Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Miloșești investește în infrastructura locală

Primăria Miloșești investește în infrastructura locală

La sfârșitul lunii decembrie 2023, administrația locală din Miloșești a anunțat public intenția de a achiziționa un teren intravilan, amplasat pe raza localității, necesar construirii unor obiective de interes local. Licitația publică este deschisă până la jumătatea lunii ianuarie 2024.

Obiective de interes local la Miloșești Potrivit anunțului publicat de administrația locală, scopul achiziționării respectivei suprafețe de teren este acela de a construi o sală de sport multifuncțională, o sală de festivități, un lăcaș de cult și o parcare destinată autovehiculelor de mare tonaj. «Dorim să oferim cetă­țenilor din comuna Miloșești acces la obiective de interes local importante pentru comunitatea noastră. Am organizat mai multe dezbateri publice și am decis îm­preună cu reprezentanții comunității care sunt aceste obiective prioritare. Sperăm că vom reuși să găsim persoane interesate să vândă suprafața de teren pe care o solicităm!» susține Dumitru Trifu, primarul comunei Miloșești. Ofertele de vânzare trebuie depuse la sediul Primăriei Miloșești până la jumătatea lunii ianuarie 2024.

12 Ianuarie 2024, 14:10 (14887 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Ialomița rurală caută soluții pentru proiectele de investiții în derulare
Fonduri PNRR în valoare de peste 3 milioane de lei pentru Miloșești
Infrastructura rutieră a Sloboziei așteaptă investițiile administrative

Comentariile cititorilor:


Viorel:
(17 Ianuarie 2024, 14:05)
populatia este in scadere drastica si noi facem locas de cult? o capela ar fi mai buna.
vrem sala de festivitati si noi nu avem trotuare in localitate
un locuitor:
(16 Ianuarie 2024, 10:05)
timpul p[entru depunerea documentelor este prea scurt. mai ales ca sunt sarbatorile de iarna. poate sunt doritori sa vanda locurile de casa dar poate nu au mosteniri dezbatute, carti funciare facute.cine elibereaza certificat fiscal ,extras de carte funciara in aceasta perioada cand institutiile statului nu lucreaza. sau este facuta cu dedicatie si cine stia din timp si.a facut deja hartiile
Marin:
(15 Ianuarie 2024, 12:48)
prin localiate nu se cunoaste acest interes al primariei. 
nu am vazut nici un afis pe la magazine.
nu multa lume urmareste pagina de internet a primariei .
prin nicolesti, tovarasia nici semnal la telefon nu este.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 22 Aug 2026
372 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Infractori după gratii

Polițiștii slobozeni au depistat un bărbat, de 31 de ani, domiciliat în municipiul reședință de județ. Pe numele acestuia, la data de 6 iunie a.c., Judecătoria Slobozia a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:13
(19862 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: urmăriți


Fetești: Depistat beat la volan, un clujean le-a prezentat polițiștilor un permis fals

Pe strada Bărăganului, din Fetești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, la volan aflîndu-se un bărbat ce emana halenă alcoolică. Fiindu-i solicitate documentele personale ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:12
(18958 vizualizări - 0 comentarii)


Două persoane rănite în urma unui accident cauzat de un «șofer» fără permis

Două persoane au fost rănite și un autoturism a fost avariat în urma unui accident cauzat de un tînăr, de 21 de ani, fără permis. Evenimentul rutier s-a produs pe DJ306A, în apropierea localității Crunți ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:11
(13116 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Șoferi cu sabie la volan

Joi, 17 iunie, un echipaj de siguranță publică mixt a descoperit, la un control de rutină, o sabie într-un autoturism oprit în trafic la Urziceni. Inițial, conducătorul auto a refuzat să prezinte actele ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:58
(24259 vizualizări - 2 comentarii)


Icre negre la borcan pe DN2A

Joi, 17 iunie, în jurul orei 18.00, agenții Postului de Poliție Giurgeni, în colaborare cu un echipaj al Serviciului Rutier au depistat, pe DN2A, în localitatea Giurgeni, un tînăr, în vîrstă de 20 de ani ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:55
(12403 vizualizări - 2 comentarii)


Comunele din vestul județului, luate la puricat

Joi, 17 iunie, polițiștii ialomițeni au organizat o serie acțiuni în comunele Movilița, Coșereni, Borănești și Bărcănești. Efectivele ce au acționat în comunele vizate au urmărit cu precădere verificarea ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:50
(27073 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița, prima în România la plata pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 595250283 euro, reprezentînd 96% din suma de 619,8 milioane euro, sprijin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) alocat ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 18:29
(22290 vizualizări - 0 comentarii)


Stop evaziunii fiscale din agricultură: Garda Financiară și Poliția, echipaje mixte de control pe șosele

În această perioadă, pe drumurile naționale și județene sînt prezente echipaje mixte Gardă Financiară-Poliție. Scopul declarat al acțiunii este stoparea evaziunii fiscale din agricultură, vizați fiind ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2010, 10:34
(23988 vizualizări - 0 comentarii)


Controale tematice pentru prevenirea incendiilor

Pompierii ialomițeni trag un semnal de alarmă cu privire la pericolele reprezentate de incendii pe perioada campaniei de recoltare a păioaselor. Dată fiind incidența acestui fenomen în intervalele de timp ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 14:26
(25255 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: incendiu pompier


