Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consiliul Județean Ialomița a împărțit 36,82 milioane de lei administrațiilor locale

Consiliul Județean Ialomița a împărțit 36,82 milioane de lei administrațiilor locale

Administrația județeană a distribuit către cele 66 de administrații locale din Ialomița suma de 36,82 mi­lioane de lei. Fondurile repartizate vor sta la baza fundamentării bugetelor locale ale localităților în anul 2024. În cazul administrațiilor rurale, fondurile alocate au oscilat între 350 și 600 mii de lei, iar în cazul orașelor acestea s-au majorat până la 1,8 milioane de lei. Negocierile pentru repartizarea acestor sume au demarat la jumătatea lunii ianuarie 2024. «În calitate de președinte al Consiliului Județean Ialomița, mi-am luat angajamentul ca instituția pe care o conduc să sprijine proiectele primă­riilor din bugetul Consiliului, astfel încât județul nostru să fie într-o continuă dezvol­tare și să asigurăm accesul ialomițenilor la condiții de trai cât mai bune!» a declarat public președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel.

Administrația Marian Pavel Luni, 29 ianuarie 2024, Consiliul Județean Ialomița s-a reunit în cadrul unei ședințe ordinare. Cel mai important proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței l-a reprezentat repartizarea către administrațiile locale din județ a sumei de 36,82 milioane de lei, reprezentând «sume defalcate din unele venituri ale Bugetului de Stat». Sumele au fost repartizate ca urmare a unor negocieri anterioare purtate între președintele Consiliului Județean, Marian Pavel, și primarii localităților județului. Surse admi­nistrative confirmă faptul că sumele repartizate unităților administrativ-teritoriale sunt de cel puțin două ori mai mici față de valorile solicitate de primari. Edilii locali, susțin aceleași surse, au solicitat finanțări bugetare atât pentru cofinanțarea proiectelor europene aflate în derulare, cât și pentru proiecte de interes local, susținute din bugetele localită­ților. Anterior ședinței Consiliului Județean, președintele Marian Pavel a declarat public că fondurile repartizate vor asigura dezvol­tarea continuă a județului în anul 2024: «În calitate de președinte al Consiliului Județean Ialomița, mi-am luat angajamentul ca instituția pe care o conduc să sprijine proiectele primăriilor din bugetul Consiliului, astfel încât județul nostru să fie într-o continuă dezvoltare și să asigurăm accesul ialomi­țenilor la condiții de trai cât mai bune!».

Localități cu noroc la bani Conform listei de repartizare a fondurilor aprobată în plenul Consiliului Județean, ad­ministrațiile rurale primesc 28,65 milioane de lei, iar administrațiile urbane 8,17 mili­oane de lei. Pentru majoritatea administrațiilor rurale sumele repartizate oscilează între 350 și 450 mii de lei. Printre administrațiile locale care au obținut repartiții bugetare ceva mai mari, respectiv 600 mii de lei, se numără Făcăeni, Gheorghe Doja, Ion Roată, Jilavele, Munteni Buzău, Sălcioara și Scânteia. În cazul orașelor, cea mai mare sumă, 1,8 milioane de lei, a fost repartizată municipiului Slobozia. Sume ceva mai mici au primit municipiile Fetești (1,6 milioane de lei), Urziceni (1,4 milioane de lei) și Țăn­dărei (1,3 milioane de lei). Celelalte 4 orașe ale ju­dețului beneficiază de finanțări sensibil egale, în jurul sumei de 700 mii de lei. Fondurile alocate de către Consiliul Jude­țean Ialomița stau la baza fundamentării bugetelor admi­nistrațiilor locale pentru anul 2024. Acestor sume li se adaugă venituri proprii, formate din impozite și taxe, sume repartizate direct de la Bugetul de Stat și, în rare cazuri, din donații sau sponsorizări. Conform estimărilor, majoritatea bugetelor locale vor fi aprobate în cadrul consiliilor locale în decursul lunii februarie 2024. În cazul Consiliului Județean, dezbaterea pu­blică premergătoare aprobării bugetului a fost stabilită pentru prima decadă a lunii februarie, urmând ca pe 12 februarie a.c. bugetul județului să fie aprobat în plen.

Asfalt pe banii județului pentru Aeroportul Alexeni
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean de luni, 29 ianuarie 2024, a fost aprobat Proiectul Tehnic privind reabilitarea drumului care leagă Aeroportul Alexeni de comună. Conform documentației, investiția va fi realizată din fonduri bugetare județene. Drumul are o lungime de 1,5 kilometri și urmează să fie fina­lizat în 4 luni de la demararea lucrărilor. Primele de­mersuri administrative privind realizarea acestei in­vestiții au fost inițiate în vara anului 2022, când Consiliul Județean Ialomița a aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție. Conform raportului care însoțește proiectul de hotărâre aprobat în plen, la acest moment drumul «prezintă o stare precară». Adminis­trația județeană speră ca investiția în infrastructura rutieră adiacentă aeroportului să dinamizeze procesul de reabilitare a acestui obiectiv considerat de o importanță economică majoră pentru județ.

