Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Viitorul Cartier «Ianache» din Slobozia: cum se pregătește un tun imobiliar!

Politică, administrație și afaceri

Viitorul Cartier «Ianache» din Slobozia: cum se pregătește un tun imobiliar!

La 34 de ani de la Revoluție, Slobozia continuă să plă­tească tribut aleșilor locali învestiți în funcții de către electorat. De-a lungul anilor, orașul a fost marcat de scandaluri publice permanente, vârf al unui iceberg care ascunde «corupție» și «trafic de influență». Aleșii locali care activează în politică și administrație candidează pentru a obține reprezentarea populară. Iar o dată ajunși în funcții, indiferent de partidul din care provin, își folosesc puterea cu care au fost învestiți pentru a manipula legislația, administrația și economia locală. Sigur, până aici nimic nou sub Soare. Întrebarea e până când? Mai exact până când vor plăti slobozenii pentru decizii legale, dar imorale, al căror unic scop este acela de a îm­bogăți protipendada locală?

 

Acționarii locali ai Quasar Agency SRL La începutul anului 2022, în București, se înființa firma Quasar Agency SRL din al cărei acționariat fac parte administrato­rul public al județului Ialomița, Alexandru Dănuț Potor (cu 44,5% din acțiuni) și consilierul local PSD Slobozia Ștefan Țintă (cu 11%) din acțiuni. În treacăt fie spus, Ștefan Țintă «uită» să precizeze în de­clarația sa de avere că este acționar al acestei firme. Pe lista acționarilor figu­rează, alături de ei, și un cuplu, Mehnmet Sait Kocakli și Ve­ronica Marcela Kocakli (fiecare cu 11% din acțiuni), un anume Gabriel Robert Răducanu (cu 11,5% din acțiuni) și Angelo Nino Vasile Munteanu (cu 11% din acțiuni). Îi menționăm pe ulti­mii patru pentru că asupra lor vom reveni în cursul relatării noastre în încercarea de a demonstra că firma Quasar Agency SRL ar putea avea toate premisele constituirii unui «grup organizat», mai mult sau mai puțin infrac­țional. Deocamdată însă, e doar o banală agenție imobiliară ca atâtea alte agenții, din al cărei acționariat fac parte doi oficiali locali. Iar timp de 7 luni, până la 1 august 2022, în firmă nu se întâmplă nimic semni­ficativ. La 1 august 2022 însă, firma cumpără într-o singură zi 11 parcele de teren arabil în zona de Nord a orașului, în Tarlaua 519. În aceeași perioadă în care administrația locală anunța că va realiza un nou Plan Urbanistic General pentru orașul Slobozia, la 13 de ani de la aprobarea ultimului PUG, în anul 2009. Și iarăși, până aici nimic suspect, că doar România e o țară liberă și fiecare agenție imobiliară e liberă să investească unde consideră de cuviință.

 

Achiziții din bani împrumutați în nume propriu Primul semn de întrebare privind achiziția celor 11 parcele de teren, majoritatea în suprafață de 5000 de mp, apare la lectu­rarea declarației de avere a administratorului public Alexandru Dănuț Potor din 15 iunie 2023. Declarația, aferentă anului 2022, precizează că Potor a acordat două «împru­muturi în nume personal» Quasar Agency SRL în valoare de 1,32 milioane de lei și încă unul de 100000 de euro. Mulți bani, chiar și pentru un administrator public... Aceeași declarație de avere, la capitolul «datorii», precizează că Alexandru Dănuț Potor a împrumutat la rândul său puțin peste 917000 de lei de la Investcapital LTD și alte trei persoane private. Printre acestea se numără și Monica Dinco, de la care a împrumutat fix 248050 lei, cu obligația de a-i restitui în următorii 2 ani. Cine este Monica Dinco? Ei bine, aici situația se com­plică, iar dovezile devin circumstan­țiale. Monica Dinco este sora directorului gene­ral al Urban SA, Adrian Stoicescu, finul lui Alexandru Potor. Reamintim că Alexandru Potor l-a susținut pe Adrian Stoicescu pentru funcția de director al Urban SA imediat după preluarea acestui operator de apă și canalizare de către Consiliul Județean Ialomița de la ad­ministrația locală din Slo­bozia. La mo­mentul respectiv, presa locală a speculat printr-o serie de articole această numire pe filieră politică, însă situația a rămas neschimbată.

