EVENIMENT
În 2023
Procurorii din Urziceni au trimis la DNA 3 dosare penale
Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată anul acesta de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni cu privire la 3 cauze penale. Spețele vizează obținerea ilegală de fonduri acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Dosarele sunt în verificare Potrivit informațiilor oficiale oferite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, faptele sesizate către Direcția Națională Anticorupție au fost aduse în atenția organelor judiciare din Urziceni în cursul anului 2020. În fapt, funcționari publici din primării aflate pe raza de competență ai instituției sunt acuzați de faptul că au sprijinit reprezentanți ai unor societăți agricole să beneficieze de documente false, în baza cărora s-a reușit obținerea de subvenții acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Cauzele au fost declinate către DNA în vara acestui an și, potrivit reprezentanților Direcției Naționale Anticorupție, în momentul de față se află în faza de cercetare. De asemenea, DNA a confirmat oficial faptul că în perioada august-octombrie 2023 a fost sesizat cu privire la fapte de natură penală ce intră în competența instituției și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița. Este vorba despre alte 3 dosare penale pe care procurorii anticorupție le instrumentează în momentul de față.
27 Decembrie 2023, 14:20 (9249 vizualizări - 5 comentarii)
Dosare «păstrate» în sertare la Parchetele din Ialomița
Procurorii din Urziceni au deschis un dosar penal pe numele afaceristului Viorel Cataramă
Procurorul Marius Pată a rămas fără funcție de conducere în cadrul DNA






Comentariile cititorilor:
(28 Decembrie 2023, 21:39)
Cu spitalul nimic nou? Deconturile fictive la Urziceni mai continua? GELU VOICAN VOICULESCU PREDĂ LECȚII DE MULȚI ANI
(28 Decembrie 2023, 16:50)
Trei dosare? enorm, incredibil! Probabil procurorii din Urziceni și-au depășit toate limitele, dacă au trimis către DNA 3 dosare intr-un an întreg!
Pe bune? la cât se fură în țară, în Ialomița și în Urziceni aceste 3 dosare (dacă or fi întocmite în maniera - se pare că, lui X i s-a părut, etc. nici astea nu rezistă!) sunt ca un rahat de muscă pe tavanul sălii de ședință a Judecătoriei Urziceni!!
(28 Decembrie 2023, 15:59)
Procurori din Urziceni când anchetați pe primarul din localitate Alexeni pentru suspiciunea de delapidare pentru un loc de joaca pentru copii cu o suprafață de 700m patrati cu suma infernală de 669.613.45lei cu achiziționarea lămpilor stradale care au cumpărat la supra preț si nu s-au pus în toată localitate. Sunt 3 plângerile penale împotriva primarului incompetent care au fost înaintate catre Politia Mun Urziceni și nu avem nici un răspuns de la procurori. Acest primar mai are alte sesizări către DNA,DGA de către localnicii din Alexeni. Primarul incompetent se duce la București la marfa în timpul programului de lucu în Primăriei se duce pentru a aproviziona cele 2magazine din localitate. Rusine. Localitatea Alexeni este stâna nepazita de câini.Domnklor procurori cân veți face treaba ca la carte și nu veți ascunde minciunile a celor care conduc și fura de baga mana pâna la gât??
(28 Decembrie 2023, 10:58)
Și ce dacă, după finalizarea cercetărilor facute de DNA dosarele ajung tot la tribunalul Ialomița, e și ce, pedepse de maxim 1,4 ani cu suspendare, cea ce însemna nici un minut de pușcărie. Asa ca pana va prinde furați în liniște, ca nu faceti pușcărie în penitenciar. Stato acasă cu mana la blana cu galeata de vin intre picioare și cu oala de sarmale pe masa. Pușcărie în penitenciar, tac bețivi și aia de fura de foame o corcodușe sau o găină.
(28 Decembrie 2023, 10:45)
Procurorii din Urziceni sesizați de DNA, asta este de reținut, nu ca au descoperit ei, apa caldă. Au mai fost sesizari, reclamatii și au fost musamalizate la,Urziceni pe când era electricianul prefect. APIA cică ni știe, nu-i așa? La noi se fura și. Histoacele din scrumierele de la birtul sătesc, dar banii din fonduri europene. Exista un sistem de teledetecție, dacă ar fii pe bune,la un eventual control făcut pe bune, sunt sute de ha. pentru care se primesc bani de la APIA și sunt pârloagă. În primarii sunt agenții agricoli, sunt secretarii de primarii, primarii care știu și când zboară musca prin comune. Și d-voastra ne ziceți de fonduri europene. De politie, de procurori, glume de radio Erevan. Se fura de se rupe, ăștia au căzut, ca nu au cotizat.