Consiliul Județean nu renunță la Casa Armatei
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a anunțat în cadrul ședinței Consi­liului Județean Ialomița că a reluat negocierile cu Ministerul Apărării pentru preluarea imobilului Casa Armatei din Slobozia. Conform informațiilor oficiale, imobilul ar putea fi renovat din fonduri publice, urmând ca etajele 2 și 3 să fie rea­bilitate și cedate ulterior Ministe­rului ca locuințe de serviciu.
8 ani de negocieri, niciun rezultat Administrația județeană încearcă din anul 2016 să preia în administrare Casa Armatei din Slobozia în ve­derea reabilitării acesteia. Imobilul aparține Ministerului Apărării și se află într-o stare de degradare avansată, fiind indisponibilizat. În anul 2022, Consiliul Județean Ialomița a reluat demersurile administrative de preluare a imobilului, însă MApN a refuzat să transfere clădirea în patrimoniul județului Ialomița. În cadrul ședinței Consiliului Județean de luni, 29 ianuarie 2024, președintele Marian Pavel a anunțat că negocierile au fost deblocate: «Avem un accept formal pentru preluarea acestui imobil. (...) În discuțiile pe care le-am avut cu ministrul Apărării, (...) acesta a invocat de fiecare dată necesitatea de a avea spații de cazare. Acolo nu mai există spații de cazare, există doar o clădire care se degradează pe zi ce trece... Încercăm într-un fel sau altul să vedem ce se poate face! Dacă există bună credință din partea Ministerului, așteptăm preluarea imobilului și vom aproba astăzi Nota Conceptuală pentru a realiza o investiție care să permită ca două etaje, superioare, să fie predate ulterior către Ministerul Apărării, dacă și le doresc!». Consiliul Jude­țean Ialomița susține că preluarea Casei Armatei este jus­tificată de nevoia permanentă a administrației județene de spații pentru desfășurarea activităților curente. O altă destinație a imobilului, vehiculată deseori în spațiul pu­blic, ar fi aceea de Centru de comandă ISU.

31 Ianuarie 2024, 12:25 (24884 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Ce s-a votat în ultima ședință a Consiliului Județean Ialomița
Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică»
Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița
Ialomița își propune să cheltuiască 788,5 milioane de lei în 2024
Consiliul Județean Ialomița are un buget de 630,3 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


Ionut:
(2 Februarie 2024, 06:02)
Se pare ca Ion Roata sta din nou la masa bogatilor,in schimb Alexeni nu apare nici pe harta. O fi din cauza super puterilor pe care primarul (...) le are !!??
dreptate!$:
(1 Februarie 2024, 23:46)
Auzi Vio, daca sunteti voi asa de buni de ce il lasati sa fure cu firmele de casa, inseamna ca sunteti toti complici, e neam cu contabilul? La noi la primarie daca face cineva un control si vrea sa vada, vede, cum contabilul isi trage contracte doar cu anumite firme, prin firmele prietenilor,isi ia bani frumosi acasa De ce nu posteaza datoriile si firmele la care sunt datori? Contabilitatea de acolo are relatii cu cei care iau lucrari si servicii? Acolo e buba! Ai la noi este la fel. Niste nemernici, culmea este ca se plang toata ziua, ca sunt epuizati. Banul i-a facut neoameni!
Pt Vio:
(1 Februarie 2024, 23:23)
Sa stie toata lumea de la Ciochina, dl primar la pacalit pe (...) ca il pune viceprimar si la chemat cu gasca lui de la Orezu la Hanul Bucatarilorl la Cazanesti si lea platit masa. Deja viseaza ca e viceprimar. Cand vreodata in viata lui? (...), ne-ai pacalit si pe noi, team votat cu gandul ca scapam de clanul (...), erai un om cu picioarele pe pamant, ai uitat cine te facea in tot felul? Tatal tau pe care il respecta o comuna intreaga, nu accepta in veci sa fii prostit! Razbunarea e arma prostului, (...) esti doar un pion ca sa ajunga iar fosta vice pe functie, ca a intrat in depresie ca nu mai este acolo.
Duta Aurel:
(1 Februarie 2024, 10:52)
Domnilor Consilieri de ce primarul din Alexeni nu vrea sa de-a în folosință sala de sport din curtea scolii. Atâta nepăsare și aroganta și prostime pe capul lui!!! Îsi bate joc de copii din localitate!! Primar incompetent.
Vio:
(31 Ianuarie 2024, 22:51)
Rog pe domnul președinte (...) sa repartizeze sume și dnului (...), primarul comunei Ciochina. A rămas cu mari datorii la finalul anului 2023. Este expert în a cheltui fără cap bugetul local, pe proiecte fără finalitate si studii de fezabilitate... Mai dați-i va rog, sa aibe cu ce sa își plătească dotoriile la firmele de casa.
Vasile:
(31 Ianuarie 2024, 19:12)
De ce nu spuneți ce bugete au și instituțiile publice din cultura? Aici se toaca multi bani cu salariile pensionarilor care nu renunță la scaunele de sub fund nici in ruptul capului. Sunt bugetari care stau toată ziua prin oraș și îsi rezolva problemele personale, că sunt mai importante!!!! Le începeți pe toate și nu terminați nimic. Faceti investiții doar pentru confortul vostru!
Adrian :
(31 Ianuarie 2024, 16:53)
Psd are gărgăuni în cap? Când era primar (...), a mai prostit lumea cu luarea prin transfer fără plată a unității militare!! Vezi alegerile din 2008!!! Acum flutură pentru fraieri Casa Armatei. Au vrut să o ia și cei din pnl. Cine semnează cedarea trebuie să-și pregătească valiza pentru pușcărie. Există ordine clare. Casele armatei se vor ceda dacă în garnizoana nu există structuri militare. Când se desființează CMJ? Niciodată.
dreptate!:
(31 Ianuarie 2024, 16:21)
Rog daca poate cineva sa intervina sa-i fie repartoizate sume si primarului de Suditi, poate termina si el sala de sport inceput de peste 10 ani si strazile pline de noroi ramase neasfaltate, ceea ce in alte comune nu vezi. Traiasca primarul si gasca lui!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(288 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(658 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(163 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(146 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(694 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(198 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(152 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(185 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(378 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(370 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(363 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1246 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(805 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(768 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(827 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1378 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1266 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1457 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1450 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1648 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1816 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1946 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2452 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1942 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1709 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1614 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1695 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4174 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2709 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...