Vasile Blaga NU este pe Facebook

Vasile Blaga NU este pe Facebook

«Avînd în vedere faptul că pe rețeaua de socializare Facebook a fost creat un cont cu numele „Vasile Blaga“, ce are atașată fotografia ministrului Administrației și Internelor, facem precizarea că acest ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:57
(25461 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cros pentru persoanele cu dizabilități

Liga pentru promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu handicap din România organizează «Crosul egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități», ediția a II-a , sîmbătă, 26 iunie 2010, între ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2010, 08:37
(26464 vizualizări - 0 comentarii)


1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

1400 de litri de combustibil și o autoutilitară, indisponibilizate de polițiști

Polițiști din Gheorghe Doja și Miloșești au depistat, pe unul dintre drumurile agricole dintre cele două comune, două autoutilitare, înmatriculate în București, respectiv în județul Prahova. Cu privire ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:23
(22681 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri la plată pentru 9,4 milioane ha

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat vineri, 11 iunie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață, pentru anul 2010. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:20
(22866 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Fetești: «Cel mai fidel cititor»

Primăria și Consiliul Local Fetești, la inițiativa primarului Gheorghe Catrinoiu, cu sprijinul Bibliotecii Municipale și al Casei de Cultură din localitate, au organizat marți, 15 iunie a.c., acțiunea ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:12
(19884 vizualizări - 0 comentarii)


Cercetat pentru braconaj piscicol

Polițiștii din Vlădeni au depistat un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce pescuia pe rîul Ialomița cu un halău, acesta nefiind autorizat să dețină și să folosească scule ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 12:11
(22674 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Vlădeni braconaj


«Divina profesie», imortalizată pe hârtie

«Divina profesie», imortalizată pe hîrtie

Începînd de miercuri, 16 iunie, Centrul Cultural «Ionel Perlea» este gazda unei inedite expoziții-concurs de fotografie. Evenimentul, organizat de Asociația Învățătorilor Ialomițeni, în colaborare cu autoritățile ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:50
(21291 vizualizări - 0 comentarii)


Și-au declarat animalele furate și polițiștii, găsindu-le, i-au amendat că le-au lăsat libere

Doi ialomițeni au fost sancționați contravențional după ce și-au lăsat animalele fără supraveghere. Asta după ce ambii au sesizat Poliției că animalele le-ar fi fost furate, acestea fiind depistate ulterior ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:48
(16639 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție


Amara: Sezonul estival, păzit de jandarmi

Amara: Sezonul estival, păzit de jandarmi

Începînd cu această săptămînă, echipe mixte de jandarmi și polițiști vor patrula pe străzile stațiunii Amara pentru a asigura siguranța și ordinea publică. Măsura a fost adoptată în scopul prevenirii faptelor ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 11:44
(23519 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2010, 07:20
(16273 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 19:08
(14411 vizualizări - 0 comentarii)


Băut și fără permis, la volan

Noaptea trecută, respectiv 14 spre 15 iunie, un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia a fost oprit pentru un control de rutină de polițiștii din Alexeni și Ion Roată, aflați în serviciul ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:19
(23284 vizualizări - 0 comentarii)


Sănătatea bovinelor, la control

Autoritatea Națională Sanirat-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a demarat recent acțiunea privind obținerea statusului de «oficial liber de Bruceloză bovină», motiv pentru care toate exploatațiile ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25776 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DSV control


Accident produs de un șofer beat cui

Două persoane rănite și un autoturism distrus aproape în totalitate, sînt urmările unui grav accident rutier petrecut în noaptea de 14 spre 15 iunie în apropierea comunei Adîncata. Primele cercetări ale ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(22013 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: accident


Incendii la Gheorghe Doja și Traian

Luni seara, 14 iunie, în jurul orelor 19,00, un apel de urgență alerta pompierii. Apelul fusese dat din comuna Gheorghe Doja unde căminul cultural din localitate se aprinsese de-a dreptul. Clădirea era ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:18
(25826 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii voluntari, în concurs

Inspectoratul pentru Situații de urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat, marți, 15 iunie faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:17
(29268 vizualizări - 0 comentarii)


Camera de Comerț Ialomița organizează cursuri de formare

Luni, 14 iunie, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» s-a desfășurat seminarul cu tema «Propuneri pentru realizarea unor proiecte în domeniul energiei regenerabile, prin accesarea de programe de finanțare ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 18:16
(15518 vizualizări - 0 comentarii)


În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

În perioada 11-13 iunie: Muzeul Național al Agriculturii, la Moara Vlăsiei

Muzeul Național al Agriculturii a participat, în calitate de partener, la prima ediție a Festivalului Vlăsiei, manifestare organizată Consiliul local și Primăria comunei Moara Vlăsiei (județul Ilfov), localitate ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 12:00
(26083 vizualizări - 0 comentarii)


Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

Revista Junior, locul I la Concursul Revistelor Școlare

«Cea mai mare bogăție din aceasta lume sînt copiii, mai mare decît toți banii din lume și toată puterea de pe pămînt» este motto-ul sub care colectivul de cadre didactice al Grădiniței cu Program Prelungit ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2010, 11:21
(27279 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: revista Junior


«Șoferi» fără permis, beți la volan

În ultimele 48 de ore, în urma controalelor de rutină desfășurate de polițiști, pe arterele județului au fost depistați trei conducători auto ce se aflau la volanul unor autoturisme, cu toate că nu aveau ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:38
(23052 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 12/13 iunie, în intervalul orar 22.00-03.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:36
(13398 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...