Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Muntele de deșeuri al Ialomiței

Muntele de deșeuri al Ialomiței

De ani de zile, la marginea orașului Țăndărei, înspre Platonești, își face veacul platforma de gunoi a ADI ECOO 2009 SRL. De anul trecut însă, mormanele de deșeuri din curtea firmei a devenit deal. Iar apoi un munte... Un munte alimentat de 61 de localități din județ care promit că nu vor mai îngropa gunoiul sub preșul islazurilor. Și ale căror primari se jură că își vor plăti cotizațiile anuale, în loc să plătească amenzi le aplicație de Garda de Mediu... Iar acum, în ianuarie 2024, muntele stă să se reverse!

De două ori capacitatea proiectată E sfârșit de săptămână și vântul face gerul tăios, ca sticla. Bate de prânz și administrațiile au pus munca în cui. Dar pe platforma de la Țăndărei se lucrează. Până acum vreo 2 ani era bine... Cele 11 administrații din jur se faceau că plăteau, angajații se făceau că muncesc, gunoiul era îngropat sub islazurile de la marginea satelor. Și toată lumea era mulțumită. Acum ADI ECOO 2009 SRL e operator regional, iar depozitul de deșeuri de la Țăndărei a devenit stație de selectare pentru deșeurile colectate din toate cele 61 de administrații care gestionează societatea. Iar dacă nu muncesc o zi, angajații sunt inundați de gunoaie. Și așa, tot e greu. Pe platformă sunt 25000 de tone, la o capacitate proiectată de 10000 de tone. Iar peisajul pare apocaliptic. De departe, excavatorul pare un al doilea Wall-E rămas să sorteze și să compacteze gunoaiele lăsate în urmă de oameni. De-aproape sunt două și amândouă vârfuiesc deșeurile preselectate din întreg județul. «Cel mai greu nu e să le strângi, ci să faci ceva cu ele!» avea să ne explice Mihai Costache, șeful stației de colectare. Dar oamenii nu se întrebă ce face ADI ECOO 2009 cu gunoaiele. Nu vrem să știm. Vrem doar să plătim și să fie bine. Să învățăm copiii să colecteze selectiv. Să salvăm planeta de plastic. Și, poate, într-o altă țară din UE ceea ce vor oamenii ar fi de ajuns. În România însă...

Oamenii care ne scapă de gunoaie Pentru ca administrația județeană să colecteze și să selecteze gunoaiele pe care le producem plătim de ne ustură buzuna­rele. La oraș 12 lei, la țară 10 lei. De fiecare om! N-a fost mereu așa, dar ni s-a explicat că altfel nu se poate, Firma nu ar fi profitabilă economic. Așa că noi plătim. Administrațiile locale care compun firma nu o fac. Și nici nu ridică gunoaiele de la marginea localităților. Preferă să plătească amenda. Două amenzi fac cât cotizația anuală. Dar cui îi pasă, primarii sunt vătafii administrației. Iar o dată ce i-ai pus în funcție, greu îi mai dai jos. Trebuie să aștepți Alegerile... Pe linia de selectare a deșeurilor, angajaților stației nu le pasă. Muncesc mecanic, înhâimurați până în vârful nasului, ca eschimoșii. Ar sta, dar cine stă?, moare de frig. Mai bine muncesc. Numărăm 20, dar poate că sunt mai mulți. O sită cilindrică, cât două etaje, așezată orizontal, selectează deșeurile reciclabile de restul gunoiului. Apoi oamenii îl separă pe căprării. Plastic, sticlă, aluminiu, hârtie... Ni se explică că nu e o muncă pentru oricine, trebuie să ai inima tare și stomac de fier. Uneia dintre femei i se desface broboada legată până sub ochi. E tânără și are buzele rujate discret. Toți ne privesc curioși, parcă întrebându-se cât am rezista pe linia de sortare. Iar noi ne întrebăm, involuntar, cât vor mai rezista ei?

Viitor de aur Ialomița are Ca să facă față concurenței, ADI ECOO 2009 are nevoie de 64 de auto­utilitare noi și de 185236 pubele menajere. Consiliul Județean, acționarul principal al firmei, le-a promis încă de anul trecut. Iar anul ăsta le-a mai promis o dată, că doar nu promite de la el. Sunt fonduri europene. Până atunci, ADI ECOO 2009 cară cu autogunoiere vechi și stă la mila depozitului zonal al Vivani Salubritate, care cere mai bine de 500 de lei pe tona de gunoi. Iulian Barbu e director de producție și lucrează la ADI ECOO 2009 de 13 ani. Timp în care le-a văzut pe toate: «Marea problemă pentru care am ajuns aici e eliminarea finală. Facem eforturi pentru a găsi soluții de anul trecut... Dacă nu le găsim, există riscul majorării tarifelor la populație. Nimeni nu vrea asta, de aceea facem eforturi pentru a sorta deșeurile. Sortăm tot și încercăm să facem bani din piatră seacă. Dar tot nu e suficient. De aceea vrem să investim într-o linie modernă de tratare mecanico-biologică. Deja facem tratarea mecanică, dar credem că putem mai mult. Și o vom face!». Tratare mecanico- biologică a deșeurilor promit și autoritățile județene de ani. Și un nou depozit zonal, și reciclarea a 50% din deșeurile colectate de la populație până în 2030... Și spun că au și bani pentru asta: 34 de milioane de lei, fonduri europene. Dar mai e mult până departe... Iar până atunci, ADI ECOO 2009 continuă să supraviețuiască la li­mita eficienței economice. «Știți cât primim pentru o tonă de peturi de plastic maro?! Cinci lei!» ne mai spune Iulian Barbu înainte de a părăsi incinta.

24 Ianuarie 2024, 15:55 (18231 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă
Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații
Reabilitarea podului de la Țăndărei ar putea costa 21,1 milioane de lei
Operatorul ADI ECOO 2009 majorează tarifele pentru gunoi
Posibilă majorare a tarifelor pentru colectarea gunoiului

Comentariile cititorilor:


Leo:
(25 Ianuarie 2024, 18:11)
Vedeti si salariile oamenilor ce intarzie saptamani,si asa mici...bonurile la fel...plus conditiile precare de munca...sefi iresponsabili care vorbesc urat sexual.
Intrebare:
(25 Ianuarie 2024, 08:39)
Ținând cont că platforma este foarte aproape de râul Ialomița, levigatul nu cumva se scurge acolo? ( Levigatul este un lichid care este generat ca urmare a percolării apei prin materialele reziduale din depozitele de gunoi. Este o substanță foarte toxică care poate provoca daune grave mediului și sănătății umane dacă nu este tratată corespunzător)
Țăndărean:
(25 Ianuarie 2024, 00:21)
Acest articol este o reclamă mascată sau o pregătire a populației pentru o creștere importantă a prețului de colectare a gunoiului? Altfel nu se explică lipsa din articol al unui aspect care este foarte important pentru populația orașului Țăndărei și anume disconfortul olfactiv! În Țăndărei miroase mai ceva ca la Glina, nu mai zic de ce trebuie să suporte salariații de la sortare ai rampei de gunoi.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 24 Oct 2026
344 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(1726 vizualizări - 9 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(569 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(522 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(1230 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(519 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(671 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(495 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(1186 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(2273 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1985 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(2451 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(2076 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(2244 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1991 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1398 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2479 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(6162 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(6269 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2885 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2662 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(2159 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2847 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3461 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(3216 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2732 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2703 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(3163 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(2006 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Haoleu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...