Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Deținuții din Penitenciarul Slobozia primesc burse de merit!

Este oficial

Deținuții din Penitenciarul Slobozia primesc burse de merit!

Într-o comunicare oficială înaintată ziarului nostru, Penitenciarul Slobozia anunță faptul că 5 deținuți încarcerați în cadrul instituției vor beneficia de burse șco­lare de merit. Valoarea unei astfel de indemni­zații este 450 de lei/lună și se acordă până la finalul anului școlar, din bugetul Ministerului Educației.

Bursieri datorită notelor De modificările aduse de Ministerul Educației actelor normative prin care se acordă bursele școlare vor beneficia și deținuții din penitenciare. Practic, dacă mediile obținute de aceștia la învățătură se încadrează în baremele acceptate pentru acordarea acestui tip de indemnizație, aceștia pot primi banii. În comunicarea oficială a Penitenciarului Slobozia se arată faptul că pentru bursele de merit se încadrează și 5 persoane private de libertate, care își ispășesc pedepsele în cadrul instituției. Propunerea cu privire la acordarea acestei indemnizații a fost făcută de Școala Profesională «Ion Teodorescu» Slobozia, instituție care coordonează clasele de învăță­mânt gimnazial din cadrul Penitenciarului Slobozia. «Penitenciarul Slobozia anunță că, în cursul lunii ianuarie, a fost notificat de către Școala Profesională Specială „Ion Teodorescu“ cu privire la faptul că în conformitate cu Metodologia-cadru din 8 septembrie 2023 de acordare a burselor, aprobată prin OME nr. 6238/08.09.2023, s-a aprobat acordarea bursei de merit unui număr de 5 deținuți cazați în unitatea noastră» potrivit comunicării transmisă ziarului de către Penitenciarul Slobozia. Instituția mai arată că beneficiarii au avut medii școlare peste nota 8. Oficial, la Penitenciarul Slobozia învață 46 de persoane private de libertate. Acestea sunt încadrate în clase de gimnaziu. Clasele de gimnaziu urmează forma de învățământ simultan, fiind împărțite astfel: clasa I și clasa a III-a, clasa a II-a și clasa a IV-a, în timp ce clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a studiază împreună. Tot în categoria de învățământ simultan sunt încadrate și clasele de liceu a IX-a și a X-a. Cele două clase sunt însă coordonate de Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan» Cuza din Slobozia.

9 Februarie 2024, 14:10 (17149 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Penitenciarul Slobozia, o unitate supraaglomerată
Penitenciarul Slobozia a încasat 80 mii de lei din munca deținuților
Apă cu «impurități» și «organisme vii» la robinete, ploșnițe în celule
«Bursele de merit» ale Ministerului Educației ajung și la Penitenciarul Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
398 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Miercuri, 31 august 2021, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 14:40
(5737 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Constructorii de pe Unirii au spart un hidrant

Slobozia: Constructorii de pe Unirii au spart un hidrant

În dimineața zilei de luni, 29 august 2022, constructorii care reabilitează bulevardul Unirii din Slobozia au spart un hidrant aparținând firmei Urban SA. Lucrările de execuție au fost sistate temporar ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 14:20
(11879 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29128, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 27 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

28 August 2022, 17:05
(2568 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29116, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de vineri, 26 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 August 2022, 16:40
(2332 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Accident rutier cu patru victime

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 27 august a.c. în apropiere de localitatea Iazu. Din primele informații este vorba despre o mașină care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

27 August 2022, 14:15
(7445 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


Agresorul medicului din Fetești, supravegheat sub control judiciar

Agresorul medicului Ioana Costandache, din cadrul Spitalului Municipal «Anghel Saligny», va fi supravegheat, sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Această măsură a fost dispusă de către ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 18:30
(15851 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 657,84 milioane de lei, colectate în primele 7 luni

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat, în primele 7 luni ale anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 657,84 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 17:20
(7691 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 23 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 26 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29107, fiind înregistrate 23 de cazuri noi față de ziua de joi, 25 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 16:15
(3868 vizualizări - 0 comentarii)


Întâlnire cu Istoria sub patronajul Ligii Aeriene Române

În urma protocolului de colaborare între Liga Aeriană Romană și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, în data de 21 august a.c., 16 beneficiari ai Centrului de Plasament ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 17:15
(8191 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 30 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 25 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29084, fiind înregistrate 30 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 24 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 16:15
(5743 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Restituirea taxei auto

