Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița are 9 școli incluse în Programul «Masă Sănătoasă»

Ialomița are 9 școli incluse în Programul «Masă Sănătoasă»

Recent aprobat de Guvernul României, Programul «Masă Sănătoasă» se desfășoară și în 9 școli din județul Ialomița. Dintre acestea doar una singură este în mediul urban. Este vorba despre Școala Gimnazială «Radu Vodă» Fetești.

Se așteaptă normele de aplicare Programul «Masă Sănătoasă» înlo­cuiește practic fostul program «Masa Caldă», funcționând pe aceleași principii. Actele normative prin intermediul cărora a fost implementat prevăd ca, acolo unde nu există posibilitatea acordării de alimente calde, să fie oferite elevilor sandvișuri. «Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și implică acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată» potrivit Ministerului Educației. Având experiența anilor trecuți, școlile incluse în acest program nu au reușit niciodadă să ofere elevilor mâncare gătită, ci doar șandvișuri distribuite prin intermediul firmelor de catering. Anul acesta au fost selectate în cadrul Programului «Masă Sănătoasă» 9 unități de învățământ. Dintre acestea doar una singură este din mediul urban. Este vorba despre Școala Gimnazială «Radu Vodă» din Fetești. Estimativ, de acest program vor beneficia peste 2500 de elevi din județul nostru. Pentru derularea programului Ministerul Educației oferă județului Ialomița 1,9 milioane de lei.

25 Ianuarie 2024, 13:50 (19264 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Elev:
(25 Ianuarie 2024, 17:03)
Si care sunt scolile din mediul rural?....Daca tot v-ati apucat sa aveti un titlu cat de cat....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
415 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accident rutier în localitatea Coșereni

Accident rutier în localitatea Coșereni

Sâmbătă, 11 iunie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în localitatea Coșereni, în care au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2022, 21:40
(3151 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 11 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27191, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 10 iunie ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2022, 16:35
(2386 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii și polițiștii ialomițeni, la datorie în minivacanța de Rusalii

În perioada 10-13 iunie a.c, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va monitoriza permanent dinamica intervențiilor la nivel local, iar la nevoie vor fi dispuse ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2022, 17:15
(23732 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Vineri, 10 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27191, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de joi, 9 iunie a.c. ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2022, 16:15
(9047 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evenimentul «Magia Culorilor» se amână din cauza condițiilor meteo

Având în vedere condițiile atmosferice prognozate pentru ziua de sâmbătă, 11 iunie 2022, când , în jurul orelor 19,30, sunt anunțate averse de ploaie în municipiul Slobozia, organizatorii evenimentului ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2022, 12:30
(2022 vizualizări - 0 comentarii)


Autospecială nouă intrată în dotarea ISU Ialomița

Autospecială nouă intrată în dotarea ISU Ialomița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost dotat cu o autospecială de intervenție pentru stingerea incendiilor. Autospeciala a fost distribuită de Inspectoratul ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2022, 19:05
(9255 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Rezultatele acțiunilor de control fiscal din primele 5 luni ale anului

În vederea asigurării resurselor necesare pentru buna funcționare a Statului, ANAF urmărește creșterea gradului de conformare voluntară, atât la declarare, cât și la plată, mizând pe spiritul de responsabilitate ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2022, 17:40
(13277 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că luni, 13 iunie 2022, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2022, 16:50
(13563 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Joi, 9 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27190, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de miercuri, 8 iunie ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2022, 16:35
(2039 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Miercuri, 8 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27190, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de marți, 7 iunie ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2022, 16:20
(3628 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 iunie 2022, termen pentru depunerea unor formulare de înregistrare/anulare a înregistrării în scopuri TVA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2022, 14:50
(15233 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Marți, 7 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27190, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 6 iunie a ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 16:40
(2280 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Rezultatele acțiunilor de control antifraudă în primele 5 luni ale anului 2022

ANAF: Rezultatele acțiunilor de control antifraudă în primele 5 luni ale anului 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 15:00
(20689 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Investigații medicale gratuite în cadrul Caravanei «Sănătatea vine la tine»

Gârbovi: Investigații medicale gratuite în cadrul Caravanei «Sănătatea vine la tine»

În perioada mai 2022-iulie 2022, peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei «Sănătatea vine la tine», organizată de Alianța Pacienților ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 14:30
(15503 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Campania «Salvator din pasiune» continuă

Campania «Salvator din pasiune» continuă în Ialomița cu o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 8 iunie-27 iunie 2022. Condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 13:00
(18957 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O nouă ediție a «Magiei Culorilor»

Direcția Educație, Cultură și Tineret a Primăriei Slobozia și Consiliul Local al Tinerilor Slobozia anunță o nouă ediție a evenimentului «Magia Culorilor». Manifestarea, intrată deja în tradiția orașului ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 12:10
(13680 vizualizări - 0 comentarii)


Focar de Pestă Porcină Africană la Căzănești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, că la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 12:00
(22141 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi ale mascaților în Slobozia, Amara și Babadag

Descinderi ale mascaților în Slobozia, Amara și Babadag

În dimineața zilei de marți, 7 iunie a.c., polițiștii IPJ Ialomița efectuează 10 percheziții domiciliare, în municipiul Slobozia și orașul Amara din județul Ialomița și orașul Babadag, din județul Tulcea ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 10:50
(12995 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: O nouă emisiune «FIDELIS» de Titluri de Stat pentru populație

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6-21 iunie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 16:50
(14337 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 6 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 5 iunie ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 16:35
(1836 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Slobozia

Accidente la Urziceni și Slobozia

Vineri, 3 iunie a.c., în jurul orelor 14,30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 14:35
(13192 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A luat foc un stâlp de electricitate

Sâmbătă, 4 iunie a.c., un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la un stâlp de electricitate în Țăndărei. Au ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 14:20
(11390 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Trei minori și trei adulți, victime ale unui accident rutier

Andrășești: Trei minori și trei adulți, victime ale unui accident rutier

Duminică, 5 iunie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit pentru acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe raza localității Andrășești. În evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2022, 19:00
(15134 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 5 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 4 iunie ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2022, 16:20
(2047 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 4 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 3 iunie ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2022, 16:50
(2060 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 3 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27186, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 2 iunie a ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 16:15
(1838 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 1548 de candidați înscriși la Bacalaureat 2022

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022, în județul nostru vor participa 1548 de candidați. 1361 dintre aceștia sunt din promoția curentă, iar ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 15:30
(20003 vizualizări - 0 comentarii)


Protopiatul Slobozia: Concurs de artă religioasă dedicat preșcolarilor

Protopiatul Slobozia: Concurs de artă religioasă dedicat preșcolarilor

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, joi, 2 iunie 2022, la Centrul Cultural «Ionel Perlea», Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 15:00
(19300 vizualizări - 0 comentarii)


Asociația Producătorilor de Porumb din România: Târgul Național «FarmConect România», 9-11 iunie 2022, Slobozia

Au rămas mai puțin de 2 săptămâni până la deschiderea oficială a Târgului Național «FarmConect România», ce va avea loc în perioada 9-11 iunie 2022 în inima Bărăganului, la Slobozia. Asociația Producătorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2022, 12:05
(2736 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna iunie 2022

Începând de azi, 2 iunie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «TEZAUR», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,2% și 7,8%. Titlurile de Stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 18:50
(38114 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...