 

«Orașul în 15 minute»
În septembrie 2021, arhitectul șef al orașului, Ioana Neculae, declara că «actualizarea PUG reprezintă o prioritate a orașului Slobozia» și că PUG-ul existent e depășit. În aprilie 2023, după mai bine de un an și jumătate de așteptare, Primăria Slobozia organizează prima întâlnire publică de prezentare a variantei preliminare a Planului Urbanistic General al ora­șului Slobozia. PUG-ul a fost reali­zat de un arhitect cunoscut la nivel internațional, Sorin Gârbea, iar tema căruia acesta i-a subscris PUG-ul a fost «orașul în 15 minute», fapt care presupune ca toate facilitățile urbane să se afle la maxim 15 minute distanță de orice zonă locuită. Planul Urbanistic General se află acum în cea de-a doua etapă de derulare și urmează a fi aprobat în cadrul Consiliului Local Slobozia.

 

Cartierul de pe Ianache, Tarlaua 519 Un an mai târziu, în octombrie 2023, firma Xander SRL, aparținând fostului șef al Serviciului Urbanism al Primăriei Slobozia, Sorin Brânză, depunea un memoriu tehnic explicativ aferent unui Plan Urbanistic Zonal, memoriu care ar fi permis administrației locale să emită un aviz de oportunitate pentru edificarea unui cartier în suprafată de 56,6 ha «cu destinația zonă de locuințe individuale, zonă de locuințe mici, zonă de comerț-servicii, zonă parcuri, grădini publice și plantații de protecție (...)». Memoriul, nesolicitat de către administrația locală, mai precizează faptul că PUZ-ul prezentat nu schimbă destinația stabilită prin PUG-ul aprobat anterior de către Consiliul Local. Memoriul, care ar fi urmat să fie plătit firmei după semnarea avizului, este, în fapt, o replică in extenso a unei documentații depusă în 2021 de către Vasile Munteanu, tatăl lui Angelo Nino Vasile Munteanu, în vederea obținerii unui Certificat de Urbanism pentru construirea Cartierului «Ianache». Certificatul de Urbanism este semnat de către Alexandru Ambruș, șef al Serviciului Urbanism la acea vreme și de primarul Dragoș Soare, care la momentul acela avea mai puțin de 6 luni de mandat. Precizările ni se par importante din perspectiva unor viitoare concluzii.

 

Urban SA anunță extinderea rețelei de apă În aceeași perioadă în care studiul de oportunitate pe care, repetăm, firma Xander SRL l-a pus gratuit la dispoziția Primăriei Slobozia, aștepta semnătura primarului, Urban SA anunța oficial Primăria Slobozia că și-a propus să investească în extinderea rețelei de apă și canalizare a orașului, în toate zonele în care va fi nevoie, grație accesării unor finanțări europene. În același timp, directorul general al Urban SA făcea publică lista cu cele 26 de noi zone de «restructurare urbană» care au generat sau vor genera un consum mai mare de apă în următorii ani. Printre aceste zone de extindere a rețelei de apă se numără și zona Nordului, unde Urban SA anunță că va realiza o extindere în lungime de 3,2 kilometri, cu 400 de branșamente și 300 de branșamente ale blocurilor de locuit, pentru «un număr de 1500 de locuitori deserviți». Inutil să precizăm că în zona de Nord a orașului nu există nici 300 de locuri, nici 1500 de locuitori care ar putea fi branșați la rețeaua de apă...

 

Primăria se jură că nu fură Informațiile prezentate mai sus sunt cunoscute atât la nivelul administrației locale din Slobozia, cât și la nivel politic, atât în PNL, cât și în PSD. Primarul Dragoș Soare susține că nu va fi de acord niciodată să semneze și să continue o procedură pe care Primăria nu o consideră oportună și transparentă. «Există multe semne de întrebare privitoare la realizarea acestui Cartier... În zonă sunt mai mulți proprietari. Ar fi nevoie de o întâlnire cu toți acești oameni! Tocmai de aceea am amânat semnarea avizului de oportunitate și analizăm situația. Cu privire la celelalte aspecte semnalate, nu mă pot pronunța în acest moment...» a declarat acesta. Declarațiile primarului Dragoș Soare confirmă scenariul prezentat de noi și ridică semne de întrebare suplimentare. Cine sunt proprietarii de teren din zonă? Când se vor realiza investițiile edilitare în infrastructura rutieră? Din ce fonduri va suporta administrația toate aceste costuri suplimentare?