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomita informează contribuabilii care au achitat taxele auto (taxa specială, taxa pentru emisiile poluante, timbrul de mediu) și care nu au beneficiat de restituire ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 12:30
(7157 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În iulie 2022, s-a rambursat TVA de peste 14,73 milioane de lei

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a rambursat în iulie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 14,73 milioane de lei, cu 9,49 milioanei ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 12:15
(19884 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 31 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 24 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29054, fiind înregistrate 31 de cazuri noi față de ziua de marți, 23 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 August 2022, 16:40
(2584 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 incendii în 24 de ore

În cursul zilei de luni, 22 august 2022, pompierii ialomițeni au raportat 5 intervenții pentru stingerea unor incendii pe teritoriul județului Ialomița. Primul dintre acestea a fost stins în satul Piteșteanu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 17:50
(6578 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Accident cu 3 autoturisme pe A2

O intervenție soldată cu victime a avut loc luni, în jurul orei 8,00, pe Autostrada A2, la km 156. Două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 17:40
(11042 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 38 de noi cazuri de COVID-19

Marti, 23 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29023, fiind înregistrate 38 de cazuri noi față de ziua de luni, 22 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 17:20
(6293 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 august 2022, termenul de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 august 2022, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: Formularul ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 16:45
(7637 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Recrutare și selecție candidați

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița desfășoară în perioada următoare activități de recrutare și selecție a candidaților pentru participarea la concursul de admitere-programul de studii universitare ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 14:10
(22402 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Un mort și șase răniți, în urma unui accident rutier

Cotorca: Un mort și șase răniți, în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit marți, 23 august a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Cotorca. În urma impactului dintre două autoturisme, o persoană a decedat și alte șase ...[citește_toată_știrea]

23 August 2022, 12:45
(7150 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Verificări la transportatorii de persoane

IPJ Ialomița: Verificări la transportatorii de persoane

În dimineața zilei de luni, 22 august a.c., în intervalul orar 6,00-9,00, polițiștii din cadrul structurilor rutiere ale IPJ Ialomița au desfășurat o acțiune pe linia transportului public de persoane. ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 19:35
(10591 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă a polițiștilor la Stația de Taxare de pe Autostrada A2

Acțiune preventivă a polițiștilor la Stația de Taxare de pe Autostrada A2

Luni, 22 august a.c., la Stația de Taxare Fetești pe Autostrada A2, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A2 București-Constanța și polițiștii de frontieră ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 19:25
(12859 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 22 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28985, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de duminică, 21 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 16:10
(2432 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Incendiu la o casă din cauza unui scurtcircuit

Trei echipaje de pompieri din Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 15:10
(5959 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


Accidente la Grivița și Țăndărei

Vineri, 19 august a.c., în jurul orelor 15,30, două echipaje de pompieri din Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au fost solicitate să intervină la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 14:55
(12788 vizualizări - 0 comentarii)


MADR acordă ajutoare excepționale producătorilor agricoli din sectorul vegetal

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează potențialii beneficiari că, în perioada 19 august-2 septembrie 2022 inclusiv, primește ...[citește_toată_știrea]

22 August 2022, 12:25
(12113 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Și-au pierdut viața căzând într-un canal

Doi bărbați, în vârstă de 38 și 53 de ani, au murit duminică, 21 august a.c., în timp ce se aflau la serviciu. Împreună cu un alt coleg, un bărbat de 34 de ani, aceștia au încercat să curețe un canal de ...[citește_toată_știrea]

21 August 2022, 21:40
(8585 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 21 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28959, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 20 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 August 2022, 16:35
(1676 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la o hală de sortare a deșeurilor

Pompierii din Slobozia au intervenit în seara zilei de sâmbătă, 20 august a.c., în cazul unui incendiu produs la o hală de sortare a deșeurilor, amplasată pe raza municipiului Slobozia. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

21 August 2022, 03:15
(13232 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 20 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28956, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 19 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 August 2022, 16:50
(2236 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Distrugere de muniție rămasă neexplodată

ISU Ialomița: Distrugere de muniție rămasă neexplodată

Specialiștii pirotehniști din cadrul ISU Ialomița au executat joi, 19 august a.c., o acțiune de distrugere controlată a unor elemente de muniție neexplodate, identificate în urma misiunilor de asanare executate ...[citește_toată_știrea]

19 August 2022, 19:30
(7550 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...