica . Așteptau bătrâni și oameni operati. Nu îl mai lăudați!Mamei mele i_a dat o punga de medicamente care are aceiași substanță activa doar denumirea schimbata.
Comitet de disciplina:
(22 Iunie 2025, 18:39)
Asa comitet fără sa cunoască cele mai minore reguli pentru care salariații sunt aduși la judecata. Cei care sunt băgați în astfel de comitete, unitatea ar face bine ca ele sa fie înregistrate sa se audă și eventual proba la cei care doresc sa atace în instanta.
Un Om:
(21 Iunie 2025, 08:12)
L-au scos din garzi cu o hartie nesemnata de juriști (aici au gafat grav),dau declarații in presă fără o dovadă clară (pe bârfe),mai sunt medici ortopezi care fac garzi dar nu au autorizatia CNCAN (pt unii merge dar nu pt toți).Așa conducere nu cred ca există pe nicaieri,daca acest medic era cu adevarat vinovat nu credeți ca puteau sa ii facă ceva concret?
FicatulDeFier:
(20 Iunie 2025, 17:29)
Nu se stie daca intr-adevar s-a prezentat mahmur la serviciu. Este doar o afirmatie rau voitoare fara dovezi aduse. O barfa, cum ar veni… Ceea ce este cert, in schimb, este alcoolemia sau “diazepam-ia” urmasului lui StefanCelMare. Suka Blyat a fost incuiat sau tarat acasa de la serviciu de prea multe ori in incapacitatea de a articula cuvinte. Sau macar cu control sfincterian pastrat. Chante-Bien stie foarte clar…
Angel Radios:
(20 Iunie 2025, 12:26)
o noua saptamana, un nou Comitet de Disciplina, acelasi abonat Dr Angel Radios(presudonim de Counterstrike). De data, aceasta aparat de sindicalisti pierzatori a tuturor actiunilor revendicative de drepturi salariale inexistente(Solidaritari cum s-ar spune). Sefu, schimba aparatorul, asta e mana moarta, sa nu-ti iei headshot ca nu ai vieti nelimitate ca in jocul celebru si unde esti primar/specialist
@Radu:
(20 Iunie 2025, 12:19)
doar la una(cea obligatorie) vin colegii paravan, pentru restul nici prietenii nu se baga ...
Radu gherghe:
(20 Iunie 2025, 10:58)
Pai daca i s-au luat garzile pe motiv ca nu are ce trebuie de la Cenecan, cum explicati ca a ramas doar cu o garda? Pe aceea de ce poate sa o faca dar nu poate avea mai multe? Logica lui peste prajit

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(357 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(221 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(186 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(220 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(307 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(180 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(238 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(222 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(302 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(495 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(623 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(626 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(493 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(1027 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(476 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(764 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2267 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(957 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1686 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1438 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1133 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(608 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1824 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1905 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1807 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1339 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...