 

Miza din spatele acestei «inginerii imobiliare» Nu susținem că informațiile prezentate de noi sunt indubitabile. Și suntem deplin conștienți că multe dintre dovezile prezentate sunt circumstanțiale. Dar rea­litatea vieții politice și administrative județene ne permite să rezumăm acest scenariu astfel. O agenție imobiliară din care fac parte administratorul public al județului (Alexandru Dănuț Potor) și un dezvoltator imobiliar care este consilier local (Ștefan Țintă) a achiziționat terenuri agricole într-o zonă în care administrația locală intenționează să se extindă grație realizării unui nou Plan Urbanistic General. După aceea, o firmă de proiec­tare oferă Primăriei Slobozia un memoriu care prezintă un Plan Urbanistic Zonal pentru un viitor cartier de locuințe, intitulat «Ianache». Memoriul se inspiră dintr-un proiect investițional inițiat ilegal, în urmă cu mai bine de 10 ani, de către omul de afaceri Vasile Munteanu al cărui fiu, surprinzător, face parte din acționariatul agenției imobiliare. Concomitent cu depunerea memoriului, Urban SA a anunțat extinderea rețelei de apă și canalizare a orașului către zona de Nord, pe bani publici. Aprobarea acestui proiect investițional de către Primăria Slobozia ar putea ridica brusc valoarea terenurilor achiziționate. Iar aici intră în ecuație Mehnmet Sait Kocakli și Veronica Marcela Kocakli, ceilalți doi acționari ai firmei Quasar Agency SRL. Surse din mediul politic confirmă faptul că în spatele acestora s-ar afla un fond de investiții extern interesat să achiziționeze «zone imobiliare la cheie». În acest fel, investiția acționari­lor firmei Quasar Agency SRL ar putea crește de până la 10 ori. Cât despre Gabriel Robert Răducanu și legăturile acestuia cu «grupul»... Vom reveni!

 

Adrian Stoicescu, directorul general al Urban SA În 25 februarie 2021, Adrian Stoicescu este numit director al Urban SA Slobozia. Domnul Stoicescu a fost recomandat pentru preluarea funcției de către Alexandru Potor, fapt pe care l-a recunoscut ulterior public. În iunie 2021, Consiliul Județean Ialomița preia Urban SA și îl transformă în operator regional. În aceeași perioadă, Urban SA își anunță intențiile de a extinde rețeaua de apă. Un an și jumătate mai târziu costurile pentru un metru cub de apă se dublează. În toată această perioadă, Urban SA anunță in­ves­tiții de zeci de milioane de lei în extinderea rețelelor de apă și canalizare. În august 2023, prețul unui metru cub de apă furni­zată, preluată și epurată depășește 15 lei.

 

Prima vilă nu se uită niciodată Cartierul «Ianache» există deja, fiind reprezentat de 6 vile, construite de omul de afaceri Vasile Munteanu la marginea ora­șului. Cartierul a fost finalizat în perioada administrației Stoica, mai mult fără autori­zații, pe un teren arabil. Respectivele case au fost vândute de către Vasile Munteanu la prețuri care au plecat de la 100000 de euro. Ulterior, administrațiile locale care s-au succedat au fost obligate să facă demersuri pentru ca imobilele să intre în legalitate și să se tranzacționeze. Certificatul de Urbanism semnat de către oficialii Primăriei Slobozia în mai 2021, pentru extinderea Cartierului «Ianache», nu poate înlocui PUZ și nici PUG...

11 Martie 2024, 09:20 (26661 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
«Comisia Dytras» a abandonat ancheta administrativă de la stația de epurare a orașului
A început lupta politică pentru controlarea investițiilor edilitare la Slobozia
Prejudiciu potențial de 6,7 milioane de euro la stația de epurare a orașului
PSD a prezentat situația majorării pensiilor în Ialomița

Comentariile cititorilor:


alt votant:
(11 Martie 2024, 11:55)
De luat aminte si sa avem mare grija cui vom da urmatorul nostru vot!!
Vecin:
(11 Martie 2024, 11:42)
Acest cartier se construiește exact pe albia veche a riului ialomita
votant:
(11 Martie 2024, 10:23)
se vede din avion că noi, contribuabilii , finantam aceste inginerii...succes la vot! "felicitări" oamenilor politici...ce iscusiți sunteți...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(7638 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(8174 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(6958 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(7125 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(7011 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(12344 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(7721 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(7248 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(12474 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(8900 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(7727 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(12287 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(7739 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(6826 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(5503 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(8111 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(4522 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(3186 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(1047 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(8096 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(7727 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(5045 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(8980 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(6797 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(7076 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(6341 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(11520 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(3783 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(14368 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(6769 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...