Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Acces cu prioritate pentru femeile gravide și persoanele însoțite de copii mai mici de 5 ani

Proiect de lege inițiat de PNL

Acces cu prioritate pentru femeile gravide și persoanele însoțite de copii mai mici de 5 ani

Președintele României a promulgat proiectul PNL care prevede ca femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani să aibă prioritate la casieriile sau ghișeele entităților publice și private, precum și la serviciile oferite de acestea. Totodată, proiectul prevede și amenajarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani în spațiile de pe lângă clădirile instituțiilor publice și ale unităților publice comerciale și private.

O lege europeană Miercuri, 18 octombrie 2023, Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum și pentru persoane însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Legea a fost ini­țiată de deputații PNL Florin Alexe, Mara Calista și Alin Ignat, la propunerea Mirelei Retegan, fondatoare a proiectului «Gașca Zurli» Femeile gravide, precum și persoa­nele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile și ghișeele din cadrul entităților publice și private, precum și la serviciile oferite de acestea, cu excepția cazurilor în care acestea dețin spații speciale pentru categoriile de persoane enunțate. Entitățile publice și private au obligația de a amplasa la vedere afișe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Locuri de parcare în 6 luni De asemenea, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, entitățile publice și private trebuie să pună în aplicare dispozițiile referitoare la amenajarea locurilor de parcare. Astfel, în spațiile de parcare aparținând entităților publice și private, precum și în spațiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de 2 locuri. Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispozițiile prezentului articol nu se aplică. Prin această lege, sunt stabilite și amenzi pentru cei care nu respectă prevederile sau încalcă obligațiile de a amenaja, rezerva și/sau semnaliza locurile de parcare. Ne­respectarea prevederilor legii este pedepsită cu amenzi de la 200 la 10000 de lei, în funcție de natura abaterii.

28 Octombrie 2023, 12:50 (15105 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
PNL a propus reducerea vârstei de pensionare pentru mame în funcție de numărul de copii

Comentariile cititorilor:


Eu:
(1 Noiembrie 2023, 21:13)
Fix legea asta lipsea!Cata minte iti trebuie sa propui si sa votezi o astfel de lege?!Daca esti nesimtit treci peste ea ,cum se aplica? Foarte grijulii parlamentarii nostri! Ha,ha,ha!
bun simt:
(31 Octombrie 2023, 12:02)
Da, este de bun simt sa dai prioritate femeilor gravide, ori cu copii mici, sau persoanelor in varsta, pentru ca au dificultati mari sa astepte in picioare timp indelungat. Insa, intrebarea este cine vegheaza la respectarea legii? Ma tot uit la nesimtitii care parcheaza la supermarketuri fix pe locurile de parcare ale persoanelor cu dizabilitati sau pe locurile pentru familii cu copii. De asemenea mai sunt idiotii (probabil cei care nu au "prins" aceste locuri) si care isi lasa masina (nu parcheaza) fix in zona de acces a parcarii, imediat cum intri din sosea. De exemplu la L1dl de la iesirea spre Constanta opresc cefalopozii imediat cum au intrat din giratoriu, fix pe calea de rulare si acces in parcare. Astfel ca daca intra 3 masini consecutiv in parcare ultima ramane in sensul giratoriu riscand un accident pentru ca se blocheaza parcarea. Sau, nu mai poate intra TIRul care aprovizioneaza magazinul. Problema este ca agentii de paza ai marketului nu le zic nimic, iar politia (locala sau rutiera) probabil ca nu au competente pe proprietati private. Si uite asa tara asta este a cocalarilor tupeisti si nesimtiti. Legile ii ajuta si incurajeaza pe infractori/contravenienti si nu pe cei care au bun simt si respect pentru concetateni. Iar autoritatile nu fac nimic sa corecteze (prin forta) aceste dereglaje. Iar daca ar face-o s-ar gasi vreun special cu roba neagra sa ii scape de pedeapsa (NUP) contra $.
As vrea sa vad cum asigura Casa de asigurari sociale aceste locuri de parcare pe Bd M Basarab (langa Scoala1) pe pista de biciclete, unde nu mai ai voie sa parchezi!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
286 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1112 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(1971 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(2843 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(3872 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3067 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2501 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2408 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1228 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(2881 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(599 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3383 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3517 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4430 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(5259 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(9710 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3367 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(1851 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(2713 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(8291 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(18765 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(6093 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(2753 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2545 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(3850 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(9311 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(4938 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(23659 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(15573 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...